Maica Domnului ajutorul nostru nemijlocit pe drumul Pocaintei !

[cristiboss56]

Icoanei se roaga pentru sanatate in general si in particular pentru boli ale oaselor, coloanei vertebrale, ale picioarelor, mainilor, pentru recuperarea din accidente si desigur e o mare ajutoare pentru oricine are un handicap.
In plus, cea de-a treia mana prezenta pe icoana Fecioarei Maria reprezinta acea mana de ajutor suplimentara de care oamenii au nevoie de la Dumnezeu in incercarile vietii lor de zi cu zi.


Icoana este realizata de calugari de la manastirea Vatopedu de pe muntele Athos, Grecia, si este reproducere dupa icoana facatoare de minuni Maica Domnului cu Trei maini (“Panaghia Tricherousa”). Aceasta icoana facatoare de minuni exista in original pastrata la Manastirea Hilandar, pe Sfantul Munte Athos, Grecia si este una din cele mai vechi icoane de iconostas de pe Sfantul Munte.


In partea de jos a sa este inscriptionat de calugari “Agion Oros” in greaca, care inseamna “Sfantul Munte”, ca dovada a provenientei ei. Mai multe informatii despre Muntele Athos si importanta lui in lumea crestin ortodoxa puteti gasi la finalul acestui material.

Povestea si semnificatia icoanei Maicii Domnului cu Trei Maini:


Cei ce nu cunosc istoria acestei icoane inclina sa creada, in mod gresit, ca cele trei maini reprezentate sunt ale Maicii Domnului.

Despre icoana “Maica cu trei maini” se povestesc urmatoarele pe Sfantul Munte: In timpul imparatului Leon Isaurul, luptatorul impotriva sfintelor icoane, se afla la Damasc un tanar cu numele Ioan, care era printre cei mai apropiati oameni ai voievodului Damascului. Acest tanar, fiind inzestrat cu dar de la Dumnezeu, se lupta mult aparand sfintele icoane nu numai prin cuvant, ci si prin scrisori, intarind pe cei dreptcredinciosi. Afland despre acestea, imparatul Leon a cautat un scriitor iscusit, care sa poata imita scrisul lui Ioan. Gasindu-l, a poruncit sa scrie o scrisoare, ca si cum ar fi fost scrisa de Ioan si adresata Imparatului, avand urmatorul continut: “O, fericite imparate, sa traiesti intru multi ani! Deoarece la noi, in timpul de fata sunt oarecare neintelegeri si cetatea este stabilita, vino cat mai curind cu oaste ca sa o cuceresti, caci iti voi ajuta si eu, pe cat voi putea!”

Scriind acestea si multe altele, vicleanul imparat a mai facut o scrisoare din partea lui, catre voievodul Damascului, in care il instiinta despre cum Ioan il cheama de multe ori sa vina sa ia cetatea, dar el (imparatul) avand dragoste catre voievod, nu vrea sa strice relatiile de pace si, ca incredintare, a trimis si scrisoarea pe care o facuse, ca si cum ar fi fost a lui Ioan.

Primind voievodul Damascului cele doua scrisori, nu a priceput viclesugul imparatului si maniindu-se foarte, a chemat pe Ioan si i-a aratat scrisoarea, fara a-l lasa sa se dezvinovateasca. Apoi a poruncit sa i se taie mana dreapta, mana care de multe ori a scris aparand Biserica lui Hristos, dupa care a poruncit sa il spanzure in piata orasului, spre a fi pilda pentru toti.

Ioan s-a retras si s-a inchis in camera sa, tanguindu-se si rugandu-se Maicii Domnului. Facandu-se seara, a rugat pe voievod, prin interventia unor cunoscuti, sa-i dea mana taiata, pentru a-si mai usura durerea.La rugamintea multora, voievodul s-a milostivit si i-a ingaduit sa-si ia mana. Stand singur in camera sa, Ioan se ruga inaintea icoanei Maicii Domnului, zicand: “Preacurata stapana, tu stii ca pe nedrept mi s-a taiat mana; te rog, fie-ti mila de mine si intinde-ti dreapta ta si vindeca-mi dreapta mea, ca sa o pot folosi pentru apararea credintei”.
Plingand si rugandu-se el multa vreme, a adormit putin din cauza oboselii si atunci o vede in vedenia somnului pe Preasfinta Fecioara, zicandu-i: “Iata, mana ta este sanatoasa! Sa o folosesti dupa cum ai fagaduit si sa nu mai fii de acum intristat!”

