Nascatoare de Dumnezeu ?

[cezar_ioan]

Minutul 17,30 aici: https://www.youtube.com/watch?featur...&v=NWrTvSvBTiE
Lucrurile se complică...

Cum oare ne raportăm la aceşti oameni? Unde alegem să punem accentul: pe viaţa lor dinainte de pocăinţă şi martiriu SAU pe eliberarea lor interioară prin pocăinţă şi martiriu?
Ce vom povesti, ce vom pomeni despre viaţa lor? Cum au fost înainte de temniţă SAU cum au fost în temniţă (şi mai apoi, până astăzi - în veci)?
Cui acordăm atenţia noastră: apartenenţei lor la iureşul lumii, cândva SAU experienţei lor cutremurătoare în mănăstirile cu chip de temniţă comunistă?

Pe cine vom cinsti? Ca vechii evrei, doar pe cei care au dovedit curăţie exemplară în întreaga lor viaţă fiind numiţi drepţi SAU creştineşte, pe cei cărora Dumnezeu le-a arătat începînd cu un moment al vieţii lor mila Lui, curăţindu-i cu focul harului de-a lungul renaşterii lor în Duhul Adevărului?
Ce importanţă mai acordăm, de fapt, pocăinţei? Cât mai preţuim întoarcerea fiului risipitor?

"Cine este fără de păcat, să ridice primul piatra", par a uita cei care, de pildă, s-au opus din motive aparent de protejare a bunelor legi şi reguli sociale (ce fel de societate?), cinstirii unor bărbaţi ca Ilie Lăcătuşu sau Grigore Gafencu...

În adîncul memoriilor omului pulsează memoria unităţii noastre cu Dumnezeu. Cred că oamenii care au lucrat, la suprafaţa vieţii lor, unele fapte regretabile/păcătoase/criminale înainte de ridicarea în Duh şi Adevăr, au fost cercetaţi de Dumnezeu acolo, în adînc şi cred că Domnul i-a găsit treji, neadormiţi. Şi i-a pus la sfânta treabă a trezirii depline, a convertirii, a metanoiei născătoare de mucenici. Or fi dormit la suprafaţa lor, scindaţi între adîncul inimii şi lucirile corticale ale minţii, or fi greşit grav, s-or fi îmbătat cu narcoticele tari ale ismelor şi ideologiilor trecătoare... DAR INIMA LOR VEGHEA, cred, iar aceasta a fost credincioşia pentru care Domnul i-a dăruit cu mucenicia. De care s-au învrednicit până la sfârşit, iar noi se cade să îi preţuim şi să îi cinstim pentru această bărbăţie neabătută.
Întrucât suntem, dincolo de neîncetatele manevre de iluzionist ale istoriei mundane, români şi creştini. Ceea ce, să recunoaştem, tot istorie este: o cu totul altă Istorie...

[catalin2]

În prealabil postat de cezar_ioan

Minutul 17,30 aici: ttps://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=NWrTvSvBTiE
Lucrurile se complică...

Cum am scris si pe topicul despre Miscarea legionara, Parintele Ilie Lacatusu nu a fost legionar, nu scrie nimic in biografia sa. Asta nu inseamna ca nu au fost poate si printre legionarii inchisi sfinti, si chiar sa aiba si sfinte maoste.

[cezar_ioan]

Aşa cred şi eu.
Pe de altă parte, din câte înţeleg despre omul creştin, miezul legăturii lui cu Dumnezeu este pocăinţa, lucrarea pe care o persoană o începe, cu harul Duhului Sfânt, în Biserică.
Sfinţenia unui om cred că se exprimă prin roadele pocăinţei (implicit, nu poate fi evaluată prin raportare la condiţiile şi situaţiile premergătoare ei).
Aşadar, legionari sau nu, curaţi ca lacrima sau mânjiţi de unele păcate şi fapte regretabile, cei din închisorile comuniste au avut prilejul să îşi îmbunătăţească omenitatea până la sfinţenie.
Unii s-au folosit de prilej, alţii au ales să devină turnători şi unelte de tortură ale torţionarilor.
Cred că toţi cei care au dus cu demnitate crucea temniţei, vădindu-se buni creştini în acele ipostaze de coşmar şi iad, au parte de mângâierea şi prietenia lui Dumnezeu.

