Contradictii in Sfanta Scriptura?

În prealabil postat de UNNOOM

Nu exista dogme impotriva ratiunii in crestinismul istoric. Toate dogmele reprezinta incercari de a pune credinta pe o baza rationala. Problema esta alta... baza rationala din secolele 1, 2, 3,4 ... este cea pusa de filozofii greci. Lucrurile au evoluat de atunci... daca atunci teologia era in acord cu stiinta vremii, acum teologia a ramas la nivelul primelor secole si creaza tensiuni de genul religie vs stiinta!

Voi repeta ideea de la inceput aducand o completare: Nu exista dogme impotriva ratiunii in crestinismul istoric ci dogme care candva erau in acord cu stiinta timpului la care au aparut si care au fost depasite de dezvoltarea stiintei.

De exemplu Galilei a fost condamnat fiindca a sustinut ca Pamantul se invarteste in jurul Soarelui de o religie care refuza sa faca un upgrade la teologia ei! In timp teologii s-au impacat cu ideea ca Pamantul se invarteste in jurul Soarelui!

Am sentimentul ca la fel se intampla si cu Teoria Evolutiei! Deja au aparut teologi evolutionisti-teisti.

Exista dogme impotriva ratiunii, indiferent de contextul istoric sau ce invata oamenii de stiinta la un anumit moment. Cel putin, impotriva ratiunii mele.

În prealabil postat de Sergiu_B

Exista dogme impotriva ratiunii, indiferent de contextul istoric sau ce invata oamenii de stiinta la un anumit moment. Cel putin, impotriva ratiunii mele.

Este normal sa fie asa! Te-ai nascut cu mai bine 1500 de ani de data la care au fost formulate unele dintre dogmele religiei tale! Daca vrei raspunsuri, raspunsurile nu le gasesti aici pe forum!

Daca vrei sa-ti ofere cineva un model rational de teologie in acord cu ratiunea timpului in care traiesti, intreaba teologi cu dubla licenta/doctorat (una in domeniu teologic si una intr-un domeniu cum e fizica, biologia, chimia etc.). De asemenea ai putea sa te informezi despre mari savanti care in acelas timp sunt si credinciosi.

Atata timp cat nu a fost demonstrata existenta sau inexistenta lui Dumnezeu, sunt normale intrebarile religioase... dar pune aceste intrebari cui trebuie.

În prealabil postat de UNNOOM

Este normal sa fie asa! Te-ai nascut cu mai bine 1500 de ani de data la care au fost formulate dogmele religiei tale! Daca vrei raspunsuri, raspunsurile nu le gasesti aici pe forum!

Daca vrei sa-ti ofere cineva un model rational de teologie in acord cu ratiunea timpului in care traiesti, intreaba teologi cu dubla licenta/doctorat (una in domeniu teologic si una intr-un domeniu cum e fizica, biologia, chimia etc.). De asemenea ai putea sa te informezi despre mari savanti care in acelas timp sunt si credinciosi.

Gandirea teologica germana a incercat cu obstinatie asa ceva dar pana si Albert Schweitzer in ,,The Quest of historical Jesus:a critical study of its progress from Reimarus to Wrede"a admis esecul complet al acestei abordari dar mai ales cauzele si efectele esecului.Parerea mea este ca,dpv teologic,s-a depasit momentul acestui gen de abordare.Acum mergem spre alte doua curente radicale.

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Acum mergem spre alte doua curente radicale.

Care sunt acele alte doua curente? (nu de alta dar am cam ramas in zona asta a impacarii teoriei evolutiei cu religia)

În prealabil postat de UNNOOM

Care sunt acele alte doua curente? (nu de alta dar am cam ramas in zona asta a impacarii teoriei evolutiei cu religia)

Primul curent si cel mai nenorocit,observabil,este ce mergem spre timpuri post-crestine,indiferent de cat de absurda ar parea sintagma asta.Bruma de credinta merge direct spre superstitie si bigotism iar ritualul va ramine probabil ultima reduta ce va rezista.Cunoasterea in sine, desi nu prea mai intereseaza pe nimeni,este o tendinta spre emotional dar nici macar o emotie religioasa ci o combinata cu paganismul epocii in care traim.Unii ii spun civilizatie moderna dar eu am dubii cu privire la ambele elemente ale denumirii,privind lumea in care traiesc.Acesta tendinta se finalizeaza in doua moduri:unii schiloditi moral si efectiv in deriva o termina in ateism sau religii paralele,de orice tip,fie si cu un pronuntat caracter ezoteric,iar altii vor continua un fel de existenta religioasa precum in Sheol-ul Vechiului Testament,o umbra fara identitate, purtata de curent si sperand ca acel curent merge in directia buna.

