Hipnoza... Exista asa ceva in psihologie?

În prealabil postat de Miha-anca

Intrebarea mea nu era referitoare la dependenta de orice, ci de cel care hipnotizeaza. Cum poate pacientul sa se sustraga unei asemenea dependente?

Raspunsul: prin rugaciunea neintrerupta.

[Fani71]

Nu am citit discutia voastra pro si contra despre hipnoza (este interesant, dar nu am timp acum) dar vreau sa dau doar urmatoarea marturie, ca raspuns direct la intrebarea Laurei: Acum doi ani cand ar fi trebuit sa fac o operatie (la care am renuntat pana la urma, deci nu va pot spune cum este) mi s-a propus, la spitalul universitar de aici, sa imi faca in loc de anestezie generala anestezie prin hipnoza. Mi s-a parut ciudat si m-am informat. Intr-adevar, se practicaasta. Cica efectul este statistic tot atat de bun ca la anestezia generala si nu are efecte secundare. Se practica foarte mult. Se face si anestezie locala, desigur.
Nu prea cred ca saracii pacienti operati ar putea sa se prefaca hipnotizati ;-)

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Fani71

Nu am citit discutia voastra pro si contra despre hipnoza (este interesant, dar nu am timp acum) dar vreau sa dau doar urmatoarea marturie, ca raspuns direct la intrebarea Laurei: Acum doi ani cand ar fi trebuit sa fac o operatie (la care am renuntat pana la urma, deci nu va pot spune cum este) mi s-a propus, la spitalul universitar de aici, sa imi faca in loc de anestezie generala anestezie prin hipnoza. Mi s-a parut ciudat si m-am informat. Intr-adevar, se practicaasta. Cica efectul este statistic tot atat de bun ca la anestezia generala si nu are efecte secundare. Se practica foarte mult. Se face si anestezie locala, desigur.
Nu prea cred ca saracii pacienti operati ar putea sa se prefaca hipnotizati ;-)

Da, Fani, se practica si in Romania, iar treaba asta cu anestezia e cat se poate de simpla: fara ea nu se poate face interventia chirurgicala, iar fara asta omul moare. Unii intra in soc anafilactic si alte complicatii daca li se administreaza o anumita substanta. Ca urmare, pentru cei care nu tolereaza o anestezie de un fel sau altul, s-a gasit solutia sugestiei hipnotice.
Dar noi nu stim mai nimic despre cele sufletesti (suntem dulapuri pline cu tratate despre vrute si nevrute, insa nu avem experienta si lucru cu sine, bine condus, cu pricepere), despre psihologie, eventual si despre hipnoza. Si atunci, fireste, cand omul intalneste necunoscutul (in raport cu propriile repere, limite, resurse), are reactia naturala de a fugi, de a nega, de a iscodi etc. Mai rau e cand oameni carora le lipsesc cunostintele si experienta, fug si in acelasi timp injura. Arunca cu vorbe tari si cu manie multa, facindu-i pe cei care au oarecare stiinta (din mila Domnului precum si prin eforturi personale si prin priceperea dascalilor lor), sarlatani si nebuni, uzurpatori ai bisericii, lupi in blana de oaie, eretici, indraciti, posedati etc.
Dupa acest mod de a vedea lucrurile, nu m-as mira ca, in romanica viitorului apropiat, inca de la gradinita sa aflam ca orice lucru pe care nu il cunoastem e de la dracu.
Cand, dimpotriva, natura copilului este, asa cum a harazit Dumnezeu, sa caute o cale sau alta de a se informa, de a cunoaste. Abia apoi sa isi dea cu parerea.
Consider ca se abuzeaza de povestea caderii protoparintilor, adica se extinde cu totul nejustificat sensul si rostul mentiunii biblice asupra unor domenii ale umanului care nu au nici o legatura cu pacaleala sarpelui. Amestecam borcanele la greu si ne credem savanti si buni crestini. Prin asta, insa, demonstram ca nu suntem nici una nici alta.

