Spuneti NU vaccinurilor-VACCINAREA: EROAREA MEDICALA A SECOLULUI

În prealabil postat de ovidiu b.

În loc să investim sume imense de bani în vaccinuri, mai de folos ar fi fost investiţia banilor în culturi de plante, fructe şi legume cu propietăţi tămăduitoare. Un exemplu clar: am putea cultiva cantităţi mari de cătină (un adevărat medicament natural), cătină care nu are nevoie de prea multe condiţii.

Vaccinul aproape a eradicat poliomelita... care sunt studiile stiintifice care sustin despre catina ca este mai eficienta decat vaccinul impotriva poliomelitei?

[DragosP]

Cred că e singurul vaccin care merită. Eventual.

[antiecumenism]

În prealabil postat de UNNOOM

Vaccinul aproape a eradicat poliomelita... care sunt studiile stiintifice care sustin despre catina ca este mai eficienta decat vaccinul impotriva poliomelitei?

“Epidemiile de poliomielită au dispărut, iar numărul cazurilor de îmbolnăviri a înregistrat o scădere importantă în anii 1955‑1956, înainte ca să fie introduse vaccinurile antipolio (1957). După aceea au izbucnit noi focare endemice şi epidemice de poliomielită. Vaccinurile antipolio au fost un mare eşec, provocând numeroase decese. Reaparţia epidemiilor de poliomielită este corelată şi cu introducerea altor vaccinuri (“poliomielita provocată”): în Germania şi SUA, apariţia epidemiilor de poliomielită este direct legată de introducerea vaccinului antivariolic; în Marea Britanie, se extind cazurile de poliomielită după introducerea vaccinului DP (diftero‑pertussis), fiind oprită administrarea lui în 1950.
Dispariţia epidemiilor de poliomielită nu s‑a făcut datorită vaccinurilor antipolio, ci datorită îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă. Au contribuit şi mulţi alţi factori: oprirea vaccinării antivariolice şi altor vaccinuri şi, după unii autori, retragerea pesticidului DDT de pe piaţă.Poliomielita, dată de virusul natural (sălbatic), este o boală care, practic, a dispărut din Europa. Cazurile de boală existente la ora actuală (destul de rare) sunt cele date de vaccinuri: “poliomielită postvaccinală” şi, foarte rar, “poliomielită de contact” (la părinţii copiilor care au primit vaccinul oral Sabin).
Cu toate acestea, mai izbucnesc focare endemice în diferite regiuni ale lumii: în 2004, au reapărut cazuri de poliomielită în 10 ţări ale Africii. În 2005, au urmat focare endemice în alte trei ţări: Yemen, Indonezia şi Somalia. Tot mai mulţi experţi sunt sceptici şi recunosc că nu este posibilă eradicarea acestei boli. Ei arată că ar fi mai bine ca banii folosiţi pentru programele extinse de vaccinare să fie investiţi în tratamente curative, atât de necesare în aceste ţări şi în întreaga lume."
Doctor, Christa Todea Gross

[antiecumenism]

"Începând cu anul 1957, Koprowski, creează un vaccin antipolio oral, cu virus viu, cultivat pe rinichi de maimuţă verde din Africa, iar primul test l‑a efectuat în Congo, unde a vaccinat 240.000 de oameni. În 1958, el continuă să vaccineze 75.000 de copii în Leopoldville (acum Kinshasa/ Zair). Ulterior s‑a constatat că acest vaccin era infectat cu virusul simian SV40, cauzator de tumori la hamster şi cancer la om. În 1959, israelianul Albert Sabin (care testează şi el un vaccin oral, începând cu 1956) face pentru prima dată afirmaţia conform căreia vaccinul lui Koprowski era infectat cu un virus necunoscut. Vaccinul a fost retras de pe piaţă. Până în în culturile de celule renale de maimuţe rhesus (RhM), provenite din India şi folosite pentru prepararea vaccinurilor antipolio cu virus viu, fuseseră vaccinati deja un număr de 325.000 de congolezi. Este vorba de un virus Simian, amintit anterior, denumit SV40 (S = lat. Simian = maimuţă şi V = virus), care, în mod normal se găseşte în rinichiul maimuţelor, într‑un procent de 70%, fără să provoace boli sau cancer la această specie.


