Rugaciuni - Poezii catre Sfinti +

[cristiboss56]

Sfinte Proorocule Ioane, cel ce în Iordan ai botezat pe Adâncul milostivirii şi văzând repejunile râului, valuri de înfricoşare au început să se înalţe în inima ta, alungă viforul patimilor din sufletul meu şi dăruieşte inimii mele corabia gândului rugăciunii, ca să plutesc deasupra ispitelor acestei vieţi.
Mintea mea cea înnourată de gânduri rele o trage cu legătura cugetării smerite spre lumina rugăciunii Soarelui Hristos. Pustia o ai împodobit cu cântări de laude şi cu paşii minţii ai călătorit în grădina Raiului, prin ascultarea ta ridicându-te deasupra lui Adam, cel ce a căzut din frumuseţea cerească prin sfatul cel viclean al şarpelui. Pe mine, cel ce alerg pe cărările neascultării de poruncile dumnezeieşti mă învaţă calea smereniei prin pilda vieţuirii tale în afara deşertăciunilor lumii.
Capul ţi-ai plecat sub sabie, ca să vesteşti celor din iad pe Cel Ce avea să fie Capul Bisericii şi Răscumpărătorul tuturor din stricăciune cu preascumpul Său Sânge. Pe mine, cel ce m-am făcut cap a toată răutatea, mă îndreptează pe căile pocăinţei. Trimite norii rugăciunii tale înaintea Soarelui dreptăţii, ca sufletul meu cel istovit de arşiţa ispitelor să-l răcorească ca Un Bun cu ploaia milostivirii Sale.
Pe îngeri ai minunat cu vieţuirea ta nematerialnică şi cetele demonilor le-ai doborât cu săgeţile cugetării tale smerite. Mintea mea cea pururea rănită de gândurile cele rele o tămăduieşte vărsând peste ea roua rugăciunii tale. Inima mea cea întunecată de patimi o luminează cu raza credinţei şi o împodobeşte cu florile laudelor tale, ca să aducă Stăpânului Care l-a sădit pe Adam din nou în grădina Raiului mireasma rugăciunii curate.
Astupatu-s-au urechile inimii mele, ca să nu mai aud chemarea dumnezeiască şi în adâncul noroiului patimilor m-am coborât. Eu, cel cinstit cu darul libertăţii de Cel Ce m-a zidit spre asemănarea Sa, m-am făcut rob patimilor, cărora dobitoceşte am slujit, neavând în inima mea gândul fricii de Dumnezeu. Nerăbdarea mi se pare un mărgăritar aproape de negăsit pentru mine şi cu frunzele cuvintelor mincinoase am acoperit păcatele mele. Deci, tu, Sfinte Ioane, cel ce ai arătat lumii pe Pomul vieţii Care S-a dat spre Hrană lumii şi a vindecat pe Adam cel ce s-a otrăvit gustând din pom, arată şi pustia inimii mele roditoare de pomii gândurilor înţelepciunii.
Ca o privighetoare a rugăciunii ai îndulcit auzul pustiei cu neîncetata slăvire a frumuseţii Celui Nevăzut şi pe scara smereniei te-ai înălţat la Cel Neajuns de minte. Pe mine, cel ce pururea mă cufund în marea deşertăciunilor lumeşti şi mă lenevesc a mă ruga, întinde-mi mână de ajutor şi cu ploaia gândurilor umilinţei curăţeşte inima mea, zugrăvind apoi întru ea tainele cele dumnezeieşti ascunse în vistieria minţilor îngereşti.

