Mantuitorul Iisus ne vrea dezbinati?Bineinteles ca nu

[tigerAvalo9]

În prealabil postat de DragosP

Desigur. Mărturisind ACELAȘI Dumnezeu. Doamne ajută!

Ma bucur ca esti de acord,brailene,esti vecin cu mine,eu sunt din Galati:))
Doamne ajuta!Te respect!Si NU! doar pentru raspunsul acesta bineinteles

[antiecumenism]

Deosebirile dintre Biserica Ortodoxa si “romano catolici” (papistasi) de IPS Ieroteos Vlahos

Deosebiri dogmatice şi ecleziologice
După cucerirea Imperiului Roman de Apus de către franci, au început să fie introduse în spaţiul acestuia şi primele deosebiri dogmatice, iar odată cu trecerea timpului, au fost adăugate altele şi altele. Despre aceasta am scris cele de cuviinţă în primul capitol al cărţii şi în subcapitolul “Augustin – Toma d’Aquino”.
Episcopii Vechii Rome, în ciuda unor deosebiri mici şi neesenţiale, au avut întotdeauna comuniune cu Episcopii Noii Rome şi cu Episcopii Răsăritului până în perioada 1009-1014 d.Hr., când, pentru prima dată, francii au ocupat tronul Vechii Rome. Până în 1009 Papii Romei şi Patriarhii Constantinopolului au fost uniţi în lupta comună împotriva stăpânitorilor şi a episcopilor franci, dar şi împotriva ereticilor care au apărut de-a lungul timpului.

Filioque

La Sinodul de la Frankfurt din 794 d.Hr., francii au condamnat hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic şi cinstirea sfintelor icoane. De asemenea, în 809 francii au introdus în Simbolul de Credinţă dogma Filioque, adică învăţătura despre purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul. Acest adaos a fost condamnat atunci şi de Papa ortodox al Romei. La Sinodul de la Constantinopol din 879-880 d.Hr., sub Fotie cel Mare, la care au luat parte şi reprezentanţi ai Papei ortodox de la Roma, au fost condamnaţi cei care anatemizaseră hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic şi cei care introduseseră în Simbolul de Credinţă Filioque. Însă, pentru prima dată, Papa franc Serghie IV, în anul 1009 d.Hr., în epistola sa de întronizare, a adăugat Filioque în Simbolul de Credinţă, iar Papa Benedict VIII, în anul 1014 d.Hr., a introdus Crezul cu Filioque în cultul Bisericii, drept care Papa a fost şters din dipticele Bisericii Ortodoxe.

Marea deosebire

Deosebirea fundamentală dintre Biserica Ortodoxă şi Papism constă în învăţătura despre fiinţa necreată şi energia necreată a lui Dumnezeu. În timp ce noi, ortodocşii, credem că Dumnezeu are fiinţă necreată şi energie necreată şi că Dumnezeu vine în părtăşie cu zidirea şi cu omul prin energia Sa necreată, cu toate acestea, papistaşii cred că în Dumnezeu fiinţa necreată se confundă cu energia Sa necreată (actus purus) şi că Dumnezeu comunică cu zidirea şi cu omul prin energiile sale create, adică susţin că în Dumnezeu există şi energii create. Atunci, Harul lui Dumnezeu, prin care se sfinţeşte omul, este considerat energie creată. Dar astfel omul nu se poate sfinţi, de vreme ce în Sfintele Taine lucrează “harul creat”.
Acest lucru, însă, are şi consecinţe de natură bisericească. Din moment ce harul prin care Dumnezeu vine în părtăşie cu lumea este creat, iar harul creat lucrează în Sfintele Taine ale Bisericii, urmează că Taina Dumnezeieştii Euharistii săvărşită de ei nu este Taină şi nu există prefacerea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos. Căci, cum este posibil ca harul creat să prefacă ziditul în nezidit? Acesta este un motiv în plus pentru care nu putem avea comuniune cu Catolicii. Aceasta, desigur, este valabil pentru toate Tainele lor, precum Botezul, Mirungerea etc.

