|
|
|
|
|
|
|
#1
24.01.2013, 02:24:40
|
|||
|
|||
Citat:
Costel a oferit doua ipostaze de cunoastere (sau re-prezentare), sa spun asa, a harului. Prima e ipostaza teologiei academice. Harul definit conceptual, oferind astfel o intelegere prin raportare la alte concepte (energie necreata, fiinta lui Dumnezeu, mijloc al manifestarii Dumnezeirii...). Un mod de intelegere mai apropiat de modul de operare al dogmaticii de manual scolar-universitar. Ducind, poate, cu gandul la disputa isihasta, la cuvintele Sfantului Palama etc.... Mai spune Costel ca acest mod de prezentare a harului ar fi dificil pentru omul simplu (adica adica pentru omul fara pregatire teoretica ceva mai aprofundata). Iar eu as adauga oarecum in completare ca exista riscul ca al doilea mod de prezentare (cel care pune accent pe traire, cel care trimite la experienta concreta-traita-simtita a harului) sa nu fie accesibil tocmai celor imbuibati de teorie... Care si-au pierdut, adica, simplitatea... Pe mine m-au ajutat, in ultimii ani, ambele modalitati de prezentare a harului. In special "energia necreata" a fost pentru mine un concept care mi-a lamurit aproape instantaneu un sir lung de dileme si neintelegeri pe care le notam prin diverse caiete in trecut... Dar preferinta mea se indreapta in prezent, hotarat lucru, spre a doua modalitate de prezentare a conceptului de har. Este atat de sugestiva si, simt, atat de adevarata-revelatorie vorba aceasta: "Purtati-va cu harul ca si cum v-ati afla langa o pasare care s-a asezat langa voi si nu vreti s-o speriati". Extraordinara metafora! Spune multe, precum imi pare... Si atinge inima, misca, provoaca vibratie... Cred ca aduce un spor lamurit pe drumul catre cunoasterea harului... Cred ca e pacat sa balmajim subiectul acesta. Macar ca Biserica noastra ne pune in ipostaza intalnirii cu harul prin toate slujbele, fara a face neaparat vreo distinctie intre acestea desi ma abtin cu greu sa nu pomenesc Sfanta Liturghie... Cat despre lucrarea rugaciunii... ce sa mai spun... Voi incerca sa reamintesc un scurt moment, poate unic in experienta mea de viata, despre care cred ca are o posibila legatura cu citatul preferat si evidentiat mai sus. Am ezitat s-o fac, insa cred ca anumite lucruri din experienta personala trebuie spuse, uneori. Asa incat imi fac curaj si, cu nadejdea ca spun un lucru cuviincios si bineplacut Domnului, voi relata pe scurt intamplarea traita. 
|
|
#2
24.01.2013, 02:27:33
|
|||
|
|||
|
ca si cum v-ati afla langa o pasare ... si nu vreti s-o speriat
Exact asa a fost. Sau poate un pic diferit...