Zicind acestea, s-a facut nevazuta. Desteptindu-se Ioan, a vazut ca mana lui era sanatoasa ca inainte. Dar, din iconomia Maicii Domnului, un semn rosu ramasese pe locul unde fusese taiata. Atunci Ioan, plin de bucurie a inceput sa multumeasca cu cantari de lauda Maicii Domnului, care nu l-a trecut cu vederea.

Facandu-se ziua si afland vecinii de cele intimplate au spus si voievodului, dar unii din cei de pe langa dansul ziceau ca nu lui Ioan i s-a taiat mana, ci unui rob pe care l-a trimis Ioan in locul lui. Fiind in nedumerire, voievodul a trimis sa-l cheme pe Ioan. Venind acesta, l-a intrebat de cele intimplate si a cerut sa-i arate mina. Vazind semnul ramas, au cunoscut cu totii ca s-a facut o minune.

Dupa toate intimplate, voievodul l-a eliberat pe Ioan sa plece unde va voi. Atunci Ioan a hoatarit sa mearga sa slujeasca lui Dumnezeu in multumire pentru ca si-a facut mila de el. Chiar atunci a facut o mana din argint, dupa marimea mainii lui cele taiate, a lipit-o de icoana Maicii Domnului inaintea caruia s-a tamaduit.



Sfaturi de la calugari de pe Sfantul Munte. Cum sa folosesti icoana Maicii Domnului cu Trei Maini?


Amplaseaza aceasta icoana in locul unde simti ca te poti ruga in tihna cel mai des.
Roaga-te la aceasta icoana asa cum simti, adanc, din suflet, pentru orice ajutor ai nevoie sa rogi Fecioara sa iti dea o mana de ajutor, pentru orice problema de sanatate ai.
Aprinde o candela atunci cand te rogi zi de zi.
Este bine pentru suflet ca intotdeauna rugaciunea ta sa contina recunostinta pentru tot ce este bun si frumos in viata ta.
Rugaciunea autentica este dialogul dintre sufletul tau – bucata de dumnezeire din tine – si Divinitate, ea porneste nu din minte ci din inima. In timp ce te rogi, imagineaza-ti ca te afli adanc in interiorul inimii tale unde esti in siguranta. Atunci cu adevarat rugaciunea ta porneste spre destinatie si este autentica.

[cristiboss56]

În 1530, în Kerkira, aflată sub ocupaţie veneţiană, un tânăr cinstit, pe nume Ştefan, se întorcea într-o zi din oraş în satul lui. Pe drum a întâlnit şi alţi călători şi mergeau astfel împreună. Deodată au observat în depărtare câţiva tineri care transportau făină de la moară. Cei ce-l însoţeau pe Ştefan au intrat în ispită.

- Nu le furăm făina?, îşi spuneau între ei. Nimeni nu ne vede. O vom împărţi şi o vom transporta la casele noastre.

Toţi au fost de acord cu acest plan, în afară de Ştefan.

- Este păcat! a protestat el. Şi apoi, nu vom scăpa de judecată.. Vom fi pedepsiţi ca tâlhari şi răufăcători.

Aceia erau hotărâţi însă. Şi când li s-a apropiat prada, s-au năpustit asupra tinerilor şi le-au înşfăcat făina.

Tinerii, jefuiţi şi bătuţi, au mers la casele lor şi au povestit ce li s-a întâmplat. Imediat a fost înştiinţat judecătorul, Simon Bailos, şi acela a trimis soldaţi ca să-i aresteze pe răufăcători. Soldaţii l-au arestat ca suspect numai pe Ştefan, deoarece ceilalţi dispăruseră. Acela a mers cu ei nepăsător, fiind convins de nevinovăţia lui.

