Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

ATUNCI ŞI ACUM

Am fost învăţată încă din primii ani de viaţă să iubesc şi să respect România.
Tata a luptat pentru ea în ambele războaie mondiale.
Mama, ardeleancă, s-a temut să n-o piardă fiindcă foarte mulţi voiau să ne ia teritorii.

În perioada interbelică am trăit liniştiţi şi acasă nu am dus lipsă de nimic deşi nu am fost bogaţi.
Mama nu avea servici pentru că pe vremea aceea femeile se puteau dedica familiei. Dar câtă muncă nu era şi acasă! Totuşi nicio femeie nu se plângea. Erau mulţumite că se pot consacra în întregime soţului şi copiilor.
Nu beneficiam de confort, nu aveam apă curentă. Era o fântână în curte dar apa ei era sălcie. Trebuia să mergem după apă cu găleţile la o fântână aflată la vreo cinci sute de metri de casă. Televiziune nu exista, nu aveam aparat de radio, nu aveam maşină, dar căldura căminului compensa toate aceste lucruri la care nici măcar nu ne gândeam.
Dacă cineva ne-ar fi spus să emigrăm pentru că se trăieşte mai bine în străinătate i-am fi râs în nas.
Aveam pământ şi datorită lui eram proprii noştri stăpâni. De ce să fi devenit de bunăvoie slugi la străini?

Duminica dimineaţa ne îmbrăcam cu cele mai bune haine pe care le aveam şi mergeam la Biserică.
După slujbă ne vizitam prietenii sau ne invitam prietenii la noi şi la o cană de vin făcut în casă cei mari vorbeau de câte în lună şi-n stele.

Bineînţeles ne duceam şi la şcoală unde totul era bine.
Elevii nu se băteau între ei sau cu profesorii.
Noi ne iubeam şi ne respectam profesorii. Câţi din cei din generaţia mea nu le datorează totul! Învăţătura, continuarea educaţiei începută acasă încă din fragedă copilărie.
Părinţii noştri erau severi, dar cum spuneau ei „era spre binele nostru”. Şi aveau dreptate. Ne formau, ne îndrumau.

Apoi, prin 1933, au început să se adune nori deasupra capetelor noastre.
Se vorbea de criza economică, de tulburări sociale, se auzea că va fi război.
Brusc, noi copii, am îmbătrânit. Copilăria ni se terminase iar adolescenţa ni se anunţa sumbră.
Conducătorii noştri spuneau că eram la adăpost de orice agresiune. Sistemul nostru de alianţe le părea etern şi indestructibil aşa că nu au făcut nimic. Tata era mereu mânios din cauza asta.
În 1940, într-unul din cele mai grele momente din istoria noastră, am fost singuri şi fără niciun sprijin din afară.
În acel an Hitler, Mussolini şi Stalin ne-au cerut ultimativ să satisfacem pretenţiile teritoriale ale Ţărilor vecine şi ne-au ameninţat că dacă vom rezista Statul ne va fi distrus şi întregul teritoriu împărţit.
Astfel ne-a fost răpită o treime din Ţără cu o populaţie de douăsprezece milioane de oameni, majoritatea români.
Atunci, în 1940, ne-am simţit mai ataşaţi ca oricâd de Patria noastră.

Pe 22 iunie 1941 am intrat în război ca să ne eliberăm fraţii.
Toţi bărbaţii din sat în stare să poarte arme au plecat pe front.
Tinerii de şaispreze, şaptesprezece ani au spus că au optsprezece ani ca să poată fi mobilizaţi.
Fetele s-au înrolat ca infirmiere la spitalele de campanie. Şi eu am fost infirmieră.
Tata a căzut în timpul luptelor pentru eliberarea Basarabiei.
Fratele meu a căzut la cotul Donului.
Războiul a ţinut patru ani.
Au venit după aceea pacea, ocupaţia sovietică, comunismul, revoluţia, declinul, depopularea Ţării...
Ne obişnuim repede cu toate. Poate prea repede.

Şi acum?

Stamate Lucreţia
92 de ani, învăţătoare pensionară

[TINERI PENTRU ROMANIA]

UNIRE PENTRU TOTDEAUNA


1 august 1917

Draga mea,

Nu mai stau într-o tranşee plină de praf ci pe un pat curat de spital.
Ieri pe la prânz am primit ordin să atacăm o poziţie inamică. Pentru a ajunge la ea a trebuit să evităm obuzele, gloanţele şi să ne croim drum prin sârma ghimpată.