Romanii au reusit performanta cu totul nebuneasca, unica in istoria lumii, de a-si alunga invatatorii, descoperitorii, intelectualii de marca si creatorii, pana hat-departe, in toate colturile lumii si chiar pana-n mormanturi.
Cred ca nu exista tarisoara pe lumea asta care sa aiba un asa mare apetit de centrifugare a mierii pe pereti...
Temnitele comuniste si asasinatele interbelice vor ramane mereu ca o dovada a tendintei acestui popor care se lauda ca e crestin prin vocatie. O fi si chiar cred ca este, insa imi pare ca intre timp, luat de tot felul de intamplari si atractii, a cam uitat de sine. Si de Dumnezeu.
La noi, Biserica a devenit, in mintea multora, locul unde te ascunzi si bati cu pumnii in piept, ca urangutanul, de cate ori intalnesti vreun om, cu atat mai mult un om de la care ai ceva de invatat cu adevarat. Cred ca putem vorbi de un consumism de masa al pseudo-credintei crestine, in Romania. Si e doar boala a mentalitatii colective, nu credinta stramoseasca, aia de galgaia vitalitate si prosperitate si care zamislea geniul anonim sau recunoscut public. Acea credinta simpla prin care s-a tinut turcimea si erezia dincolo de granite. Aceea a bunului-simt, a rostului in toate, a capului plecat si a inimii infrante si smerite. Acea credinta simpla a omului strunit in simplitate.
De ce oare? Pentru ca romanului i s-a urcat propaganda la cap si crede cu tarie ca el le stie pe toate si ca el e cel mai destept. Daca mai bolboroseste si vreo zece rugaciuni (fara sa le traiasca miezul) cu atat mai vartos se crede indreptatit sa faca legea (junglei).
Cand mai treci prin romanica, intr-o vacanta de la Bruxelles, vei simti aceste mici adevaruri ceva mai concret, daca ai vreme cateva saptamani sa vietuiesti din resursele autohtone. Lasa-te pe mana bunilor nostri "crestini" autohtoni (ma refer desigur la consumismul pseudo-crestin de massa, acesta care-i la tot pasul alimentat de reclame si superstitii, de leacuri babesti, de agentii de turism pentru pelerinaje cu multe zerouri in coada la tarifele in lei, ma refer la ceea ce se vinde ca fiind produs crestin, iar nu la credinta simpla si dreapta, discreta, care inca respira, cu Mila Domnului, in Biserica) si, daca mai reusesti sa inchegi o conversatie coerenta dupa acest mic experiment, spune-mi si mie cum a fost, cum te-ai simtit si cam cum mai vezi omul, lumea, pe tine insati, eventual si pe Dumnezeu.
Him, incep sa cred ca avem nevoie de o sedinta de ...hipnoza colectiva! ...:))

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Miha-anca

Raspunsul: prin rugaciunea neintrerupta.

Despre rugaciunea neintrerupta s-a scris mult, inclusiv pe acest forum. Nu am nimic de zis in plus fata de ceea ce s-a postat deja. Avem apoi atata bibliografie pe aceasta tema ca nu ne ajunge o viata intreaga macar sa lecturam ce s-a scris, darmite sa practicam...

Prin rugaciunea singura, insa, nu facem nimic, doamna. DACA NU FACEM O ALEGERE SERIOASA IN NOI INSINE SI NU VIETUIM INNOITI DE ALEGEREA NOASTRA. Regret sa fiu iarasi eu acela care va spune direct si fara ocolisuri: nu rugaciunea ne mantuieste. Ci Hristos. Prin aceasta nu voiesc, desigur, sa minimalizez rostul sfant si sfintitor al rugaciunii, cat sa ma opun conceperii rugaciunii in sine ca pe un leac universal.
Concepem rugaciunea prea des DOAR ca pe rochia mamei... Rostul ei, dincolo de un eveniment la care ne putem gandi in duh cataastrofic (si nu e bine asa), este unul mult mai statornic, deloc spectaculos, insa decisiv in destinul fiecaruia si al tuturor. Seamana cu respiratia: nu e spectaculoasa, dar e vitala. Si dimpotriva, cand respiratia incepe sa atraga atentia, cand devine spectaculoasa ori prea mult pomenita, e clar ca sunt probleme... Mari.