Ştefan s-a justificat soldaţilor cu sinceritate, dar nu a fost crezut. L-au dus direct la închisoare. Când s-a prezentat în faţa judecătorului, i-a mărturisit din nou adevărul.

- Mergeam cu tâlharii, dar nu am luat parte la tâlhărie. Mă acuzaţi pe nedrept.

Judecătorul nu l-a crezut însă şi l-a condamnat.

- Ce pedeapsă preferi, l-a întrebat, să-ţi taie mâinile sau să-ţi scoată ochii?

Şi acela a preferat cea de-a doua pedeapsă, deoarece îi părea mai puţin dureroasă. Cu plânsete şi lamentaţii a fost condus la locul de judecată, unde a fost executată îngrozitoarea sentinţă.

Acum Ştefan, incapabil să se deplaseze, era condus de mama lui. La 18 mile de capitala insulei se afla oraşul maritim Kasiopi. Era cunoscut datorită unei biserici a Maicii Domnului pe la care treceau o mulţime de oameni spre a se închina icoanei ei făcătoare de minuni.

Ştefan se hotărăşte şi pleacă în acel oraş. Va sta în biserica Maicii Domnului şi va cere ajutor pentru săraci. S-a închinat împreună cu mama lui icoanei făcătoare de minuni şi l-a rugat pe un călugăr să-i dea o chiliuţă unde să locuiască.

Prima seară au rămas în biserică. Mama lui, foarte obosită, a adormit imediat. El însă nu s-a putut linişti din cauza durerilor.

Deodată l-a cuprins un somn uşor. Simte atunci cum îl ating două mâini care îi mângâie cavităţile ochilor. Atingerea a fost atât de reală încât s-a trezit imediat, întrebându-se cine l-a atins.

Şi, deodată, vede în faţa lui o femeie îmbrăcată în straie albe şi scăldată în lumină. S-a oprit puţin şi apoi a dispărut. Ştefan se întoarce şi vede candelele aprinse. O trezeşte pe mama lui şi o întreabă:

- Cine a aprins candelele?

- Taci şi dormi, îi spune aceea, crezând că fiul ei visează.

Acela însă insista:

- Văd icoana Maicii Domnului. Nu e închipuire ceea ce-ţi spun.

Atunci mama s-a ridicat şi i-a privit chipul cu emoţie şi nelinişte. Într-adevăr, nu-i venea să-şi creadă ochilor! Era martora unei minuni: cavităţile ochilor fiului ei aveau acum doi ochi albaştri, deşi mai înainte de orbire ochii lui Ştefan erau negri.

Imediat mama şi fiul i-au mulţumit cu lacrimi de bucurie Preasfintei Fecioare pentru ajutorul dat.

Ştirea s-a răspândit repede şi călugării au alergat să vadă ce se întâmplă.. Minunea nemaivăzută i-a cutremurat pe toţi, şi un călugăr a plecat în grabă să-i spună vestea judecătorului.

Acela, uimit, a luat cu el persoanele marcante din Kerkira şi l-au vizitat împreună pe Ştefan. I-au văzut ochii şi s-au minunat. Ca dovadă, a văzut la pleoapele ochilor semnul provenind de la fierul încins al călăului.

Judecătorul avea însă o îndoială. De aceea, când s-a întors în Kerkira, l-a chemat pe călău şi l-a întrebat:

- I-ai scos, într-adevăr, ochii lui Ştefan, aşa cum ţi-am poruncit?

- Desigur că i-am scos. Se mai găsesc încă într-un vas.

Într-adevăr, în vas se aflau doi ochi şi, bineînţeles, doi ochi negri şi nu albaştri ca cei pe care îi avea acum Ştefan.

