121212-sfarsitul lumii

[eliza-georgiana]

În prealabil postat de ioanna

Tu ti-ai permis sa dai sfaturi, eu ti-am spus doar sa il urmezi, ca sa-ti gasesti linistea.

precizare: nu sunt sfaturile mele!! am postat sursele din care am citat sfaturile!! ceea ce ma nelinisteste este reaua-credinta! nu spun nesimtire ca iar se interpreteaza! sus sa avem inimile, ca multe sunt de piatra!

[ioanna]

În prealabil postat de eliza-georgiana

sus sa avem inimile, ca multe sunt de piatra!

Atunci sper ca inima ta sa se dezpietreasca si sa nu mai vezi rea-credinta, acolo unde nu este.

[eliza-georgiana]

În prealabil postat de ioanna

Atunci sper ca inima ta sa se dezpietreasca si sa nu mai vezi rea-credinta, acolo unde nu este.

Ioana, iti multumesc! eu nu prefer admiratia dobandita aiurea! a fi iubit si respectat, presupune mai mult decat niste discutii in eter... dar faptul ca se recurge imediat la aruncatul cu piatra spune mult despre cel/ cei ce se pregatesc s-o arunce... cine-si asuma riscul de-a fi antipatic printre ai sai? O noapte cat mai buna iti doresc :)

[cristiboss56]

În prealabil postat de eliza-georgiana

, iti multumesc! :)

Spune-mi, scumpa Elizo, ce este fericirea?
Pe ce tarmuri rasare, ce loc ii e placut?
E veche ca pamantul, impodobeste firea,
De mult, sau deodata cu tine s-a nascut?


Am catat-o-n pustiuri, am catat-o in lume,
Am catat-o pe dealuri, pe munti si pe campii;
Am catat-o-n desertul eho al unui nume,
Pe valurile marii, in titluri, bogatii.
Zadarnica silinta! Fericirea s-ascunde;
Fara folos pe urma-i vedeam ca ostenesc;
O chemam cu-nfocare, dar nu vrea a-mi raspunde:
Te intalnii, iubita, si-n ochii-ti o gasesc!
Vedeti aceste locuri, aceste stanci rapoase?
Vedeti pamantu-acesta detot nelocuit?
Ei bine, aici toate mie imi par frumoase!
Mai mult decat oriunde aici sunt fericit.
Eliza e viata ce toate-nsufleteste;
Zambirea-i e cereasca, privirea ei Amor;
A ei dulce suflare ast aer balsameste,
Si gratiile-ntr-insa vad o tanara sor.
Daca ar fi pamantul in vechea simplitate,
Cand cea dintai femeie in rai s-a pomenit,
Frumoasa,-mpodobita cu darurile toate,
Si nobila-i icoana in unde si-a privit:
Negresit ca Eliza de sine incantata,
Vazandu-si in fantana atatea fr umuseti,
Tovaraselor sale: „Veniti, le-ar zice-ndata,
In cristalul acesta minune sa vedeti.
Voi sunteti prea placute, si dulcea-va privire
Inima mea o trage, mi-e drag sa va ascult;


Dar vaz colo in apa un lucru peste fire,
Un chip care va-ntrece, si-mi place si mai mult!”
Pana nu o vazusem, pan-a nu o cunoaste,
Eram de nopti, de zile, de toate dezgustat.
Vremea ce-acuma zboara parea ca se taraste,
Anii, ca o povara grozava de purtat!
Vantu-mi parea suflare zadarnica si rece,
Cerul ca o campie de care sunt satul,
Eho numai un sunet ce fara folos trece,
Aurora o raza privita indestul.
Ziceam: O zi ca alta, si tot acelasi soare!
In lume vedeam chinuri, pe ceruri vedeam nori.
Le privesc cu Luiza; totul schimbat imi pare,
Cerul este cu stele, campiile cu f lori.
Aurora, o nimfa de soare prea iubita,
Se desteapta si-n aer aluneca zambind,
De cele dintai ceasuri, de-ai sai fii ocolita,
La soare, ce-o urmeaza, cu dragoste privind.
Zefirul, o fiinta de bine facatoare,
Care catre cer duce suspinuri omenesti;
Eho, o zeitate la chinuri simtitoare,
Ce repeteaza glasul acelei ce slavesti.
Cand tacerea Elizei imi spune-a ei iubire,
Cand mana ei ma strange, cand ochii-i imi vorbesc;
Cand langa ea uit lumea si nu mai am simtire,
Decat pentru minutul in care o privesc,



Zic: „Viata este scurta si fericirea trece:
Spun ca placerea stinge faclia lui Amor:
Daca iubirea noastra e s-aiba sfarsit rece,
De ce-n minutu-acesta, de ce acum nu mor?”