Este locul şi momentul când, a început şi răspândirea bolii HIV/ SIDA (după 3 decenii), dar cu un alt virus simian (SIV). Cum au decurs lucrurile? În 1980, a început să se răspândească o nouă boală între americanii homosexuali, cunoscută ulterior sub denumirea de SIDA. În 1983, virusul HIV (virusul imunodeficienţei umane, cauzator al bolii SIDA) a fost descoperit şi izolat de către Luc Montagnier, la Paris. Se punea întrebarea: de unde provenea acest virus? În 1985, nişte cercetători descoperă virusul HIV şi la cetăţenii din Kemu, Zairul de Est, unde Koprowski testase primul său vaccin antipolio oral, cu virus viu. În 1991, când se vorbea de un nou virus Simian, necunoscut până atunci, s‑a descoperit că acesta este identic cu virusul HIV‑II, care a provocat boala SIDA în Africa de Vest. Cel care a reuşit să dovedească cel mai bine legătura dintre vaccinul antipolio oral al lui Koprowski şi boala SIDA este Louis Pascal, un cercetător independent, fără nicio legătură formală cu vreun Institut de Cercetare sau cu vreo Universitate. A scris despre studiul său într‑un articol intitulat “Ce se întâmplă când ştiinţa degenerează? Corupţia ştiinţei şi apariţia bolii SIDA. Analiza unei sinteze spontane”, care a apărut într‑un număr editorial al Universităţii Wollongong (Nr.9/ 1991). În articolul său, Pascal arată cum SIDA este consecinţa directă a unui vaccin antipolio oral, infestat cu virusul imunodeficienţei Simiene (SIV), şi care a fost administrat oamenilor din Congo. “Toate tulpinile virusului antipolio din vaccin, a căror virulenţa neurologică a fost Ťatenuatăť, dar care pot induce o reacţie imună, au reuşit ca prin trecerea de la un individ la altul să îşi recâştige virulenţa şi, ce este mai important, modul de preparare al vaccinului a înlesnit contaminarea vaccinului cu virusuri străine, care nu au mai putut fi omorâte, fiindcă altfel ar fi fost distrus însuşi virusul polio şi vaccinul ar fi fost ruinat”. Pascal citează cazul lui Hillary Koprowski, care a folosit vaccinul infestat în campaniile de vaccinare în masă, atât în Congo‑ul Belgian (Leopoldville), cât şi în Ruanda‑Urundi, şi care nu a analizat deloc virusul antipolio viu din vaccin, altfel ar fi constatat cu siguranţă că, alături de acesta, mai există în toate preparatele vaccinului încă un virus străin, cel de la maimuţă. Se ştie, adaugă Pascal, că “virusuri noi care apar la o populaţie tânără (sugari) şi fără experienţă imunologică, pot deveni patogene şi foarte virulente”. În 1985, a fost descoperit primul virus al imunodeficienţei simiene (SIV) la maimuţele Rhesus, unul dintre cele trei animale care pot fi folosite pentru cultivarea virusului poliomielitic. Virusul SIV a fost găsit apoi şi la celelalte două tipuri de maimuţe (maimuţa verde africană şi maimuţa Java). Se pune întrebarea: virusul SIV este unul şi acelaşi cu virusul HIV? Aflăm răspunsul tot de la Pascal. Toate aceste virusuri simiene sunt înrudite între ele, chiar şi cu virusul HIV/ SIDA (a nu se confunda virusul simian cancerigen, SV40, descoperit în 1960, cu virusul imunodeficienţei simiene, SIV, desoperit în 1985, ambele fiind virusuri simiene, dar diferite). Pascal arată că unul dintre aceste virusuri al imunodeficienţei simiene (SIV) a fost “transferat” la om, provocând SIDA. Cu alte cuvinte, un virus simian SIV, a putut deveni actualul virus HIV. Pascal a tratat şi aspectele etice şi morale, aducând în discuţie faptul că niciun om de ştiinţă sau jurnalist nu a scos la iveală adevărul atâta timp, deşi ar fi putut preveni răspândirea bolii SIDA şi a altor boli. Cu toate acestea, multe vaccinuri administrate copiilor din întreaga lume conţin “celule Vero din rinichi de maimuţă” drept mediu de cultură pentru virusurile din vaccin. În 1992, Meyers şi colaboratorii săi au emis ipoteza (aceeaşi cu a lui Pascal) conform căreia este posibil ca virusul HIV să nu fie altceva decât virusul SIV, care s‑a adaptat omului (printr‑o mutaţie genetică). Este o ipoteză care devine, pe timp ce trece, tot mai plauzibilă, spune Goldberg (1992). "
Doctor, Christa Todea Gross

În prealabil postat de UNNOOM

Vaccinul aproape a eradicat poliomelita... care sunt studiile stiintifice care sustin despre catina ca este mai eficienta decat vaccinul impotriva poliomelitei?

