Istorii cu talc

[cristiboss56]

Povestea brutarului şi a lăptarului

Într-una din zile, un negustor de produse lactate primeşte o citaţie pentru a se prezenta la judecătorie, fiindu-i intentat un proces de către brutarul său. Omul, foarte îngrijorat, se tot întreba oare cu ce-o fi invinuit…
Brutarul însă ştia cu ce, şi încă cum!
Acesta din urmă îl bănuia pe lăptar că îl înşeală la cântar când cumpără de la el unt. Aşa că nu o dată, după ce lăptarul îi aducea kilogramul de unt şi pleca, cântărea imediat marfa în prezenţa unor martori.
Într-adevăr, bănuielile sale erau justificate. Ba primea 900g, ba 800g, au fost cazuri când a primit şi 750 g de unt în loc de 1 kg.
În ziua judecăţii, judecatorul îl întreabă pe negustorul de lactate:
- Spune, dumneata ai cântar cu care să cântăreşti untul ce-l dai brutarului?
- Nu, domnule judecător, nu am.
- Păi atunci cum pretinzi că îi cântăreşti untul?
- Păi… să vedeţi… eu am o balanţă, pun pe o parte a balanţei pâinea de un kilogram pe care o cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun unt până ce balanţa se echilibrează….

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii,
faceţi-le şi voi la fel!

[cristiboss56]

Să deschizi uşile fără FRICĂ …


Într-o ţară aflată în război, era un rege care înspăimânta pe prizonierii săi, nu-i omora…
Îi ducea într-o sală în care era un grup de arcaşi de o parte şi o uşă imensă din fier de cealaltă parte, deasupra căreia se vedeau sculptate figuri acoperite de sânge…
În această sală, îi punea să formeze un cerc şi le spunea: puteţi alege între a muri săgetaţi de arcaşii mei sau a trece prin această uşă…
În spatele acestei uşi EU VĂ VOI AŞTEPTA…Toţi alegeau să fie omorâţi de arcaşi…
După terminarea războiului, un soldat care servise în slujba regelui mult timp, se adresă regelui:
- Sire, pot să vă întreb ceva?
- Spune, soldatule.
- Sire, ce se află în spatele uşii?
Regele îi răspunse:
-Mergi şi vezi tu însuţi!!!
Soldatul deschise înspăimântat uşa şi, pe măsură ce o făcea, intrau raze de soare şi lumina invadă sala… Şi, în cele din urmă, surprins, descoperi…că uşa se deschidea în faţa unui drum care conducea spre LIBERTATE !!!
Soldatul, vrăjit, îşi privi regele, care îi spuse:
- Eu le dădeam ocazia să ALEAGĂ dar, din teamă, preferau să moară decât să rişte să deschidă această uşă!!!
Câte uşi nu deschidem de teama de a nu risca?
De câte ori nu ne pierdem libertatea şi murim înlăuntrul nostru, doar pentru că ne este teamă să deschidem uşa visurilor noastre?

[cristiboss56]

Povestea toamnei


Într-un ţinut îndepărtat trăia Bătrânul Anotimpurilor, cu cele patru fiice ale sale – Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Fiecare era de o frumuseţe aparte, iar bătrânul le iubea pe fiecare la fel de mult, erau lumina ochilor săi. La vremea potrivită, marele Ceas al Timpului, care guverna acea împărăţie, a arătat că era momentul ca cea de-a treia fiică să-şi înceapă călătoria spre ţinuturile locuite de oameni. Urma să le aducă acestora multe şi bogate daruri, pe care le pregătise din timp – culori din cele mai blânde şi luminoase luate de la Pictorul magic, flori delicate şi înmiresmate de la Florarul împărăţiei, ploi mănoase şi bogate din Cămara cerului, roade gustoase de la Grădinarul Şef şi multe, multe altele.
Dar Toamna nu prea era mulţumită, şi-ar fi dorit şi altceva – ceva care să o facă şi mai frumoasă şi iubită de oameni.
- Dar eşti minunată, îi spuse tatăl, ce ţi-ai putea dori mai mult?
- Aş vrea, se gândi îndelung fata……ca Soarele să strălucească doar pentru mine.
- Dar acest lucru nu e posibil, Soarele e prietenul vostru, deci şi al surorilor tale. Lumina sa nepreţuită vă însoţeşte pe fiecare în călătoria voastră.
- Dar eu vreau ca Soarele să fie doar al meu, de fapt…….să fiu chiar eu Soarele.
- Ce gând mai e şi acesta? întrebă mirat Bătrânul Anotimpurilor. Ţi-am explicat, frumuseţea ta e dată de veşmintele deosebite pe care le porţi şi toate darurile cu care eşti împodobită.
- Dacă nu vrei să-mi faci pe plac şi să porunceşti Soarelui ce ţi-am spus, atunci anul acesta nu mai plec în călătorie. Şi nu-mi pasă ce vor crede oamenii.
Văzând că fiica sa rămase îndărătnică în hotărârea sa şi nu mai putu să facă nimic pentru a o îndupleca, bătrânul se retrase pentru a cugeta. Fiica sa devenise mândră şi foarte aprigă în dorinţele ei. După un timp, o chemă la sine şi îi spuse:
- Dacă vei pleca la vremea potrivită, când te întorci te voi îmbrăca în cea mai frumoasă haină din câte au existat vreodată. E o haină cum nu există alta pe lume. Dar ai de făcut un singur lucru – să aduni în coşul tău toate razele de soare. Şi când le vei strânge pe toate vei străluci mai frumos ca niciodată, căci vei fi îmbrăcată în haina Soarelui.
Şi de atunci Toamna încearcă în fiecare an să adune cât mai multe raze de soare, pentru a primi de la tatăl său haina cea minunată. Dar, Soarele deseori se retrage în spatele norilor, se ascunde printre copaci, între ramurile şi frunzele lor, printre flori, aleargă mai iute ca vântul, nu se lasă prins defel.
Căci razele sale sunt doar pentru acei care nu sunt mândri iar frumuseţea pentru cei care nu au îndrăzneala de a se crede Soare.

