Cugetari ORTODOXE !

[cristiboss56]

"Biserica Ortodoxă nu este o Biserică între altele, ci este, pur şi simplu, firea în care Dumnezeu l-a creat pe om. Esenţa Ortodoxiei este firea omului."

"Dacă n-aş fi trăit Ortodoxia ca un convertit, poate că n-aş fi putut niciodată să o văd în frumuseţea ei strălucitoare, drept singurul adevăr al istoriei."

Rafail Noica

[cristiboss56]

http://www.youtube.com/watch?v=wtHJUJXpt9A

[Demetrius]

Nu conteaza ce-ai fost, conteaza ce esti.

În prealabil postat de Demetrius

Nu conteaza ce-ai fost, conteaza ce esti.

Sau, aşa cum scria părintele Nicolae Steinhardt, important este ce ai făcut tu cu ceea ce au făcut alţii din tine.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Annyta

Sau, aşa cum scria părintele Nicolae Steinhardt, important este ce ai făcut tu cu ceea ce au făcut alţii din tine.

Nu, nu contează unde te afli. Fericirea nu e dependentă de spațiu, ci își extrage seva din suflete. Mi-e greu să mă plâng azi. M-aș contrazice și mi-aș nărui speranța înălțată pe cuvinte, ale unui om care și-a câștigat substanța între ziduri și care, retras din „generozitatea” lumii ca posibilitate, și-a găsit libertatea și fermitatea credinței într-o celulă. Paradoxal și ciudat cum omul are nevoie de lecții și de suferință pentru a aprecia bucuria, de singurătatea, pentru a dori comuniune, de ziduri pentru a-și zidi propria libertate.

[cristiboss56]

Multe articoleam citit aici pe site despre perioada triodului , despre Postul Mare , articole ce merita parcurse prin citire de orice forumist , reprezentand o sinteza perfecta pentru noi "incepatorii" in ale credintei , si va recomand cu caldura sa intrati in interiorul siteului de fata , sa le cautati si sa le cititi in orele de liniste ale dvs.
Cateva spicuiri :
Gandirea Sfintilor Parinti se regaseste in textele liturgice intalnite in TRIOD, atat de profunde dogmatic si atat de izbutite poetic.
Omul, creat dupa chipul lui Dumnezeu, al nemuririi, al nepatimirii si al libertatii Lui, a pierdut, dupa cadere, toate acestea facandu-se rob pacatului. Bogatia de pret trebuie redobandita, chemat sa refaca asemanarea cu Dumnezeu, prin conlucrare cu harul divin.
Omul trebuie sa constientizeze pacatul, iar textul Triodului il ajuta in acest sens pe credinciosul ortodox deslusindu-i tainele caderii in pacat. De aceea acorda o atentie speciala caintei si efortului intoarcerii, insistand asupra imaginii iadului si a suferintelor celor osanditi.
Pierzand lumina dumnezeiasca in care era imbracat, Adam plange in preajma Raiului: "Vai mie, celui ce m-am supus inselaciunii celei viclene si am fost furat de ea si de marire m-am indepartat! Vai mie celui dezbracat de nevinovatie si lasat in saracie! Ci, o, raiule, de acum nu ma voi mai desfata intru dulceata ta! Nu voi mai vedea pe Domnul si Dumnezeul si Ziditorul meu; caci in pamant voi merge, din care am fost si luat!” (La Duminica Lasatului Sec de Branza).
Pacatul inseamna moarte (duhovniceasca), dar, chiar si in moarte, oricare ar fi ea, omul nu e lipsit de dragostea lui Dumnezeu, caci poarta "chipul slavei” Sale.
Spune o stihira la binecuvantarile mortilor din Sambata Lasatului Sec de Carne, alcatuire a lui Ioan Damaschinul, reluata si in textul randuielii pentru inmormantari: "Chipul Slavei Tale negraite sunt, desi port ranile pacatelor”. Odata cu omul, a cazut si Creatia, "supusa desertaciunii din pricina celui ce a supus-o”, caci omului, rege al fapturilor, i s-a dat demnitatea de a fi incoronare a Creatiei.
Triodul cultiva virtutile, intre care smerenia ocupa un loc central. Numai prin pocainta si smerenie se dobandeste strapungerea inimii, pentru ca lacrimile sa spele pacatele si, astfel, omul sa regaseasca fericit curatia pe care o are cel iesit din apa Botezului.
Sfantul Grigorie Teologul arata ca acest "al doilea Botez” e mai greu de dobandit, cerand un adevarat martiriu: prin asceza si pocainta. "Al doilea Botez, spune Sfantul Simeon Noul Teolog, nu mai e preinchipuirea adevarului, e adevarul insusi”. Putem vedea in Triod, pe buna dreptate, o adevarata cateheza, caci il pregateste pe credincios pentru unirea intima cu Hristos prin desavarsirea virtutilor, urmare a urcusului duhovnicesc.
Influenta vietii monahale asupra randuielii Triodului, se observa mai ales din faptul ca acorda o atentie speciala infranarii, caci zilele POSTULUI MARE sunt "dumnezeiescul stadion al infranarii” sau, cum le numeste Sfantul Vasile cel Mare, "gimnaziul atletilor”.
Rareori intalnim o mai amanuntita analiza a postului, fiecare aspect, regasit in Triod, fiind ilustrat cu bogate citate din imnografie: postul ca intoarcere in rai, restaurare a firii, lucrare a pocaintei, conclucrare cu Dumnezeu, contemplatie mistica, ospat mistic, ca model hristologic al ridicarii lui Adam din pacat. Hristos, prin postul cel de 40 de zile din pustie, s-a supus de buna voie foamei si ispitei diavolului, desi n-avea nevoie sa posteasca, fiindca umanitatea sa indumnezeita era fara pacat. Dar „Postind Domnul omeneste spre pilda noua, biruie pe ispititorul, aratand care este lucrul nostru si hotare punandu-ne noua”, asadar „Suflete, nu te lenevi, de va navali asupra ta vrajmasul, alunga-l cu rugaciuni si cu postire departe de picioarele tale” (Canonul Mare al Sfantului Andrei Criteanul).