[cezar_ioan]

Capitolul XVI "Viaţa Maicii Domnului"

Marea ei îndrăzneală
Hristos îi răspunsese foarte clar Maicii Sale: "Nu a venit încă ceasul Meu, adică nu a venit vremea să fac minuni, am Eu planurile Mele", însă de dragul ei Şi-a refăcut planul. Şi Evanghelistul consemnează: Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileei şi s-a arătat slava Sa (Ioan 2,11).

Cu siguranţă, ca Atotcunoscător, Iisus a ştiut că Maica Lui Îi va strica planurile.
Ştia că în Cana va face această primă minune, cu toate că nu fusese în plan să facă aici prima minune. Şi asta, ca să ne arate că doar de dragul ei este gata să schimbe şi să zădărnicească planurile Sale cele înţelepte.
Pentru că vinul se terminase, înseamnă că şi masa ajunsese spre sfârşit, aşa încât cu toţii băuseră vin. Cu toate acestea, Iisus, pentru a nu strica bucuria Maicii Sale, Şi-a schimbat planurile.
Să ne gândim ce ar fi făcut dacă ar fi fost nevoie cu adevărat de vin. Să ne gândim ce-ar fi făcut atunci când L-ar fi rugat Maica Sa pentru ceva cu mult mai serios decât vinul. Să ne gândim ce ar fi făcut dacă L-ar fi rugat pentru sufletele noastre.
Iată, Biserica îi cântă Maicii Domnului: "Ştim bunătăţile tale, ştim că orice vrei vei dobândi." Toate sunt în mâna Maicii Domnului, rugăciunea ei este poruncă.

[Lucian008]

În prealabil postat de cezar_ioan

Capitolul XVI "Viaţa Maicii Domnului"

Marea ei îndrăzneală
Hristos îi răspunsese foarte clar Maicii Sale: "Nu a venit încă ceasul Meu, adică nu a venit vremea să fac minuni, am Eu planurile Mele", însă de dragul ei Şi-a refăcut planul. Şi Evanghelistul consemnează: Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileei şi s-a arătat slava Sa (Ioan 2,11).

Cu siguranţă, ca Atotcunoscător, Iisus a ştiut că Maica Lui Îi va strica planurile.
Ştia că în Cana va face această primă minune, cu toate că nu fusese în plan să facă aici prima minune. Şi asta, ca să ne arate că doar de dragul ei este gata să schimbe şi să zădărnicească planurile Sale cele înţelepte.
Pentru că vinul se terminase, înseamnă că şi masa ajunsese spre sfârşit, aşa încât cu toţii băuseră vin. Cu toate acestea, Iisus, pentru a nu strica bucuria Maicii Sale, Şi-a schimbat planurile.
Să ne gândim ce ar fi făcut dacă ar fi fost nevoie cu adevărat de vin. Să ne gândim ce-ar fi făcut atunci când L-ar fi rugat Maica Sa pentru ceva cu mult mai serios decât vinul. Să ne gândim ce ar fi făcut dacă L-ar fi rugat pentru sufletele noastre.
Iată, Biserica îi cântă Maicii Domnului: "Ştim bunătăţile tale, ştim că orice vrei vei dobândi." Toate sunt în mâna Maicii Domnului, rugăciunea ei este poruncă.

Ce poate fi mai elocvent decat atat?
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi.

E uimitor felul în care Îl cunoaștem pe Dumnezeu aici, la nunta din Cana, la răspunsul pe care i-l dă Maicii Domnului - omului în ultimă instanță. Căci vedem că iubirea, delicatețea, dorința de a nu-i face supărare Îl face să-și schimbe planul. Dumnezeu îl primește pe om ca partener la creația Sa, la planul Său privind lumea. Planul Său îl ia în considerare pe om, din iubire, în cel mai înalt grad, îl consideră parcă chiar partener egal, din moment ce nu își impune voia proprie, ci chiar o supune unui om.
Planul lui Dumnezeu cu lumea depinde, iată, de voința, dorința, rugămintea (rugăciunea) omului.

Dumnezeu ascultă de om.

Totuși, nu întotdeauna, căci atunci când Petru Îl roagă să evite Crucea, îi răspunde abrupt: „Înapoia mea, satană!”. Deci nu ne răspunde atunci când voia noastră este rea.