[cristiboss56]

Acceptă-mă așa cum sunt


Această poveste este a unui soldat, care, în sfârşit, se întorcea acasă, după ce luptase în Vietnam. El îşi sună părinţii din San Francisco:
- Mamă, tată, mă întorc acasă, dar înainte vreau să vă cer o favoare. Am un prieten pe care mi-ar face plăcere să-l aduc cu mine.
- Sigur, au răspuns părinţii. Ne-ar încânta să-l cunoaştem.
- Dar, există ceva ce ar trebui să ştiţi dinainte. El a fost rănit îngrozitor în luptă. A călcat pe o mină şi a pierdut un braţ şi un picior. Şi în afară de asta, nu are nici unde să locuiască.
- Ce suferinţă!!! Regretăm mult să auzim asta.
- Poate putem să-l ajutăm să găsească un adăpost unde să locuiască, spuse şi mama.
- Nu mamă, eu vreau ca el să poată locui la noi acasă!
- Dar fiule, nu ştii ce ne ceri, nu ai idee de gravitatea problemei!
Mama, de acord cu tatăl, spuse şi ea:
- Cineva cu atâta dificultate ar fi o sarcină grea pentru noi. Avem propria noastră viaţă şi nu vrem un lucru ca acesta să intervină în modul nostru de a trăi. Cred că te poţi întoarce acasă şi uită acest subiect. El îşi va găsi un mod de a locui, propice pentru el!
Fiul închise telefonul şi niciodată părinţii nu au mai auzit de el.
Câteva zile mai târziu, ei au primit un anunţ de la poliţie, informându-i că fiul lor murise căzând de pe o clădire. Poliţia consideră accidentul o sinucidere.
Părinţii îngroziţi, au zburat în oraşul unde se afla fiul lor şi au fost duşi la morgă pentru identificarea cadavrului.
Ei l-au recunoscut şi spre goaza şi teroarea lor, au descoperit ceva ce nu ştiau:
„FIUL LOR AVEA NUMAI UN BRAŢ ŞI UN PICIOR”
Părinţii din această poveste sunt ca noi, găsim că e mai uşor să iubim pe aceia care sunt perfecţi, frumoşi, sănătoşi, simpatici, dar nu ne plac persoanele care ne incomodează şi ne fac să ne simţim rău.
Noaptea asta, înainte de a adormi, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea puterea de care avem nevoie pentru a accepta, fără restricţii, persoanele aşa cum sunt ele, chiar dacă sunt diferite de noi.
„PENTRU LUME POŢI FI O PERSOANĂ, DAR PENTRU O PERSOANĂ TU POŢI FI LUMEA.”

[glykys]

