Este un cuvânt al Mântuitorului: „Trupul poftește împotriva duhului și duhul împotriva trupului”. Și e experimentat de toți cei care vor să-L cunoască pe Dumnezeu (harul Său) într-un chip nemijlocit. De aceea asceții aleg să se desprindă, radical, de toate cele trupești, care-i țin legați ce cele create, alegând viața veșnică, transcendența.
Chiar dacă legătura trupească nu este rea, ea este naturală, iar natura e creată, e supusă morții. Instinctul sexual vrea să prelungească, cumva, viața, însă nu la nivelul individului, ci al speciei, lucru comun cu animalele.
Dar omul poate rămâne individ sau să devină persoană, cultivându-și asemănarea cu Dumnezeu, după chipul Căruia a fost creat.
Și atunci, trebuie să crească, lăsând în urmă cele materiale și naturale, transfigurându-le treptat, pe măsură ce se împărtășește de har.
Dar până nu se hrănește duhovnicește, nu va putea sau nu-i va fi bine să se desprindă de natural.
Pentru omul modern a devenit o virtute a trăi chiar și conform naturii, pentru că noi ne-am obișnuit să le separăm pe toate de rosturile lor, căutând să ne hrănim de plăcere, nu de foame. De aceea separăm atât de mult sexualitatea de rodul ei, chiar și de dragostea care ar trebui s-o însoțească.
Dacă păcatul este ceea ce îl desparte pe om de Dumnezeu, de harul Său, putem înțelege că limitându-ne la o trăire naturală, fără să năzuim la mai mult, la o dragoste mai înaltă, mai deplină, mai adevărată, ne complacem în păcat, în această despărțire, nehrănindu-ne cu viața veșnică, ci cu cea trecătoare.
Dar până să ajungem să ne hrănim mai mult duhovnicește decât firesc, cred că este important să înțelegem ce este cu adevărat natural, cu rost, nepervertit, și să trecem, treptat, de la plăceri la bucurii, să ne subțiem simțirile, să ne ridicăm la bucurii mai depline, mai cuprinzătoare, mai dăinuitoare, care ne vin din lucrarea poruncilor dumnezeiești. Să vrem, adică, mai mult.
|
26.10.2012, 12:43:46
Subiecte asemănătoare
Mod hibrid