Adevărul a ieşit la suprafaţă într-un mod mai elocvent şi mai convingător. Împăratul, după ce a aflat de Ştefan, şi-a cerut iertare şi l-a despăgubit cu daruri scumpe. După aceea a refăcut zidul bisericii sfinte a Maicii Domnului [24; 26-28].

Lacrimile unui preot smerit

Mănăstirea Dochiariu are un alt metoc, în Halkidiki. Economul mănăstirii, părintele ieromonah Teofan, povestea adeseori sătenilor multele minuni şi faptele cele mari ale icoanei Maicii Domnului Grabnic Ajutătoarea precum şi despre grija pe care o arată credincioşilor săi creştini.

Preotul satului de multe ori a avut prilejul să asculte aceste povestiri şi se simţea de fiecare dată copleşit de atotputernicia Preacuratei şi de marea iubire pe care ea o arată prin minunile sale credincioşilor. La un moment dat preoteasa s-a îmbolnăvit şi trăgea să moară. Durerea preotului era de nedescris şi îndoită, o dată pentru moartea grabnică a soţiei şi a doua oară pentru cei patru copilaşi, care urmau să rămână orfani.

Preotul, în marea lui deznădejde, şi-a amintit de rugăciunile Maicii Domnului şi de trecerea pe care dânsa o are la Fiul său. Cu inima zdrobită şi cu lacrimi fierbinţi a început să se roage cu nădejde celei Grabnic Ajutătoare şi să o cheme în ajutor, implorând-o s-o însănătoşească pe preoteasă. Odată, în timp ce se ruga, a adormit şi în vis a văzut o femeie care l-a întrebat:

- De ce plângi?

Preotul i-a răspuns:

- Îi plâng pe preoteasă şi pe copilaşii mei ce sunt încă mici şi neajutoraţi. Atunci femeia care i se arătase i-a zis:

Eu sunt Maica Domnului cea Grabnic Ajutătoare sau Maica Domnului Dochiarissa. De vreme ce m-ai chemat, am venit să-ţi spun că preoteasa nu va muri, ci va mai trăi încă cinci ani. Zicând aceasta, femeia părea că vrea să plece. Atunci părintele a întrebat-o unde se va duce. Preacurata i-a răspuns:

- Merg jos, la părintele Teofan, căci e bolnav şi trebuie să-l cercetez şi pe dânsul.

După ce a văzut şi a auzit toate acestea, preotul s-a trezit. Dis de dimineaţă a văzut minunea: soţia lui, preoteasa, era sănătoasă şi pe deplin vindecată. S-a dus apoi la părintele Teofan şi i-a povestit lucrurile minunate care i se întâmplaseră în noaptea aceea. Părintele l-a sfătuit pe preot să meargă, aşa cum era dator, la Mănăstirea Dochiariu şi să-i mulţumească cum se cuvenea Binefăcătoarei sale.

Preotul a făcut întocmai. Când a ajuns acolo şi a văzut sfânta icoană, a recunoscut-o pe femeia care-i apăruse în vis şi care o vindecase pe preoteasă. Cu umilinţă s-a plecat şi s-a închinat Maicii Domnului Grabnic Ajutătoarea, a plâns şi i-a mulţumit pentru negrăita sa binefacere

[cristiboss56]

