Povesti de Craciun - reale si inchipuite

[Yasmina]

În prealabil postat de cristiboss56

De fiecare Crăciun, Stareţul își procura un hering, ca să aibă pește pentru toate cele 12 zile vesele până la Botez. Spinarea heringului n-o arunca, ci o agăţa de-o aţă și atunci când era vreun praznic împărătesc sau al Maicii Domnului și era dezlegare la pește, fierbea puţină apă într-o cutie de conservă, afunda spinarea de două-trei ori în apă, ca să ia puţin miros, după care punea puţin orez. Așa făcea dezlegare și se prihănea pe sine că mănâncă și supe de pește în pustie.
Spinarea aceea o agăţa iarăși în cui pentru altă dezlegare, până când se albea și atunci o arunca.
Când vedea pe oameni că se purtau faţă de el cu evlavie, se mâhnea și le spunea:
- Eu nu sunt pustnic, ci un pustnic mincinos.
Numai la sfârșitul său a primit să fie puţin îngrijit de oamenii ce îl iubeau în
mod deosebit, ca să-i nu-i mâhnească. Când îi dădea cineva mâncare de binecuvântare, o lua, dar după aceea o dădea la bătrâneii din Kapsala. Dacă-i trimeteau bani, îi dădea unui băcan evlavios ca să cumpere pâine și s-o împartă la săraci.
Odată, cineva din America i-a trimis niște bani. Atunci când stareţul i-a luat de la Poștă, l-a văzut un mirean și, biruit de iubirea de argint, a mers noaptea la Chilia Stareţului ca să-l prade, gândind că va afla și alţi bani, fără să știe însă că și aceia care i-a primit i-a dat tot atunci lui Kir Teodor, ca să ia pâine pentru săraci. După ce l-a chinuit din destul pe Stareţ -l-a strâns de gât cu o funie s-a lămurit că nu are bani și a plecat. Iar Părintele Tihon i-a spus:
- Dumnezeu să te ierte, fiule!
Omul acesta rău a mers însă și la un alt bătrân în același scop, dar acolo l-a prins Poliţia și singur a mărturisit că a fost și la Părintele Tihon. Un poliţai a mers la Stareţ și l-a luat ca martor, pentru că hoţul a fost dat în judecată.
Stareţul s-a mâhnit pentru asta și a spus poliţaiului:
- Fiule, eu l-am iertat pe hoţ din toată inima mea. Acela însă n-a dat importanţă cuvântului Stareţului, pentru că împlinea un ordin de sus, și l-a luat cu sila spunându-i:
- Haide repede, Părinte! Aici nu merge iertarea.
In cele din urmă Guvernatorului i-a fost milă de el, pentru că plângea ca un copil mic crezând că și el se va face pricină să-1 pedepsească pe hoţ, și de la Ieriso l- a lăsat să se întoarcă la Chilia lui. Când își aducea aminte de acest incident se minuna și spunea:
- Mai, măi, măi, fiule, mirenii ăștia au alt tipic! Nu au pe “iartă” și Dumnezeu să te ierte”.

Una dintre cele mai frumoase povesti pe care le-am auzit ...

[sophia]

Frumos.
Povestea cu Staretul si heringul n-am inteles-o.

Ma intreb totusi de ce sunt atat de triste (saracie, orfani, parinti pierduti...) toate povestile de Craciun, cand ar trebui sa fie vesele. Nasterea Domnului este un prilej de bucurie.

[DragosP]

În prealabil postat de sophia

Frumos.
Povestea cu Staretul si heringul n-am inteles-o.

Despătimire, smerenie, dragoste pentru semeni...
Chestii grele...

[sophia]

În prealabil postat de DragosP

Despătimire, smerenie, dragoste pentru semeni...
Chestii grele...

Da, asta pricepusem, dar povestirea este scrisa cam alambicat. Pana la urma n-am inteles din ultima fraza cine plangea si de cine i s-a facut mila guvernatorului, daca hotul a fost totusi iertat.

Si mai este o morala: judecata lumeasca e altfel decat cea crestineasca, sau cum sa-i spun - Dumnezeieasca (?). Staretul la iertat, asa era crestineste.
In lumea insa hotul trebuia judecat si pedepsit.