Al doilea curent este cel al stiintei care merge in directia credintei,un fel de echilibru pentru primul dar intalnirea lor are sanse egale de coliziune si de simbioza.Daca se rateza conexarea si coexistenta atunci ambele isi vor radicaliza si mai mult pozitia,unii vor deveni un fel de talibani crestini cu dogme pe post de bata,fara nici o bucurie a trairii credintei,iar ceilalti pot ajune contestatari violenti ca rezultat al intalnirii unor domenii in care nici una dintre parti,in realitate,nu doreste sa obtina mai putin decat prima pozitie,ca sa fim sinceri.Vremurile patristice,al echilibrului unei cai de mijloc(nu in sens de compromis ci de echilibru)sunt demult ingropate,mai tresalta prin mici comunitati si indivizi ce risca,si unii si altii,sa fie complet izolati de o globalizare ce este complet ostila acelui gen de abordare,desi cumva,paradoxal,predica ceva similar,insa este o ipocrizie.

Probabil,in acest ritm, ca vor veni timpuri,undeva candva, in care episcopul,precum in vremurile crestinismului primar,sa mearga in fruntea credinciosilor ce vor mai fi ramas intr-o ultima impotrivire a credintei in fata dezlantuirii raului final.Sau,varianta pe care sper sa nu o traiesc,vor fi asimilati acestui haos existential pana si ultimele sclipiri ale credintei umane si in acest caz nu stiu ce l-ar mai retine pe Dumnezeu sa traga linie si sa imparta turma.Viata de credinta asa cum apare in scrierile vechi,este pe cale de disparitie,nu zidurile si oamenii,ci curatenia inimii si simplitatea trairii plina de bucurie a credintei.Practic cred ca va veni ziua decontului pentru secole in care s-a strecurat compromisul,dar aici nu luati de buna ce spun pt ca am adeseori o tenta de radicalism,mai mult sau mai putin justificat.Trebuie o alta abordare,poate mai directa, chiar daca prin asta Biserica va avea de infruntat in mod direct lumea care actualmente face tot ce poate sa o inghita.Asa ceva este un aspect cu multe consecinte dar depinde ce vrea fiecare insa nu cred ca vechea idee a coexistentei va mai rezista mult intrucat,dupa cum vedeti, se merge mai mult spre asimilarea Bisericii spre lume si nu spre transformarea lumii.Acestea sunt pareri personale,sa nu le dati o valoare pt ca nu au,simple ganduri.

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

...

Multumesc pentru raspuns. Imi poti recomanda niste carti din care te-ai inspirat in raspunsul tau ca sa pot face unele conexiuni?

În prealabil postat de UNNOOM

Multumesc pentru raspuns. Imi poti recomanda niste carti din care te-ai inspirat in raspunsul tau ca sa pot face unele conexiuni?

Sunt concluzii personale.Nu m-am gândit la o carte anume dar orice studiu ,preferabil impartial,cu privire la istoria crestinismului si o privire la lumea din jurul meu si la cuvintele Scripturii m-au adus cumva la acel nivel de perceptie care,nota bene,poate ramine doar la acest nivel,o simpla părere.

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Primul curent si cel mai nenorocit,observabil,este ce mergem spre timpuri post-crestine,indiferent de cat de absurda ar parea sintagma asta.Bruma de credinta merge direct spre superstitie si bigotism iar ritualul va ramine probabil ultima reduta ce va rezista.Cunoasterea in sine, desi nu prea mai intereseaza pe nimeni,este o tendinta spre emotional dar nici macar o emotie religioasa ci o combinata cu paganismul epocii in care traim.Unii ii spun civilizatie moderna dar eu am dubii cu privire la ambele elemente ale denumirii,privind lumea in care traiesc.Acesta tendinta se finalizeaza in doua moduri:unii schiloditi moral si efectiv in deriva o termina in ateism sau religii paralele,de orice tip,fie si cu un pronuntat caracter ezoteric,iar altii vor continua un fel de existenta religioasa precum in Sheol-ul Vechiului Testament,o umbra fara identitate, purtata de curent si sperand ca acel curent merge in directia buna.

Al doilea curent este cel al stiintei care merge in directia credintei,un fel de echilibru pentru primul dar intalnirea lor are sanse egale de coliziune si de simbioza.Daca se rateza conexarea si coexistenta atunci ambele isi vor radicaliza si mai mult pozitia,unii vor deveni un fel de talibani crestini cu dogme pe post de bata,fara nici o bucurie a trairii credintei,iar ceilalti pot ajune contestatari violenti ca rezultat al intalnirii unor domenii in care nici una dintre parti,in realitate,nu doreste sa obtina mai putin decat prima pozitie,ca sa fim sinceri.Vremurile patristice,al echilibrului unei cai de mijloc(nu in sens de compromis ci de echilibru)sunt demult ingropate,mai tresalta prin mici comunitati si indivizi ce risca,si unii si altii,sa fie complet izolati de o globalizare ce este complet ostila acelui gen de abordare,desi cumva,paradoxal,predica ceva similar,insa este o ipocrizie.