Prin Mila lui Dumnezeu, in urma cu vreun an sau doi, am reusit sa duc o viata mai simpla, mai apropiata de cerintele unei vieti crestinesti - asa cum ma povatuia duhovnicul si cum citisem in Scriptura si in scrierile Parintilor. In special primisem drag de rugaciune, poate ca aveam chiar o anumita ravna si, pe masura ce descopeream lucrarea (sau mi se descoperea) parca totul se reconfigura in mine si in jurul meu. Aveam, parca, alti ochi... Inca si ochii fizici erau mai larg deschisi, mai calmi, mai senini (imi spunea sotia si vedeam si eu insumi, pur si simplu in oglinda si... ma tot minunam). Mergind odata la o slujba, in perioada Postului Mare, parintele a pomenit numele Sfantului Serafim de Sarov si, nu stiu de ce, am tresarit pe loc si am simtit un dor, o nevoie vie de a citi despre Sfant, de a avea o legatura mai apropiata... A fost ceva ca un nod in gat si o incalzire cat o flacara a inimii, aproape o izbucnire in plans ca si cum brusc te-ai intalni cu cineva foarte drag pe care il credeai disparut... Si el iti iese, iata, drept in fata, viu si nevatamat... Te bucuri tare si izbucnesti in plans, uneori, fericit de asa regasire a celui drag (desi eu nu Il cunosteam pe Sfantul, stiam doar ca in familia mea toti au avut o evlavie aparte la El...)... Ca urmare a acestei intamplari am dat curs dorintei mele (citisem in cartile Parintilor si mai ales la Sfantul Teofan Zavoratul indemnul repetat de a da curs liber dorintelor care ne apropie de Biserica) si am gasit una sau doua lucrari despre viata Sfantului Serafim. Pe una dintre aceste carti o aveam la mine in seara aceea.... Fusesem mai intai la slujba, mai precis la Sarbatoarea in care o pomenim pe Sfinta Maria Egipteanca. Cand s-a citit povestea vietii Sfintei, am plans, spre surpriza mea, de imi sarea camasa, la propriu, pe spate... Ma jenam de oameni, imi iaginam ca toata lumea ma vede, imi era rusine ca sunt luat drept vreun isteric... Si poate chiar eram. Dar n-am avut ce face. Am tinut-o asa, tot intr-un cutremur sfasietor si fericit totodata, pana s-a trecut la a doua parte a slujbei, cantandu-se cele randuite. Din pacate, intre continutul "Vietii..." si cantecele care au urmat era o asa mare distanta (se canta prea tare, soldateste, rece, demonstrativ ca la opera) incat m-am simtit pur si simplu... violat. Si ... am fugit din Biserica... Ajungind in parc, dupa cateva ocoluri pentru linistirea cugetului si a inimii, am gasit in sfarsit o banca mai retrasa si am dat curs cateva minute rugaciunii. Era parca altfel decat fusese vreodata pana atunci... Se intampla ceva nou si bun, greu de exprimat in cuvinte... Apoi am ales sa citesc cateva pagini din povestea vietii Sfantului Serafim. Intelegeam acum, parca, cu totul altfel cele cititie... Intr-un mod pe care l-as numi mai direct, mai apropiat, mai simplu, mai viu... Apoi am plecat, multumit de lectura si simtin sufletul usurat si plin de pace... Si mergind pe o alee, dupa cativa zeci de metri, deodata, in timp ce ma rugam soptit, oh Doamne, (cum oare am pierdut pentru totdeauna aceasta?...) am simtit cum buzele isi pierdusera miscarea, mintea se golise ramanind ca un fir subtire cursul micii rugaciuni, corpul incepe sa devina ... invaluit in vata, in ceva pufos pe care nu-l puteam asocia decat cu vata sau cu ...zapada calda... Mersul imi parea desprins parca de mine, ca si cum nu mergeam ci eram purtat, moale, usor, pufos (desi sesizam ca totusi merg)... Apoi rugaciunea s-a mutat pur si simplu, avind eu simtamantul greu de deschis ca nu mai e oarecum in minte ci in piept, intr-o zona de fapt mai larga care cuprindea si capul si gatul si inima.... Am sesizat cu un simt nou, pe care nu mi-l cunosteam, ca orice miscare a glotei, orice zvacnire a gatului ar putea