Şi cine spune că, cătina este un remediu, împotriva poliomelitei?

[antiecumenism]

"Contaminarea vaccinului Salk cu virusul cancerigen SV40.

În 1960, Hillemann şi Sweet descoperă prezenţa virusului simian SV40 în toate culturile de celule renale de maimuţe rhesus (RhM), utilizate pentru fabricarea vaccinurilor antipolio cu virusuri vii (vaccinurile Koprowski şi Salk), ceea ce înseamnă că milioane de persoane au fost vaccinate timp de decenii cu un vaccin infestat. Virusul simian SV40, care se găseşte în mod normal la aceste maimuţe africane, fără să provoace vreo boală, dar este cancerigen pentru alte animale şi pentru om, “a fost depistat în tumori cerebrale umane şi pus în legătură cu producerea şi altor forme de cancer: limfomul non‑Hodkin…”. S‑a constatat că virusul SV40 provoacă sarcoame (forme agresive de cancer) şi la hamster. Faptul că virusul “modificat” din vaccin – şi nu virusul sălbatic – a fost găsit la 25% dintre tumorile cerebrale la om (Krieg et al., Proc.Ant.Acad. Sci., 78‑6646‑1981) atestă că virusul SV40 este cauza tumorilor. De asemenea, în 1966, prof. Lwoff a observat că virusul SV40 are capacitatea să formeze, împreună cu adenovirusul tip 7 (un virus gripal), un hibrid foarte cancerigen. Guvernul american a fost obligat să retragă de pe piaţă urgent toate vaccinurile antipolio contaminate cu virusul simian SV40. Legat de acest grav incident, putem citi, într‑un articol din National Cancer Institut Monograph din 29 decembrie 1968, următoarele: “Faptul că SV40 favorizează o dezvoltare accentuată a unui adenovirus uman, precum şi formarea unor hibrizi prin combinarea celor doi viruşi (adenovirus şi SV40) în culturile de celule pe rinichi de maimuţă, arată că este posibil să se formeze şi alţi hibrizi periculoşi…”. Se ştie că virusurile cancerigene, precum SV40 şi adenovirusuri izolate de la animale, nu sunt cancerigene pentru specia lor, dar devin cancerigene dacă trec de la o specie la alta. Concluzia este că “virusurile SV40 şi adenovirusurile nu sunt cancerigene pentru maimuţe, dar sunt cancerigene pentru alte specii animale şi pentru om. Nu vom putea şti niciodată câte persoane vaccinate au dezvoltat un cancer la câţiva ani de la vaccin, dar este foarte probabil ca acest număr să fie unul important”.

Doctor, Christa Todea Gross

[antiecumenism]

În prealabil postat de UNNOOM

Vaccinul aproape a eradicat poliomelita...

"Primele epidemii de poliomielită au apărut în nordul Europei şi în SUA la jumătatea secolului XIX, apoi şi în alte tări din lume, şi au durat până la jumătatea secolului XX. Vaccinurile au fost introduse de abia în 1957, după dispariţa epidemiilor. Au reapărut apoi alte focare endemice şi epidemice, provocate de vaccinurile antipolio Salk şi Sabin.