Cu securea pocăinţei taie din ţarina inimii mele pomi cei înalţi ai patimilor şi sădeşte în locul lor virtuţile cele dumnezeieşti. Focul ispitelor îl stinge cu puterea rugăciunii tale şi la judecată nu întârzia a mijloci iertare celor ce te cinstesc cu dreaptă credinţă.
Fiind prieten al Mirelui Celui Tainic al inimilor, cu şoapte prieteneşti pleacă spre milă pe Izvorul milostivirii, ca să treacă cu vederea păcatele noastre şi să rânduiască şi nevrednicia noastră în cămările cele cereşti, străbătute pururea de paşii îngereşti şi de tămâia rugăciunii neîncetate.
Întăreşte pe noi, ca fără de cârtire să purtăm povara necazurilor vieţii şi glasul pocăinţei fă să răsune şi în inimile noastre ofilite de păcat, ca tăind toţi spinii patimilor să începem a vieţui dumnezeieşte.
Cu legătura cea tare a rugăciunii tale întăreşte lumea şi sub acoperământul rugăciunii tale roagă-L pe Mântuitorul nostru să ne rânduiască vreme de pocăinţă, ca intrând întru cămara milostivirii Sale să-i aducem împreună cu cetele tuturor Sfinţilor slavă şi mulţumire, iar către tine să strigăm aşa: Bucură-te, rai înfrumuseţat al darurilor Mântuitorului, pecetea nestricată a pocăinţei, de întărire lumii, izvorul gândurilor umilinţei, făclia pustiei inimilor noastre. Întru lumina rugăciunii tale, învredniceşte-ne a aduce slavă Treimii Celei mai presus de minte, Tatălui Celui iubitor de oameni, Fiului Său, Ce ne-a mântuit pe noi din păcat şi Duhului Celui călăuzitor la limanul pocăinţei, adică Minţii Celei mai înainte de minte, Care izvorăşte gândurile înţelepciunii cu care luminează minţile îngereşti şi întunericul minţii noastre.
Amin.

[cristiboss56]

De câte ori Iordane Sfinte
Pe malul tău am colindat,
Mă cuprindea un dor fierbinte
Să stau acolo nemişcat.
Să nu mai am de lume ştire,
La malul apei vieţuind,
S-ascult a undei glăsuire
Şi păsările ciripind.
S-aud în “lunca cea bătrână”
Cum sună vântul din pustie
Şi firea toată cum îngână:
“Treime Sfântă, Slavă Ţie!”
Voiam mereu să am în faţă
Izvoarele de la Harara
Şi locul pustnicesc – de viaţă
A Sfinţilor de Vitavara.
La “colimvitra-ţi” minunată
Voiam să vieţuiesc mereu,
Acolo unde – altă dată -
Se botezase Dumnezeu.
În murmur tainic, apa cântă,
Iar trestiile tremurând
Slăvesc Treimea cea Prea Sfântă
Ce s-arătase oarecând.
În valea ceea cu izvorul,
La poalele unui tăpşan,
Ades vorbea Mântuitorul
Cu Sfântul Prooroc Ioan.
Ce taine mari erau grăite
De Dumnezeu cu Prooroc
În umbra peşterii smerite,
Sub valea Soarelui de foc!
Pe-aici trecând cu oboseală
Un Ava Sfânt, către Sinai,
A fost cuprins de fierbinţeală
Şi cineva-işoptea lui: “Stai!”
Era Ioan Botezătorul
Zicându-i: “Stai aici mai bine!
Vorbind adesea ori cu mine!”
Văzând că peştera – cu slava -
Pe Sfântul “Rug” îl întrecea,
A stat, punând temeiul Ava
Vestitei Lavre “Sapsafa”.
Aproape de Iordan, pustia
În taină a adăpostit
Pe Sfânta Pustnică Maria
Şi pe Zosima cel Sfinţit.
La Baptisterul cel de piatră
Se boteza – peste Iordan -
Mulţimea cea “Idololatră”
A Craiului de la Iran.
Aici şi Sfântul Conon spune,
Fiind de gânduri bântuit,
Botezătorul – prin minune -
Îndată l-a tămăduit.
Mai sus, în stânca cea de sare
(Precum scripturile vestesc)
“Şeptimea Sfintelor Fecioare”
Avea lăcaşul pustnicesc.

