Parabolele lui Iisus

Din conferința lui Andrei Pleșu cu privire la Parabolele lui Iisus mi-a revenit ieri în minte expresia „întunericul cel mai din afară”, unde „va fi plângerea și scrâșnirea dinților”. Acesta este modul în care Domnul vorbește despre iad. Deci a fi „afară” e a fi departe de Dumnezeu, iar a fi „înăuntru” e a fi cu El, în împărăția Lui, cu alte cuvinte, în har.
Formalismul nu este altceva decât a te crede înăuntru, comportându-te ca atare, dar fiind cu inima în afară.
La fel se întâmplă și în relațiile dintre soți, de pildă, căsniciile ratate fiind nu neapărat cele care se termină cu un divorț, ci cele în care cei doi nu rămân „înăuntru”, păstrând aparențele, însă fiecare din cei doi trăind într-un „afară” al lui.
Dar ca să rămâi înăuntru, atât cu Dumnezeu, cât și în căsnicie, trebuie să faci o jertfă perpetuă, să te smerești, să te nevoiești, să te lepezi mereu de tine. Să te lupți, uneori, până la sânge.
Aici observ o mare asemănare între căsnicie și monahism: sunt două forme binecuvântate de a rămâne înăuntru, cu Hristos, în Împărăția Lui.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de N.Priceputu

Din conferința lui Andrei Pleșu cu privire la Parabolele lui Iisus mi-a revenit ieri în minte expresia „întunericul cel mai din afară”, unde „va fi plângerea și scrâșnirea dinților”. Acesta este modul în care Domnul vorbește despre iad. Deci a fi „afară” e a fi departe de Dumnezeu, iar a fi „înăuntru” e a fi cu El, în împărăția Lui, cu alte cuvinte, în har.
Formalismul nu este altceva decât a te crede înăuntru, comportându-te ca atare, dar fiind cu inima în afară.
La fel se întâmplă și în relațiile dintre soți, de pildă, căsniciile ratate fiind nu neapărat cele care se termină cu un divorț, ci cele în care cei doi nu rămân „înăuntru”, păstrând aparențele, însă fiecare din cei doi trăind într-un „afară” al lui.
Dar ca să rămâi înăuntru, atât cu Dumnezeu, cât și în căsnicie, trebuie să faci o jertfă perpetuă, să te smerești, să te nevoiești, să te lepezi mereu de tine. Să te lupți, uneori, până la sânge.
Aici observ o mare asemănare între căsnicie și monahism: sunt două forme binecuvântate de a rămâne înăuntru, cu Hristos, în Împărăția Lui.

Cum ar fi discipolul Plesu daca ar trai efectiv conditia maestrului Noica?
Puscaria comunista.
Si feciorul monah...

In rest, de acord cu binevoitoarea si optimista pozitie exprimata de Glykys.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de N.Priceputu

Din conferința lui Andrei Pleșu cu privire la Parabolele lui Iisus mi-a revenit ieri în minte expresia „întunericul cel mai din afară”, unde „va fi plângerea și scrâșnirea dinților”. Acesta este modul în care Domnul vorbește despre iad. Deci a fi „afară” e a fi departe de Dumnezeu, iar a fi „înăuntru” e a fi cu El, în împărăția Lui, cu alte cuvinte, în har.
Formalismul nu este altceva decât a te crede înăuntru, comportându-te ca atare, dar fiind cu inima în afară.
La fel se întâmplă și în relațiile dintre soți, de pildă, căsniciile ratate fiind nu neapărat cele care se termină cu un divorț, ci cele în care cei doi nu rămân „înăuntru”, păstrând aparențele, însă fiecare din cei doi trăind într-un „afară” al lui.
Dar ca să rămâi înăuntru, atât cu Dumnezeu, cât și în căsnicie, trebuie să faci o jertfă perpetuă, să te smerești, să te nevoiești, să te lepezi mereu de tine. Să te lupți, uneori, până la sânge.
Aici observ o mare asemănare între căsnicie și monahism: sunt două forme binecuvântate de a rămâne înăuntru, cu Hristos, în Împărăția Lui.

Acest inlauntru, ni s-a spus mereu, este simplu: faca-se Voia Ta! (Nu a mea...)

Ceea ce noua ne e, se pare, atat de greu, in amestecarea gandurilor noastre.
In orice caz, mie imi e greu. De fapt, de-a dreptul imposibil.

În prealabil postat de cezar_ioan

Acest inlauntru, ni s-a spus mereu, este simplu: faca-se Voia Ta! (Nu a mea...)

Ceea ce noua ne e, se pare, atat de greu, in amestecarea gandurilor noastre.
In orice caz, mie imi e greu. De fapt, de-a dreptul imposibil.

Conform spuselor dvs. va situati in afara. Va doresc o scrasnire a dintilor placuta.

Mulți ne situăm în afară, de cele mai multe ori fără să ne dăm seama. Important este să ne venim în fire, să ne întoarcem acasă, să regăsim acel înlăuntru și să rămânem în el. În alte cuvinte, asta este pocăința.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de EzioAuditore

Conform spuselor dvs. va situati in afara. Va doresc o scrasnire a dintilor placuta.

Va multumesc!