A fost odata un împarat tânar si foarte bun la inima. Acesta de multe ori obisnuia sa se plimbe prin tara sa însotit doar de o singura sluga. De câte ori întâlnea vreun om sarman, împaratul îi dadea milostenie si-l ajuta cu ce putea.
Odata, mergând pe cale, împaratul a vazut într-un loc pustiu un calugar mort. Trimitându-si sluga înainte, împaratul si-a scos haina si a acoperit mortul. Apoi si-a continuat drumul, caci avea mult de mers în ziua aceea.
Însa tot calatorind el asa, s-a întâmplat ca a cazut de pe cal si s-a ranit foarte tare la picior. Ajuns acasa, împaratul a chemat cei mai buni doctori la palat, dar în zadar. Piciorul s-a umflat si doctorii au zis ca, daca nu-l vor taia, acesta va putrezi si împaratul va muri. Asa ca au hotarât ca a doua zi de dimineata sa-i taie piciorul, pentru a-i salva viata.
În noaptea aceea împaratul n-a putut dormi. El a rugat o sluga sa-i aprinda candela si a ramas singur, privind la icoane si gândindu-se la soarta lui cea grea. Chiar atunci s-a deschis fereastra si în camera a intrat un calugar luminos. „De ce esti asa mâhnit împarate?” – l-a întrebat calugarul. „Cum sa nu fiu mâhnit, daca mâine trebuie sa-mi taie piciorul?” – i-a raspuns el?
Atunci calugarul s-a atins de piciorul împaratului si acela îndata s-a facut sanatos. „Ridica-te si mergi!” – i-a zis calugarul. „Nu pot ca este rupt” – a raspuns împaratul. Dar luându-l calugarul de mâna, împaratul s-a ridicat si a putut merge ca si mai înainte. „Spune-mi cine esti?” – a întrebat împaratul nedumerit. „Cum, nu ma recunosti? Oare nu este aceasta haina ta, cu care m-ai acoperit ieri? Dumnezeu a vazut necazul tau si m-a trimis sa te vindec, deoarece si tu mi-ai facut bine”.
A doua zi împaratul era sanatos, spre mirarea doctorilor. El a povestit tuturor ce s-a întâmplat si toti au laudat pe Dumnezeu, Care îi ajuta pe cei buni la inima. (parintele Savatie Bastovoi)
http://tineriortodocsi.webs.com/Micu...-milostiv.html

[cristiboss56]

Cine vrea să împrăştie lumină trebuie să reziste arderii.

M-ati aprins si vă uitaţi gânditori la lumina mea. Simţiţi bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând, am devenit mai mică.

De fapt eu am doar două posibilităţi:

Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.

A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă dăruiesc chiar pe mine însumi. Asta e mult mai frumos decât să rămân rece şi fără rost.

Şi voi, oamenii, sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să daţi ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea şi dorurile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină.

Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă. Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mai puternice. Şi la voi oamenii e tot aşa, “împreună luminaţi mai mult”.

[glykys]

Cred ca o istorie cu talc este si viata Sf. Cuvios Zaharia, praznuit astazi, 17 noiembrie:

"Un om oarecare, vestit in lucrurile lumesti, cu numele Ioan, lepadand toate indulcirile vietii, ducea o viata smerita si monahiceasca si, indeletnicindu-se cu fapte dumnezeiesti, se sarguia sa placa numai lui Dumnezeu. Deci, ostenindu-se pururea in rugaciuni si cereri, nazuind si sporind catre fapte din cele mai inaintate si mai mari, pe langa toate celelalte sporiri ale lui, avea si lucrul acesta nelipsit, ca se ducea ca sa privegheze toata noaptea la biesericile Domnului. De aceea, intr-o noapte s-a dus la biserica cea mare a Sfintei Sofii, ce se afla in Constantinopol si, afland usile incuiate, fiind ostenit, a sezut acolo pe un scaun ce era aproape si, sezand, isi citea slujba cu glas soptit.
Si, iata, s-a facut o stralucire de lumina ce venea de undeva de afara si, privind mai cu luare-aminte, a vazut un barbat cucernic, care mergea in urma luminii aceleia. Deci, bucurandu-se pentru aceea vedere, lua aminte, mai bine voind sa vada ce are sa faca omul acela. Si, cand a ajuns omul la portile bisericii Sfintei Sofii, care erau inchise, si-a plecat genunchii inaintea portilor si indelung a facut o rugaciune, apoi a ridicat in sus mainile si, facand semnul Sfintei Cruci pe porti, iata, o minune: indata ele s-au deschis de la sine, si, impreuna cu lumina, a intrat inlauntru si omul acela minunat. Si, dupa ce a intrat in tinda, si-a plecat iarasi genunchii pe podea, la locul unde era zugravita deasupra Iocoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si, sculandu-se, a deschis si acolo portile si, ajungand la portile cele frumoase de argint din pridvorul bisericii, a facut si acolo destula rugaciune. Apoi, cu semnul crucii, le-a deschis si pe acelea si asa a intrat in biserica, cu totul fiind luminat.
Deci, mergand in mijlocul bisericii, si-a ridicat mainile, cerand indurare de la Dumnezeu, iar dupa ce si-a ispravit rugaciunea, s-a intors si a trecut prin tinda Bisericii, iar portile s-au incuiat singure, prin dumnezeiasca lucrare, indata ce el a iesit afara...."

Continuarea o gasiti aici, in partea de jos a paginii: http://www.crestinortodox.ro/calenda...ria-35650.html