Habemus papam!

[Mihnea Dragomir]

Dialogul cu islamicii este esential. A fost practicat in mod stralucit de Sf Francisc de Assisi, care s-a dus si a stat de vorba cu sultanul (si l-a mai si convertit, spun legendele pioase). Islamul este o mare religie. La fel, in zilele noastre, a ajuns sa fie si ateismul, cu toate ca are trasaturi care il fac deosebit fata de religiile de pana acum.

Intre islamici, ca si intre atei, se afla oameni de buna credinta. Islamic nu am fost, dar scurte perioade din viata in care cochetam cu ateismul am avut. Ce mult m-ar fi putut ajuta, atunci, un chimist iezuit din Argentina, daca ar fi fost langa mine sa imi raspunda la ceea ce imi pareau a fi fundaturi ale religiei crestine!

Fiindca noi nu putem crede ca toti islamicii, sau toti ateii sunt rebeli fata de Domnul, ci multi sunt victime ale necredintei altora, ajungand sa spuna ceea ce aud: ca religia catolica ar fi politeista ori ca Dumnezeu nu exista fiindca nu a fost masurat cu niciun aparat. Asa cum multi ortodocsi, nu din pornirea de a fi contra lui Cristos sunt absolut convinsi ca Sfintii Parinti au predicat ca Spiritul Sfant purcede numai de la Tatal, ori ca episcopul Romei ar fi unul printre altii, fara vreo misiune speciala, in exact aceeasi situatie se afla, fara indoiala, multi islamici si multi atei.

Apostolii au primit misiunea de a predica Evanghelia. Iar in epoca noastra, aceasta porunca se implineste inclusiv prin dialogul cu islamicii si cu ateii.