Cruciadele: crime de razboi si scopuri oculte.

Theodor,istoria nescrisa nu poate fi scrisa si poate este mai bine asa pt ca o parte din acele realitati ar ucide foarte multe iluzii cu care ne hranim si care,paradoxal sau nu,ne dau forța sa continuam.Nu as spune,cinic,ca ne amagim cu un drog istoric suportabil ci doar spun ca nu știu câți ar supravietui fata-n fata cu adevarul istoric.A fost el vreodată perfect sau drept Theo? Poate,cateodata este mai bine ca anumite lucruri sa ramina unde sunt,pot face mai mult rău decât bine prin raul pe care îl contin.Poate nu acesta este adevarul la care trebuie raportat totul întrucât aceste realitati nu contin certitudinea ca daca ele vor demola totul atunci vom mai putea clădi ceva pe locul pustiiri din noi materializata in istoria faptelor noastre.Poate noi,rasa umana,nu suntem inca pregătiți sa stam in fata oglinzii Adevarului,cu privire la faptele noastre.Noi nu știm timpul randuit de Dumnezeu pt ca nimic sa nu mai fie ascuns si totul sa vina in lumina Adevarului.Poate daca in loc sa-l așteptăm pe EL sa dezvaluie totul,apasam noi pe tragaciul distructiv din noi s-ar putea sa dam foc Romei in timp ce cantam poezii demente la harpa.Din cenușă cu greu mai ridici ceva prieten drag iar dies irae va veni oricum.Theo,suntem doar mici rauri care ne vom varsa in fluviul mare de unde am plecat si poate atunci vom cunoaște si noi raspunsul la toate zbaterile si framantarile noastre.Te frâmanti prea mult prietene cu ce nu trebuie :)

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Theodor,istoria nescrisa nu poate fi scrisa si poate este mai bine asa pt ca o parte din acele realitati ar ucide foarte multe iluzii cu care ne hranim si care,paradoxal sau nu,ne dau forța sa continuam.Nu as spune,cinic,ca ne amagim cu un drog istoric suportabil ci doar spun ca nu știu câți ar supravietui fata-n fata cu adevarul istoric.A fost el vreodată perfect sau drept Theo? Poate,cateodata este mai bine ca anumite lucruri sa ramina unde sunt,pot face mai mult rău decât bine prin raul pe care îl contin.Poate nu acesta este adevarul la care trebuie raportat totul întrucât aceste realitati nu contin certitudinea ca daca ele vor demola totul atunci vom mai putea clădi ceva pe locul pustiiri din noi materializata in istoria faptelor noastre.Poate noi,rasa umana,nu suntem inca pregătiți sa stam in fata oglinzii Adevarului,cu privire la faptele noastre.Noi nu știm timpul randuit de Dumnezeu pt ca nimic sa nu mai fie ascuns si totul sa vina in lumina Adevarului.Poate daca in loc sa-l așteptăm pe EL sa dezvaluie totul,apasam noi pe tragaciul distructiv din noi s-ar putea sa dam foc Romei in timp ce cantam poezii demente la harpa.Din cenușă cu greu mai ridici ceva prieten drag iar dies irae va veni oricum.Theo,suntem doar mici rauri care ne vom varsa in fluviul mare de unde am plecat si poate atunci vom cunoaște si noi raspunsul la toate zbaterile si framantarile noastre.Te frâmanti prea mult prietene cu ce nu trebuie :)

Of, frate, cred ca ai dreptate. Si iti multumesc ca, desi esti scot, imi rabzi si intelegi orientarea anti-occidentala. Am sa iti trimit materiale, sa intelegi de ce ma framant atata. Pe de alt aaprte, in cele lumesti intotdeauna adevarul e la mijloc. Sincer, am respect si sentimente calde calde pentru multi dintre voi, occidentalii, ceea ce nu ma impiedica sa ma rog pentru vederea armatei iraniene sau rusesti intrand in Bucuresti. :)

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Pe de alta parte, in cele lumesti intotdeauna adevarul e la mijloc.