[cristiboss56]

sursa: omhksea.org



„Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.”

Așa numitul „slogan” pe care îl auzim în toată perioada Postului Mare este recomandarea Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă să ne lepădăm de toate faptele noastre cele întunecate și să ne îmbrăcăm în armele luminii: „Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani 13, 12).
Primul lucru pe care îl arată Apostolul este că suntem datori să acceptăm realitatea că uneori cădem sub povara patimilor, mai ales în ispita păcatului, și prin urmare faptele noastre sunt păcătoase. Cu adevărat nu este nici un om, mai ales nici un creștin, care nu este gata să mărturisească într-un mod general și vag că este păcătos.
Este cineva fără de păcat? suntem adesea întrebați când ne angajăm în asemenea discuții. Cu toate acestea, se pare că nu o astfel de recunoaștere generală și vagă are Apostolul în minte. Pentru că cel mai probabil, o vagă recunoaștere a condiției noastre păcătoase servește ca un alibi al păcatului în sine în sensul în care suntem cu toții în aceeași stare așa că.... Cu alte cuvinte, noi proclamăm starea de păcătoșenie a naturii umane așa încât să justificăm aceasta ca fiind ceva normal!
Cu toate acestea Apostolul ne îndeamnă pe un ton dramatic să renunțăm la lucrurile întunericului și la păcat. Adică tot ceea ce facem, tot ceea ce vorbim sau chiar tot ceea ce gândim, dacă nu este legat de Hristos, care este sursa luminii, constituie un păcat și prin urmare este întuneric. La sfârșitul zilei, cel care nu se comportă și nu-și trăiește viața în Hristos, duce o viață non-existentă, chiar dacă faptele sale par mari și importante.
Vremurile noastre pot fi probabil descrise prin inexistență spirituală întrucât nu doar cei din afara Bisericii, ci chiar și noi, creștinii devotați, trăim într-o manieră care nu are nimic de-a face cu Hristos; este ca și cum am trăi încă în epoca pre-creștină. Acum mult timp, această stare a lucrurilor a fost descrisă ca fiind rezultatul secularizării; adică viețile noastre sunt despărțite de prezența lui Iisus. Prin urmare, ateismul din practică este distinctiv pentru era noastră.
Mergând mai departe, această condiție tragică a fost deja arătată de Însuși Domnul. Suntem niște morți vii. Cel a cărui viață nu se distinge prin plinirea poruncilor Domnului, este ca și cel mort. Cuvintele lui Iisus sună răspicat si morbid: „Iar Iisus i-a zis: Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor” (Matei 8, 22). Cel care nu-L primește și nu dorește să fie următor lui Hristos este asemenea cu cel mort.