sa intrerupa rugaciunea (pe care o doream atunci cu o intensitate sau certitudine totala) si, nu stiu cum, am sesizat ca disparuse orice zvacnire a muschilor fonatori fara, insa, ca rugaciunea sa dispara, dimpotriva, ea curgea lin, ca un gand, ca un nor calm, in zona fiintei mele, invaluindu-ma bland... Nu stiu cum sa scriu despre toate acestea... Apoi au inceput sa se lege cercuri, nori sfaraitori de cercuri alcatuite parca dintr-un vapor pe care ii vedeam, ca sa spun asa, dar nu cu ochii ci, imposibil sa exprim altfel, pur si simplu cu un fel de vedere (asa imi parea, act vizual, nu inteleg deloc cum vine asta) care pornea din ... inima. Si am sesizat ca nu mai pot sa continui sa respir! Ca daca as respira, ceea ce traiesc e atat de delicat incat pur si simplu s-ar departa, precum o pasare care se asezase-n mine si-ar fi luat brusc zborul, speriata... Si respira,. cum sa spun, printre randuri... ma furisam printre componentele experientei aceleia (poftim! nu stiu cum sa ma exprim) ca sa trag cumva un firicel de aer... parca desenam cu o pensula moale o urma de respiratie asa incat sa mai totusi un strop de aer in plamani. Si lucru de mirare, desi respiram asa, printre randuri, rar si foarte fin, nu aveam deloc senzatia ca imi lispeste aerul, ca ma sufoc ... Era foarte bine. Experienta aceasta a durat cateva minute bune, poate mai mult, de fapt am verificat apoi (intrucat imi cam pierdusem constiinta masurarii timpului, nu imi ardea deloc de asta, era poate ultimul lucru care ma interesa atunci) si a fost un oarecare timp petrecut pe ceas... Simtamantul principal a fost cel al experimentarii unei delicateti extraordinare pe care sufletul meu nu isi amintea sa o mai fi trait-o, poate doar la nasterea fiului meu cel mare, cand l-am luat in brate la maternitate... Dar era altceva, asemanator si totusi cu mult mai gingas... Poate cand eram mic si ma purta mama in brate leganindu-ma sa adorm?... In orice caz, pasarea aceea care se asezase in mine a adus cu ea cel mai delicat simtamant cunoscut. Si cu adevarat m-am silit sa nu fac nici cea mai mica miscare care ar fi putut sa faca sa o pierd. Am pierdut-o, incet-incet, in urmatoarele ore... A fost prezenta in mine cateva ore bune... Iar amintirea ei m-a insotit, extrem de dulce si linistitor cateva zile intregi.... Zile in care am vorbit putin, in care imi parea ca totul in lume e bun si ca oamenii sunt frumosi, iar eu sunt singurul nebun care a crezut mereu ca viata e grea, ca lumea e in conflict permanent s.a.m.d.... Zile fara frici, fara angoase, fara griji, cand doar imi era deosebit de rusine, in unele clipe, ca sunt asa cum sunt (pacatos si nevrednic, grosolan si butucanos etc.) si ma minunam ca Domnul Este precum Este... Apoi nu am mai cunoscut niciodata o stare asemanatoare. Nici emotional nici perceptiv, nici intelectual, nici fizic... Ii multumesc lui Costel ca a postat citatul acela... Nu stiu daca eu am experimentat atunci o lucrare a harului, stiu insa ca experienta aceea se apropie mult de ceea ce simt citind cuvantul postat de Costel. Sunt tare bucuros ca mi-am reamintit acea traire. Si desigur trist... intrucat imi este dor, uneori, ca si acum, de ea... (Nu indraznesc sa spun ca de El.) Si inchei aici, pana nu incep sa dau apa la soareci.... Va rog sa ma iertati daca v-am necajit cu marturisirea mea. Last edited by cezar_ioan; 24.01.2013 at 03:16:55.
|
|
#3
24.01.2013, 08:54:07
|
|||
|
|||
|
Citat:
"Cele mai frumoase lucruri prin care trece un om nu sunt cautate: i se intampla".
|
|
#4
24.01.2013, 11:44:27
|
||||
|
||||
|
Multumim Cezar, pentru aceasta destainuire atat de delicata si atat de... unica. Iti doresc din suflet, sa mai poti retrai acea stare, fiindca se vede de departe cat de mult tanjesti dupa ea!
