Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

NAŢIUNEA

Naţiunea e cea mai mare, cea mai puternică şi cea mai solidă comunitate umană.
Fără Naţiune omul e neajutorat. El îşi pierde orice protecţie, orice sprijin, orice ajutor. Desfiinţarea Naţiunii nu-l scapă nici de lipsuri, nici de abuzuri, nici de umilinţe.
Tot ce omul reprezintă, tot ce are, tot ce iubeşte depinde de existenţa Naţiunii. Ca să se apere el trebuie să apere Naţiunea.

Naţiunea e mai presus decât oricare dintre noi. Apărarea întregului se impune părţilor.
Naţiunea înaintea grupurilor de interese.
Naţiunea înaintea afacerilor.

Să te naşti în România, chiar şi în cea mai săracă familie, înseamnă să te naşti posesorul unui capital imens şi al unui privilegiu sfânt. Înseamnă să porţi cu tine, în tine, un titlu de moştenire. Înseamnă să dobândeşti nişte posibilităţi de progres moral şi material pe care mulţi nu le au.

Trecutul nostru istoric merită admiraţa noastră, prezentul devotamentul nostru.
Faptul că există o Românie, că această comoară teritorială, intelectuală şi morală a ajuns prin secole până la noi e o binefacere pe care trebuie s-o transmitem mai departe.

Nu suntem o Naţiune prea numeroasă.
Limba pe care o vorbim, credinţa şi tradiţiile noastre s-au păstrat pentru că România nu există doar prin cei vii.
Douăzeci de milioane de oameni vii, da, dar un miliard de oameni morţi. Iată forţa noastră!
Alături de noi sunt toţi acei care în trecut au udat pământul Ţării cu lacrimi, sudoare şi sânge.

Predescu Virgil

[TINERI PENTRU ROMANIA]

BISERICA

Unii dintre noi nu văd pe chipul sfânt al Bisericii decât bube: părinţi bigoţi, vreun preot care nu le plăce, slujbe care li se par prea lungi.
Dar oare aceasta e Biserica?

Tot ce s-a făcut bine de la Hristos până acum s-a făcut prin creştinism şi Biserică.
Pentru cine vede degradarea omului Biserica e instituţia cea mai binefăcătoare.

O lume care s-a îndepărtat de Dumnezeu caută în orgiile trupului şi gândului o împlinire iluzorie.
Într-o astfel de lume Biserica, mereu aceeaşi, mereu tânără, îşi apără cu hotărâre Adevărul.

Mesajul Bisericii, acelaşi de două mii de ani, e mai actual ca niciodată.
Prin mesajul Bisericii şi doar prin el oamenii au aflat că sunt cu toţii fraţi pentru că sunt fii aceluiaşi Tată.
Mesajul Bisericii le-a redat celor mai sărmani, celor mai disperaţi încrederea în viitor.

Codul moral al Bisericii e la fel de actual.
El păstrează semnificaţia dată de Dumnezeu omului şi popoarelor.
Datorită lui omul nu a devenit cea mai periculoasă fiară a creaţiei.
Datorită lui popoarele împinse pe calea viciului şi pierzaniei se pot salva.

Ne gândim mult în ultimul timp la criza economică, la politică, la alegeri.
Suntem la fel de preocupaţi de spritualitatea creştină fără de care am compromite totul?

Tomescu Ionuţ

[TINERI PENTRU ROMANIA]

RĂZBOIUL ECONOMIC

Războiul economic e o realitate a lumii în care trăim.
El nu cunoaşte perioade de pace sau armistiţii.
El se desfăşoară în mijlocul nostru şi împotriva noastră.
Pierdem o luptă de fiecare dată când înstrăinăm o întreprindere, de fiecare dată când bogăţii ale solului şi subsolului românesc sunt îsuşite de alţii, de fiecare dată când banii noştri, daţi pe mărfuri din import, se duc în alte Ţări.

Avem multe resurse naturale şi mulţi le râvnesc.
Problema nu e dacă aceste resurse vor fi exploatate, ci dacă ele vor fi exploatate de noi şi pentru noi sau de alţii şi împotriva noastră.
De altfel alternativa aproape că nu mai există, lupta a început şi am pierdut deja teren.
Trebuie să ne apărăm împotriva forţei înspăimântătoare a banului pe care niciun principiu nu-l domină, pe care nicio putere politică nu vrea să-l ţină în limitele lui.
Singura alegere care ne rămâne e aceasta: sau redevenim stăpâni la noi în Ţară, sau ne resemnăm pentru totdeauna cu soarta unui popor de şerbi.

E dreptul nostru de a fi şi de a rămâne în români în România.
Să fim români şi să rămânem români în Patria noastră e chiar mai mult decât un drept, e datoria şi misiunea noastră.
Avem nevoie deci de un Stat puternic şi independent economic pentru a ne putea apăra fiinţa naţională.
Economicul şi Naţionalul depind unul de altul.
Pentru binele Naţiunii Statul are obligaţia să-şi asume şi îndatoriri de ordin economic.
Indiferent de domeniul în care Naţiunea e ameninţată Statul trebuie să intervină.

