Incerc sa rezist...

[dobrin7m]

În prealabil postat de Petre.

Imi doresc moartea atat de tare, vreau sa se termine odata.

Nu stiu cate luni mai rezist, de 5 ani m-am tot infranat de la sinucidere, dar orice om are o limita, daca o sa continue in ritmul asta nu mai pot. Stiu ca Dzeu nu ii da omului o cruce mai grea decat poate sa duca, desi nu stiu de ce vad moartea ca cel mai frumos si dulce cadou pe care El ar putea sa mi-l faca vreodata.

Stiu ca asta e crucea pe care trebuie sa o duc si Dzeu mi-o da pt un motiv, stiu ca (doar daca am noroc) va veni o zi cand se vor schimba lucrurile (oare peste cati ani ?), stiu ca nu trebuie sa disper, desi panica nu ma lasa.

Problema e personala, nu doresc sa detaliez. Nu ii gasesc rezolvare, insa consecintele ei sunt radicale, de 5 ani incoace fac eforturi disperate si nu ma pot realiza pe nici un plan: profesional, personal, social, parca e nu blestem sa nu am nimic din astea, cateodata mi-as dori sa nu fi avut nici parinti si nici casa ca sa mor pe strada iarna de frig sau foame, sa ma eliberez odata pt totdeauna.

Merg la duhovnic, am facut canoane, am fost intr-un timp si fanatic religios, atent la orice detaliu, insa in ultimul timp disperarea si panica ma impiedica sa mai pot fi un bun crestin si sa urmez toate regulile.

Nici eu nu stiu de ce am deschis acest topic...mi-e doar sa nu fie ultimul, sper sa nu cedez intr-un final.

As dori in primul rand sa iti povestesc o particica din ceea ce eu am trait candva. Acum vreo 15 ani sa tot fie, eram cufundata in atat de multe necazuri si probleme , nu le expun pe larg pentru ca , cu siguranta ai crede ca povestesc un film de groaza, incat prietenii, cunoscutii si neamurile se rugau sa nu imi pierd mintile. Si acum povestesc intre ei cum de sunt sanatoasa la minte, cu gandul la Dumnezeu si multumita si fericita de ceea ce am putin cat e. Pe scurt traiam o saracie lucie, brusca, dintr-un om cat de cat bogat, (ce fusesem cu numai vreun an in urma), si priveam deznadajduita la copiii mei ce mureau de foame si nu aveau unde pune capul seara. Am trecut prin toate starile posibile si imposibile. Pe atunci eram atee, tocmai suferintele si necazurile ma faceau sa spun unde este Dumnezeu? Una din starile ce le-am avut cred vreun an de zile a fost aceea prin care imi doream sa mor, si cum nu aveam curaj sa fac vreun gest (Slava lui Dumnezeu pentru asta), speram intr-o boala necrutatoare, sau plangeam uneori si cate 6 ore intr-una sperand ca imi sta inima in loc si fac un infarct. Nu ma mai gandeam la copiii, la nimic, in cap mi se invartea deznadejdea, eram acolo la pragul acela peste care simteam ca nu mai pot trece. Atat puteam duce si nimic mai mult.
Apogeul suferintei mele a fost moartea tatalui meu. Cand tatal meu a murit , am simtit ca omul care ma iubea cu adevarat s-a dus. Iar o persoana de langa mine responsabila de o parte din suferinta mea mi-a spus razand isteric in timp ce tatal meu era intins in sicriu: tuuu, (si radea isteric tavalindu-se pe jos) sa vad cine te mai iubesteeee, nimeni nu te iubesteeeeee, ha ha ha, tuuu , tatal tau a murit, s-a dus ai ramas singura , nimanui nu-i va pasa de tine.