Povestirea asta imi aduce aminte de parintele Galeriu. Se spune ca si el a patit ceva asemanator. Si l-a iertat pe hot, nu a facut plangere la politie, nici chiar cand l-au prins. Iar lucrurile furate nu le-a vrut inapoi. Un sfant.

[sophia]

Cristi, multumim mult pentru povestiri. Astea nu sunt triste si au si final placut.
Exista multe povestiri de Craciun. Am sa va caut ceva ce stiu si am sa va spun.

De ex. stiu ca si Charles Dickens a scris asemenea povestiri.

Si d, poate ca cel mai frumos dar de Craciun este pruncul mult dorit, ca in povestirea lui Cristi cu fetita in roz.

De Craciunul lui '89 imi aduc aminte si eu...
Am avut parte si eu si de sarbatori mai vesele si de altele mai inlacrimate.

Insa n-am sa uit niciodata povestirile lui Andersen, pentru ca eram copil cand le-am citit si de atunci am invatat sa nu cer lucruri scumpe (nu, nici pana atunci nu ceream jucarii scumpe), ca sunt atatia alti copii care nu au nimic.

[cristiboss56]

Într-un oraş dintr-o ţară ce se găseşte departe de aici şi unde nu era niciodată iarnă, trăia o fetiţă care avea cam 12 ani. Locuia împreună cu bunica ei, într-o căsuţă mică de la marginea oraşului, trăind din ce câştiga bătrâna care lucra cu ziua pe ici pe colo.
Fetiţa îngrijea de casă şi făcea de mâncare, iar când avea timp liber se ducea în pădure după legume. Dar nu-i fu dat fetiţei să se bucure prea mult de bunica ei, încât într-o zi aceasta pică bolnavă la pat, şi, nu mult după aceea, muri. Neştiind ce să facă, după ce a rămas singură, neavând nici un sprijin de nicăieri, biata copilă hotărî să se ducă pe la doamnele pentru care lucrase bunica ei, ca să le roage să găsească ceva de lucru şi pentru dânsa.
De milă, multe din cocoane îi dăduseră pânză şi aţă pentru a le broda felurite batiste, cum avea să se priceapă ea mai bine. Dacă vor fi frumoase, îi vor da şi mai mult de lucru. Biata fetiţă ştia a face fel de fel de cusături cu acul, dar niscaiva modele ca să poată mulţumi cocoanele nu avea.
Ajungând acasă, amărâtă cum era, rugă pe Bunul Dumnezeu să-i vie în ajutor. Deodată, cerul, care până atunci fusese totdeauna albastru în ţara aceea, începu să se întunece şi, peste puţin timp, fulgi mari de zăpadă porniră să cadă.
Fetiţa aprinse repede focul şi, zgribulită de frig, se urcă în pat ca să se încălzească. Acolo, ghemuită, aţipi curând.
Dimineaţa, când se sculă, sări iute din pat şi fugi la fereastră să vadă de mai ninge afară. Şi… minune!...
Geamurile erau acoperite cu sute de modele, frumoase, în formă de frunze, de steluţe, de rămurele cu flori şi fel de fel de alte chipuri, de nu ştiai la care să te uiţi mai întâi. Fata nu mai putu de bucurie. Luă repede un creion şi scoase ce i se păru mai frumos, apoi le aşeză pe pânză şi le lucră.
Când fură gata cusute, le duse cocoanelor, care se uimiră de frumuseţea modelelor şi de măiestria cu care erau lucrate.
Îi mai dădură şi alte doamne de lucru, încât fata nu dovedea cât i se cerea.
Ajungând acasă, îi mulţumi lui Dumnezeu, care îi ascultase rugăciunea şi îi venise în ajutor, trimiţându-i ca model minunatele flori de gheaţă ce sclipesc aşa de frumos şi pe care le vedeţi şi voi iarna pe la geamuri, când este ger afară.