Toate deosebirile

Din această învăţătură fundamentală (actus purus) decurg şi celelalte deosebiri – învăţătura despre purcederea Duhului Sfânt din Tatăl şi din Fiul, Purgatoriul, primatul Papei etc., care au devenit de-a lungul timpului obiectul Dialogurilor Teologice. Iată care sunt acestea:
– Filioque, adică, învăţătura că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul, urmarea fiind micşorarea monarhiei Tatălui, anularea egalităţii desăvârşite a Persoanelor Sfintei Treimi, micşorarea în cinstire a Duhului Sfânt ca nefiind de aceeaşi putere şi împreună slăvit cu celelalte Persoane ale Sfintei Treimi, întrucât este socotit drept “Persoană cu lipsuri”.
– folosirea pâinii nedospite (azima) la Dumnezeiasca Euharistie de către apuseni, fapt care se abate de la modul în care Hristos a săvârşit Cina cea de Taină,
– sfinţirea “cinstitelor daruri” care se face, nu prin epicleza adresată Tatălui pentru a-L trimite pe Duhul Sfânt, ci prin recitarea cuvintelor lui Hristos de la întemeierea [Euharistiei]: “luati mâncaţi… beţi din acesta toţi…”,
– concepţia că jertfa pe cruce a lui Hristos a satisfăcut dreptatea dumnezeiască, înţelegere care Îl înfăţişează pe Dumnezeu Tatăl drept un feudal – pe de altă parte, această concepţie trece cu vederea Învierea,
– concepţia despre “meritele prisositoare” a lui Hristos şi a Sfinţilor şi care [merite] sunt la dispoziţia Papei,
– separarea şi ruptura dintre Taina Botezului, a Mirungerii şi a Dumnezeieştii Euharistii,
– învăţătura despre moştenirea vinovătiei păcatului strămoşesc,
– inovaţiile liturgice în toate Tainele Bisericii (Botez, Mirungere, Preoţie, Spovedanie, Cununie, Maslu),
– neîmpărtăşirea mirenilor cu “Sângele” lui Hristos,
– primatul Papei, conform căruia Papa este “episcopus episcoporum [episcopul episcopilor] şi izvorul autorităţii preoţeşti şi bisericeşti, este capul infailibil şi Conducătorul Suprem al Bisericii, pe care o chiverniseşte în chip monarhic ca locţiitor al lui Hristos pe pământ” (I. Karmiris). Sub acest aspect, Papa se consideră pe sine urmaş al Sfântului Apostol Petru, căruia i se subordonează ceilalţi Apostoli, chiar şi Sfântul Apostol Pavel,
– inexistenţa împreună-slujirii în cadrul actelor de cult,
– infailibilatea Papei,
– dogma imaculatei concepţii a Născătoarei de Dumnezeu şi în genere cultul marial, conform căruia Maica Domnului este ridicată la dumnezeirea Treimică, vorbindu-se, desigur, şi despre Sfânta Pătrime,
– teoriile despre analogia entis şi analogia fidei care s-au încetăţenit în spaţiul apusean,
– învăţătura despre progresul continuu al Bisericii în descoperirea faţetelor ascunse ale adevărului revelat,
– învăţătura despre vocaţia absolută,
– concepţia despre metodologia comună atât în cunoaşterea lui Dumnezeu, cât şi în cunoaşterea creaturilor, care a condus la conflictul dintre teologie şi ştiinşă.
În fine, marea ruptură se vădeşte în deosebirea dintre teologia scolastică şi cea isihastă. În Apus s-a dezvoltat scolasticismul ca încercare de cercetare a tuturor tainelor credinţei prin raţiune (Anselm de Canterburry, Toma d’Aquino), în timp ce în Biserica Ortodoxă dăinuie isihasmul, adică curăţirea inimii şi luminarea minţii, pentru dobândirea cunoaşterii lui Dumnezeu. Dialogul dintre Sfântul Grigore Palama şi scolasticul şi uniatul Varlaam este semnificativ în acest sens şi arată această deosebire.