Iar mai la vale către mare
Se află “Schitul Românesc”,
Ca o cetate de salvare
Şi ca un rai duhovnicesc.
E ostrovul întâmpinării
Românilor înstreinaţi
De plaiul strămoşesc al Ţării
Şi de furtună zbuciumaţi.
Iordane, râu cu apă sfântă,
Noian de binecuvântări,
Spre tine dorul mă avântă
Din răsleţitele-mi cărări!
Tu eşti ca pod cinstit Treimei
Şi drum bătut de mulţi Profeţi,
Adăpostirea Sihăstrimei
Şi maica “fiilor răsleţi”!

Scrisă de smeritul Ieroschimonah Ioan Iacob fost Egumen La Schitul Românesc de la Iordan 1948

[cristiboss56]

O, Cuvioase Părinte Antonie, înălţimea vieţuirii duhovniceşti neajunse de gând omenesc, a monahilor icoană prealuminată şi acoperământul milostivirii celor din nevoi, auzi suspinurile inimii mele şi cu grabnica ta mijlocire izgoneşte din pustia sufletului meu fiarele gândurilor celor rele, care tulbură mintea mea cea neputincioasă. Pe demoni ai biruit desăvârşit ca un ostaş neînfricat al lui Hristos, purtând coiful smeritei cugetări şi fiind încins cu legătura înţelepciunii. Pe mine, cel pururea biruit în războiul cel duhovnicesc din cauza nepurtării mele de grijă, mă întăreşte Cuvioase, şi mă înţelepţeşte cu lumina sfaturilor tale duhovniceşti, pe care ni le-ai lăsat nouă ca pe o comoară ascunsă în vistieria Bisericii.
Ca un soare al monahilor te-ai arătat în amiaza creştinismului, iar noi apropiindu-ne tot mai mult de apusul veacurilor, de noaptea păcatelor suntem cuprinşi şi cu totul neputincioşi spre nevoinţele celor din vechime. Cum dar ne vom mântui, noi, fii cei rătăcitori, când cursele vrăjmaşului s-au înmulţit peste măsură ? Nădăjduind în rugăciunile tale Părinte, alerg şi eu smerit către tine şi într-un suspin de gând cad înaintea ta strigând: trimite ploaia rugăciunilor tale şi stinge focul patimilor în care mă primejduiesc până la a fi aruncat în focul cel veşnic. Făcliile stinse ale gândurilor mele le aprinde cu focul dorului dumnezeiesc şi în brazdele inimii mele aruncă seminţele gândurilor dumnezeieşti, ca să aduc şi eu rod bogat de fapte bune spre slava Pricinuitorului a tot binele.
Cu adevărat, nu ştiu a mă ruga şi valurile patimilor mele mă împing tot mai mult spre limanul morţii. Trupul mi s-a făcut mormânt al sufletului sfâşiat de fiarele patimilor cumplite. Tu, fericite Părinte Antonie, cel ce prin culcarea în mormânt ai ruşinat pe diavolul a cărui putere Hristos a zdrobit-o prin punerea Sa în mormânt şi Învierea cea de-a treia zi, din mormântul multor căderi duhovniceşti mă ridică, punând în mine dorul rugăciunii spre aflarea Vieţii. Dă-mi şi mie a vedea în această viaţă învierea sufletului meu din moartea păcatului şi a mă veseli precum Sfânta Elena la aflarea cinstitei Cruci şi precum cetele îngereşti la aflarea drahmei celei pierdute a Mântuitorului Hristos. Căci cu adevărat pentru noi, păcătoşii, cei încărcaţi cu multe păcate, trezirea din somnul păcatului este pricină prea adevărată de bucurie şi mântuire.
Cu neadormită rugăciunea ta întăreşte pe monahii ce bine se nevoiesc în mănăstiri, ca toată lucrarea duhovnicească să şi-o aşeze pe temelia smeritei cugetări. Pe cei din pustie îi păzeşte cu lumina rugăciunii tale de toate nălucirile diavoleşti şi inimile noastre rănite de păcat le leagă ca un samarinean milostiv cu legătura iubirii tale părinteşti, turnând untdelemnul rugăciunii şi vinul cel tainic al iubirii lui Hristos.
Stâlp de foc al monahilor în pustiul lumii, dar şi înaintea tronului Preasfintei Treimi eşti, iar eu, ca cel mai greşit între păcătoşi, cum voi încerca să mă apropi de tine, Părinte, măcar cu rugăciunea ? De mai este pentru mine nădejde de mântuire, de mai este voinţa Soarelui dreptăţii să trimită razele darului Său în întunericul sufletului meu, de biruieşte marea iubirii de oameni a Mântuitorului meu zidurile cele multe ale păcatelor mele, atunci şi tu, Cuvioase Antonie, trimite înaintea Domnului ca pe un înaintemergător însăşi rugăciunea ta fierbinte, ca să scap eu de viforul patimilor ce m-a cuprins. Risipeşte asprimea multor necazuri şi în cărările voii dumnezeieşti poartă gândul meu, ca să te cinstesc pe tine totdeauna cu mulţumire, iar Stăpânului tuturor să aduc pururea mulţumire, slavă şi închinăciune, Tatălui Celui fără de început, împreună şi Fiului Său Celui iubit întru Care a binevoit şi Duhului Celui Mângâietor. Amin.

