Predica de azi

[cristiboss56]

Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nuntii cu oaspeţi. Este Biserica lui Dumnezeu pe pământ! Este Legământul cel nou al lui Dumnezeu cu oamenii în numele Fiului Său Iisus Hristos, care adună sub aripile Sale pe toţi copiii lui Dumnezeu, toate neamurile şi seminţiile pământului, toate limbile şi stările, de la răsărit la apus şi de la miazănoapte la miazăzi. Este poporul cel nou ales al lui Dumnezeu, Israelul cel nou, seminţia dreptului Avraam cea nouă. Vechiul Israel a fost necredincios, a luat în deşert partea lui de popor ales în istorie, şi de aceea Dumnezeu a tăiat oamenilor o altă brazdă de mântuire: Noul Israel. Întorcându-se de către poporul evreiesc spre păgâni, apostolii Pavel şi Barnaba le-au spus celor dintâi: Vouă se cădea să vi se grăiască mai întâi cuvântul lui Dumnezeu; dar de vreme ce îl lepădaţi şi vă judecaţi pe voi nevrednici de viaţa veşnică, iată ne întoarcem către neamuri (Fapte 13, 46). Astfel, precum începuse şi se împlinise prin Moise şi prin profeţi vechea alegere, a început prin apostoli şi urmaşii lor o nouă alegere, o nouă istorie, o nouă mântuire.
Biserica lui Dumnezeu s-a umplut cu buni şi cu răi, pentru că şi unii şi alţii au fost chemaţi. Biserica Vechiului Testament împărţea lumea în iudei şi neiudei, Biserica Noului Testament o împarte în buni şi în răi. Şi unii şi alţii, aşadar, sunt chemaţi, dar nu toţi cei ce intră prin botez în Biserică se vor mântui. Milostivul Dumnezeu îşi dezvăluie îndelunga-I răbdare în Biserica Noului Testament, precum şi în cel Vechi Şi-o arătase. Stăpânul cel înţelept le spune lucrătorilor să nu smulgă îndată neghina din holdă, ci s-o lase să crească laolaltă cu grâul până la seceriş. Şi peştii buni şi cei răi se prind în năvodul cel mare al Bisericii, dar numai după ce se aduc la mal se aleg cei buni de cei răi. La porunca împărătească Evanghelistul Luca mai adaugă un cuvânt: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. Iudeii vor fi socotit a fi aceasta o buna zugrăvire a tuturor neamurilor de pe pământ înafară de dânşii. De fapt, toate popoarele şi seminţiile pământului erau în acea stare până când au cunoscut pe Hristos şi au stat la masa Lui cea îmbelşugată cu toate darurile pe care le-a dat, şi încă le mai dă lumii. Toţi suntem săraci fără Hristos, toţi suntem orbi, ologi, nevolnici. Numai El, Domnul, poate să ne înavuţească cu bogăţiile Lui cele nemincinoase, să ne vindece de neputinţele noastre, să îndrepte mâinile noastre spre fapta cea bună şi picioarele noastre în calea cea dreaptă. Numai El poate să ne deschidă ochii inimii şi să ne dea vederea vieţii ce ne aşteaptă, darul de nuntă, zestrea de bucurie fără sfârşit.
Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Ce este aceasta haină de nuntă? Haina de nuntă a sufletului este, mai întâi de toate, neprihănirea. Scrie Apostolul Pavel credincioşilor: V-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită (II Corinteni 11, 2). Curăţia, neprihănirea feciorelnică, e straiul de temelie al sufletului. Apostolul le arată mai departe credincioşilor ce anume trebuie să poarte pe deasupra acestuia: Imbrăcaţi-vă dar… cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare… Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii (Coloseni 3, 12, 14). Iată veşmântul de nuntă al sufletului încununat cu Hristos Cel fără de moarte.
Între toate făpturile omeneşti, desăvârşirea neprihănirii a fost întruchipată de preasfânta, preacurata şi preanevinovata Fecioară, Maica lui Dumnezeu, care a dat trup din trupul său Domnului şi Mântuitorului nostru. Niciunul din noi nu-L poate purta pe Hristos fără o mare curăţie a inimii, fără ca inima să-i fie neîmpărţită, dăruită întreagă lui Hristos. Precum o fecioară curată are o singura iubire: pentru alesul ei, aşa şi inima care înţelege calea mântuirii are o singură iubire: pentru Domnul. Aceasta este haina ei de nuntă, ţesută din aur curat. Neprihănirea şi dragostea rodesc întru toate celelalte virtuţi, pomenite sau nu de Apostol, şi mai cu seamă în fapte bune. Faptele bune sunt giuvaerurile care împodobesc haina purităţii, straiul de aur al dragostei.
[Sfântul Macarie, în scrierea sa Despre Dragoste, capitolul 15, spune: "Prin straiul de nuntă înţelegem harul Sfântului Duh. Cine nu-i vrednic să se înveşmânte într-acesta nu poate fi părtaş cereştii cununii, ospăţului duhovnicesc de nuntă."

