Fiecare are o pereche pe lumea asta?

În prealabil postat de AlinB

Teoretic se poate, practic n-ar fi prea ziditor, fara nici un angajament si responsabilitate clara vizavi de mantuire.

In casatorie - celalat iar in manastire viata monahala si obstea iti aduc aminte mereu de drumul pe care esti dator sa-l parcurgi in aceasta viata.

Fara nici una nici cealalta, e f. usor sa uiti si sa apuci pe cai gresite.

Am gasit la un parinte scris e posbila si calea de mijloc..si chiar pe forum, poate chiar topicul asta, VladCat a scris de la parintele Porifirie acelasi lucru.

Stiu ca cei de care zic au avut o chemare speciala de la Dumnezeu , dar conform definitiei nu au fost nici calugari nici casatoriti si totusi nu numai ca s-au mantuit ci au fost chiar sfinti : sf.Ioan Botezatorul, sf.Pavel , sf.Ioan Evanghelistul, sf.Ilie, Maica Domnului.

Pe vremea sf.Pavel nu existau manastiri si totusi el sfatuieste ca e mai bine pt cineva daca nu s-a casatorit, sa ramana asa.

Intreb pt ca exista persoane (eu cred ca ma numar printre ele) care par ca nu sunt potrivite nici pt casatorie (nu exista iubirea fata de partener, dorinta de a avea copii etc.) dar nici pt calugarie unde musai trebuie sa participi la slujbe, vrei nu vrei, nu e vorba doar de rugaciune, nu mai ai voie sa mananci carne, nu mai ai voie sa pleci din manastire etc.

Amandoua sunt cai de vocatie; nu exista in Biblie porunca obligatorie de casatorie. Si nici de calugarie ("cine voieste, sa imi urmeze Mie").

Ce e drept insa, nu am auzit de sfinti dupa ce au aparut manastirile, care sa fi trait necasatoriti in lume.

Nu se poate si in prezent sa traim ca sf.Ioan Botezatorul , sf.Pavel? Daca ei au putut fi sfniti , necasatoriti si in lume, noi de ce nu putem fi?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de alecsandra_ldc

Intreb pt ca exista persoane (eu cred ca ma numar printre ele) care par ca nu sunt potrivite nici pt casatorie (nu exista iubirea fata de partener, dorinta de a avea copii etc.) dar nici pt calugarie unde musai trebuie sa participi la slujbe, vrei nu vrei, nu e vorba doar de rugaciune, nu mai ai voie sa mananci carne, nu mai ai voie sa pleci din manastire etc.

Amandoua sunt cai de vocatie; nu exista in Biblie porunca obligatorie de casatorie. Si nici de calugarie ("cine voieste, sa imi urmeze Mie").

Fiindca oamenii sunt atat de feluriti exista in Biserica Catolica atatea ordine si feluri de participare la viata de credinta. Intermediare intre casatorie si calugarie sunt fecioarele consacrate. Dintre cele trei voturi, ele depun unul singur: al castitatii. Traiesc in lume, unde se ocupa, frecvent, cu a fi profesoare in invatamantul catolic de toate nivelurile. Tot in categoria de granita intre calugarie si laicat (desi, din punct de vedere canonic, apartin laicatului, adica nu fac parte dintre "trupele regulate ale Bisericii", ci dintre "rezervisti") se afla tertiarii. Multe dintre ordinele mari calugaresti au tertiari, adica un fel de simpatizanti care participa partial la viata de credinta a ordinului. Ei pot ramanea o viata in aceasta "stare a treia" (intre laici si calugari) ori pot opta, la un moment dat, pentru primirea tonsurii monahale.
In sfarsit, exista calugari-calugari, adica oameni care au depus toate cele trei voturi, dar traiesc in lume, nu in manastire. Exemplul cel mai ilustru este acela al iezuitilor. Exista tot felul de manastiri (franciscane, benedictine, dominicane etc etc), dar nu exista manastiri iezuite, fiindca iezuitii locuiesc foarte bine la bloc, traind din munca lor (de obicei intelectuala, au aplecare speciala spre stiintele exacte si matematici).

Trebuie observat un lucru: si la fecioarele consacrate, si la iezuiti ori altfel de feluri de calugari care traiesc in lume, nu exista cale de intoarcere. Nu se pot casatori, din moment ce au promis lui Dumnezeu, Bisericii si oamenilor ca vor ramanea in stare casatorita. Numai la tertiari si la fraternitatile laice exista aceasta posibilitate. Iar a face parte din fraternitati laice poate fi mereu o sansa de a gasi un sot (sotie) cu credinta in Domnul.

Nu se poate si in prezent sa traim ca sf.Ioan Botezatorul , sf.Pavel? Daca ei au putut fi sfniti , necasatoriti si in lume, noi de ce nu putem fi?

Sf Ioan Botezatorul a fost profet si pustnic avant la lettre. Iar Sf Pavel a fost episcop.

[Cornel Urs]

iezuitii nu sunt cei cu Inchizitia?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Cornel Urs

iezuitii nu sunt cei cu Inchizitia?

Iezuitii (membrii Societatii lui Isus) sunt un ordin calugaresc a carui chemare speciala este opera de (re)evanghelizare si misiune, pe cand Inchizitia (Sfantul Oficiu al Inchizitiei, devenit recent Congregatio de Doctrina Fidei) este un minister al Bisericii care se ocupa cu ortodoxia credintei. Campul de activitate al iezuitilor: acatolicii. Campul de activitate al Inchizitiei: catolicii.

