Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa si Massmedia
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 26.12.2012, 21:10:07
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Trei biserici incendiate în Austria

sursa: francepress.com



Mai mulți atacatori au incendiat duminică 23 decembrie 2012 trei biserici în nord-estul Austriei.
Este vorba despre orașul Amstetten și există suspiciunea de terorism. Șeful Poliției din oraș, Erich Rosenbaum a spus că investigațiile preliminare arată foarte clar un motiv criminal.
Reprezentanții diocezei catolice au spus că nimeni nu a fost rănit, însă există distrugeri masive la cele trei biserici. Primul foc a ars confesionalul dintr-o biserică și 5 rânduri de scaune. În timp ce pompierii se deplasau la această biserică, atacatorii au dat foc la alte două biserici din zonă.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 28.12.2012, 11:35:06
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Comunicat

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE informează:

La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în ședința de lucru din 25 octombrie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2013 să fie declarat Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena la împlinirea a 1 700 de ani de la Edictul de toleranță religioasă de la Milano (313).

Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru național bisericesc pentru realizarea în anul 2013 a proiectului liturgic, cultural și mediatic intitulat 2013 - Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română.

În primul semestru al anului 2013, tema va fi tratată sub genericul „Sfinții Împărați Constantin și Elena, promotori ai libertății religioase” cu următoarele subteme:

- Starea imperiului roman înaintea Edictului de la Milano - 313 (criza politică, militară și socială, persecutarea creștinilor și suferința Bisericii creștine etc.);
- Edictul de la Milano (313) - toleranță și libertate pentru Biserica creștină (convertirea la religia creștină a Împăratului Constantin cel Mare, urmările Edictului de la Milano – Carta libertății creștine și a toleranței religioase etc.);
- Sfinții Împărtați Constantin și Elena, susținători ai Bisericii (politica socială și religioasă a lui Constantin cel Mare și relațiile dintre Stat și Biserică, viața bisericească în timpul împăratului Constantin cel Mare etc.).

În al doilea semestru al anului 2013, tema va fi tratată complementar sub genericul „Sfinții Împărați Constantin și Elena, susținători ai Bisericii” cu următoarele subteme:

- Importanța Sfinților Împărați Constantin și Elena pentru viața și activitatea Bisericii (dezvoltarea vieții liturgice, a artei și arhitecturii creștine, educația și familia creștină, apărarea demnității umane prin legi și opere de caritate etc.);
- Actualitatea politicii religioase, sociale, legislative și social-filantropice a Sfinților Împărați Constantin și Elena pentru viața lumii contemporane (libertatea religioasă într-o lume secularizată și laicizată, omul politic contemporan și religia creștină, sărbătorirea duminicii și a marilor sărbători bisericești, construirea de biserici, sprijinirea de către Stat a activităților social-filantropice și cultural-educaționale ale Bisericii etc.);
- Evlavia și cinstirea Sfinților Împărați Constantin și Elena de către Biserică (liturgic, iconografic etc.).

În luna octombrie 2013, la Palatul Patriarhiei va avea loc o ședință solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2013 - Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română și va fi organizată o expoziție tematică reprezentând pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, precum și biserici importante cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena.

În anul 2013, agențiile de pelerinaj ale Patriarhiei Române vor organiza pelerinaje la Roma, Milano, Constantinopol, Ierusalim, Niș, precum și în alte locuri unde se află vestigii ale ctitoriilor Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Pentru școlile de teologie din Patriarhia Română, anul 2013 este și Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae”. Cu acest prilej, vor fi organizate un concurs național privind cunoașterea vieții și operei Părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993), cel mai mare teolog român, precum și multe momente comemorative în București și în alte orașe.