Pentru mine aceste cuvinte au fost un soc. Ca un dus electric sau o baie la copca. M-am dus la tatal meu langa sicriu, si eu ateea, am cazut in genunchi , gramada, am ridicat ochii spre cer si am spus: Doamne este ultima suferinta pe care mai pot sa o indur. Ori faci ceva cu mine ori mor. Ma las in mainile Tale pentru ca eu nu mai pot sunt la capatul puterilor.

A trecut inmormantarea, au trecut vreo 6 luni, pe care le-am lasat sa treaca de la sine fara un gand sau o tinta, si in 6 luni de zile viata mea s-a schimbat la 180 de grade. Am scapat de omul care ma facea sa sufar, si ma chinuia, mi-am refacut o viata noua, un serviciu bun, si un trai decent. Am inceput sa merg la biserica, dar inca nu eram constienta de minunea facuta de Dumnezeu cu mine. Nu eram constienta de cat de mult ma iubea.

Pe Dumnezeu l-am cunoscut apofatic, mai tarziu dupa alti 4 ani de alternari de negatie , sau pozitivism. Si calea a fost treptata prin simtiri. Am pornit de la zero, golindu-mi creierul de toate nebuniile din alte religii pe care le citisem si pe care le lasasem sa imi influienteze gandirea. Si treptat apoi Dumnezeu mi s-a descoperit, mi-a dat intelesul naturii, a animalelor, a lumii inconjuratoare, a preotilor, a sfintilor, a toate treptat. Si am primit o sete de cunoastere nemaigraita, vroiam sa citesc totul intr-o clipita. eram ca un insetat si flamand.
Nu am sa uit niciodata ziua cand l-am simtit pe Dumnezeu prin Duhul Sau. 3 zile am fost ca intr-o stare de beatitudine, toate aveau alt inteles, parca imi vorbeau copacii si animalele, toate aveau alte culori, cerul avea alta stralucire iar eu eram fericita pana la extaz. Iubeam luna , stelele, copacii, furniciile, viespile, albinele, eram ca un om beat de fericire. Din acea clipa am spus: Dumnezeu exista si nimeni si nimic nu ma va face sa spun altfel.
Dar inca nu eram ortodoxa. Calea spre credinta ortodoxa a mai durat vreo jumatate de an. Dumnezeu mi-a dezvaluit-o. Treptat, facea lectii cu mine zilnic. Mi-e dor de zilele acelea.

Si iarasi pot sa spun ca nimeni si nimic nu ma va face sa spun altceva decat ca ortodoxia este cu adevarat credinta cea adevarata care este capabila sa te duca cel mai aproape de Dumnezeu. Am inceput sa citesc, si tot ce nu intelegeam intrebam duhovnicul si pe Dumnezeu. multe intelesuri mi-au fost dezvaluite de Bunul Dumnezeu. Vorbeam cu El zilnic in fiecare clipa si ceas, si imediat imi dadea raspunsuri pe care le verificam la duhovnic ca nu cumva sa ma insel in simturi. Insa cum sunt pacatoasa, si am inima murdara am multe de facut. Domnul s-a miluit cu mine, Slava Lui, am de lucrat cu bunatatea si iubirea, cu smerenia cu toate.
Acum nu mai vreau nimic, decat sanatate, si de o vrea Domnul sa imi dea averi sper sa pot sa ajut pe cei din jurul meu cu ele. De nu, Slava lui Dumnezeu. Nu conteaza ce lucrez, pentru cine lucrez, atata timp cat ajut oameni indiferent cine sunt si ce sunt. Sunt multumita cu ce am, desi nu am mare lucru, dar nu mai caut nici mariri, nici cariere, nici averi, nici bogatii, nimic decat sa imi dea Dumnezeu sanatate sa pot sa fac ceva pentru sufletul asta al meu pana nu mor. desi de ceva timp sunt constienta ca s-ar putea sa am sfarsitul mai aproape decat ma gandesc.

Sper sa te ajute cumva cele scrise de mine, macar si invatand din experienta altuia.

Citeste Alfavita duhovniceasca de Sf. Dimitrie al Rostovului te va ajuta mult