[cristiboss56]

Sf Ierarh Chiril Arhiepiscop al Alexandriei



SFINŢII IERARHI ATANASIE ŞI CHIRIL, ARHIEPISCOPII ALEXANDRIEI, cununile cele de aur ale Bisericii, turnurile Înţelepciunii, cărţile cele luminate ale cuvintelor Treimii, vasele cele cu îngerească şi fericită cuviinţă, candelele cele nestinse ale rugăciunii, făcliile Cuvântului, cele ce au risipit cu lumina dogmelor întunericul înşelăciunii, cei doi stâlpi ai Bisericii, care au rămas neclintiţi în faţa atacurilor ereziilor, fiind întemeiaţi pe Piatra Cea nesfărâmată a vieţii, cu pietrele rugăciunilor lor să ne zidească nouă scara înţelepciunii, pe care suind cu gând smerit să vedem cu ochii sufletului priveliştea tainelor dumnezeieşti. Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril, cei ce au îngrădit Biserica lui Hristos cu stâlpii dogmelor, păzindu-o de atacurile lupilor înţelegători, ce căutau să răpească oile cuvântătoare de la înţelegerea dreptei credinţe, să acopere fereastra inimilor noastre, înfrumuseţându-o cu vederile luminate ale cuvintelor dumnezeieşti.
O, Sfinţilor Atanasie şi Chiril, cartea cea pururea deschisă a mărturisirii Cuvântului, cu condeiul Duhului scrieţi şi în inimile noastre slovele Cuvântului spre încredinţarea de mărturia Tatălui către toţi cei ce voiesc a se mântui prin păzirea cuvântului dumnezeiesc.

Sf Ierarh Atanasie Arhiepiscop al Alexandriei

[cristiboss56]