[cristiboss56]

( continuare )

Intrând să-şi vadă oaspeţii, împăratul a zărit pe unul care nu avea haină de nuntă. “Prietene”, i-a spus împăratul. De ce? Întâi, ca să arate cât preţ pune pe om; apoi, pentru că El, Dumnezeu, este cu adevărat Prietenul fiecărui om câtă vreme omul nu se leapădă prin nevrednicie de prietenia Lui. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc (Ioan 15, 14), a spus Domnul apostolilor Săi. O, negrăită îngăduinţă şi bunăvoinţă a lui Dumnezeu! Atotputernicul Ziditor, Domnul a toată lumea, îi numeşte pe oamenii cei slabi prieteni ai Săi! Dar numai dacă împlinesc poruncile Lui. Acest oaspete fără haină de nuntă călcase voia lui Dumnezeu, căci altminteri ar fi fost înveşmântat cum se cuvine. De ce atunci îl mai numeşte Dumnezeu “prietene”? Pentru că, fiind botezat, e ca unul dintre cei credincioşi, se numără în rândul acestora. Numindu-l: “prietene”, împăratul îl mustră că a fost necredincios prieteniei Sale. Pentru că nu Dumnezeu i-a fost necredincios lui, ci el lui Dumnezeu. El însă a tăcut. Ce să fi răspuns? Că n-a avut mijloace să-şi cumpere? Că nu cunoaşte croitoria? Ar fi fost în zadar. În Hristos, Dumnezeu a înzestrat fiecare oaspete cu haină de nuntă. Nu era nevoie decât ca omul să-şi scoata haina cea veche, murdară de păcate, şi să îmbrace haina mântuirii, haina ţesută cu aur, haina de nuntă. Dar, pentru că nu a făcut acest lucru, a rămas fără cuvânt.
Atunci împăratul a zis slugilor: legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Dar acela îşi legase singur mâinile prin păcat, piciorele prin umblarea în calea nedreptăţii şi, în viaţă încă fiind, alesese întunericul în locul luminii, plânsul şi scrâşnirea dinţilor în locul veşnicei bucurii. Singur se osândise, iar Dumnezeu n-a făcut altceva decât să rostească judecata cea dreaptă. Nelegiuitul este prins în laţurile fărădelegilor lui (Pilde 5, 22). Prins şi legat de păcatele sale, păcătosul nu va avea cum să scape în lumea cealaltă. Legarea mâinilor şi a picioarelor arată că acolo nu mai e loc de căinţă şi că omul nu mai poate face nimic pentru mântuirea lui. Nu mai poate intra în împărăţie.
Şi Domnul termină marea pildă profetică spunând: Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi. Cuvântul acesta e şi pentru iudei şi pentru creştini. Puţini au fost aleşi dintre iudei, şi puţini sunt dintre creştini. Noi toţi cei botezaţi suntem poftiţi la masa împărătească, dar numai Dumnezeu singur ştie cine sunt aleşii. Vai celor dintre noi cărora Dumnezeu le va spune în priveliştea a toţi îngerii şi sfinţii: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? O, ce ruşine, ce ruşine fără scăpare! Ce ruină, ce ruină fără îndreptare! Cu adevărat Dumnezeu ne spune nouă aceste cuvinte acum, de câte ori ne apropiem de sfântul altar ca să primim împărtăşania şi să ne unim în duh cu Hristos: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? Să ascultăm cu inima şi cu conştiinţa când ne apropiem de sfântul potir şi vom auzi această întrebare, această mustrare. O, să nu aducă după ele aceste cuvinte plânsul şi scrâşnirea dinţilor cea din întunericul de pe urmă care se aşterne când Dum*nezeu ni le va fi spus pentru ultima oară! Cine poate să ştie dacă nu cumva Dumnezeu ne-a spus astăzi cuvintele acestea pentru ultima oară în viaţa pământească? Cine poate şti dacă sufletul său nu se va găsi chiar în noaptea aceasta în strălucita adunare cerească de la masa împăratului, îmbrăcat în haina murdară a păcatului? Cine dintre muritori poate cunoaşte dacă ziua de astăzi nu va fi pentru el hotărâtoare în veşnicie? Celor doi tâlhari de pe cruce le-au fost de-ajuns câteva clipe. Unul a irosit aceste clipe şi s-a dus în întunericul cel mai dinafară, iar celalalt le-a folosit; s-a căit, L-a mărturisit pe Fiul lui Dumnezeu şi s-a rugat pentru mântuire: Pomeneşte-mă când vei veni întru împărăţia Ta (Luca 23, 42). Atunci a căzut de pe sufletul lui veşmântul cel vechi şi s-a îmbrăcat în haină de nuntă. Tâlharul care s-a căit s-a înfăţişat la masa Împăratului cu vrednicie de ales.
Să nu amânăm dar nici o clipă pocăinţa, pentru că fiecare clipă care trece poate să fie ultima în care suntem printre locuitorii acestui pământ. Să ne spălăm şi să ne curăţim sufletele măcar tot atât pe cât ne spălăm şi ne curăţim trupurile, care vor fi mâine hrană viermilor. Să le curăţăm prin lacrimi şi căinţă, să le spălăm cu post şi rugăciune, să le îmbrăcăm în haine ţesute din dragoste şi neprihănire, împodobite cu toată fapta cea buna şi mai ales cu iertare şi milă. Să facem puţinul pe care îl cere Dumnezeu de la noi, iar El va face restul.
Când un copil plânge pentru că s-a murdărit, mama îl spală, îl curăţă şi-l schimbă. O, cu cât mai milostiv este Tatăl nostru cel din ceruri decât oricare mamă de pe pământ! Cu adevărat, fiecare om are sufletul atât de murdar că niciodată n-ar putea, prin a sa strădanie, să-l cureţe şi să-l facă vrednic de-a sta înaintea lui Dumnezeu. Dar fiecare să-şi dea seama cât este de întinat; să-i pară rău din toată inima; să facă puţinul ce i se cere; şi, ceea ce-i lucrul de căpetenie, să ceară plângând de la Dumnezeu să fie curăţit cu foc şi cu duh. Dumnezeu aşteaptă plânsul copiilor Lui cu haina de nuntă pregătita în mâinile Sale; aşteaptă să-i curăţească, să-i spele, să-i lumineze, să-i ungă cu miresme şi să-i înveşmânte pe toţi cei ce-L cheamă. Slavă Dumnezeului nostru cel atotmilostiv! Slavă cerescului Mire al inimilor noastre, Domnul Iisus Hristos, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.