[antiecumenism]

Abatere de la ecleziologia ortodoxă

Consecinţă a tuturor celor de mai sus este faptul că în Papism avem de-a face cu o abatere de la ecleziologia ortodoxă. Câtă vreme în Biserica Ortodoxă se acordă o mare importanţă îndumnezeirii, care înseamnă comuniunea omului cu Dumnezeu prin vederea Luminii necreate, îndumnezeiţii fiind cei care se întrunesc, aşadar, în cadrul Sinoadelor Ecumenice pentru a marca neîndoielnic hotarele adevărului revelat [de înşelare] în situaţiile de confuzie – în Papism se dă o mare importanţă instituţiei Papei, care Papă este mai presus chiar şi decât Sinoadele Ecumenice.
Potrivit teologiei latine “autoritatea Bisericii există doar când se întemeiază şi se armonizează cu voinţa Papei. În caz contrar, ea este desfiinţată”. Episcopul Maré a scris: “Ar fi mult mai exacţi romano-catolicii dacă, rostind Crezul, ar spune: “şi întru unul Papă” decât să spună “şi întru una … Biserică”.
De asemenea, “importanţa şi rolul episcopilor în cadrul bisericii romano-catolice nu este decât aceea de simplă reprezentare a puterii papale, căreia i se supun şi episcopii înşişi, la fel ca şi simplii credincioşi”. În ecleziologia papistaşă se afirmă în esenţă că: “puterea apostolică s-a pierdut odată cu Apostolii şi nu a fost transmisă episcopilor ce i-au urmat lor. Numai puterea papală a lui Petru, sub care se aflau toţi ceilalţi, s-a transmis succesorilor lui Petru, adică Papilor” . Chiar şi Sinoadele Ecumenice au valoarea pe care le-o îngăduie Papa Romei, deoarece “nu sunt şi nici nu pot fi altceva decât congrese ale creştinismului, convocate sub autoritatea, puterea şi prezidiul Papei”. Dacă Papa iese din sala de congres spunând: “Nu mă mai aflu aici”, în acea clipă Sinodul Ecumenic încetează să mai aibă valabilitate. “Prevederile Sinodului, de asemenea, nu au nici o valoare dacă nu sunt consimţite şi validate de Papă, care le va şi impune, prin natura autorităţii sale, credincioşilor” .
Din această perspectivă, “Biserica” papistaşă afirmă că toate Bisericile Răsăritului sunt în dezacord [cu Papa] şi prezintă lipsuri, aşadar prin iconomie ne primesc papistaşii în comuniune, şi, desigur, tot prin iconomie ne acceptă ca Biserici surori, întrucât “Biserica” papistaşă se consideră pe sine Biserica-Mamă, iar pe noi ne consideră Biserici-Fiice.

