Căsătorie sau celibat

[Ekaterina]

Intrebat daca nelinistea unui tanar pentru aflarea rostului sau in viata este rodul necredintei, Parintele Paisie Aghioritul (in acelasi duh cu Parintele Porfirie) spune:

"Nu intotdeauna. Adeseori tinerii care se intereseaza cum sa se aranjeze mai bine, dar sa se afle si aproape de Dumnezeu, se nelinistesc pentru rostul lor in viata. Iar lucrul acesta dovedeste sanatatea lor duvohniceasca.

A nu se gandi si a nu se nelinisti un tanar pentru aflarea rostului sau, este dovada unui om indiferent, si prin urmare unul ca acesta este neprocopsit.

Numai ca cei care se nelinistesc pentru aflarea rostului lor trebuie sa ia aminte ca nelinistea lor sa nu depaseasca limita, pentru ca diavolul incearca sa o exagereze, sa faca din ea un stres, ca astfel sa le tina mintea intr-o continua zapaceala.

Tinerii trebuie sa se increada in Dumnezeu pentru a se linisti, deoarece Bunul Dumnezeu ca un Parinte iubitor actioneaza acolo unde noi, omeneste, nu putem face nimic.

Nu trebuie sa se grabeasca sa ia hotarari “necoapte” pentru viata pe care o vor urma. Cunosc tineri care se nelinistesc mult si incearca sa-si resolve toate problemele dintr-odata. In cele din urma se incurca si isi parasesc studiile. Caci avand, de pilda, de terminat facultatea, ei se nelinistesc peste masura pentru viitorul lor, isi amana studiile si in cele din urma se incurca si mai rau. Nu se fac toate deodata si nici nu se rezolva astfel problemele.

Pentru a reusi in ceea ce vor, trebuie sa faca o curatenie generala inlauntrul lor si sa puna lucrurile in randuiala. Sa se ingrijeasca ca mai intai sa-si ia diploma, apoi sa-si gaseasca un loc de munca si in continuare, ajunsi la maturitate, sa ia cu ajutorul lui Dumnezeu hotararea de a face o familie buna, daca simt inclinatie catre viata de casatorie, sau sa mearga la manastirea pe care si-au ales-o, daca au chemare pentru viata monahala.

De aceea, tinerilor care studiaza si au astfel de nelinisti, dar care inca nu s-au hotarat pentru ceea ce vor face in viata, le spun sa isi continue studiile si ceea ce mai tarziu ii va indemna cugetul lor sa faca si ii va odihni, aceea sa faca.

Daca exista o dispozitie launtrica buna, atunci ajuta Dumnezeu si incet-incet se vor lamuri care viata este pentru ei, cea de casatorie sau cea de feciorie in manastire, si astfel vor afla odihna."

[glykys]

Chiar ieri citeam despre acest aspect, la par. Paisie Aghioritul. Se potriveste foarte bine si cu situatia noastra:


"Astazi cei mai multi oameni nu au gustat bucuria jertfirii si nu iubesc osteneala. Au intrat in ei trandavia, interesul personal si multul confort. Lipseste marimea de suflet, jerfirea de sine. Considera o izbanda atunci cand reusesc ceva fara osteneala, cand se aranjeaza materialiceste, dar nu se bucura atunci cand nu pot face asta. [...]

Exista astazi niste copii parca fierti in apa. Judeca una, se plictisesc de alta, desi inima nu se oboseste, nici nu imbatraneste vreodata. sa se faca monahi li se pare greu. Sa se casatoreasca se tem. Cogeamite flacai vin si iarasi vin in Sfantul Munte: "Ah, si calugar sa te faci e greu! spun ei, in fiecare zi sa te scoli la mizeul noptii, nu doar o zi sau doua!" Si se intorc in lume. "Ce sa fac in societatea asta? Daca ma voi insura, cu ce fel de suflet ma voi incurca? Este greu!" spun iarasi si revin in Sfantul Munte. Stau putin aici si spun iarasi: "Este greu!".
Tinerii de astazi seamana cu masinile noi ale caror uleiuri sunt inghetate. Trebuie sa li se incalzeasca uleiurile ca sa poata porni masinile, altfel nu se poate. Vin la mine la coliba copii plictisiti si ma intreaba: "Ce sa fac, parinte? cum sa imi petrec timpul? ma cuprinde plictiseala." "sa gasesti ceva de lucru, mai copile." "am bani, ce sa fac cu serviciul?" imi raspunde. Dar Sfantul Apostol Pavel spune: "cine nu vrea sa lucreze nici sa nu manance". trebuie sa lucrezi ca sa mananci, desi ai bani. Munca il ajuta pe om ca sa i se dezghete uleiurile masinii lui. Ea creeaza. Da bucurie si ia nelinistea si plictiseala. Asa, mai voinice, cauta sa gasesti ceva de lucru care sa iti placa macar cat de putin! Incearca si vei vedea!"

Si un cuvant care mie mi-a placut si l-am citit si la parintele Teofil Paraian:
"Sa stiti ca unul pricopsit va face oriunde pricopseala. Un familist destoinic, chiar si in viata calugareasca de ar fi fost, ar fi sporit duhovniceste. La fel si un monah sporit, ar fi facut pricopseala daca ar fi fost in viata de familie. [...]

Imi aduc aminte ca in armata de cate ori aparea vreo nevoie, auzeai. "Domnule capitan, sa merg eu in locul aceluia! Acela este casatorit, are copii, sa nu ii ramana copiii pe drum!" Il rugau pe capitan sa mearga in locul aceluia, in prima linie! Preferau sa moara ei si nu acela, si astfel sa ii ramana copiii pe drum. Cine sa mai faca astazi o asemenea jertfa? Lucru rar! odata am ramas fara apa intr-un loc. Capitanul a vazut pe harta ca in cutare punct exista apa. Acolo insa erau razvratitii. Atunci el ne spuse: Aici aproape este apa, dar este foarte periculos. Cine vrea sa umple cateva bidonase? Dar sa nu aprinda nicio lumina! atunci sare unul si zice: Voi merge eu, domnule capitan! Altul spune eu, altul eu. Adica toti cereau sa mearga! Nimeni n-a spus: "Domnule capitan, ma doare piciorul" sau "Ma doare capul" sau "Sunt obosit". toti voiam sa mergem, desi ne primejduiam viata.
Astazi exista un duh caldicel: deloc barbatie, deloc jertfa! Toate le-au prefacut cu logica stricata de astazi. Si uita-te, in timp ce mai demult merrgeau voluntari in armata, acum isi iau certifcate de nebuni ca sa nu faca armata! Se gandesc cum sa faca, ca sa nu mearga militari. Unde era aceasta mai inainte? Aveam un locotent in varsta de 23 de ani, foarte curajos. Odata, tatal lui, care era ofiter in rezerva, i-a telefonat si i-a spus ca se gandeste sa il ajute sa plece din prima linie, in spatele frontului. Atunci locotenmentul a inceput sa strige: "Rusine, tata, sa spui tu astfel de lucruri!Numai trantorii stau!" Avea sinceritate, cinste, multa barbatie, care ii uimea pe toti. Intotdeauna era primul. Mantaua ii era gaurita de gloante, dar n-a murit. Cand s-a eliberat, a luat mantaua cu el, ca sa o aiba de amintire."

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere si dragoste pentru omul contemporan", Evanghelismos, Bucuresti, 2012)
Sper sa fie de folos cuiva aceste randuri.