[cezar_ioan]

Transcriu din Partea II, Cap. II

Sunt două feluri de feciorie pe care le observăm la Maica Domnului:
cea păstrată de ea însăşi prin lupta sa personală
şi cea dăruită de Dumnezeu, cea minunată, căci prin minune rămâne fecioară şi când a luat în pântece fără de sămânţă şi când a născut fără de stricăciune.
"Ai rămas fecioară, mai presus de cuget şi de înţelegere" (Cântare la Vecernia de sâmbătă, glasul al 7-lea)

Prin lupta ei

Sufletul este curat, feciorelnic, atunci când nu este întinat de gânduri murdare.
Trupul poate fi feciorelnic, dar sufletul poate fi desfrânat.
Întâi desfrânează sufletul şi apoi trupul. Nu se întinează trupul dacă înainte nu s-a întinat şi sufletul.
Este mult mai uşor să îşi ţină cineva trupul curat decât sufletul.
Pentru a-şi păstra cineva sufletul curat este nevoie de o luptă dură, dusă pe parcursul întreg al vieţii.
Înainte de Hristos chiar şi fecioria trupului este greu de păstrat, cu atât mai mult fecioria sufletului. Şi iată că tânăra Maria, trăind într-o astfel de lume şi fără a avea un model, s-a nevoit aşa încât a urcat până la gradul desăvârşit al fecioriei. A rămas fecioară nu doar în trupul ei, ci şi în sufletul ei. (Sf. Ioan Damaschin, PG 94, 1160)
Toate simţurile ei şi toate funcţiile sufletului şi trupului erau străine de orice întinăciune. (Sf. Grigorie Palama, PG 151, 172, Omilia 52, 8)

Clipa când s-a învederat adâncul cel de neînţeles al fecioriei a fost momentul Bunei Vestiri.
Tânăra Maria era singură în casă când Arhanghelul Gavriil i s-a înfăţişat în chipul unui tânăr preafrumos şi i-a făcut o propunere: să nască un copil.
Maria ştia că fără de bărbat nu se nasc copiii, însă nici sufletul ei preacurat nici adâncul conştiinţei ei nu s-a mişcat. Nici o clipă nu a apărut dorinţa nepotrivită. Nu şi-a mijlocit o presimţire sau măcar o pregustare a dorinţei pătimaşe, deoarece era străină de orice astfel de dorinţă. (Sf. Palama, idem)

Aşa ceva l-a minunat şi pe Arhanghelul Gavriil:
"De frumuseţea fecioriei tale şi de prealuminoasa curăţie a ta, Gavriil mirându-se a strigat ţie, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică îţi voi aduce ţie, sau cum te voi numi pe tine nu mă pricep şi mă minunez. Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit zic ţie: bucură-te, ceea ce eşti plină de har!" (Tropar, glasul al 3-lea, în Catismele Duminicii)
Particularitatea Maicii Domnului nu stă în faptul că a rămas trupeşte fecioară, ci că a rămas şi sufleteşte pe deplin fecioară. Atunci când imităm fecioria ei la trup, noi micşorăm cu mult bunătatea şi curăţia Maicii Domnului. "Toată slava fiicei împăratului este înlăuntru" (Psalmi 44, 15)

[myself00]

În prealabil postat de cezar_ioan

Capitolul XVI "Viaţa Maicii Domnului"

Toate sunt în mâna Maicii Domnului, rugăciunea ei este poruncă.

Ferească Dumnezeu! Ce spui tu e blasfemie curată!

[Lucian008]

În prealabil postat de myself00

Ferească Dumnezeu! Ce spui tu e blasfemie curată!

Poate ca exprimarea e putin fortata. Dar... toate rugaciunile Maicii sunt ascultate.

[myself00]

În prealabil postat de cezar_ioan

Capitolul XVI "Viaţa Maicii Domnului"

Marea ei îndrăzneală
Hristos îi răspunsese foarte clar Maicii Sale: "Nu a venit încă ceasul Meu, adică nu a venit vremea să fac minuni, am Eu planurile Mele", însă de dragul ei Şi-a refăcut planul. Şi Evanghelistul consemnează: Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileei şi s-a arătat slava Sa (Ioan 2,11).

Mântuitorul a manifestat respect față de fecioara Maria asemeni unui fiu, dând curs cererii sale. Nu i-ar fi stat în fire s-o refuze!