Pentru datele statistice, se iau în considerare doar cazurile paralitice de poliomielită. Este logic să fie aşa, motiv pentru care toate graficele care arată evoluţia poliomielitei sau mortalitatea iau în calcul doar cazurile paralitice, nu şi pe cele uşoare, benigne, cu evoluţie spre vindecare în timp scurt.
În ambele zone epidemice (SUA şi Europa), frecvenţa bolii a început să scadă, în special indicele de mortalitate. S‑a mai înregistrat un “vârf”între anii 1945‑1954, când creşte incidenţa cazurilor grave de poliomielită.
Explicaţia cea mai plauzibilă este introducerea de noi vaccinuri în masă, în acea perioadă, ducând la aşa‑zisa “poliomielită provocată”. Se ştie că poliomielita poate fi provocată de diferite injecţii sau vaccinuri. Paralizii, asemănătoare cu cele din poliomielită, sunt provocate de intoxicaţii cu metale grele (mercur, plumb, arsen) sau de pesticide (DDT). Introducerea unor asemenea pesticide periculoase (DDT) în anul 1945 în SUA, şi apoi în întreaga lume, a provocat multe cazuri de paralizii şi alte afecţiuni grave (motiv pentru care s‑a decis retragerea lor), care au fost confundate cu poliomielita. Mulţi cercetători şi oameni de ştiintă au observat că leziunile provocate de poliomielită la nivelul măduvei spinării sunt practic identice cu cele din paraliziile provocate de aceste substanţe toxice. În renumitul Tratat de Medicină Internă a lui Harrison citim: “Paraliziile sunt adesea urmările intoxicaţiei cu metale grele, iar din punct de vedere clinic este foarte dificil de făcut o diferenţiere a acestora de poliomielită”. Este şi motivul pentru care, în trecut, multe cazuri de paralizii erau atribuite poliomielitei (după unii autori, majoritatea cazurilor de intoxicaţii cu pesticidul DDT care a dus la paralizii, au fost atribuite poliomielitei, ceea ce a dus la o statistică falsă) .

Epidemiile de poliomielită au dispărut înainte de introducerea vaccinurilor. Noi epidemii sunt provocate prin introducerea vaccinurilor. În Franţa scăderea cazurilor de poliomielită este tradusă printr‑o curbă descrescătoare, care atinge cel mai scăzut nivel (câteva sute de cazuri) în anii 1955‑1956, înainte de introducerea vaccinului Salk. Vaccinul antipolio este introdus în 1956, după care cresc brusc cazurile de poliomielită, curba înregistrând o creştere spectaculoasă (un alt “vârf”). În acest an, s‑a înregistrat un număr de 1.150 de cazuri de boală. În anul următor, se înregistrează 4.109 de cazuri. A fost nevoie de încă 6 ani (până în 1962) ca să scadă curba şi să revină la nivelul din 1956, înainte de introducerea vaccinului. Totodată, se constată că, după introducerea vaccinului, creşte din nou mortalitatea, repetându‑se ceea ce s‑a întâmplat şi în alte ţări, precum Anglia şi Brazilia, unde, deşi poliomielita era iniţial o boală destul de benignă, confundată adeseori cu o simplă angină acută, ea a devenit, din cauza vaccinării în masă, o boală soldată frecvent cu paralizii sau chiar cu decese. Începând cu anul 1962, curba revine la aspectul de dinaintea introducerii vaccinului. În 1970, în oraşul Niort, izbucneşte o epidemie de poliomielită gravă, cu paralizii, cu toate că a fost vaccinat un procent de 90% din populaţie, cu vârsta cuprinsă între 1 şi 32 de ani (conform declaraţiilor Autorităţilor Sanitare către revista Le Parisien Libéré din 13.XII.1969).


În Anglia mortalitatea provocată de poliomielită a început să scadă înaintea introducerii vaccinului antipolio. A existat un “vârf” în anul 1946, când s‑a introdus vaccinul antidifteric. Din acest an se raportează multe cazuri de poliomielită paralitică, până în 1950, când este oprită vaccinarea antidifterică. Poliomielita provocată de alte vaccinuri, inclusiv de cel difteric, este un fapt cunoscut şi dovedit de oamenii de ştiintă. În următorii 6 ani (1950‑1956), până la introducerea vaccinului antipolio, s‑a înregistrat o reducere drastică a cazurilor de boală. O dată cu introducerea vaccinului antipolio, a crescut din nou numărul de cazuri de poliomielită, ca apoi să scadă încet şi curba să revină, în 1960, la starea de dinaintea vaccinărilor. Făcând un studiu comparativ între cazurile de mortalitate date de poliomielită de dinainte şi după vaccin, ne‑am aştepta ca reducerea cazurilor să se facă proporţional cu creşterea numărului de persoane vaccinate, ceea ce nu s‑a întâmplat.
Dimpotrivă, în 1960 mortalitatea a crescut cu 72% , iar datele din anii 1961, 1962 şi 1963 arată un adevărat eşec al vaccinului: în loc să scadă, curba creşte uşor. Concluzia este că cel puţin mortalitatea dată de poliomielită nu a putut fi redusă de vaccin."


Dr. Christa Todea Gross