Probabil,in acest ritm, ca vor veni timpuri,undeva candva, in care episcopul,precum in vremurile crestinismului primar,sa mearga in fruntea credinciosilor ce vor mai fi ramas intr-o ultima impotrivire a credintei in fata dezlantuirii raului final.Sau,varianta pe care sper sa nu o traiesc,vor fi asimilati acestui haos existential pana si ultimele sclipiri ale credintei umane si in acest caz nu stiu ce l-ar mai retine pe Dumnezeu sa traga linie si sa imparta turma.Viata de credinta asa cum apare in scrierile vechi,este pe cale de disparitie,nu zidurile si oamenii,ci curatenia inimii si simplitatea trairii plina de bucurie a credintei.Practic cred ca va veni ziua decontului pentru secole in care s-a strecurat compromisul,dar aici nu luati de buna ce spun pt ca am adeseori o tenta de radicalism,mai mult sau mai putin justificat.Trebuie o alta abordare,poate mai directa, chiar daca prin asta Biserica va avea de infruntat in mod direct lumea care actualmente face tot ce poate sa o inghita.Asa ceva este un aspect cu multe consecinte dar depinde ce vrea fiecare insa nu cred ca vechea idee a coexistentei nu va mai rezista mult intrucat,dupa cum vedeti, se merge mai mult spre asimilarea Bisericii spre lume si nu spre transformarea lumii.Acestea sunt pareri personale,sa nu le dati o valoare pt ca nu au,simple ganduri.

Cata dreptate ai, frate. Aici ai avut duhul unui profet lucid si deasemeni inflacarat. Vorbesc serios. Stii cat ma gandesc la asta? Ei, uite ca tu ai si spus'o. Slava Cerurilor pentru momentele de inspiratie si curaj (termeni deseori intersanjabili) ale fiilor lui Dumnezeu.

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Cata dreptate ai, frate. Aici ai avut duhul unui profet lucid si deasemeni inflacarat. Vorbesc serios. Stii cat ma gandesc la asta? Ei, uite ca tu ai si spus'o. Slava Cerurilor pentru momentele de inspiratie si curaj (termeni deseori intersanjabili) ale fiilor lui Dumnezeu.

Personal,privind in oglinda, cred ca eu personal merg fix in directia opusa unui spirit profetic sau lucid dar thx :) pt incurajare,mereu ai avut bunatatea sufleteasca sa spui ceva bun cand bat campii:) pe urmatorul sistem :

,,Era un om care credea mult in Dumnezeu. Si s-a intamplat sa fie si in satul lui inundatii. Familia lui si-a strans lucrurile si il rugau sa plece si el cu ei, dar el le-a spus: “Nu plec! Eu cred in Dumnezeu si cred ca El ma va salva!” apa a inceput sa urce pana l-a fortat sa se urce pe acoperis. Au venit niste oameni cu o barca si l-au rugat sa vina cu ei, ca sa nu se inece.El le-a spus tot asa, ca are incredere ca Dumnezeu nu-l va abandona si va avea grija de el. Peste ceva timp, cand mai ramasese doar putin din casa lui, vine un elicopter ca sa-l ia de acolo, insa omul refuza din nou, spunand acelasi lucru: ca el crede in Dumnezeu si ca Acesta nu-l va lasa sa moara. In fine, omul se ineaca si ajunge in Ceruri. Atunci el da ochii cu Dumnezeu si ii zice : “Doamne, eu am avut incredere in Tine ! De ce m-ai lasat sa mor si nu m-ai salvat?” si Dumnezeu ii spune: “Fiule, Eu ti-am trimis familia, oamenii cu barca si elicopterul. Daca tu n-ai vrut sa te salvezi, Eu n-am putut sa te oblig!” :)

Sunt destui teologi actuali, care se împacă foarte bine cu ştiinţa, găsind în ea profunzimi noi şi confirmări ale teologiei. Prin împletirea dintre teologie şi ştiinţă ambele au de câştigat în profunzime.
Părintele Stăniloae se mişca cu multă supleţe prin filosofia şi cultura contemporană, părintele Galeriu era la curent cu cele mai noi descoperiri ştiinţifice din domeniile psihologiei, fizicii cuantice, chimiei şamd.