SFÂNTUL CUVIOS PĂRINTE MAXIM MĂRTURISITORUL, cel ce învăluit de adierile Duhului şi povăţuit de mâna Tatălui a ajuns în palatul slavei lui Hristos, îndulcindu-se de gustarea tainelor dumnezeieşti aşeazate la masa duhovnicească a Stăpânului, cel ce împreună cu îngerii a fost numărat, strălucind cu înţelepciunea mai presus de putere omenească, cununa de slavă a călugărilor, cortul luminat de făclia înţelepciunii, piatra cea nesfărâmată a mărturisirii Adevărului, cel ce a înfruntat erezia cea stricătoare de suflete, păzind Biserica nepătată de întunecata cugetare, cel ce s-a făcut moştenitor al tainei iubirii descoperite pe muntele slavei şi nemărturisite de cuvânt omenesc, cel ce este carte duhovnicească a desăvârşirii, ca cel ce a pătimit, tăindu-se mâna pentru Dreapta Tatălui să ne scrie pe noi în cartea mântuirii prin a sa rugăciune către Hristos. Ca unul ce a pătimit şi tăierea limbii, prin glasul rugăciunii sale să ridice osânda noastră, a celor ce am amuţit, neavând cuvânt de îndreptăţire pentru mulţimea păcatelor, ca să mărturisim mai apoi cu bucurie şi mulţumire: ,, Hristoase, Dumnezeule, Adâncul milostivirii, pentru rugăciunile slujitorului Tău deschide nouă mintea spre înţelegerea tainelor înţelepciunii Tale, că să-i strigăm şi lui cu mulţumire: Bucură-Te, Cuvioase Maxim, oglinda frumuseţii îngereşti, cel ce prin mărturisirea ta ai arătat celor întunecaţi Adevărul, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre, păzindu-se de nebunia viforului ereziilor !”. Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, cel ce cu cheia rugăciunii a deschis cerurile filosofiei celei înalte, pecetluind adevărul celor descoperite cu jertfa mărturisirii sale, să povăţuiască şi gândurile noastre la limanul înţelegător al tainelor Preasfintei Treimi. Cuviosul Maxim Mărturisitorul, canonul monahilor mergători pe căile desăvârşirii, limba cea de foc ce a ars toată erezia cu flăcările înţelepciunii Cuvântului, oglinda vieţuirii îngereşti a cuvântătorilor de Dumnezeu, străjerul Bisericii de toată răutatea ereziilor, cel ce a zburat ca un serafim cu aripile iubirii dumnezeieşti, făcându-se flacără a înţelepciunii Treimii ce luminează minţile credincioşilor, să ne facă şi pe noi părtaşi ai darurilor mântuitoare ale Cuvântului vieţii, prin rugăciunile sale bineprimite către Ziditorul tuturor.Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, cel ce cu cheia rugăciunii a deschis cerurile filosofiei celei înalte, pecetluind adevărul celor descoperite cu jertfa mărturisirii sale, să povăţuiască şi gândurile noastre la limanul înţelegător al tainelor Preasfintei Treimi.
O, Sfinte Cuvioase Maxim Mărturisitorul, cel ce te-ai făcut mână a Cuvântului, tăind cu ascuţişul cuvintelor tale ereziile cele întunecate, iar slava Tatălui a strălucit întru tine, fiind umbrit de lumina Duhului, curăţeşte zapisul păcatelor mele cu apa rugăciunilor tale.

[cristiboss56]

Rugăciune către Sfânta şi Fericita maica noastră Xenia, cea nebună pentru Hristos



O, sfântă maică Xenia, vieţuind sub acoperământul Celui Prea Înalt, şi întărită fiind de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea şi setea, gerul şi arşiţa, defăimările şi prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înaintevederii şi al facerii de minuni, iar acum sălăşluieşti întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamăreşte acum ca pe o floare bineânmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ţie ca uneia ce eşti întru viaţa cea neîmbătrânitoare, deci petreci şi împreună cu noi: primeşte cererile noastre şi le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc ca ceea ce ai îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veşnică, îmbelşugată binecuvântare pentru faptele şi începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile şi necazurile. Mijloceşte cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor, pentru noi netrebnicii şi păcătoşii. Ajută, sfântă şi fericită maică Xenia, să fie luminaţi pruncii cu lumina Sfântului Botez şi să fie pecetluiţi cu pecetea darului Sfântului Duh; băieţii şi fetele să fie crescuţi cu credinţă, cinste şi frică de Dumnezeu; dăruieşte-le lor reuşită la învăţătură; tămăduieşte pe cei neputincioşi; trimite dragoste şi bună-înţelegere celor căsătoriţi, învredniceşte pe monahi în nevoinţa cea bună şi apără-i de defăimări; întăreşte-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzeşte poporul şi ţara aceasta în pace şi fără de tulburare, roagă-te pentru cei lipsiţi în ceasul morţii de împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine; că tu eşti nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care îţi aducem mulţumire şi slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Dumnezeu Cel în Treime închinat şi minunat întru Sfinţii Săi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