Cred ca totusi, harul ia forme si forme, si fiecare dintre noi, atat timp cat face (sau incearca pe cat ii sta in putere) sa faca voia lui Dumnezeu, harul e acolo, vegheaza, "ne sopteste" si ne ajuta sa ne indreptam, ba uneori, cand noi devenim usor indaradnici, actioneaza independent de vointa noastra imediata, si ne zadarniceste anumite planuri aproape gata facute. In toata viata mea, cred ca am fost in aceasta situatie de sute sau poate de mii de ori, uneori ascultand, alteori incapatanandu-ma sa fac tot voia mea, dupa care sa primesc spasit, pedeapsa faptelor mele!... Imi amintesc o intamplare pe care cred ca am mai spus-o pe forum: eram tare necajit si trebuia sa fac o activitate in care era nevoie de cel putin trei persoane. Cu toate astea, am mers acolo singur, ca un miel dus la taiere... Si, vorbind parca cu mine insumi, am zis: "Ce ma fac eu, Doamne, acum singur? Cum am sa ma descurc?" Instantaneu, am auzit raspunsul in mintea mea: "Dar NU ESTI SINGUR! Tu apuca-te de treaba!" Si dintr-o data mi s-a luminat mintea si am vazut o anumita solutie care ma ajuta sa fac acea activitate fara sa fie nevoie sa fiu in trei locuri diferite in acelasi timp!... Iar astfel de exemple au fost multe si nu ma indoiesc de faptul ca fiecare dintre voi il traieste regulat... Despre starea aceea de care vorbeste fratele Cezar, nu stiu daca pot sa spun ca am ajuns pana acolo... Poate ceva apropiat, desi nu era intru nimic meritul meu, fiindca spre deosebire de el, schimbarea care avusese loc in mine nu venise fiindca muncisem eu pentru ea!... Era dupa vizita lui Vasile Danion la noi in oras. Atat de mult m-a ravasit incat nu ma mai regaseam sufleteste. Abia am asteptat prima sarbatoare cand sa merg la duhovnic si sa-i cer binecuvantare sa merg la o manastire, unde sa caut un preot-calugar batran, care sa ma lamureasca mai pe intelesul meu cum stau lucrurile. Iar duhovnicul mi-a dat binecuvantarea si mi-a zis in final: "Ochii si urechile, mari, frate Culai!" Am stat atunci cu staretul manastirii Buciumeni, vreo doua ore (nici nu stiam ca acolo voi merge cand am cerut binecuvantarea, ci m-am lasat dus de val, pur si simplu). Dar nu sa vorbesc despre cele ale lui Danion. Astea s-au lamurit in 2-3 minute, fara nici o confuzie. Dar atunci am simtit ca trebuie sa fac o curatenie generala in sufletul meu si sa ma spovedesc de cand tineam eu minte ca am inceput sa fac pacate... Am plans mult, stand acolo in genunchi, sub patrafirul batranului parinte, reamintindu-mi parca si acele lucruri pe care poate nici macar nu le crezusem la acea vreme ca fiind pacate! Nici nu ma interesa ce canon voi primi, nici la rusine nu-mi mai statea gandul, la fel ca altadata, cand poate mai spovedisem acele pacate, dar nu sub acea stare de cainta si abandonare totala in voia lui Dumnezeu. La sfarsit, m-a certat si m-a dojenit cu hotarare, dar si cu multa blandete, si mi-a dat un canon mult prea usor dupa mintea mea, care as fi fost in stare sa fac ascultare indiferent ce mi-ar fi spus! Cand am parasit manastirea, mi se parea ca nu mai sunt eu, ci altcineva. Conduceam mecanic, intr-o viteza mult mai redusa decat de obicei, si aveam o stare pe care as fi vrut s-o pastrez pentru tot restul vietii! Parca era un hau imens in jurul mintii mele: nici un gand, nici o grija, nici un stres... NIMIC... NIMIC... Imi venea sa spun "te iubesc" oricarei fapturi lasate de Dumnezeu pe pamant... Nici nu prea intelegeam de fapt ce se petrece cu mine; voiam doar ca sa nu trebuiasca sa mai ies din acea stare niciodata, desi simteam ca incet-incet, ispititorul revine sa recucereasca locul de unde tocmai fusese alungat!... Asa am condus pana acasa, desi am mai luat o batrana la ocazie, dintr-un sat intr-altul, in drumul meu... Mi se parea ca ma renascusem sau ca veneam... din alta lume, si vedeam cele din jur pentru prima data! Spre seara doar mai cautam acea stare, dar nu mai ramasese mare lucru din ea!...