Am privit mult timp cu indiferentă la declinul Naţiunii.
Cred însă că nu vom mai vedea cu aceiaşi ochi acest spectacol dureros pentru că tot mai mulţi dintre noi se simt răniţi de el în sufletul, în mândria şi chiar în fiinţa lor.
Declinul Naţiunii poate fi oprit şi trebuie oprit.

Pârvu Ana Maria

[TINERI PENTRU ROMANIA]

E DEPRIMANT!

Ce se face la noi, evident în numele drepturilor omului, e deprimant.
S-a legalizat avortul, s-au legalizat raporturile sexuale între persoane de acelaşi sex, s-au legalizat drogurile „uşoare”...
Trăim mai bine? Nu cred.

Mă surprinde că nu s-a găsit timp pentru elaborarea de legi care să reglementeze situaţii cu adevărat grave.
Stăm rău din punct de vedere economic, trebuia să stăm rău şi din punct de vedere moral?
Deveneam cumva prea puternici ducând o viaţă normală şi am fi refuzat hamul?

O libertate din care a ne iubi Ţara şi Neamul, a trăi firesc şi curat nu fac parte e un nonsens.
Eu una detest să mi se impună idei şi comportamente pe care conştiinţa mea nu le agrează.

Popescu Angela

[TINERI PENTRU ROMANIA]

ATUNCI ŞI ACUM

Am fost învăţată încă din primii ani de viaţă să iubesc şi să respect România.
Tata a luptat pentru ea în ambele războaie mondiale.
Mama, ardeleancă, s-a temut să n-o piardă fiindcă foarte mulţi voiau să ne ia teritorii.

În perioada interbelică am trăit liniştiţi şi acasă nu am dus lipsă de nimic deşi nu am fost bogaţi.
Mama nu avea servici pentru că pe vremea aceea femeile se puteau dedica familiei. Dar câtă muncă nu era şi acasă! Totuşi nicio femeie nu se plângea. Erau mulţumite că se pot consacra în întregime soţului şi copiilor.
Nu beneficiam de confort, nu aveam apă curentă. Era o fântână în curte dar apa ei era sălcie. Trebuia să mergem după apă cu găleţile la o fântână aflată la vreo cinci sute de metri de casă. Televiziune nu exista, nu aveam aparat de radio, nu aveam maşină, dar căldura căminului compensa toate aceste lucruri la care nici măcar nu ne gândeam.
Dacă cineva ne-ar fi spus să emigrăm pentru că se trăieşte mai bine în străinătate i-am fi râs în nas.
Aveam pământ şi datorită lui eram proprii noştri stăpâni. De ce să fi devenit de bunăvoie slugi la străini?

Duminica dimineaţa ne îmbrăcam cu cele mai bune haine pe care le aveam şi mergeam la Biserică.
După slujbă ne vizitam prietenii sau ne invitam prietenii la noi şi la o cană de vin făcut în casă cei mari vorbeau de câte în lună şi-n stele.

Bineînţeles ne duceam şi la şcoală unde totul era bine.
Elevii nu se băteau între ei sau cu profesorii.
Noi ne iubeam şi ne respectam profesorii. Câţi din cei din generaţia mea nu le datorează totul! Învăţătura, continuarea educaţiei începută acasă încă din fragedă copilărie.
Părinţii noştri erau severi, dar cum spuneau ei „era spre binele nostru”. Şi aveau dreptate. Ne formau, ne îndrumau.

Apoi, prin 1933, au început să se adune nori deasupra capetelor noastre.
Se vorbea de criza economică, de tulburări sociale, se auzea că va fi război.
Brusc, noi copii, am îmbătrânit. Copilăria ni se terminase iar adolescenţa ni se anunţa sumbră.
Conducătorii noştri spuneau că eram la adăpost de orice agresiune. Sistemul nostru de alianţe le părea etern şi indestructibil aşa că nu au făcut nimic. Tata era mereu mânios din cauza asta.
În 1940, într-unul din cele mai grele momente din istoria noastră, am fost singuri şi fără niciun sprijin din afară.
În acel an Hitler, Mussolini şi Stalin ne-au cerut ultimativ să satisfacem pretenţiile teritoriale ale Ţărilor vecine şi ne-au ameninţat că dacă vom rezista Statul ne va fi distrus şi întregul teritoriu împărţit.
Astfel ne-a fost răpită o treime din Ţără cu o populaţie de douăsprezece milioane de oameni, majoritatea români.
Atunci, în 1940, ne-am simţit mai ataşaţi ca oricâd de Patria noastră.