[cristiboss56]

SFÂNTUL IERARH GRIGORIE TEOLOGUL, ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI, cel ce împodobit cu legătura Duhului a înconjurat masa îngerească a Treimii şi s-a făcut luminător lumii, revărsând dintru înălţimea Înţelepciunii ploaia cuvintelor cele celor ce desfătează sufletele însetate de Adevăr, cu cheia rugăciunii sale să ne deschidă nouă cămările darurilor Cuvântului. SFÂNTUL IERARH GRIGORIE, CUVÂNTĂTORUL DE DUMNEZEU, cel ce în inima s-a a odihnit adâncurile înţelepciunii dumnezeieşti şi a curăţit pământul de erezii şi de necunoaşterea de Dumnezeu prin revărsarea izvoarelor Duhului, să aprindă cu focul rugăciunii sale făclia cea înţelegătoare a inimii a cărei lumină arată lămurit tainele dreptei cunoaşteri de Dumnezeu. Sfântul Grigorie, alăuta cea duhovnicească a Treimii, să trezească gândurile inimii noastre cu cântările dumnezeieştilor laude, aduse ca jertfa cea mai înaltă pe altarul dreptei înţelegeri a Dumnezeirii.
Sfinte Ierarhe Grigorie, cel cu cu râurile cuvintelor tale ai curăţit toate ereziile din pământul Bisericii, sădind cuvintele dumnezeieştii înţelepciuni, roagă-te ca şi inima mea să se facă roditoare de cuvinte îngereşti.

[cristiboss56]