[fallen]

Nici eu din pacate n-am onorat astazi invitatia la cina. N-am venit de rusine. Oricum daca as fi venit as fi fost asemeni celui care a venit cu haina zdrentaroasa si murdara...

[fallen]

Dar hai sa o schimb pe o nota mai optimista: un copil a spus intr-o duminica o povestioara, despre un om care nu ajungea niciodata la slujba pentru ca in fiecare duminica ii cadea magarul in fantana. Atunci i s-a sugerat ori sa astupe fantana, ori sa se descotoroseasca de magar. Iar omul a zis ca de fantana nu se poate lipsi, dar de magar da, pentru ca oricum ii spurca apa din fantana de cate ori cade. Voi ce intelegeti de aici?

[leonte]

În prealabil postat de fallen

Dar hai sa o schimb pe o nota mai optimista: un copil a spus intr-o duminica o povestioara, despre un om care nu ajungea niciodata la slujba pentru ca in fiecare duminica ii cadea magarul in fantana. Atunci i s-a sugerat ori sa astupe fantana, ori sa se descotoroseasca de magar. Iar omul a zis ca de fantana nu se poate lipsi, dar de magar da, pentru ca oricum ii spurca apa din fantana de cate ori cade. Voi ce intelegeti de aici?

Magarul omului din pilda este grija zilei de maine, a hambarului plin, care ocupa mereu primul loc in preocuparile mele.