Theo,frate,arunca-ti o privire,te rog, in ,,De doctrina christiana" a Sfantului Augustin, cartea I, capitolele 39 si 40.Nu vei regreta :)

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Theo,frate,arunca-ti o privire,te rog, in ,,De doctrina christiana" a Sfantului Augustin, cartea I, capitolele 39 si 40.Nu vei regreta :)

Pentru mine, e unul din "sfintii politici", alaturi de Chiril de Alexandria, si de altii de aceasta factura (sau facatura).

[fallen]

Buna ziua. Va rog din nou sa-mi iertati ignoranta si lipsa de documentare, am din nou o nelamurire; pana la urma ce s-a intamplat cu Jacques de Mollay? Biserica Catolica il considera in continuare tradator, sau a fost reabilitat, cum s-a intamplat cu Ioana D'arc?
Din cate am auzit au fost multi martiri (despre care s-au scris acatiste) care, desi osanditi pe nedrept si supusi la chinuri cumplite - Sf. Mina, Sf.. Modest, Sf. Gheorghe - nu s-au lepadat de credinta lor in Cristos pana in ceasul mortii. Insa Jacques de Mollay, din cate am inteles, torturat fiind, s-a recunoscut vinovat de erezie, ceea ce Ioana D'Arc nu ar fi facut. Mentionez ca nu m-am documentat din surse sigure despre acesti sfinti catolici, doar ce am vazut prin filme sau documentare, de aceea doresc sa imi clarific aceste aspecte. Este in continuare considerat Jacques de Mollay un eretic (la fel ca Arie) sau a fost reabilitat sau chiar trecut in randul sfintilor?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Insa Jacques de Mollay, din cate am inteles, torturat fiind, s-a recunoscut vinovat de erezie,(...) Este in continuare considerat Jacques de Mollay un eretic (la fel ca Arie) sau a fost reabilitat sau chiar trecut in randul sfintilor?

Atata cat stiu, Jacques de Mollay, marele maestru al templierilor, nu a fost acuzat de erezie, ci de sacrilegiu si alte crime (sodomie etc). Rechizitoriul se baza pe marturiile a unei duzini de fosti templieri care sustineau ca, in cadrul ritualurilor secrete practicate, li se cerea sa scuipe pe crucifix. Este greu de stiut daca era sau nu un astfel de ritual, personal am rezerve, cunoscute fiind fervoarea si eroismul templierilor, care s-au acoperit de atatea ori de glorie in lupta cu dusmanii lui Cristos si care, atunci cand cadeau totusi in mainile lor, se stia ca prefera sa fie ucisi de mahomedani decat sa-L renege pe Domnul.
Cert este ca Jacques de Mollay a admis ca real acest fapt sustinut de rechizitoriu. Faptul ca a recunoscut nu inseamna ca asa a fost: recunoasterea vinei este o proba ca oricare alta si nimeni nu poate fi condamnat pe o singura proba. Numai ca mai erau si celelalte marturii. Unii autori considera ca Marele Maestru a recunoscut initial in timpul introgatoriului fiind vorba de o recunoastere smulsa sub rele tratamente. Alti autori (din aceeasi categorie a celor care sustin inocenta Ordinului) afirma ca, de fapt, nu ar fi recunoscut, dar s-a consemnat astfel in procesul verbal al interogatoriului in speranta unei pedepse mai usoare.

Un lucru e cert. Sacrilegiul, recunoscut la interogatoriu (sau pe care procesul verbal sustinea ca inculpatul l-a recunoscut) a fost recunoscut si l-a proces. Cu alte cuvinte, de Molay si-a mentinut declaratia (sau falsa declaratie) din timpul anchetei. Este posibil sa fi facut acest lucru deorece tribunalele franceze din acea vreme operau cu o inginerie juridica, potrivit careia respingerea, in aparare, a unei fapte recunoscute anterior la interogatoriu insemna recadere.

