Stareții de la Optina

[adam000]

Frumos topic! Mai spune-ne!

Apropo, ce carti despre staretii de la Optina ne-ai recomanda?

Eu am citit două: Starețul Varsanufie (de mitr. Meletie de Preveza) și Filocalia de la Optina, care contine bucati extrase din corespondentele lor. Ambele m-au impresionat...sunt de o mare simplitate si in acelasi timp foarte profunde.

Să citiți cărți, dar să nu vă istoviți să înțelegeți sensurile lor cele mărunte și să nu alunecați în explicații personale, ci rugați pe Dumnezeu să vă lumineze. Odată, când l-am întrebat pe starețul Anatolie, de ce să nu fac aceasta, mi-a răspuns: „Te vei încurca”. În cărțile Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți nu se găsesc texte care să pricinuiască îndoială sau nedumerire. De exemplu: vămile, jertfelnicul cel ceresc, cetele îngerilor și altele ca acestea. toate acestea trebuie să le înțelegem duhovnicește. Sunt o altă realitate, necunoscută, neapropiată nouă și de neexplicat de limba omenească. Unii chiar se smintesc pentru că nu înțeleg că aceste cuvinte nu trebuie înțelese după literă, ci duhovnicește.

[anita]

În prealabil postat de VladCat

Eu am citit două: Starețul Varsanufie (de mitr. Meletie de Preveza) și Filocalia de la Optina, care contine bucati extrase din corespondentele lor. Ambele m-au impresionat...sunt de o mare simplitate si in acelasi timp foarte profunde.

Mi s-au parut foarte bune cartea despre viata sfantului Nicon scrisa de monahia Maria si "Sfaturi pt vremuri de prigoana" ,care contine chiar scrieri ale sfantului.
M-a impresionat simplitatea si smerenia acestui sfant ,care prin vietuirea lui a implinit cuvantul lui Hristos ,faptele lui au vorbit.

În prealabil postat de anita

Mi s-au parut foarte bune cartea despre viata sfantului Nicon scrisa de monahia Maria si "Sfaturi pt vremuri de prigoana" ,care contine chiar scrieri ale sfantului.
M-a impresionat simplitatea si smerenia acestui sfant ,care prin vietuirea lui a implinit cuvantul lui Hristos ,faptele lui au vorbit.

Da, Nicon a fost ucenicul lui Varsanufie și ultimul stareț al Optinei, cel care a condus-o în cea mai grea perioadă a ei :)... starețul Varsanufie îi tot spunea chestii de genul „vai de mama ta după ce n-o să mai fiu eu” :D

[anita]

În prealabil postat de VladCat

Da, Nicon a fost ucenicul lui Varsanufie și ultimul stareț al Optinei, cel care a condus-o în cea mai grea perioadă a ei :)... starețul Varsanufie îi tot spunea chestii de genul „vai de mama ta după ce n-o să mai fiu eu” :D

Staretul Varsanufie nu i-a spus ceva de genul acesta ,pt ca stia ca sfantul Nicon va trece cu bine prin incercarile care au urmat
Nici sf.Nectarie nu a dus-o mai bine ,a avut si el greutati ,poate nu atat de mari ca ale staretului Nicon
E adevarat ca staretul Nicon a avut mult de suferit cand a fost deportat , poate i-ar fi fost mai usor daca nu ar fi fost bolnav
S-au tiparit carti cu vietile sfintilor de la man.Optina .

