placere sau bucurie?

[cezar_ioan]

Uneori, cand ma lupt cu necazurile, pricinuite mai ales de tendintele mele pacatoase care sunt foarte puternice si ma robesc adeseori, primesc bucurie citind cu inima deschisa cuvinte ca acestea:
"1. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare Mila Ta
2. Si dupa multimea indurarilor Tale sterge faradelegea mea.
...
11. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntrul meu.
....
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi."
Dedicarea catorva minute de rugaciune ca aceasta aduce uneori multa bucurie, chiar de ma aflu in mijlocul unei mari suferinte sufletesti, a unor mari necazuri.
Alteori, bucuria se inalta in timpul slujbelor, in vremea cantarilor, dupa Spovedanie etc. Este o bucurie pe care, atunci cand o traiesc, nu as vrea sa o dau pe nici o placere. Este insa trecatoare, din pricina tendintelor pacatoase care se reactiveaza in mine dupa o vreme... Atunci bucuria trece in plan secund si sufletul se arata cautator si multumit de placere...
Apoi durere, apoi cainta si iar bucurie si tot asa...
Daca nu am mai fi robiti de pornirile noastre pacatoase am avea parte mereu de o bucurie care, cu adevarat, inseamna a trai inviere. Bucuria vine din faptele cele drepte, ale umilintei si dragostei, cata ne straduim sa avem si cata primim in dar.