Prin urmare, lepădarea de lucrurile întunericului înseamnă lepădarea de tot ceea ce cauzează moartea noastră sufletească și ne privează de vitalitatea vieții. Cum e posibil acest lucru? Cum putem să ne depărtăm de capcanele morții? Apostolul ne învață asta într-un mod atât de clar și precis, putem face aceasta întorcându-ne spre lumină - îmbrăcându-ne cu armele luminii. Doar prin asumarea a ceea ce este bun putem birui ceea ce este rău. Nu putem birui rău cu rău! Acesta dispare în mod natural când se apropie lumina. Întunericul nopții se risipește întotdeauna pe măsură ce zorii de zi și lumina soarelui se apropie. În mod similar, întunericul păcatelor dispare de îndată ce omul se întoarce către lumina spirituală - Soarele Dreptății, Domnul Iisus Hristos. După cum spune Apostolul, întoarcerea spre lumină înseamnă să ne îmbrăcăm cu Iisus Hristos: „Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte” (Romani 13, 14).
Cu toate acestea, aici există o problemă. Cum să mi se ceară să mă îmbrac cu Iisus Hristos, devreme ce am făcut deja asta prin botez? Cuvântul Apostolului a spus deja: „Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Galateni 3, 27). Cum să mă îmbrac în aceeași haină pe care o port deja? Îndemnul Sfântului Apostol Paul vrea să însemne că toți cei care sunt deja îmbrăcați în Hristos trebuie să-și înnoiască veșmintele. Pentru că, din nefericire, noi continuăm să facem păcate chiar și după ce am fost botezați. Neglijențele noastre cauzează întinarea a ceea ce ar trebui să fie păstrat ca nou.
Așadar îmbrăcarea cu Hristos înseamnă ca eu, cel botezat să trăiesc în pocăință. Mi se cere să trăiesc o viață de pocăință pentru a curăța veșmântul primit prin botez. Acesta este motivul pentru care Sfinții Părinți au descris pocăința ca fiind al doilea botez. Prin urmare, încetez să mai orbecăiesc în întuneric dacă aleg calea pocăinței, care mă ajută să îmi restaurez adevăratul sine; să recâștig lumina care m-a inundat în ziua răscumpărării mele și a integrării mele inițiale în trupul Bisericii.
Cel care reușește să își restaureze veșmântul prin pocăință, trăiește o viață puternică și autoritară. Apostolul spune: îmbrăcați-vă cu armura luminii. Lumina lui Iisus ne oferă armura necesară și simbolizează autoritatea ce ni s-a dat ca și copii ai lui Dumnezeu. „Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12).
Despre ce fel de armură vorbim? Este vorba despre armura harului Domnului, despre armura Crucii. Imnograful Bisericii, insuflat de Duhul Sfânt face o descriere similară ca cea a Sfântului Pavel și spune: Arena unde virtutea se împlinește s-a deschis. Cei ce doresc să lupte împotriva dușmanului să intre... Îmbrăcându-ne cu întreaga armură a Crucii să ne luptăm cu dușmanul. Să folosim credința ca pe un zid nebiruit, rugăciunea ca pe o platoșă a dreptății și milostenia ca pe un coif. Să ne folosim de post ca de sabie, întrucât acesta taie toate poftele inimii.
Credința, rugăciunea, dragostea, milostenia și postul: Acestea sunt armele ce aparțin armurii noastre spirituale. Trebuie să ne înarmăm cu acestea nu doar în perioada binecuvântată a Postului Mare ci în toată vremea vieții noastre.
Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să găsim puterea ce ne-a fost dăruită și să o folosim. Destinația noastră finală se arată de departe plină de slavă și har. Acolo vom participa cu adevărat la Înviere; vom intra în Împărăția lui Dumnezeu care este adevăratul nostru scop!