Vaticanul este stat

Vaticanul este stat, iar fiecare Papă este conducător al statului Vatican. Avem de-a face cu o organizaţie antropocentristă, ceea ce presupune secularizare, şi anume o secularizare instituţionalizată. Statul Vatican a fost întemeiat în 755 d.Hr. de Pepin cel Scurt, tatăl lui Carol cel Mare, iar în epoca noastră a fost recunoscut în 1929 de către Musolini. Este importantă justificarea pe care Papa Pius IX o dă proclamării Statului Papal, aşa cum acesta însuşi a rostit-o: “Reprezentantul pe pământ al lui Dumnezeu nu poate fi cetăţeanul unui stat pământesc”. Hristos a fost cetăţean al unui stat pământesc, Papa nu poate fi! Autoritatea papală constă în teocraţie – căci teocraţia se defineşte drept concentrarea puterii lumeşti şi bisericeşti într-o singură persoană. Astăzi state teocratice sunt Vaticanul şi Iranul.
Sunt edificatoare cele afirmate în cadrul cuvântului ţinut la întronizarea sa, de Papa Inochentie III (1198-1216): “Cel care are mireasă este mire. Dar această mireasă (Biserica) nu a venit la unirea nunţii cu mâinile goale, ci mi-a dăruit o preţioasă zestre fără seamăn, şi anume plinătatea bunurilor duhovniceşti şi vastitatea celor lumeşti, măreţia şi belşugul amândurora… Ca simboluri ale bunurilor lumeşti mi-a dat Stema, Mitra pentru Preoţie, iar Stema pentru împărăţie şi m-a rânduit reprezentant al Aceluia, pe haina şi pe coapsa Căruia s-a scris: Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor”.
Prin urmare, există mari deosebiri teologice, care au fost condamnate de Sinodul ţinut sub Fotie cel Mare şi de Sinodul ţinut sub Sfântul Grigorie Palama, după cum se vede şi în “Sinodiconul Ortodoxiei”. De asemenea, şi Părinţii Bisericii, şi Sinoadele Locale până în secolul al XIX-lea, au condamnat toate înşelările Papismului.
Lucrul acesta nu se tămăduieşte şi nici nu poate fi îndreptat printr-o simplă absolvire formală, pe care o va acorda Papa pentru o greşeală istorică, câtă vreme concepţiile sale teologice rămân în afara Revelaţiei, iar Ecleziologia se mişcă pe un drum greşit – câtă vreme, desigur, Papa trece drept conducătorul lumii creştine, drept succesor al Apostolului Petru şi vicar-reprezentant al lui Hristos pe pământ, ca şi cum Hristos i-ar fi acordat Papei puterea Sa, iar El s-ar odihni fericit în Ceruri.

PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA, ECUMENIŞTILOR ŞI TUTUROR ERETICILOR ANATEMA!”

MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU LA DUMINICA ORTODOXIEI – 2012:PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA ECUMENIŞTILOR ŞI TUTUROR ERETICILOR ANATEMA!”
DE DUMINICA ORTODOXIEI – 2012 INIMA ORTODOXIEI A BĂTUT ÎN PIREU!

“PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA, ANATEMA!”

“Lui Benedict al XVI-lea, decăzutului ereziarh, care – potrivit Canoanelor, nu este papă şi patriarh al Romei celei vechi, şi celor care se împărtăşesc cu el, anatema!”

ANATEMA! ANATEMA! ANATEMA!

ANATEMATISMELE MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU

ÎN DUMINICA ORTODOXIEI – 2012

Printre cei daţi anatemei: papa Benedict al 16-lea, rabinii, musulmanii, iehoviştii şi … ECUMENIŞTII!!!

[adrian010155]

Ortodoxia si catolicismul au fost prefigurate de ruperea in doua, de catre doi soldati romani, a camasii lui Hristos, cand a fost coborat de pe cruce, dar nu trebuie sa uitam ca ambele jumatati au apartinut lui Dumnezeu. Cu siguranta, si ortodocsii si catolicii il marturisesc pe Dumnezeu in Sfanta Treime dar, la inceputurile crestinismului, datorita slabei credinte (care asa slaba cum era, se afla cu mult, mult, mult mai sus decat avem noi acum), o parte dintre crestini au dat anumite interpretari invataturilor lui Hristos. Aceste interpretari au dus la aparitia diferitelor curente de gandire (nestorianismul, iconoclastul, arianismul, origenismul etc). Din pacate, acestea au fost curente de gandire, care nu au tinut cont de suflet, adica exact de locul unde Dumnezeu si-a aruncat semintele invataturii Adevarului. De la aceasta baza rationala s-a ajuns si la "deductia logica" generatoare, in timp, a ideii ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul, desi insusi Fiul marturisise explicit ca Duhul Sfant purcede numai de la Tatal. Asa a aparut catolicismul, chiar cu cateva secole inainte de marea schisma. In anul 1054 a fost doar oficializarea "ruperii camasii lui Hristos". Noi ortodocsii, trebuie sa ne rugam la Dumnezeu pentru fratii nostri catolici, sa-i intareasca spre a gasi puterea sa renunte la orgoliul care ii mentine in gresala prin care s-au rupt de la Cuvantul dintai al lui Hristos. Acest nenorocit de orgoliu ii tine pe sarmanii nostri frati in afara Sfintei Biserici Ortodoxe, din sanul careia au plecat cu circa o mie de ani in urma, alegand sa asculte de creier si nu de suflet. Dumnezeu sa-i lumineze.