La vreo cincizeci de metri de poziţia pe care o atacam un glonţ m-a lovit în abdomen. M-am prăbuşit zvârcolindu-mă de durere.
Sanitarii m-au luat şi m-au dus la spital.

Spitalul e într-o fostă şcoală pe jumătate arsă. Aici mi s-a spus că glonţul mi-a distrus ficatul şi că nu mai am mult de trăit.

Vă sărut pe tine şi pe copii.
Nu plânge!
Moartea celui care a luptat pentru Patrie nu e cu adevărat moarte ci opusul ei.
O astfel de moarte învinge moartea şi-i dă un sens pe care altfel nu l-ar avea.

Locotenent Amariei Dumitru, regimentul 42


9 august 1917

Draga mea,

Îţi scriu ca să-ţi spun că nu mai întorc acasă.
Te rog nu plânge, fii tare.

În timpul ultimului atac o schijă mi-a retezat braţul stâng şi rana mi s-a infectat.
Medicii spun că mai am doar câteva zile de trăit.
Când vei primi scrisoarea mea probabil că voi fi mort.

Spun-le copiilor că mi-am făcut datoria şi când vor fi mari îndeamnă-i să urmeze o şcoală militară.
Vom avea o Ţară mare, frumoasă şi bogată şi va trebui s-o apărăm.

Te iubesc.
Am fost atât de fericiţi împreună!
Mă alină gândul că ne vom revedea cândva în rai. Atunci eu nu voi mai muri şi tu nu vei mai plânge.
În ultimele mele clipe îţi voi rosti numele.

Rămâi cu bine!
Dumnezeu să vă ajute pe tine şi pe copii.

Soldat Culea Petre, regimentul 35


Ei au luptat şi au murit ca să fim uniţi.
Să le cinstim memoria rămânând uniţi.
Unire acum, unire pentru totdeauna.
TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

[TINERI PENTRU ROMANIA]

PATRIOTISMUL

Războiul nu încetează niciodată. El e aplicarea în lumea omului a legii antagonismului care guvernează universul. Pacea nu e decât o continuare a lui în alt mod şi cu alte mijloace.
Formele de manifestare ale războiului sunt: lupta armată, discreditarea a tot ce permite unei Naţiuni să existe, cultivarea cultului plăcerii, răspândirea discordiei printre cetăţeni ş.a.m.d..
Prima îndatorire a unei Naţiuni e, prin urmare, apărarea.
Asigurarea apărării presupune practicarea unor virtuţi sociale între care cea dintâi e patriotismul, dragostea de Patrie.
Cine nu-şi iubeşte Patria n-o apără.

Omul e o fiinţă socială şi datorită instinctelor sale superioare s-au format succesiv familia, clanul, Naţiunea. Membrii acestor asocieri erau uniţi prin legături comune de sânge, de muncă şi de protecţie împotriva primejdiilor.
Pentru a putea trăi societăţile au însă nevoie de resursele unui teritoriu.
Deveniţi sedentari oamenii au început să îndrăgească pământul care-i hrănea.
Aşa a apărut ideea de Patrie.

Patria nu e numai o expresie geografică.
Patria aparţine ordinii morale.
Ea e totodată locul unde ne-am născut, familia, prietenii şi societatea din care facem parte.

Patria trebuie iubită şi cu bune şi cu rele.
Ne iubim părinţii chiar dacă sunt aspri şi inflexibili.
Ne iubim Patria chiar dacă nu e încă aşa cum am dori-o.

Patriotismul e principala virtute a omului.
Pe locuitorul unei Ţari libere această virtute îl va determina să-şi susţină Statul.
Pe locuitorul unei Ţări în care domneşte abuzul, corupţia şi sărăcia această virtute îl va face să reacţioneze împotriva înjosirii generale.

Patria ne e la fel de necesară ca familia şi căminul pentru copil.
Nu e firesc să avem pentru ea, ca pentru o mamă, dragoste şi recunoştinţă?