Revedeti va rog materialele postate in legatura cu rugaciunea si amintiti-va cate se contopesc in lucrarea rugaciunii.

Imi pare ca o prezentati ca pe un leac, un fel de dar magic, o aspirina universala care lucreaza singura,
in vreme ce noi putem sa ne vedem linistiti de toate ale noastre, cu seninatate si inocenta, siguri pe mersul nostru (cel de prin gropi si de prin toate strachinile lipsei de constiinta a pacatului si nevredniciei proprii)...

Nu doamna, rugaciunea in sine nu ajuta pe nimeni dintre cei ce se sustrag permanent alegerii oferite de Hristos. Nu e deloc "sesam deschide-te!" pentru talharii lui Ali-baba (cum cred ca suntem mai in toata vremea).



Ceea ce conteaza cu adevarat in legatura cu rugaciunea este, permiteti-mi sa va reamintesc: tinindu-se de lucrarea rugaciunii, prin harul lui Dumnezeu, omul incepe razboiul despatimirii si nadajduieste umil, intalnind treptat tot iadul din sine si din lume, ca va fi izbavit de Dumnezeu.
Asta e tot.


Se duc destui cu rugaciunea-n gura drept in iad, avind inima gatita pentru foc, pe dedesubtul rugaciunii care nu ne e decat fatada, varuiala frumos aranjata peste morminturi de necuratie. Oare de ce uitam mereu aceasta?

Poate ar fi mai bine ca, paralel cu lucrarea rugaciunii si cu vietuirea in Biserica, sa mai invatam smerindu-ne si cateva elemente de vietuire lumeasca in lume (cum ar fi sa spalam vasele, rufele, sa conducem masina, sa scriem si sa citim, sa numim emotiile pe care le traim, sa ne autoreglam conduita interna si externa etc.). Desigur, in acelasi duh evlavios al crestinului dintotdeauna. Care se pliaza suplu, de la epoca la epoca, pe datele concrete ale realitatii care ne solicita resursele personale si colective.

Nu cunosc o tehnica (un leac, o procedura) de a ne feri de un hipnotizator agresiv si priceput (viclean). Nu mi s-a intamplat sa traiesc aceasta si nici nu am invatat la scoala.
Stiu insa ca hipnotizatorul cel mai perfid, care ne taraste zi de zi, clipa de clipa, in mirajele lui este propriul nostru ego narcisic si propria noastra rebeliune si aroganta inaintea lui Dumnezeu.

Inainte sa ma preocupe posibilitatea de a deveni dependent de nu stiu ce hipnotizator, s-ar cuveni sa ma asigur ca am dat raspunsul drept la intrebarea: nu cumva traiesc de zeci de ani intr-o hipnoza continua? Nu cumva hipnotizatorul e pitit in mine insumi si face ce vrea cu mine si cu destinul meu?

Toate datele psihologiei pe care o cunosc, precum si tot ce am cunoscut in Biserica, justifica rostul acestei ultime intrebari si confirma ca raspunsul este, oricat pare de dureros, acesta: DA! Intradevar: in mine, in fiinta mea e pacaleala si pacalitorul. Precum si resursele dezvrajirii tot in mine se afla. Alege!

[cezar_ioan]

Primiti va rog, cu toata dragostea intru Hristos, acest cuvant care marturiseste Adevarul, dincolo de neputintele mele de a bolborosi ceva.
http://www.youtube.com/watch?v=Q3x67GlCzDY

În prealabil postat de cezar_ioan

Despre rugaciunea neintrerupta s-a scris mult, inclusiv pe acest forum. Nu am nimic de zis in plus fata de ceea ce s-a postat deja. Avem apoi atata bibliografie pe aceasta tema ca nu ne ajunge o viata intreaga macar sa lecturam ce s-a scris, darmite sa practicam...