În Apocalipsă scrie: „Fericit cel ce citește cuvintele cărții acesteia”. Și fiindcă așa s-a scris, cu siguranță așa va fi, căci cuvintele Scripturilor sunt cuvintele Sfântului Duh. Totuși, ce înseamnă această fericire? Unii, care nu înțeleg mai nimic din cele ce spune Scriptura, deznădăjduiesc, cu toate că știu că studiul cuvintelor dumnezeiești dă mângâiere. Ar face mai bine dacă ar spune: „Ceea ce pentru noi este de neînțeles acum, vom înțelege mai târziu, când va veni vremea despre care ne spune Scriptura”. Spuneți-mi, unde se mai citește azi Apocalipsa? Aproape numai în mânăstiri, în școlile teologice și în seminarii, iar în lume, foarte rar. Nimeni...Este dovedit că cel ce citește Apocalipsa, când va ajunge acolo unde se spune despre sfârșitul lumii, va fi cu adevărat fericit, deoarece va ânțelege ceva din cele ce se vor petrece atunci și va începe să se pregătească. Iar în cele pe care le descrie Apocalipsa va vedea toate întâmplările contemporane.

Mama mea a murit după ce m-a născut, iar tatăl meu s-a recăsătorit. Mama mea cea vitregă a fost o femeie foarte credincioasă și neobișnuit de bună. Atât de bună încât pentru mine a înlocuit în modul cel mai desăvârșit pe adevărata mea mamă. Și încă ceva mai mult, mi-a dat hrana pe care, poate, nu mi-ar fi putut-o da mama. În fiecare dimineață mă scula foarte devreme și mergeam împreună la biserică, ca să ascultăm utrenia. Și aceasta cu toate că eram atât de mic.
Odată m-am deșteptat dimineața foarte devreme, dar n-am vrut să mă scol. O servitoare a adus apă mamei să se spele. Eu m-am înfofolit în pături. Mama era gata. O aud că spune: „Ah, Pavel al nostru mai doarme încă! Dă-mi puțină apă rece”. Am înțeles ce a vrut să facă și am sărit din pat. „Mamă iată m-am deșteptat”, îi zic eu. M-am îmbrăcat și am mers cu ea la biserică. Era încă întuneric. Eu alergam în urma ei făcând bulgări de zăpadă.
Îmi plăcea mult rugăciunea. Ne rugam și acasă. Mama citea Paraclisul, iar eu cu vocea mea subțire repetam după fiecare tropar: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!”.
La nouă ani m-am înscris la gimnaziu. Anii de școală au trecut repede. Apoi am mers în armată, la Kaza, aflându-mă aproape de ocrotitoarea mea, Maica Domnului de la Kazan.
când am ajuns la vârsta de douăzeci și cinci de ani, mama mi-a făcut o propunere. Mi-a spus să-mi găsesc o soție. Stăruința ei m-a făcut să mă înduplec. Și pentru prima dată în viața mea m-am împrieteni cu femei și am deschis discuții cu ele. „Doamne, ce plictiseală nesuferită! Toate cuvintele lorerau despre plimbări, despre podoabe, despre pălărie. Ce puteam vorbi eu cu o femeie? Ei nu! am spus. Aceasta nu se va mai repeta”. Au trecut alți cinci ani. „Mă gândesc, Pavele, că poate acum vei vrea să te căsătorești. Nu-ți place nici o fată?”. Dar și de data aceasta, ca și prima dată, impresia mea a fost o dezamăgire completă. Și am hotărât să nu mă căsătoresc niciodată.
La treizeci și cinci de ani, mama mi-a spus din nou:
- Ce va fi cu tine, Pavele? Anii trec. Mai târziu nu te va mai vrea niciuna. Vezi că va veni vremea când îți va părea răi, dar va fi prea târziu.
Am făcut ascultare. Într-o zi unul din prietenii mei a foreit o „masă”. Am fost invitat și eu. Mergând mă gândeam la ceea ce voi discuta cu cea care se va așeza lângă mine. Și iată, alături de mine s-a așezat un ieromonah, care era renumit pentru sporita lui viață duhovnicească. A început discuția despre rugăciunea minții. Atât de mult am fost răpit de cuvintele lui, încât a fugit orice gând de a mai vorbi cu vreo femeie; am uitat chiar și de masă. După aceasta m-am hotărât să nu mă mai căsătoresc. Hotărârea mea am făcut-o cunoscută mamei. S-a bucurat mult, deoarece totdeauna dorea să mă afierosesc lui Dumnezeu. Însă niciodată nu mi-a vorbit despre aceasta, căci nu știa ce chemare voi avea în viață.
Așa m-a povățuit Domnul la viața monahală, cu sfatul Său cel nepătruns. Mila Lui m-a chemat la Optina, ca să cunosc acolo pe Părintele Amvrosie. Iar el mi-a dat binecuvântarea să mă fac călugăr.
***
Cu un an înainte de a merge la Schit, a doua zi de Crăciun, dis-de-dimineață mă întorceam acasă de la Sfânta Liturghie. Era încă întuneric. Orașul abia începea să se deștepte. Mergeam singur pe străzile lui liniștite. Deodată, a apărut alături de mine un bătrân și mi-a cerut milostenie. M-am mâhnit că nu aveam ce să-i dau, deoarece niciodată nu luam portofelul cu mine, iar în buzunar nu aveam decât 20 copeici. I le-am dat și i-am zis:
-Iartă-mă, tăicuță, că n-am alții.
Acela mi-a mulțumit și mi-a dat o bucățică de anaforă. Am luat-o și am pus-o în buzunar. Și în timp ce mă pregăteam să spun ceva săracului, acela a dispărut. Îm zadar l-am căutat peste tot. A dispărut fără să lase urme. Anul următor, în aceiași zi, am lăsat lumea și am intrat în Schit ca frate începător.
Dacă și noi vom arunca o privire în urmă, vom vedea că și viața noastră este plină de minuni. Noi însă, de obicei, nu ne dăm osteneala să le vedem. Trecem pe lângă ele cu indiferență.
Domnul să ne dea înțelepciune să ne petrecem zilele noastre cu trezvie, lucrând cu frică și cutremur la mântuirea noastră.