[cristiboss56]

Mos Craciune,
În atâtia ani de-a rândul,
Mi-ai citit în taina gândul.
Si, în noaptea de Craciun,
Mi-ai trimis un înger bun.
Multe daruri mi-ai adus,
Când dormeam în visuri dus!…
Uite, ce te rog acum:
Sa te-abati putin din drum
Si, din sacul fermecat,
Parte buna sa le faci
Si copiilor saraci.
Si mai fa-le-o bucurie:
Scapa-i, zau, de saracie!
Pâine sa le pui pe masa,
Veselie da-le-n casa…
Apoi, te-as ruga fierbinte,
Adu-ti si de mine aminte:
De mai ai vreo jucarie,
Poti sa mi-o aduci si mie.

În prealabil postat de sophia

Frumos.
Povestea cu Staretul si heringul n-am inteles-o.

Ma intreb totusi de ce sunt atat de triste (saracie, orfani, parinti pierduti...) toate povestile de Craciun, cand ar trebui sa fie vesele. Nasterea Domnului este un prilej de bucurie.

Un posibil răspuns. Românii sunt triști. Postează tu o poveste de Crăciun veselă.

În prealabil postat de sophia

Ma intreb totusi de ce sunt atat de triste (saracie, orfani, parinti pierduti...) toate povestile de Craciun, cand ar trebui sa fie vesele. Nasterea Domnului este un prilej de bucurie.

Povestea cu bărbatul care nu credea în naşterea Domnului, dar care şi-a schimbat părerea în urma analogiei cu gâscanul, nu e tristă. Mie mi s-a părut o idee excelentă, el a avut o revelaţie salvatoare.

Şi pe mine mă emoţionează poveştile care sunt triste. Poate ăsta e şi scopul, să ne emoţioneze, să trezească în noi mila, bunătatea, să ne des-pietrească.

[cristiboss56]

Iarna cea geroasă
A sosit acum...
Bulgări de zăpadă
Îşi fac loc pe drum.
Ploaie de steluţe albe se lasă din cerul pardosit cu mărgăritare. Stejarii cei grei în noile lor veşminte par acum de sticlă, iar brazii învăluiţi în dantele albe par ca nişte bătrâni întelepţi...
Odată cu venirea iernii
sosesc şi mari sărbători:
1 Decembrie, Moş Nicolae, Crăciunul, una dintre cele mai frumoase sărbători.
Însă din cauza sărăciei, mulţi copii nu au parte de aceste minunate sărbători. Printre aceştia se aflau şi Maria, Bogdan şi Oana, care erau foarte necăjiţi şi îşi doreau foarte mult o familie.
Într-o zi rece şi grea de iarnă, în ajunul Sfântului Nicolae, se hotărâră să plece de la orfelinat din cauza condiţiilor rele în care erau îngrijiţi. Mergând încetul cu încetul, ei încercară să-şi găsească un mic adăpost ciocănind la fiecare casă, dar nici un sătean nu le deschise uşa. Însă cu ajutorul bunului Dumnezeu, cei trei fraţi îşi găsiră un mic adăpost într-un hambar unde dormeau multe animale.
Oana, cea mai mică dintre fraţi, îi întrebă pe Bogdan şi Maria:
- Cine este Moş Nicolae?
- Moş Nicolae este un sfânt care în noaptea de 5 decembrie aduce daruri copiilor cuminţi.
- Oana, tu ce ţi-ai dori să-ţi aducă Moş Nicolae?, a întrebat fratele ei cel mai mare, Bogdan.
- Ştiu că nu este posibil, însă mi-aş dori ca Moşul să ne dea o familie şi o casă.
Moş Nicolae a ascultat tot ce au vorbit cei trei copii, iar cu ajutorul iernii a reuşit să-i adoarmă pe copii, ducându-i într-o lume minunată, în lumea viselor, unde aveau tot ce îşi doreau ei.
Când s-au trezit, cei trei copii se aflau într-o casă frumoasă, unde era cald şi bine, dar, cel mai important, aveau o familie, aveau părinţi care să-i iubească. Niciodată nu şi-au dat seama cum s-a putut întâmpla toată această minune, însă ei ştiau că multe minuni se pot înfăptui cu ajutorul lui Dumnezeu.


Daiana Bouroş,
clasa a VI-a, Şcoala "Emil Racoviţă", loc. Oneşti,
jud. Bacău