Prin rugaciunea singura, insa, nu facem nimic, doamna. DACA NU FACEM O ALEGERE SERIOASA IN NOI INSINE SI NU VIETUIM INNOITI DE ALEGEREA NOASTRA. Regret sa fiu iarasi eu acela care va spune direct si fara ocolisuri: nu rugaciunea ne mantuieste. Ci Hristos. Prin aceasta nu voiesc, desigur, sa minimalizez rostul sfant si sfintitor al rugaciunii, cat sa ma opun conceperii rugaciunii in sine ca pe un leac universal.
Concepem rugaciunea prea des DOAR ca pe rochia mamei... Rostul ei, dincolo de un eveniment la care ne putem gandi in duh cataastrofic (si nu e bine asa), este unul mult mai statornic, deloc spectaculos, insa decisiv in destinul fiecaruia si al tuturor. Seamana cu respiratia: nu e spectaculoasa, dar e vitala. Si dimpotriva, cand respiratia incepe sa atraga atentia, cand devine spectaculoasa ori prea mult pomenita, e clar ca sunt probleme... Mari.

Revedeti va rog materialele postate in legatura cu rugaciunea si amintiti-va cate se contopesc in lucrarea rugaciunii.

Imi pare ca o prezentati ca pe un leac, un fel de dar magic, o aspirina universala care lucreaza singura,
in vreme ce noi putem sa ne vedem linistiti de toate ale noastre, cu seninatate si inocenta, siguri pe mersul nostru (cel de prin gropi si de prin toate strachinile lipsei de constiinta a pacatului si nevredniciei proprii)...

Nu doamna, rugaciunea in sine nu ajuta pe nimeni dintre cei ce se sustrag permanent alegerii oferite de Hristos. Nu e deloc "sesam deschide-te!" pentru talharii lui Ali-baba (cum cred ca suntem mai in toata vremea).



Ceea ce conteaza cu adevarat in legatura cu rugaciunea este, permiteti-mi sa va reamintesc: tinindu-se de lucrarea rugaciunii, prin harul lui Dumnezeu, omul incepe razboiul despatimirii si nadajduieste umil, intalnind treptat tot iadul din sine si din lume, ca va fi izbavit de Dumnezeu.
Asta e tot.


Se duc destui cu rugaciunea-n gura drept in iad, avind inima gatita pentru foc, pe dedesubtul rugaciunii care nu ne e decat fatada, varuiala frumos aranjata peste morminturi de necuratie. Oare de ce uitam mereu aceasta?

Poate ar fi mai bine ca, paralel cu lucrarea rugaciunii si cu vietuirea in Biserica, sa mai invatam smerindu-ne si cateva elemente de vietuire lumeasca in lume (cum ar fi sa spalam vasele, rufele, sa conducem masina, sa scriem si sa citim, sa numim emotiile pe care le traim, sa ne autoreglam conduita interna si externa etc.). Desigur, in acelasi duh evlavios al crestinului dintotdeauna. Care se pliaza suplu, de la epoca la epoca, pe datele concrete ale realitatii care ne solicita resursele personale si colective.

Nu cunosc o tehnica (un leac, o procedura) de a ne feri de un hipnotizator agresiv si priceput (viclean). Nu mi s-a intamplat sa traiesc aceasta si nici nu am invatat la scoala.
Stiu insa ca hipnotizatorul cel mai perfid, care ne taraste zi de zi, clipa de clipa, in mirajele lui este propriul nostru ego narcisic si propria noastra rebeliune si aroganta inaintea lui Dumnezeu.

Inainte sa ma preocupe posibilitatea de a deveni dependent de nu stiu ce hipnotizator, s-ar cuveni sa ma asigur ca am dat raspunsul drept la intrebarea: nu cumva traiesc de zeci de ani intr-o hipnoza continua? Nu cumva hipnotizatorul e pitit in mine insumi si face ce vrea cu mine si cu destinul meu?

Toate datele psihologiei pe care o cunosc, precum si tot ce am cunoscut in Biserica, justifica rostul acestei ultime intrebari si confirma ca raspunsul este, oricat pare de dureros, acesta: DA! Intradevar: in mine, in fiinta mea e pacaleala si pacalitorul. Precum si resursele dezvrajirii tot in mine se afla. Alege!

Regret, dar nu asta asteptam sa aud. Credeam ca poti sa-mi raspunzi la o intrebare cat se poate de directa si precisa. Presupunerile tale nu sunt raspuns la intrebarea mea.