[AlinB]

Pentru camasa au tras la sorti.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de adrian010155

desi insusi Fiul marturisise explicit ca Duhul Sfant purcede numai de la Tatal.

Sunteti amabil sa ne spuneti care este locul din Sf Scriptura in care Fiul marturiseste explicit ca Duhul Sfant purcede numai de la Tatal ?

[ioanna]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sunteti amabil sa ne spuneti care este locul din Sf Scriptura in care Fiul marturiseste explicit ca Duhul Sfant purcede numai de la Tatal ?

Sunt sigura ca ati inteles la ce s-a referit si anume Fiul ne vorbeste in mod explicit numai despre purcederea Duhului de la Tatal : iar când va veni Mângâietorul pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. (Ioan, 15:26)
Și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac (Ioan 14:16)
Duhul purcede de la Tatal si face cunoscut Cuvantul (Fiul), adica e dat prin Fiul. In Scriptura nu exista niciun pasaj care sa sustina ca Duhul purcede de la Tatal si de la Fiul.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ioanna

Fiul ne vorbeste in mod explicit numai despre purcederea Duhului de la Tatal : când va veni Mângâietorul pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Intre felul cum formuleaza Mantuitorul si felul cum formuleaza preopinentul ("desi insusi Fiul marturisise explicit ca Duhul Sfant purcede NUMAI de la Tatal.") exista o diferenta.

Deci, Mantuitorul NU spune ca Duhul Sfant purcede "NUMAI de la Tatal", ci spune "de la Tatal". Prin urmare, ortodocsii au introdus aici un "numai" si nu se sfiesc sa il aseze in gura Mantuitorului.

[antiecumenism]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sunteti amabil sa ne spuneti care este locul din Sf Scriptura in care Fiul marturiseste explicit ca Duhul Sfant purcede numai de la Tatal ?

-noi ortodocsii credem si in traditie,in hotararile sfintilor,voi ati ajuns ca protestantii sa nu mai credeti in sinoadele ecumenice si in sfinti?

Hotarile sfintelor sinoade ecumenice – I,II,III,IV

„Chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Gal. 1, 8).


Sinodul al doilea Ecumenic de la Constantinopol (381) -Despre Duhul Sfânt Împotriva pnevmatomahilor
Crezul mărturisit de către cei 150 de Părinţi
Credem într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Făcătorul tuturor celor văzute şi celor nevăzute. Şi Într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de-o-fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut, Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om; şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit şi S-a îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi, şi S-a înălţat la ceruri, şi şade de-a dreapta Tatălui, şi iarăşi va să vină, să judece vii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci. Şi întru una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisim un [singur] botez spre iertarea păcatelor. Aşteptăm învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină. Amin.

Sfântul Sinod a hotărât că nimănui nu îi este îngăduit să propovăduiască, să scrie sau să alcătuiască o altă mărturisire de credinţă decât cea statornicită de Sfinţii Părinţi adunaţi la Niceea împreună cu Duhul Sfânt.
Cei care vor îndrăzni să alcătuiască o altă mărturisire de credinţă, să o mărturisească celor ce vor să vină la cunoaşterea adevărului fie din rătăcirile elineşti [păgâneşti], fie de la cele iudaiceşti sau de la oricare altă erezie, [aceia], dacă sunt episcopi sau clerici, vor fi caterisiţi, episcopii din treapta episcopiei şi clericii din cler; dacă sunt laici, vor fi daţi anatemei.