Rugăciune către Preacuviosul Antonie cel Mare


O, Cuvioase Părinte Antonie, înălţimea vieţuirii duhovniceşti neajunse de gând omenesc, a monahilor icoană prealuminată şi acoperământul milostivirii celor din nevoi, auzi suspinurile inimii mele şi cu grabnica ta mijlocire izgoneşte din pustia sufletului meu fiarele gândurilor celor rele, care tulbură mintea mea cea neputincioasă. Pe demoni ai biruit desăvârşit ca un ostaş neînfricat al lui Hristos, purtând coiful smeritei cugetări şi fiind încins cu legătura înţelepciunii. Pe mine, cel pururea biruit în războiul cel duhovnicesc din cauza nepurtării mele de grijă, mă întăreşte Cuvioase, şi mă înţelepţeşte cu lumina sfaturilor tale duhovniceşti, pe care ni le-ai lăsat nouă ca pe o comoară ascunsă în vistieria Bisericii.
Ca un soare al monahilor te-ai arătat în amiaza creştinismului, iar noi apropiindu-ne tot mai mult de apusul veacurilor, de noaptea păcatelor suntem cuprinşi şi cu totul neputincioşi spre nevoinţele celor din vechime. Cum dar ne vom mântui, noi, fii cei rătăcitori, când cursele vrăjmaşului s-au înmulţit peste măsură ? Nădăjduind în rugăciunile tale Părinte, alerg şi eu smerit către tine şi într-un suspin de gând cad înaintea ta strigând: trimite ploaia rugăciunilor tale şi stinge focul patimilor în care mă primejduiesc până la a fi aruncat în focul cel veşnic. Făcliile stinse ale gândurilor mele le aprinde cu focul dorului dumnezeiesc şi în brazdele inimii mele aruncă seminţele gândurilor dumnezeieşti, ca să aduc şi eu rod bogat de fapte bune spre slava Pricinuitorului a tot binele.
Cu adevărat, nu ştiu a mă ruga şi valurile patimilor mele mă împing tot mai mult spre limanul morţii. Trupul mi s-a făcut mormânt al sufletului sfâşiat de fiarele patimilor cumplite. Tu, fericite Părinte Antonie, cel ce prin culcarea în mormânt ai ruşinat pe diavolul a cărui putere Hristos a zdrobit-o prin punerea Sa în mormânt şi Învierea cea de-a treia zi, din mormântul multor căderi duhovniceşti mă ridică, punând în mine dorul rugăciunii spre aflarea Vieţii. Dă-mi şi mie a vedea în această viaţă învierea sufletului meu din moartea păcatului şi a mă veseli precum Sfânta Elena la aflarea cinstitei Cruci şi precum cetele îngereşti la aflarea drahmei celei pierdute a Mântuitorului Hristos. Căci cu adevărat pentru noi, păcătoşii, cei încărcaţi cu multe păcate, trezirea din somnul păcatului este pricină prea adevărată de bucurie şi mântuire.
Cu neadormită rugăciunea ta întăreşte pe monahii ce bine se nevoiesc în mănăstiri, ca toată lucrarea duhovnicească să şi-o aşeze pe temelia smeritei cugetări. Pe cei din pustie îi păzeşte cu lumina rugăciunii tale de toate nălucirile diavoleşti şi inimile noastre rănite de păcat le leagă ca un samarinean milostiv cu legătura iubirii tale părinteşti, turnând untdelemnul rugăciunii şi vinul cel tainic al iubirii lui Hristos.
Stâlp de foc al monahilor în pustiul lumii, dar şi înaintea tronului Preasfintei Treimi eşti, iar eu, ca cel mai greşit între păcătoşi, cum voi încerca să mă apropi de tine, Părinte, măcar cu rugăciunea ? De mai este pentru mine nădejde de mântuire, de mai este voinţa Soarelui dreptăţii să trimită razele darului Său în întunericul sufletului meu, de biruieşte marea iubirii de oameni a Mântuitorului meu zidurile cele multe ale păcatelor mele, atunci şi tu, Cuvioase Antonie, trimite înaintea Domnului ca pe un înaintemergător însăşi rugăciunea ta fierbinte, ca să scap eu de viforul patimilor ce m-a cuprins. Risipeşte asprimea multor necazuri şi în cărările voii dumnezeieşti poartă gândul meu, ca să te cinstesc pe tine totdeauna cu mulţumire, iar Stăpânului tuturor să aduc pururea mulţumire, slavă şi închinăciune, Tatălui Celui fără de început, împreună şi Fiului Său Celui iubit întru Care a binevoit şi Duhului Celui Mângâietor. Amin.

[cristiboss56]

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur



Pe acesti trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare, pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieştilor învăţături, pe râurile înţelepciunii cele cu miere curgătoare care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu, pe Marele Vasile şi de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba şi cu cuvintele de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceştia Treimii pururea se roagă pentru noi.




Pe cerul Bisericii, mari luceferi strălucesc,
Cu parfumul vieţii lor pe Hristos mărturisesc.
Sunt focare de lumină, izvoare duhovniceşti,
Apărătorii credinţei, mari dascăli duhovniceşti.

În unitatea slujirii, crezul lor a fost iubirea,
Dreptatea şi bunătatea, ce-aduc lumii fericirea.
Prin muncă şi rugăciune, adorând pe Dumnezeu,
Trei păstori de suflete, ne-o călăuzi mereu.

Avându-i mijlocitori către Tronul cel ceresc,
Vom ieşi biruitori din ispite şi nevoi.
Pe învăţătorii lumii: Vasile, Grigorie şi Ioan,
Să-i cinstim cu bucurie, pomenindu-i din an in an.
Pr. Ioan Ovidiu Măciucă