În prealabil postat de cezar_ioan

Despre rugaciunea neintrerupta s-a scris mult, inclusiv pe acest forum. Nu am nimic de zis in plus fata de ceea ce s-a postat deja. Avem apoi atata bibliografie pe aceasta tema ca nu ne ajunge o viata intreaga macar sa lecturam ce s-a scris, darmite sa practicam...

Prin rugaciunea singura, insa, nu facem nimic, doamna.

Ciudat ceea ce spui, Cezar. Nu ar trebui sa fii atat de sigur cu privire la efectul rugaciunii neintrerupte. Ma intreb ce ne-am face fara rugaciunea neintrerupta!?! Cat de expusi am fi tututor influentelor tot mai nefaste.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Miha-anca

Ciudat ceea ce spui, Cezar. Nu ar trebui sa fii atat de sigur cu privire la efectul rugaciunii neintrerupte. Ma intreb ce ne-am face fara rugaciunea neintrerupta!?! Cat de expusi am fi tututor influentelor tot mai nefaste.

Am mai scris si altceva in acea postare. Cum oare nu ati remarcat?
Mai mult, tocmai spre intarire si inaltarea peste bietele mele vorbe, am adaugat si un link cu mesajul unui om al lui Dumnezeu. Ma asteptam sa puneti accent pe mesajul din primele minute ale cuvantului Parintelui.
Dar ati ales sa evidentiati o propozitie care, rupta din context, poate insemna orice. Inclusiv o dracovenie.
Ce folos va aduce aceasta maniera de dialog? Cui foloseste?
V-as fi recunoscator daca ati fi ceva mai atenta cand imi cititi postarile; ma refer la acelea pe care vi le adresez direct.

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu cunosc o tehnica (un leac, o procedura) de a ne feri de un hipnotizator agresiv si priceput (viclean). Nu mi s-a intamplat sa traiesc aceasta si nici nu am invatat la scoala.

Am inteles acest lucru; nu mai e nevoie de alte comentarii. Tocmai de aceea am zis, ca singurul mijloc de a ne apara de tot raul, este rugaciunea neintrerupta. Ea creaza un zid in jurul nostru, prin lumina, care emana din numele Domnului Iisus Hristos, aparandu-ne de agresiunile din afara noastra.
Sunt totodata de acord ca ne apara si de noi, caci atata timp cat spunem Rugaciunea inimii, nu putem gandi ceva rau, ci doar bine.
Nu am vazut nici un link despre Rugaciunea inimii; si ce as fi putut comenta despre acesta, decat doar de bine?!? Dar ar fi fost off-topic, caci aici vorbim despre hipnoza.

Cezar, ar trebui sa nu te superi ca vacarul pe sat. Daca vezi ca ceva a scapat atentiei, nu o lua personal, ci vino tu cu observatiile necesare. Facem cu toii acest lucru, cu dragoste, ca sa nu ranim pe nimeni, nici macar pe noi insine.

[heaven]

Tind sa cred ca toate aceste convingeri conform carora hipnoza care se practica in cadrul psihoterapiei este similara cu un soi de magie neagra in care terapeutul este un vrajitor care ii induce clientului un somn adanc in care il poate pune sa danseze pe sarma,sa ii spele creierul sa sa il transforme intr-un soi de maimutica dresata care executa comenzi se datoreaza doar si numai lipsei de informatie.
In primul rand in cadrul psihologiei moderne,hipnoza clasica,totala este istorie,pentru simplul motiv ca este o procedura periculoasa.Astazi se mai practica doar hipnoza ericksoniana,care se refera doar la o stare usor modificata de constiinta,adica respectivul client este perfect constient de el insusi,de locul si cadrul in care se afla si de absolut tot ceea ce se intampla in cadrul procesului terapeutic si care in acest cadru securizant pentru el,este incurajat in a-si accesa si debloca resurselor interioare si rezolva anumite conflicte interioare,traume etc.
Terapeutul nu impune sau induce nimic,el doar sustine si insoteste clientul sau in a descoperi noi oportunitati si solutii neexplorate.
Se foloseste cu succes si in psihologia clinica,in special in tulburari psihosomatice,stres post traumatic,tulburari sexuale,depresie, anxietate,atac de panica,fobii, etc.