Tomescu Ionuţ

[TINERI PENTRU ROMANIA]

VIRTUŢI PATRIOTICE

Patriotismul nu e o iubire contemplativă sterilă.
El presupune obligaţii şi sacrificii reciproce zilnice.
Să admirăm frumuseţea şi bogăţiile Patriei dar să nu uităm că ne putem bucura de ele doar datorită jertfei de sânge a înaintaşilor.
Toţi avem o datorie faţă de Patrie încă de la naştere.
„Patria, care ne-a dat viaţa, hrana şi educaţia, ne cere să ne facem datoria faţă de ea în fiecare clipă şi mai ales când e în primejdie”, spune Cicero.
Îndeplinindu-ne îndatoririle individuale şi sociale contribuim la binele Patriei care e binele nostru al tuturor.
Cea mai grea dintre îndatoririle noastre e apărarea Patriei pentru că implică practicarea altruismului şi a celor mai înalte virtuţi.

Curajul e definit de obicei ca vitejie în lupte şi sânge rece în mijlocul primejdiilor.
Am moştenit de la daci vitejia lor admirabilă şi istoria noastră e plină de fapte eroice.
Dar curajul, definit astfel, e doar bravură şi ţine de temperament.
Adevăratul curaj e energia morală, tăria sufletească, forţa de a rezista tuturor adversităţilor.
E cea mai dificilă virtute, cea mai glorioasă şi produce cele mai puternice efecte.
Ea cuprinde mărinimia, răbdarea, statornicia, perseverenţa şi e un zid de apărare indestructibil.
Romanii au posedat această virtute în cel mai înalt grad şi de la ei o avem şi noi.
Energia morală ne-a susţinut în vremuri grele şi datorită ei am dăinuit.

Încrederea în sine asigură succesul în viaţă şi în război.
Popoarele care au crezut în ele însele au rezistat. Încrederea în tine îţi dă forţă să lupţi.
Popoarele care, dimpotrivă, s-au lăsat cuprinse de descurajare au dispărut.

Cea mai bună dovadă de devotament faţă de Patrie e menţinerea ordinii.
Ordinea se menţine prin respectarea legilor, prin combaterea discordiei şi prin evitarea violenţelor.
Vom trăi mai bine doar dacă suntem prudenţi şi înţelepţi.
Patriotul trebuie să iubească ordinea la fel de mult ca libertatea.
Libertatea e cel mai de preţ bun al omului şi ordinea cel mai sigur mod de a beneficia de ea.
Când cetăţenii nu menţin ordinea Statul e slăbit şi ameninţat cu ruina.
Păstrarea ordinii se numeşte disciplină civilă.
Disciplina civilă dă forţă Naţiunii.

O virtute patriotică e şi moralitatea.
Desfătările, plăcerile, lipsa cumpătării au dus la dispariţia mai multor Ţări ca înfrâgerile militare.
Desfrâul face grele acţivităţile de care depinde apărarea Patriei.
Credeţi că oameni, care dorm vlăguiţi de dezmăţ, vor găsi în ei forţa şi curajul de a respinge duşmanul dacă sunt treziţi brusc?
În interesul Patriei trebuie să ne înfrânăm.

Viaţa obişnuită impune şi ea practicarea unor vituţi patriotice.
Îndeplinirea conştincioasă a activităţilor zilnice cere aproape tot atâta energie ca faptele eroice.
Una din virtuţile importante ale cetăţeanului e hărnicia.
Hărnicia e extrem de folositoare Patriei.
Plugarul şi muncitorul care-şi fac sârguincios munca, savantul şi artistul, care îmbogăţesc societatea cu descoperirile şi creaţiile lor, contribuie enorm la binele comun.

Predescu Virgil

[TINERI PENTRU ROMANIA]

PATRU LUMÂNĂRI
Autor necunoscut

Era în seara de dinainte de Crăciun.
Patru lumânări ardeau sub icoana lui Iisus.
Era atât de linişte în încăpere că se putea auzi ce vorbesc.

Prima lumânare spuse:
„Eu sunt Pacea!
Nimeni nu reuşeşte să mă ţină aprinsă. Mă voi stinge.”
Şi flacăra Păcii începu să se micşoreze apoi se stinse complet.

A doua lumânare spuse:
„Eu sunt Credinţa!
Lumea s-a îndepărtat de Dumnezeu.
Nu are rost să mai ard multă vreme.”
Abia termină Credinţa de vorbit că o boare o stinse.