[fallen]

Aha. Deci poate avea multiple semnificatii. Eu una spre exemplu credeam ca magarul e sotul meu atunci cand il apuca diverse treburi in ziua duminicii.

[cristiboss56]

ARINTELE ARSENIE BOCA:
O DESCOPERIRE ÎN VIS

Evanghelistul Matei, scriind Evanghelia sa pentru evrei, are scopul de a dovedi că Iisus e Mesia cel aşteptat şi făgăduit de prooroci. Drept aceea aduce dovada istorică, înşirând de câte trei ori patrusprezece neamuri de la Avraam până la Iisus, între care, de două ori patrusprezece sunt de la David.
Tot acum se împlineau şi cele şaptezeci de săptămâni de ani de la Daniil. Acum se împlineau toate proorociile venirii lui Mesia.
„Deci, dacă a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4,4-5).
Acum s-a împlinit şi proorocia făcută prin Ieremia:
„Domnul va face ceva nou pe pământ: femeia va mântui pe bărbat!” (Ieremia 31,22).
Erau însă oarecari dispoziţii aspre ale Legii.
Iisus Fiul lui Dumnezeu era născut mai înainte de veci, fară mamă din Tatăl; iar acum se năştea în veac, fară tată din mamă. Legea nu prevedea această unică naştere, decât că tot primul născut e închinat Domnului, întrucât unul din primii născuţi poate să fie Mesia.
Legea nu-i prevedea naşterea mai presus de fire.
Deci ca să nu se întâmple neorânduieli, neorânduielile erau pedepsite cu moartea. Orice fată necăsătorită care năştea un prunc, era ucisă cu pietre înaintea tatălui ei.
Dacă sfânta Fecioară n-ar fi fost logodită cu bătrânul Iosif, la fel ar fi păţit.
Dar Iosif, logodnicul Mariei, nu ştia de Buna-Vestire.
Deci când s-a întors Maria de la Elisabeta, soţia lui Zaharia, mama lui Ioan Botezătorul, trecuseră „ca la trei luni” şi sarcina se observa. Bătrânul Iosif, ştiindu-se neprihănit, era într-o mare cumpănă: să o mai ia de soţie sau să o părăsească, să fie ucisă cu pietre. Deci se gândea să desfacă logodna şi pe Maria să o lase în voia sorţii.
Chiar dacă Fecioara Maria l-ar fi lămurit, şi poate că tot nelămurit rămânea. De aceea a intervenit Providenţa.
îngerul Domnului i s-a arătat lui Iosif în vis, zicându-i: „Nu te teme a lua pe Maria” sub scutul tău şi a face să fie socotită de lume „nevasta ta”, pentru că sarcina ei nu e de la vreun bărbat, ci „de la Duhul Sfânt este”. Sarcina aceasta nu-ţi este spre ruşine, ci spre cinste. Tu ai menirea să o acoperi de asprimea Legii, scăpând-o de la moarte.
Tu ai menirea să scapi Pruncul ce se va naşte, de asprimea tiranului Irod, care va umbla să-L omoare. Tu ai menirea să fii ocrotitorul Aceluia căruia îi vei pune numele Iisus, care se tâlcuieşte Mântuitor, fiindcă El va mântui pe popor de păcatele sale.
Naşterea Pruncului din Fecioară e împlinirea proorociei făcută de Isaia: „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vei pune numele lui Emanuel”, nume care se tâlcuieşte şi corespunde misiunii Lui în lume, adică: „Dumnezeu cu noi” (Isaia 7,14).
Adică Dumnezeu ia chip de om adevărat, ca să poată vorbi şi suferi la rând cu oamenii, să petreacă între oameni, ca om, deşi El e şi Dumnezeu adevărat.

Iată un vis revelatoriu, care a liniştit pe Iosif şi i-a dat curajul tuturor ostenelilor viitoare, pe care avea să le facă, şi pentru care Biserica l-a cinstit printre sfinţi.
- Una din cele mai fericite treziri din somnul indoielilor.

Prislop.17.XII.49

[leonte]

În prealabil postat de fallen

Aha. Deci poate avea multiple semnificatii. Eu una spre exemplu credeam ca magarul e sotul meu atunci cand il apuca diverse treburi in ziua duminicii.

Sigur ca poate avea mai multe semnificatii. Spre exemplu, eu ma gandeam la mine cand am propus interpretarea mea.