Marturii ale forumistilor despre duhovnici / parinti indragiti

[quote=fallen;503379]

În prealabil postat de Annyta

Cel mai drag îmi este părintele meu duhovnic, de la o biserică din Bucureşti, însă nu mă simt în măsură de a descrie în cuvinte "relaţia" noastră. Este foarte important pentru mine că am găsit persoana (acum aproape 10 ani) căreia să îi pot spune problemele, frământările, păcatele mele... şi de la care să primesc cuvântul ziditor. Are un stil mai lapidar şi direct, dar mi-au rămas vii în memorie multe dintre "dialogurile" noastre (vorbite sau simţite). Este bucuria, întărirea şi elementul meu de stabilitate...

/QUOTE]

Ma bucur pt tine ca aceasta "relatie" a putut sa dureze 10 ani. Nu ai avut momente de indoiala, de dezamagire, in care sa risti sa iti pierzi increderea?

Am mai avut momente de îndoială, poate şi de dezamăgire... În unul din aceste momente am fost la mănăstirea Antim şi am vorbit cu un părinte călugar, am mai scris despre asta. Acest părinte mi-a spus, printre altele, să-l ascult pe duhovnicul meu. Aşa că am continuat să mă spovedesc şi să-mi fac canonul primit de la părintele duhovnic. După un timp, starea mea generală proastă, de depresie, deznădejde... s-a risipit.
Pot spune că părintele duhovnic mi s-a părut potrivit pentru mine de când l-am cunoscut. La un momentat dat mi-am făgăduit mie că nu mă voi "despărţi" de el şi îi voi urma mereu sfatul. Starea cea proastă de deznădejde, îndoieli şamd venise după o boacănă pe o făcusem, neurmându-i cuvântul, într-o chestiune de altfel destul de clară. Adică nu aveam cum să învinuiesc pe altcineva pentru consecinţele faptelor mele.
Slavă Domnului că lucrurile s-au liniştit şi că această legătură cu părintele duhovnic nu s-a deteriorat!