" Dupa ce-i murise sotul, o doamna din Megara a fost instiintata de Serviciul Fiscal sa se prezinte la oficiul local pentru reglementarea unei mari datorii pe care sotul o facuse prin firmele pe care le avea. S-a dus asadar la Fisc ca sa afle despre ce suma de bani este vorba si despre cum se poate achita de datorie. Functionarul i-a spus ca n-o poate primi in acea zi pentru ca se ocupa de alti solicitanti si trebuia sa studieze dosarul cu atentie. Asa ca i-a spus ca-i va telefona in doua-trei zile.
Dar pentru ca bani nu erau, inainte de ziua aceasta grea s-a dus impreuna cu sora ei la Manastirea Maicii Domnului " Grabnic ascultatoarea " si s-a rugat din inima Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu sa " reglementeze "ea chestiunea asa cum stie si poate mai bine.
Si , intr-adevar , dupa trei zile, cand s-a dus la Functionarul Fiscului pentru a afla suma datorata, nu i-a venit sa creada ce a auzit :" Doamna , cazul datoriei dvs . a fost inchis. A venit ieri o doamna si a achitat toata datoria !" Doamna l-a intrebat atunci ce si cum, fiindca ea nu trecuse sa plateasca. "Nu stiu ", i-a spus el, "cine era doamna aceea. Important pentru noi e ca dosarul a fost inchis, pentru ca datoria a fost platita".
Trebuie spus ca despre datoria aceasta nu avea cunostiinta nimeni altcineva in afara de mama si de fiica femeii. Mai stia insa si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu,....
Spunea fiica ei c-o auzise pe vaduva zicand apoi: " Preasfanat mea, imi arde inima numai cand ma gandesc la aceasta minune nemaiauzita, cum ai intrat in sediul Fiscului tinand in mana banii pentru datoria noastra, cum ai pasit pe holurile zgomotoase ale cladirii...Cum voi putea spune lumii intregi despre casierul care a luat banii din sfintitele tale maini fara sa se cutremure de nedumerire ? Preasfanta Maica , l-a trecerea ta n-au sunat clopotele, insa ele rasuna in nima mea si vor rasuna cat voi fi , impreuna cu lacrimi de recunostiinta pentru ca m-ai invrednicit sa traiesc asa o minune - eu , o atat de neinsemnata roaba a lui Dumnezeu"....

Minunea s-a petrecut in 1995 si s-a consemnat in cartea Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Stapana cea Grabnic Ascultatoare, editata de Sfanta Manastire Mandra din Attica. Identitatea femeii este cunoscuta Sfintei Manastiri.
Icoana Maicii Domnului "Grabnic Ascultatoarea"a fost pictata in Muntele Athos, in jurul anului 1800 , si dusa de calugarii athoniti in orasul Smirna din Asia Mica.
Odata cu izgonirea grecilor de catre turci si refugierea lor in Grecia, icoana a poposit in insula Mytilini pana in anul 1965, cand a fost daruita Manastirii din Mandra, regiunea Attiki, unde se afla si astazi.
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu se afla printre noi, dar noi ne punem prea des nadejdea in cele ale lumii, si prea rar in puterea lui Dumnezeu, a Maicii Sale si a Sfintilor , care atat asteapta de la noi - credinta si putina osteneala in lupta cu propriile patimi...

[cristiboss56]

In partile Lombardiei traiau doi soti foarte credinciosi care aveau multa evlavie la Maica Domnului. Pentru aceasta, cuprinsi de dor dumnezeiesc, au pictat pe un perete al casei lor icoana ei, cheltuind multi bani pentru ca ea sa devina cat mai frumoasa si mai mareata. De fiecare data cand treceau prin fata icoanei, se inchinau cu respect si rosteau cantarea ingeresca: “Bucura-te, Ceea ce sti plina de har, Marie…” Pentru acest obicei bun la lor, Maica Domnului le-a trimis toate bunatatile ceresti si pamantesti. Viata lor era plina de fapte bune, traind in pace cu toata lumea. Din acesta pricina oamenii i-au numit “ pasnicii”. Acesti crestini binecuvantati aveau un copil de trei ani care, vazand pe tatal si pe mama lui ca de fiecare data se opreau inaintea icoanei Maicii Domnului si se inchinau cu evlavie, a incept sa faca si el la fel.Incet-incet a invatat si cantarea ingeresca, pentru ca o auzea in fiecare zi de la parintii lui. Copilul insa nu se ruga din evlavie, ci dintr-o obisnuinta buna, deoarece credea ca Maica Domnului, asa cum era zugravita stand pe tron, era Stapana casei.Intr-o zi , in timp ce se juca cu alti copii pe malul raului, din lucrarea diavolului a cazut in adancul apei. Copiii au vestit-o pe mama copilului care, impreuna cu vecinii, au alergat la rau. Doi barbati au sarit in apa, dar in ciuda nenumaratelor lor incercari, nu l-au putut afla pe copil.Atunci mama copilului a alergat ca o nebuna in josul raului nadajduind ca il va gasi acolo. Deodata il vede pe copil in mijlocul raului stand pea pa ca pe un scaun. Vazandu-l, mama lui a strigat cu nespusa bucurie :
- Copilul meu, ce faci acolo ? Esti bine ? – Sunt bine, mama ! Stapana ma tine si de aceea nu ma tem ! Din pricina bucuriei mama copilului nu a inteles despre care Stapana ii spunea el. Doi barbate au inotat pana la mijlocul raului si au luat copilul, pe care l-au dat inapoi mamei lui. Ajungand acasa si intrebandu-l cum s-a izbavit de inec, copilul a raspuns: - Cand am cazut in apa, Stapana casei noastre( si copilul a artatat cu degetul spre icoana Maicii Domnului) m-a scos din apa si m-a tinut pana au venit vecinii si m-au luat. Atunci toti cei care se adunasera sa auda cele povestite de copil s-au inchinat Maicii Domnului si s-au minunat de iubirea de oameni si de milostivirea ei.Toata noaptea au cantat tropare si cantari de lauda in cinstea Maicii Domnului. Desigur cantarea cea mai iubita de toti a fost : “ Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara…