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
|
|
#5
24.01.2013, 18:21:54
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
|
|
#6
24.01.2013, 21:44:54
|
||||
|
||||
|
Citat:
Simt nevoia să mulțumesc și eu celor care au povestit mai sus câte ceva din experiența lor, spre folosul multora. La fel, le mulțumesc și celor care, aici sau pe alte topicuri, ne-au împărtășit din cunoștințele lor. Aș avea și eu câteva întrebări legate de cele de mai sus. Se poate face o enumerare a manifestărilor Harului? Mă întreb în special dacă situațiile în care apar coincidențe sau întâmplări care par să fie răspuns la o rugăciune sunt relevante aici? Ce relație este între Har și Duhul Sfânt?
|
|
#7
24.01.2013, 22:03:04
|
||||
|
||||
|
Citat:
Legat de Har si Duhul Sfant eu nu sunt mare teoloaga, nu vin cu definitii, insa pot sa dau un exemplu zic eu relevant. Pe mine , in primul rand , mi-a trezit dorinta de traire crestina, Harul ce vine dinspre Muntele Sfant. Si astazi Muntele Sfant face minuni. Si am sa va povestesc acum despre o familie de catolici romani pe care o cunosc. El este paznicul unui iaht. iar iahtul este ancorat in Grecia, pe Shitonia, langa Sfantul Munte Athos. Iernile si sotia lui mai vine si sta cu el. Un fapt constatat este ca daca locuiesti o perioada mai mare de timp langa Sfantul Munte Athos, pasii ti se indreapta spre Dumnezeu pe care Il descoperi apoi cu uimire si bucurie. Ei bine zilele trecute, am vorbit cu aceasta familie si imi spuneau ca vor sa mearga la manastirile ortodoxe din zona, ca au fost la Ouranopolis, punctul terminus pana unde pot merge si femeile si, mai ales doamna imi spunea ca simte ceva special , se simte dinspre Sfantul Munte incarcatura plina de Har. Harul ramane mai multe zile, sau ore, si se simte, in jur, chiar si la distante. Acesti oameni, inconstient, au inceput sa il caute pe Dumnezeu in manastirile noastre ortodoxe. Nebanuite sunt caile Domnului.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca
|
|
#8
24.01.2013, 22:27:49
|
|||
|
|||
|
Citat:
|
|
#9
25.01.2013, 00:45:11
|
||||
|
||||
|
Citat:
In ce ma priveste, cel putin in tinerete, nu pot sa pun nimic pe seama rugaciunii, fiindca chiar daca ea mai era din cand in cand, se facea formal, numai fiindca asa mi se spusese ca trebuie. Stiu ca aveam 17 ani, eram in Bucuresti si inca nu ma adancisem in pacate. Simteam harul "acolo", dar nu-l constientizam si mi se parea ca la toata lumea trebuie sa fie la fel. Stiam lucruri nestiute de nimeni, ce urma sa se petreaca peste cateva saptamani. Nu-mi explicam nici de unde stiu si nici nu vorbeam cu nimeni despre asta, nici macar cu vreun preot fiindca nu mergeam la biserica si nu aveam un duhovnic. Si totusi, eram absolut convins ca toate se vor intampla asa cum mi s-a relevat si abia asteptam sa treaca timpul si sa ma conving de cele "vazute" doar mental. Mai tarziu, cand am inceput sa nu mai "primesc" astfel de "daruri", am sesizat diferenta, dar n-am pus-o pe seama pacatelor atunci, ci mult, mult mai tarziu!... Deci, nu de rugaciunile cuiva era vorba, fiindca nimeni nu se roaga pentru astfel de lucruri. Tot in acea perioada, un cumnat