Tristă, a treia lumânare zise la rândul ei:
„Eu sunt Iubirea!
Nu am destulă forţă să luminez.
Oamenii au devenit egoişti şi nu îşi mai iubesc aproapele.”
Şi fără să mai aştepte Iubirea se stinse şi ea.

Un copil intră şi văzu cele trei lumânări stinse.
„De ce v-aţi stins? Trebuia să rămâneţi aprinse.”
Spunând acestea, copilul începu să plângă.

Atunci, a patra lumânare, cea care rămăsese aprinsă, luă cuvântul:
„Nu-ţi face griji, câtă vreme flacăra mea va lumina, vom putea aprinde din nou celelalte lumânări.
Ştii, eu sunt Speranţa!”

Cu ochii încă plini de lacrimi, copilul luă lumânarea Speranţei şi una câte una le reaprinse pe toate celelalte.

Speranţa să nu se stingă niciodată în inimile noastre ca să putem ţine aprinse flăcările Credinţei, Păcii şi Iubirii.

[TINERI PENTRU ROMANIA]

CÂNTEC DE CRĂCIUN
de Ciprian Porumbescu

Din an în an sosesc mereu,
La geam cu Moş Ajun.
E ger cumplit, e drumul greu
Da-i obicei străbun.

Azi cu strămoşii cânt în cor
Colindul sfânt şi bun.
Tot moş era şi-n vremea lor
Bătrânul Moş Crăciun.

E sărbătoare şi e joc
În casa ta acum
Dar sunt bordeie fără foc
Şi mâine-i Moş Crăciun.

Şi-acum te las, fii sănătos
Şi vesel de Crăciun
Dar nu uita, când eşti voios
Române să fii bun.

COLINDE, COLINDE
de Mihai Eminescu

Colinde, colinde,
E vremea colindelor,
Caci gheaţa se-ntinde
Asemeni oglinzilor.
Şi tremură brazii
Mişcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.
Se bucur copiii,
Copiii şi fetele,
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele...
De dragul Mariei
Şi-al Mântuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.

[TINERI PENTRU ROMANIA]

CULTIVAREA PATRIOTISMULUI

Avem nevoie de o convingere care să ne menţină uniţi, de o virtute dominantă care să ne inspire, de o idee comună care să ne impulsioneze.
Succesul şi puterea nu depind doar de latura materială a existenţei.
Ne trebuie şi forţă morală pentru a putea progresa.
Economia şi administraţia pot fi afectate de crize.
Forţa morală, avâdu-şi sursa în inimile noastre, va imprima o direcţie constantă evoluţiei generale.
Forţă morală de care avem nevoie e patriotismul.
Fără patriotism nu ne va reuşi nimic.

Cultivarea pastriotismul ar trebui să fie o preocupare constantă a tuturor.
Prin cultivarea patriotismului vom fi determinaţi să practicăm virtuţile dobândind în viaţa de zi cu zi un pic din acea flacără şi din acea ardoare care ne însufleţesc în momente grele.

Patriotismul se cultivă în primul rând prin educaţie.
Guvernul, ocupându-se de învăţământ, are datoria să le insufle copiilor dragostea de Patrie.
Copiii de azi vor fi cetăţenii de mâine.
Educţia patriotică va satisface nevoia de ideal a noii generaţii, îi va oferi un ţel şi-o va apăra de vicii.

Presa poate avea şi ea un rol important în cultivarea patriotismului.
De ea depinde respingerea ideilor false, evidenţierea exemplelor de devotament faţă de Patrie şi aşezarea interesului naţional deasupra intereselor persoanale sau dc grup.

Nici noi, particularii, nu ar trebui să rămânem inactivi.
Ar fi util dacă am înfiinţa societăţi culturale, biblioteci, reviste, dacă am organiza conferinţe, comemorări, dacă am provoca producerea de opere literare, dramatice sau cinematografice care să inspire idei mari şi generoase, care să trezească în noi sentimente bărbăteşti şi eroice.
Patriotismul nostru trebuie să fie însă degajat de ură, de parţialitate sau de gânduri belicoase.
Ne apărăm fiinţa naţională, nu vrem să ne răzbunăm sau să cucerim.

Să vorbim des şi cu căldură de România.
Ce e trecut sub tăcere ne lasă indiferenţi.
Îndrăgim, dimpotrivă, lucrurile despre care se discută mult şi frumos.

Tomescu Ionuţ