[cristiboss56]

Mănăstirea Dochiariu are un alt metoc, în Halkidiki. Economul mănăstirii, părintele ieromonah Teofan, povestea adeseori sătenilor multele minuni şi faptele cele mari ale icoanei Maicii Domnului Grabnic Ajutătoarea precum şi despre grija pe care o arată credincioşilor săi creştini.

Preotul satului de multe ori a avut prilejul să asculte aceste povestiri şi se simţea de fiecare dată copleşit de atotputernicia Preacuratei şi de marea iubire pe care ea o arată prin minunile sale credincioşilor. La un moment dat preoteasa s-a îmbolnăvit şi trăgea să moară. Durerea preotului era de nedescris şi îndoită, o dată pentru moartea grabnică a soţiei şi a doua oară pentru cei patru copilaşi, care urmau să rămână orfani.

Preotul, în marea lui deznădejde, şi-a amintit de rugăciunile Maicii Domnului şi de trecerea pe care dânsa o are la Fiul său. Cu inima zdrobită şi cu lacrimi fierbinţi a început să se roage cu nădejde celei Grabnic Ajutătoare şi să o cheme în ajutor, implorând-o s-o însănătoşească pe preoteasă. Odată, în timp ce se ruga, a adormit şi în vis a văzut o femeie care l-a întrebat:

- De ce plângi?

Preotul i-a răspuns:

- Îi plâng pe preoteasă şi pe copilaşii mei ce sunt încă mici şi neajutoraţi. Atunci femeia care i se arătase i-a zis:

Eu sunt Maica Domnului cea Grabnic Ajutătoare sau Maica Domnului Dochiarissa. De vreme ce m-ai chemat, am venit să-ţi spun că preoteasa nu va muri, ci va mai trăi încă cinci ani. Zicând aceasta, femeia părea că vrea să plece. Atunci părintele a întrebat-o unde se va duce. Preacurata i-a răspuns:

- Merg jos, la părintele Teofan, căci e bolnav şi trebuie să-l cercetez şi pe dânsul.

După ce a văzut şi a auzit toate acestea, preotul s-a trezit. Dis de dimineaţă a văzut minunea: soţia lui, preoteasa, era sănătoasă şi pe deplin vindecată. S-a dus apoi la părintele Teofan şi i-a povestit lucrurile minunate care i se întâmplaseră în noaptea aceea. Părintele l-a sfătuit pe preot să meargă, aşa cum era dator, la Mănăstirea Dochiariu şi să-i mulţumească cum se cuvenea Binefăcătoarei sale.