[Cornel Urs]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Campul de activitate al iezuitilor: acatolicii.

inclusiv ortodocsii?

iar modul lor de (re)evanghelizare este doi cate doi, cum organiza odinioara Domnul Hristos? (ca tot suntem pe topicul despre perechi).

[glykys]

Sunt foarte multe topicuri pe aceasta tema.
Ma mir ca nu raspunde persoanele care s-au casatorit mai tarziu si care au o poveste de viata potrivita pentru acest topic. Am gasit, spre exemplu, un mesaj al lui Fani71:


"Sotul meu si cu mine ne-am cunoscut tarziu in viata, eu aveam 35 de ani iar el 38, si nu mai fusesem nici unul casatoriti. Fiecare amasteptat mult, in felul fiecaruia, sa ne intalnit cu celalalt. Amandoi eram (si suntem) profesori de relgie, dupa un drum sinuos prin viata.
Cu o luna inainte de a ne castaori, i s-a descoperit un cancer foarte grav. Dupa 6 luni de la casatorie (cam acum 5 ani), metastaze neoperabile, iar medicii i-au spus ca pentru ce are el nu exista nici o sansa de vindecare, si 'i-au dat' intre 2 luni si trei ani.
Dar nu a fost asa, cel putin pana acum. Desi sanatatea ii este inca zdruncinata si fluctuanta, sotul meu duce o viata normala si nu pare mai bolnav acum decat atunci. (cum nu a mai facut controale, nu stim exact ce se mai petrece cu metastazele)
Intre timp, am avut doi copii si la fiecare sarcina ne-am gandit adesea la posibilitatea ca el sa nu-si poata vedea copilul, pe lumea asta cel putin, iar eu sa il cresc singura.
Cu fiecare luna care trece, sansele sa fie vindecat cresc, dar nu stim ce va hotari Dumnezeu.
Situatia asta ne-a ajutat sa punem baze poate mai solide decat ar fi fost, poate in alte conditii, relatiei noastre, si ne-a apropiat foarte mult. Traim multe momente fericite, bune, binecuvantate, pe langa cele grele, intunecate, si uneori angoasante. Am trait poate deja si ce unele cupluri traiesc abia la batranete. Este si aspectul psihic al bolii care te macina, si in viata de toate zilele nu e greu de tinut. Este si apropierea eventuala a mortii si a despartirii (sigur, pentru un tmp.. dar totusi!) care este greu de trait zi de zi. Cum am putut sa avem copii sanatosi si echilibrati in conditiile astea? Este clar ca numai cu ajutorul lui Dmnezeu si al dragostei pe care ne-a dat-o.

Pot spune ca Dumnezeu a facut minuni mari in viata noastra, dintre care vindecarea probabila a sotului meu nu este decat cel mai vizibil. Sunt unele mai greu de povestit si care ar intra poate in amanunte prea personale.

Pot spune si ca traim o dragoste mare, care creste mereu. Si asta fara sa vreau sa idealizez si sa romantizez, caci ni se intampla si noua sa ne certam, sau sa nu fim pe aceeasi lungie de unda, sau sa nu fim de acord sau sau... Si uneori ne este si greu, si cu copiii, si cu toate responsabilitatile, pe langa boala si slabiciune.
Dar pot spune ca intotdeauna ne cerem iertare, intotdeauna ne impacam daca ne suparam, si ne spunem adevarul, chiar cand este neplacut si neflatant, si ne ascultam unul pe altul. Si stim ca suntem pe o cale si ca Dumnezeu ne-a pus impreuna, si faptul ca ne si tine, inseamna ca are El motivele Lui si mai asteapta impliniri de la noi.
Nu, nu cred ca ne iubim ca la inceput', cum scria cineva mai sus ca nu crede. Ne iubim de fapt mai mult, si ne cunoastem mai bine. Si ne dam seama ca mai este mult de facut.

Hotrasem sa nu mai scriu pe forum si raman la hotarirea de a nu mai intra in nici o polemica, ci de a scrie numai cand pot da informatii folositoare. Ceea ce am incercat sa fac aici... "

[Florinvs]

Ca sa incerc sa sintetizez un pic aceasta discutie: intradevar, fara ajutorul lui Dumnezeu nu se poate realiza nici un lucru bun- inclusiv gasirea persoanei potrivite! Sunt foarte binevenite rugaciunile si credinta, insa asta nu inseamna ca omul nu trebuie sa caute persoana potrivita, ci numai sa astepte sa se intample! Un proverb romanesc zice "Dumnezeu iti da, dar nu iti pune si in traista"!
Sunt de acord cu ce a zis utilizatorul "Andra-07"- uneori gasim "motive" gen cariera, parerile celorlalti, etc, pentru a motiva de ce nu am gasit "persoana potrivita"! Important e- aici vorbesc din punctul de vedere al unui barbat- atunci cand intalneste o femeie cu care te potrivesti si te intelegi si bineinteles sa existe iubire reciproca, sa actionezi decent, cu bun-simt, dar hotarat si sa faci tot ce e omeneste posibil pentru a te casatori cu ea!
Sunt convins ca atunci cand exista sentimente adevarate intre doi oameni maturi, este loc si de cariera si de iubire!
De altfel, inainte de 1990, cand fiecare avea servici si "cariera"- inclusiv in meseriile mai speciale, cand barbatul trebuie sa plece 2-3 zile la rand de acasa cu serviciul (mecanici de locomotiva, soferi de cursa lunga, piloti) sau chiar luni de zile (in cazul marinarilor), cu toate acestea aveau si relatii de familie foarte bune!