In ceea ce il priveste pe Jaques de Molay, el nu face parte dintre sfinti. Chiar daca, in cazul sau, a fost o eroare judiciara (sau poate un proces cu comanda politica, regele de atunci, Filip cel Frumos, fiind foarte interesat de condamnarea lui, acest lucru nu e suficient pentru ca cineva sa fie declarat sfant. Nici nu se compara cu situatia Fecioarei din Orleans: ea a fost declarata sfanta nu fiindca verdictul s-a dovedit o eroare juridica, ci fiindca au existat semne ceresti (miracole) in timpul vietii ei si, mai ales, dupa moartea ei.

Presupunand ca Jacques de Molay nu a scuipat niciodata pe Crucifix, nu a practicat sodomia si nu a obligat pe nimeni sa faca aceste lucruri, el nu poate fi totusi declarat martir. Conditia necesara pentru ca cineva sa fie declarat martir este ca moartea sa sa fie "in odium fidei" (din ura fata de credinta). Nu avem nici macar vreun indiciu ca judecatorii lui Filip cel Frumos l-ar fi judecat din ura fata de credinta.

[stefan florin]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Atata cat stiu, Jacques de Mollay, marele maestru al templierilor, nu a fost acuzat de erezie, ci de sacrilegiu si alte crime (sodomie etc). Rechizitoriul se baza pe marturiile a unei duzini de fosti templieri care sustineau ca, in cadrul ritualurilor secrete practicate, li se cerea sa scuipe pe crucifix. Este greu de stiut daca era sau nu un astfel de ritual, personal am rezerve, cunoscute fiind fervoarea si eroismul templierilor, care s-au acoperit de atatea ori de glorie in lupta cu dusmanii lui Cristos si care, atunci cand cadeau totusi in mainile lor, se stia ca prefera sa fie ucisi de mahomedani decat sa-L renege pe Domnul.
Cert este ca Jacques de Mollay a admis ca real acest fapt sustinut de rechizitoriu. Faptul ca a recunoscut nu inseamna ca asa a fost: recunoasterea vinei este o proba ca oricare alta si nimeni nu poate fi condamnat pe o singura proba. Numai ca mai erau si celelalte marturii. Unii autori considera ca Marele Maestru a recunoscut initial in timpul introgatoriului fiind vorba de o recunoastere smulsa sub rele tratamente. Alti autori (din aceeasi categorie a celor care sustin inocenta Ordinului) afirma ca, de fapt, nu ar fi recunoscut, dar s-a consemnat astfel in procesul verbal al interogatoriului in speranta unei pedepse mai usoare.

Un lucru e cert. Sacrilegiul, recunoscut la interogatoriu (sau pe care procesul verbal sustinea ca inculpatul l-a recunoscut) a fost recunoscut si l-a proces. Cu alte cuvinte, de Molay si-a mentinut declaratia (sau falsa declaratie) din timpul anchetei. Este posibil sa fi facut acest lucru deorece tribunalele franceze din acea vreme operau cu o inginerie juridica, potrivit careia respingerea, in aparare, a unei fapte recunoscute anterior la interogatoriu insemna recadere.

In ceea ce il priveste pe Jaques de Molay, el nu face parte dintre sfinti. Chiar daca, in cazul sau, a fost o eroare judiciara (sau poate un proces cu comanda politica, regele de atunci, Filip cel Frumos, fiind foarte interesat de condamnarea lui, acest lucru nu e suficient pentru ca cineva sa fie declarat sfant. Nici nu se compara cu situatia Fecioarei din Orleans: ea a fost declarata sfanta nu fiindca verdictul s-a dovedit o eroare juridica, ci fiindca au existat semne ceresti (miracole) in timpul vietii ei si, mai ales, dupa moartea ei.

Presupunand ca Jacques de Molay nu a scuipat niciodata pe Crucifix, nu a practicat sodomia si nu a obligat pe nimeni sa faca aceste lucruri, el nu poate fi totusi declarat martir. Conditia necesara pentru ca cineva sa fie declarat martir este ca moartea sa sa fie "in odium fidei" (din ura fata de credinta). Nu avem nici macar vreun indiciu ca judecatorii lui Filip cel Frumos l-ar fi judecat din ura fata de credinta.

pai nu a fost acuzat Jaques de Molay ca s-ar fi inchinat lui Baphomet?