Manifestările organizate în Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena și Anul comemorativ „Dumitru Stăniloae” vor fi mediatizate de către Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas, publicațiile Lumina, Agenția de știri Basilica și Biroul de Presă), mass-media bisericească eparhială și presa laică.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 28.12.2012, 21:51:32
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Smile Bucurie pentru 500 de copii la Mănăstirea Hadâmbu


În ajunul Crăciunului, 500 de copii din satele învecinate Mănăstirii Hadâmbu au primit daruri de la Moș Crăciun. Cadourile au fost oferite din partea acestei obști monahale, păstorită de arhimandritul Nicodim Gheorghiță. Acțiunea a devenit tradițională, fiind organizată pentru copiii din familiile nevoiașe, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Moș Crăciun a ajuns anul acesta la 500 de copii din satele aflate în apropierea Mănăstirii "Nașterea Maicii Domnului" Hadâmbu, comuna Mironeasa, județul Iași. Într-un peisaj feeric de iarnă, pe ulițe, se vedeau coborând copiii, unii însoțiți de părinții lor, la orele amiezii, cu darurile pe care le-au primit de la Mănăstire.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 29.12.2012, 01:56:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit O nouă biserică ortodoxă în Strasbourg

Primarul orașului Strasbourg, Roland Ries, a eliberat permisul de construcție a unei biserici ortodoxe ruse în oraș.
Municipalitatea a transmis acordul de închiriere pe 99 de ani al unui teren unde se va construi o biserică care va sluji oficialilor ortodocși ruși de la Strasbourg, studenților din oraș și altora.
Biserica va fi proiectată de arhitectul rus Youri Kirs din Sankt Petersburg și are binecuvântarea patriarhului Kirill al Rusiei.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 29.12.2012, 12:35:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Comunicat de Presa !

În legătură cu știrea difuzată de unele instituții media din România despre un calendar cu pretinși preoți ortodocși români în ipostaze nedemne apărută în publicația Huffington Post, Patriarhia Română precizează:

Publicate inițial pe un site cu administrator necunoscut, imaginile indecente cu fotomodele care pozează drept preoți ortodocși din mai multe țări denotă intenția vădită de calomniere și defăimare a slujitorilor ortodocși din partea autorilor care doresc să promoveze și să justifice propria lor ideologie.

De aceea nu merită alte comentarii
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 29.12.2012, 21:17:48
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Inițiativa repatrierii rămășițelor pământești ale lui Constantin Brâncuși

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României susține inițiativa repatrierii rămășițelor pământești ale lui Constantin Brâncuși, după cum a precizat scriitorul Laurian Stănchescu, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, într-un comunicat remis astăzi, 29 decembrie 2012.

Potrivit documentului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel apreciază eforturile pe care scriitorul le depune pentru repatrierea rămășițelor pământești ale lui Constantin Brâncuși din Franța și reînhumarea acestora în localitatea Hobița din județul Gorj și își exprimă speranța că „demersurile autorităților statului român vor fi încununate de succes pentru împlinirea dorinței testamentare a sculptorului și bucuria poporului român iubitor de artă”.

Ieri am primit acest document important de la Patriarhia Română prin care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel binecuvântează și susține repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuși", a afirmat Laurian Stănchescu, caracterizând mesajul Patriarhului României drept „un document extrem de important, un semnal dat de Biserica Ortodoxă Română pentru poporul pe care-l păstorește, cât și pentru clasa politică românească”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 29.12.2012, 21:19:55
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Hotărârea Sfântului Sinod privind citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare



Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române întrunit în ședința de lucru din 16-17 februarie 2011, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a luat următoarea hotărâre privind citirea molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în Biserica Ortodoxă Română:

Pentru a se evita excesele străine de duhul credinței și al bunei-cuviințe pastorale, precum și practicile dăunătoare unității liturgice, săvârșite cu ostentație sau din motive pecuniare, Înaltpreasfințiții și Preasfințiții chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală și duhovnicească de a respecta rânduiala citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale și, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduială trebuind să fie însoțită de post și spovedanie, atât din partea clericilor, cât și a credincioșilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul țării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale țării și mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.

Întrucât sărbătoarea bisericească de la 1 ianuarie (Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului și Sf. Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei), care este și începutul anului civil, trebuie primită cu bucurie duhovnicească, la sfârșitul Sfintei Liturghii se va oficia slujba Tedeumului, așa cum se procedează la nivel panortodox și cum prevăd îndrumările tipiconale
.

(Hotărârea nr. 630 din 17 februarie 2011)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro mihailt Generalitati 6 14.01.2011 22:11:54
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere fragmente Stiri, actualitati, anunturi 0 13.09.2010 09:25:35
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) cristiboss56 Resurse ortodoxe on-line 0 14.06.2010 17:59:31
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI mq Generalitati 19 02.09.2009 13:54:01
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! mihailt Generalitati 3 21.05.2009 21:43:39