Pe 22 iunie 1941 am intrat în război ca să ne eliberăm fraţii.
Toţi bărbaţii din sat în stare să poarte arme au plecat pe front.
Tinerii de şaispreze, şaptesprezece ani au spus că au optsprezece ani ca să poată fi mobilizaţi.
Fetele s-au înrolat ca infirmiere la spitalele de campanie. Şi eu am fost infirmieră.
Tata a căzut în timpul luptelor pentru eliberarea Basarabiei.
Fratele meu a căzut la cotul Donului.
Războiul a ţinut patru ani.
Au venit după aceea pacea, ocupaţia sovietică, comunismul, revoluţia, declinul, depopularea Ţării...
Ne obişnuim repede cu toate. Poate prea repede.

Şi acum?

Stamate Lucreţia
92 de ani, învăţătoare pensionară

[TINERI PENTRU ROMANIA]

UNIRE PENTRU TOTDEAUNA


1 august 1917

Draga mea,

Nu mai stau într-o tranşee plină de praf ci pe un pat curat de spital.
Ieri pe la prânz am primit ordin să atacăm o poziţie inamică. Pentru a ajunge la ea a trebuit să evităm obuzele, gloanţele şi să ne croim drum prin sârma ghimpată.

La vreo cincizeci de metri de poziţia pe care o atacam un glonţ m-a lovit în abdomen. M-am prăbuşit zvârcolindu-mă de durere.
Sanitarii m-au luat şi m-au dus la spital.

Spitalul e într-o fostă şcoală pe jumătate arsă. Aici mi s-a spus că glonţul mi-a distrus ficatul şi că nu mai am mult de trăit.

Vă sărut pe tine şi pe copii.
Nu plânge!
Moartea celui care a luptat pentru Patrie nu e cu adevărat moarte ci opusul ei.
O astfel de moarte învinge moartea şi-i dă un sens pe care altfel nu l-ar avea.

Locotenent Amariei Dumitru, regimentul 42


9 august 1917

Draga mea,

Îţi scriu ca să-ţi spun că nu mai întorc acasă.
Te rog nu plânge, fii tare.

În timpul ultimului atac o schijă mi-a retezat braţul stâng şi rana mi s-a infectat.
Medicii spun că mai am doar câteva zile de trăit.
Când vei primi scrisoarea mea probabil că voi fi mort.

Spun-le copiilor că mi-am făcut datoria şi când vor fi mari îndeamnă-i să urmeze o şcoală militară.
Vom avea o Ţară mare, frumoasă şi bogată şi va trebui s-o apărăm.

Te iubesc.
Am fost atât de fericiţi împreună!
Mă alină gândul că ne vom revedea cândva în rai. Atunci eu nu voi mai muri şi tu nu vei mai plânge.
În ultimele mele clipe îţi voi rosti numele.

Rămâi cu bine!
Dumnezeu să vă ajute pe tine şi pe copii.

Soldat Culea Petre, regimentul 35


Ei au luptat şi au murit ca să fim uniţi.
Să le cinstim memoria rămânând uniţi.
Unire acum, unire pentru totdeauna.
TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

[TINERI PENTRU ROMANIA]

PATRIOTISMUL

Războiul nu încetează niciodată. El e aplicarea în lumea omului a legii antagonismului care guvernează universul. Pacea nu e decât o continuare a lui în alt mod şi cu alte mijloace.
Formele de manifestare ale războiului sunt: lupta armată, discreditarea a tot ce permite unei Naţiuni să existe, cultivarea cultului plăcerii, răspândirea discordiei printre cetăţeni ş.a.m.d..
Prima îndatorire a unei Naţiuni e, prin urmare, apărarea.
Asigurarea apărării presupune practicarea unor virtuţi sociale între care cea dintâi e patriotismul, dragostea de Patrie.
Cine nu-şi iubeşte Patria n-o apără.

Omul e o fiinţă socială şi datorită instinctelor sale superioare s-au format succesiv familia, clanul, Naţiunea. Membrii acestor asocieri erau uniţi prin legături comune de sânge, de muncă şi de protecţie împotriva primejdiilor.
Pentru a putea trăi societăţile au însă nevoie de resursele unui teritoriu.
Deveniţi sedentari oamenii au început să îndrăgească pământul care-i hrănea.
Aşa a apărut ideea de Patrie.

Patria nu e numai o expresie geografică.
Patria aparţine ordinii morale.
Ea e totodată locul unde ne-am născut, familia, prietenii şi societatea din care facem parte.

Patria trebuie iubită şi cu bune şi cu rele.
Ne iubim părinţii chiar dacă sunt aspri şi inflexibili.
Ne iubim Patria chiar dacă nu e încă aşa cum am dori-o.

Patriotismul e principala virtute a omului.
Pe locuitorul unei Ţari libere această virtute îl va determina să-şi susţină Statul.
Pe locuitorul unei Ţări în care domneşte abuzul, corupţia şi sărăcia această virtute îl va face să reacţioneze împotriva înjosirii generale.

Patria ne e la fel de necesară ca familia şi căminul pentru copil.
Nu e firesc să avem pentru ea, ca pentru o mamă, dragoste şi recunoştinţă?

Tomescu Ionuţ