|
|
|
|
|
|
|
#1
10.02.2013, 15:44:56
|
|||
|
|||
AM UITAT CEL MAI IMPORTANT CITAT:
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică 
|
|
#2
11.02.2013, 23:04:23
|
|||
|
|||
|
consider ca fara dragoste nu poti face nimik pe lumea aceasta si casufletul traieste pe baza dragostei. Atunci cand faci un lucru din dragoste (invatatul, mersul la munca etc) sufletul tau nu va suferi.
__________________
http://www.forumdefotografie.com
|
|
#3
12.02.2013, 17:04:15
|
|||
|
|||
|
Alin, mă folosesc și eu de topicul tău pentru a discuta urrmătoarea idee despre iubire.
Dar mai întâi să îți și răspund, lapidar, la întrebare: dragostea este cel mai frumos lucru din viață, este îndemnul Domnului pentru noi, este Însuși Domnul... Așa că, în mod firesc, este sau ar trebui să fie foarte importantă pentru noi. Doar că ar trebui, cred, să fie o iubire curată, nepătimașă, dezinteresată, necondiționată... Vorbe mari, teoretice... Uităm adesea, în iureșul vieții, să iubim. Sau punem condiții, sau amânăm momentul, sau ne temem că nu vom fi iubiți "la schimb"... Ideea despre care vroiam să vorbim este relația dintre iubirea "evanghelică" și iubirea "romantică". Eu cred că iubirea de semeni, propovăduită în Evanghelii, este temelia oricăror alte tipuri de iubire: de soț/ soție, copii, părinți, prieteni etc. Ea ar trebui să fie solul din care să crească și iubirea romantică. O iubire pentru un semen de sex opus poate fi pătimașă sau interesată, sau trecătoare... Credeți că putem disocia iubirea romantică de cea evanghelică? Cu folos?
|
|
|
Mod hibrid