Preotul a făcut întocmai. Când a ajuns acolo şi a văzut sfânta icoană, a recunoscut-o pe femeia care-i apăruse în vis şi care o vindecase pe preoteasă. Cu umilinţă s-a plecat şi s-a închinat Maicii Domnului Grabnic Ajutătoarea, a plâns şi i-a mulţumit pentru negrăita sa binefacere

[cristiboss56]

Un creştin sărac, spoitor de vase, numit Dimitrios, a ajuns şi dânsul la Sfântul Munte, unde spera să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Acolo a auzit şi el, ca mulţi alţii, de minunile Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare. Tot lucrând şi reparând ceaune stricate, cazane găurite şi farfurii ruginite, îl frământa unul şi acelaşi gând, care-i stârnea o veche şi neîmpăcată durere, aceea de a nu avea copii. Se gândea în sinea lui dacă n-ar putea Maica Domnului să scape şi inima lui apăsată de această amărăciune? Îşi zicea în sinea sa: dacă eu, un om simplu şi fără carte, sunt meşter care repară vase stricate şi găurite la Mănăstirea Maicii Domnului Grabnic Ajutătoarea, cu atât mai mult Preacurata, Mijlocitoarea cea mai puternică în faţa lui Dumnezeu, va avea voinţa şi puterea de a da viaţă, de a învia şi de a face să zămislească pântecele mort al soţiei mele, ca să dobândim şi noi un prunc. Oare nu s-a născut şi dânsa dintr-un pântece sterp? Oare n-a fost şi dânsa un prunc zămislit prin minune? O voi ruga pe preasfânta Dochiaritissa să facă şi pentru mine o minune. S-a dus dar şi a căzut cu credinţă la icoana făcătoare de minuni, rugându-se să-i dăruiască copilul cel mult dorit de inima sa. A ascultat cu toată evlavia paraclisul Maicii Domnului, pe care l-a cântat pentru el ecleziarhul, a luat după slujbă puţin mir din candela icoanei şi s-a întors acasă. Peste un an, auzea plin de o bucurie negrăită răsunând în casă un plânset dulce de prunc ce părea venit dintr-o poveste. Era plânsul băieţelului, darul sfânt pe care i-l trimisese Maica Domnului

[cristiboss56]

Arhimandritul Cleopa Ilie, ne povesteşte cum a vindecat Maica Domnului piciorul cangrenat al smeritului monah Ilarion Ionică din mănăstirea Sihăstria şi cum i-a vestit sfârşitul cu un an înainte.

În primăvara anului 1933, bătrânul călugăr Ilarion a fost trimis la pădure să aducă lemne de foc pentru obşte. Acolo a fost lovit la un picior şi rana s-a cangrenat, încât suferea mult şi era îngrijit la chilie de fratele Constantin, devenit mai târziu Arhimandritul Cleopa.

Într-o noapte plângea de durere în patul său şi se ruga cu lacrimi, zicând: „Maica Domnului, miluieşte-mă şi-mi uşurează boala, că nu mai pot răbda durerea piciorului !“. După puţin timp a văzut că intră în chilia lui o femeie foarte cuviincioasă, în chipul unei doctoriţe din Târgu Neamţ şi îl întreabă:

- De ce plângi, părinte Ilarion?

- Doamnă doctoriţă, mi-am rupt piciorul şi mă doare greu. Simt că voi muri curând şi plâng că nu m-am pocăit.

După ce doctoriţa aceea minunată s-a atins cu mâna de piciorul lui, l-a mângâiat cu aceste cuvinte:

- Nu mai plânge, părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior şi vei mai trăi încă un an de zile. După aceea te vei odihni…

Apoi a plecat acea sfântă femeie şi bătrânul a adormit liniştit. Era Maica Domnului. Dimineaţă, bătrânul s-a sculat sănătos din pat, s-a dus la biserică şi a spus tuturor minunea Maicii Domnului. Mai trăind exact un an de zile, la „Duminica izgonirii lui Adam din Rai“, părintele Ilarion şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost petrecut de obştea mănăstirii pe ultimul drum până la cimitir