surdo-mut al meu, care era aproape inca o data decat mine, a crezut ca face o gluma; m-a luat in spate, in timp ce stateam la plaja in Parcul Tei, pe malul lacului/raului Colentina, si m-a dus in spate pana departe de mal, apoi m-a aruncat, inchipuindu-si ca tot el ma va putea salva... Dar putin a lipsit sa nu se inece si el, fiindca ma cauta intr-o cu totul alta directie... Iar eu... nu stiam sa inot. Dumnezeu a oranduit totusi ca in acel moment sa treaca un vaporas de pe celalalt mal, iar acolo sa fie un tanar care vazandu-ma strigand dupa ajutor, a sarit si m-a dus la mal, dupa care a plecat inainte ca macar sa-i pot multumi! Iar din astfel de momente, pot sa spun ca m-a scapat Dumnezeu de multe ori, desi sunt convins ca nu meritam chiar de fiecare data! Eu cred ca "rugaciunea" vine "dupa aceea", cand constientizam cu adevarat ce s-a intamplat si cand nu mai avem suficiente cuvinte sa-I multumim lui Dumnezeu. Inainte suntem atat de naivi incat habar nu avem ce-i in jurul nostru, iar daca nu ne-ar pazi bunul Dumnezeu, am muri de sute de ori pe zi!... O clipa doar sa-si intoarca privirea de la noi si suntem pierduti!... Harul este in noi, fie ca il acceptam, fie ca nu. Gandul acela bun, impotriva gandului rau este un semn ca nu suntem singuri. Cand insa e mai mult decat "gand" si chiar se materializeaza, (spuneam mai inainte - facem un lucru care nu-l gandim, cu totul inconstient si involuntar, sau ne atrage privirea ceva anume, ca un strigat disperat ca sa ne avertizeze sa nu facem ceva care e pe cale sa fie facut, sau pur se simplu cade reteaua, sau netul sau un semnal anume venit ca un avertisment de "niciunde") si daca nu e vorba de o inselare de la diavol, inseamna ca Dumnezeu are un anumit plan cu noi, si trebuie sa fim cu mare bagare de seama in toate cate le facem, facand mereu "ascultare" de acel gand care nu doarme niciodata! Stiu, traind in preajma unui astfel de om, poti ajunge sa-l consideri ciudat, sau... superstitios, dar de fapt nu e vorba de asa ceva, ci doar o permanenta veghere care desi ar putea lasa impresia de incordare, de fapt aduce in suflet toata linistea lumii, fiindca ne intareste convingerea ca nu suntem lasati singuri, ci suntem mereu ocrotiti atunci cand suntem pe cale sa facem un lucru rau. Totusi, alegerea este a noastra si s-ar putea ca "placerea" efemera, sau vanitatea, sau cine stie ce alte slabiciuni, sa ne puna in situatia de a ne preface ca nu auzim "glasul constiintei", pe care eu indraznesc sa-l numesc HAR!
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) Last edited by Mosh-Neagu; 25.01.2013 at 00:56:04.
|
 |
| Tags |
| harul |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Ce este Harul ,mai pe inteles? | iustin10 | Despre Biserica Ortodoxa in general | 37 | 04.05.2016 18:13:11 |
| Harul nu se impartaseste doar prin Sacramente | Decebal | Dogmatica | 142 | 10.11.2013 12:05:30 |
| Ce este Har,Harul? | savudanmihai | Intrebari utilizatori | 14 | 30.05.2010 20:21:08 |
| Harul lui Dumnezeu | Florin-Ionut | Generalitati | 7 | 05.09.2008 20:24:15 |
| Harul Dumnezeiesc | Sylvie | Generalitati | 6 | 21.08.2007 11:46:31 |
|
|
Mod hibrid