Urmând aşadar Sfinţilor Părinţi, noi învăţăm într-un glas că mărturisim pe Unul şi acelaşi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, însuşi desăvârşit întru dumnezeire cât şi întru omenitate, Însuşi Dumnezeu adevărat şi om adevărat din suflet raţional şi din trup, de-o-fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi de-o-fiinţă cu noi după omenitate, întru toate asemenea nouă afară de păcat, născut din Tatăl mai înainte de veci după dumnezeire şi, la plinirea vremii, Acelaşi născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, după omenitate, Unul şi Acelaşi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Născut, cunoscându-se în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire, deosebirea firilor nefiind nicidecum stricată din pricina unimii, ci mai degrabă păstrându-se însuşirile fiecărei firi într-o singură persoană şi într-un singur ipostas, nu împărţindu-se sau despărţindu-se în două feţe, ci Unul şi Acelaşi Fiu, Unul Născut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos, precum [au vestit] de la început proorocii, precum El însuşi ne-a învăţat despre Sine şi precum ne-a predanisit nouă Crezul Părinţilor.

Acestea toate fiind statornicite de noi cu mare grijă şi acrivie, Sfântul Sinod Ecumenic a hotărât că nimănui nu îi este îngăduit să înfăţişeze, să scrie sau să alcătuiască, nici [el însuşi] să gândească, nici să înveţe pe altul o altă mărturisire de credinţă. Cât despre cei care îndrăznesc să alcătuiască o altă [mărturisire de] credinţă, să o înfăţişeze altora spre învăţătură, sau să răspândească un alt Crez celor care vor să se întoarcă la cunoştinţa adevărului de la rătăcirile elineşti sau iudaiceşti sau de la oricare altă erezie, aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie îndepărtaţi [episcopii de episcopie şi clericii de cler], iar dacă sunt monahi sau laici, să se dea anatemei.”

[sophia]

1. hai ca m-ati zapacit de tot. Va rog sa mai scrieti aici o data diferenta intre catolicism si ortodoxie cu referire la filioque. Ca eu nu mai stiu care si de la cine purcede. Eu stiu ca Fiul purcede din Tatal (..."care din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii"... "si s-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria si s-a facut om").

2. Mai am o intrebare (eu sunt de acord cu ceea ce spune tigeravalo9).
Aceste miscari - ecumenism si antiecumenism - se refera la institutia si ierarhia bisericeasca, sau la crestinii ce apartin confesiunilor?

Pentru ca una este sa sustii sau te opui unor norme sau grupruri restranse de persoane sau institutii si alta este sa stigmatizezi mase de oameni (milioane sau chiar miliarde - nu stiu cati crestini sunt in intreaga lume).

Biserica unica de la inceput, pe care a infiintat-o Iisus a fost scindata de cateva idei si persoane. Restul lumii, adica badea Ion si romanul Francesco (unul la intamplare) nu au avut nici un cuvant de spus in aceste decizii si lupte. Nici neamtul Joseph nu e vinovat ca s-a nascut si l-au botezat ai lui luteran.

Noi ortodocsii de toate felurile asa suntem din neam in neam si asa suntem botezati. Catolicii la fel si luteranii la fel.
Ce facem ne uram unii pe altii in masa, din cauza unor idei de acum 1000 si nu stiu cati de ani?
Sunt tari, inclusiv Romania unde traim de atata amar de vreme in pace unii cu altii (cel putin din punct de vedere religios): romani, nemti, maghiari, italieni, greci, rusi si alte natii.
Sunt copii in scoli si gradinite care se joaca si invata laolalta, tineri care se iubesc si se casatoresc (aici insa apar greutatile).

Si badea Ion si Francesco si Joseph se roaga la Dumnezeu, Maica Sa si Sfintei Treimi. La Joseph sunt niste probleme, dar nu stiu exact.

Ma intreb si eu ca si altii: de ce aceasta ura si scindare si pana cand?
Totusi sunt convinsa ca ar exista cai de refacere a bisericii unice a lui Iisus si ca El totusi asa voieste.
Cred ca numai mandria asta imensa ne tine separati...Un mare pacat.