Autor: Grigore Alexandrescu

[eliza-georgiana]

În prealabil postat de cristiboss56

Spune-mi, scumpa Elizo, ce este fericirea?
Pe ce tarmuri rasare, ce loc ii e placut?
E veche ca pamantul, impodobeste firea,
De mult, sau deodata cu tine s-a nascut?


Am catat-o-n pustiuri, am catat-o in lume,
Am catat-o pe dealuri, pe munti si pe campii;
Am catat-o-n desertul eho al unui nume,
Pe valurile marii, in titluri, bogatii.
Zadarnica silinta! Fericirea s-ascunde;
Fara folos pe urma-i vedeam ca ostenesc;
O chemam cu-nfocare, dar nu vrea a-mi raspunde:
Te intalnii, iubita, si-n ochii-ti o gasesc!
Vedeti aceste locuri, aceste stanci rapoase?
Vedeti pamantu-acesta detot nelocuit?
Ei bine, aici toate mie imi par frumoase!
Mai mult decat oriunde aici sunt fericit.
Eliza e viata ce toate-nsufleteste;
Zambirea-i e cereasca, privirea ei Amor;
A ei dulce suflare ast aer balsameste,
Si gratiile-ntr-insa vad o tanara sor.
Daca ar fi pamantul in vechea simplitate,
Cand cea dintai femeie in rai s-a pomenit,
Frumoasa,-mpodobita cu darurile toate,
Si nobila-i icoana in unde si-a privit:
Negresit ca Eliza de sine incantata,
Vazandu-si in fantana atatea fr umuseti,
Tovaraselor sale: „Veniti, le-ar zice-ndata,
In cristalul acesta minune sa vedeti.
Voi sunteti prea placute, si dulcea-va privire
Inima mea o trage, mi-e drag sa va ascult;


Dar vaz colo in apa un lucru peste fire,
Un chip care va-ntrece, si-mi place si mai mult!”
Pana nu o vazusem, pan-a nu o cunoaste,
Eram de nopti, de zile, de toate dezgustat.
Vremea ce-acuma zboara parea ca se taraste,
Anii, ca o povara grozava de purtat!
Vantu-mi parea suflare zadarnica si rece,
Cerul ca o campie de care sunt satul,
Eho numai un sunet ce fara folos trece,
Aurora o raza privita indestul.
Ziceam: O zi ca alta, si tot acelasi soare!
In lume vedeam chinuri, pe ceruri vedeam nori.
Le privesc cu Luiza; totul schimbat imi pare,
Cerul este cu stele, campiile cu f lori.
Aurora, o nimfa de soare prea iubita,
Se desteapta si-n aer aluneca zambind,
De cele dintai ceasuri, de-ai sai fii ocolita,
La soare, ce-o urmeaza, cu dragoste privind.
Zefirul, o fiinta de bine facatoare,
Care catre cer duce suspinuri omenesti;
Eho, o zeitate la chinuri simtitoare,
Ce repeteaza glasul acelei ce slavesti.
Cand tacerea Elizei imi spune-a ei iubire,
Cand mana ei ma strange, cand ochii-i imi vorbesc;
Cand langa ea uit lumea si nu mai am simtire,
Decat pentru minutul in care o privesc,



Zic: „Viata este scurta si fericirea trece:
Spun ca placerea stinge faclia lui Amor:
Daca iubirea noastra e s-aiba sfarsit rece,
De ce-n minutu-acesta, de ce acum nu mor?”



Autor: Grigore Alexandrescu

Doamne, vino Doamne,
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni - se roaga si Valeriu Sterian

Multumesc mult pentru gestul tau de facator de pace!

dar ni se spune: intariti-va in Domnul si intru puterea tariei Lui. Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului.
Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh. Epistola catre Efeseni a Sfantului Apostol Pavel

Cum sa fim tari, avand mijlocul vostru incins cu adevarul si imbracandu-ne cu platosa dreptatii, incaltati cu Evanghelia pacii?? Sa avem pavaza credintei cu care sa stingem toate sagetile cele arzatoare ale vicleanului si cu coiful mantuirii si sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu??? cum ne luptam bossule, daca nu ne cunoastem vrajmasul si medodele de atac?

[ioanna]

O noapte linistita si pentru tine.
Nu te mai gandi la cip-uri .Bucurosi le-om duce toate si cu cip si fara cip.

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioanna

O noapte linistita si pentru tine.
Nu te mai gandi la cip-uri .Bucurosi le-om duce toate si cu cip si fara cip, vorba poetului.

Zic: „Viata este scurta si fericirea trece:
Spun ca placerea stinge faclia lui Amor:
Daca iubirea noastra e s-aiba sfarsit rece,
De ce-n minutu-acesta, de ce acum nu mor?”