Citat:
În prealabil postat de Rebecca
Lumea in care traim este o lume alterata din cauza pacatului Lui Adam si al Evei si a pacatelor savarsite de catre totii oamenii de la inceputul lumii. Lumea in care traim este rezultatul pacatului adaugit. Este rezultatul nedreptatii, al asupririi, al violentei si cruzimii celor puternici fata de cei slabi. Dumnezeu n-a creat o lume imperfecta: pacatul oamenilor a alterat lumea creata de Dumnezeu.
”Pământul însă se stricase în fața lui Dumnezeu și se umpluse pământul de silnicie. Și a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ, și iată, era stricat; căci tot trupul își stricase calea sa pe pământ.” (Facerea 6, 11-12)
”Esența păcatului nu constă în încălcarea unor norme etice, ci în înstrăinarea de viața dumnezeiască, veșnică, cea pentru care a fost făcut omul și către care este chemat în chip firesc, adică prin însăși firea lui. Păcatul se săvârșește în primul rând în adâncul tainic al duhului omului, însă urmările lui rănesc întreg omul. Odată săvârșit, el se răsfrânge asupra stării sufletești, precum și a celei trupești a omului, asupra chipului său exterior, asupra soartei celui ce l-a săvârșit; el negreșit va ieși afară din hotarele vieții lui individuale și va împovăra cu răul său viața întregii omeniri, și, în consecință, se va răsfrânge asupra soartei întregii lumi. Nu numai păcatul strămoșului nostru Adam a avut consecințe de însemnătate cosmică, ci și tot păcatul, al fiecăruia dintre noi , fie el vădit, fie el tainic, se răsfrânge asupra destinelor întregii lumi.”Viata si invataturile staretului Siluan Athonitul, scrise de ucenicul sau, arhimandritul Sofronie, Editura DEISIS, Sibiu, pag.29-30.
<Am vrut să pun mâna pe rădăcina durerii, care nu este alta decât păcatul... Rugându-mă "Pentru pacea a toată lumea și pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici", aud deodată, în urechea dinăuntru, înfruntarea amarnică "nu te ruga de Mine să le dau pace, roagă-te de oameni să-și schimbe purtările dacă vor să mai vadă pace pe Pământ"...Lămurit că lucrurile nu stau bine”>
(Părintele Arsenie Boca)
|
Inteleg de aici, Rebecca, ce aport avem si noi la aceasta lume pierduta. Si ce e de facut, decat sa ne imbracam in sac si sa ne punem cenusa in cap CU TOTII, pentru ca sa fim iertati?!? Dar daca cetatea Ninive a fost salvata, caci de la rege in jos toata suflara a facut penitenta:
"Și a ajuns vestea până la regele
Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său, și-a lepădat veșmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac și s-a culcat în cenușă." (Iona, 1,6)
atunci va rog, dati-mi o speranta: pe noi cine ne va aduna si ne va indeamna la cumpatare si smerenie? Rezervele de Duh Sfant s-au cam golit si ma gandesc, ce nenorocire paste omenirea, cad s-or goli de tot.
Si in vremea aceasta, noi ne preocupam doar de aspectul exterior!