În viața mea lumească îmi mergeau toate foarte bine, deoarece aveam legături cu oameni, care pe drept cuvânt meritau să li se arate un mare respect.
Uneori se întâmpla să iau parte la baluri. Acolo, unii jucau cărți, alții dansau. Eu cu câțiva ne retrăgeam într-un colț mai liniștit și ne întindeam la discuții.
Chiar și când eram în lume nu-mi plăceau glumele ei. Astfel, adeseori, nu aveam nimic de spus și tăceam. Uneori, însă, nimic nu mă putea face să întrerup conversația. Și aceasta au observat-o mulți.
Încet-încet însă am început s-o tai cu prieteniile plăcute ale lumii. Aceasta însă îi deranja pe prietenii mei, care au început să-mi reproșeze. Dar eu nu-i luam în seamă, ci dimpotrivă, am tăiat-o cu ei pentru totdeauna. Am întrerupt definitiv aceste întâlniri pline de zgomot și am început să merg la mânăstiri.
Când au aflat prietenii mei, au început să spună despre mine:
-Este nebun. Gata, s-a pierdut, sărmanul!
Și au tras concluzia:
-Se vede că nu este un om normal.
Au început și discuțiile:
-Ați auzit? Pavel Ivanovici s-a dat de partea monahilor.
-Nu mai spune!
-Om nenorocit.
Acestea au fost judecățile oamenilor lumii despre mine.
Concluzii:
Este greu să se mântuiasca cineva când se află în lume, în mijlocul unor astfel de oameni. Greu, dar nu imposibil.
Când noi vrem, se găsesc multe drumuri pentru mântuirea noastră.

[Ekaterina]

În prealabil postat de anita

Mi s-au parut foarte bune cartea despre viata sfantului Nicon scrisa de monahia Maria si "Sfaturi pt vremuri de prigoana" ,care contine chiar scrieri ale sfantului.
M-a impresionat simplitatea si smerenia acestui sfant ,care prin vietuirea lui a implinit cuvantul lui Hristos ,faptele lui au vorbit.

Fragment din cartea Viata Sfantului Nicon, ultimul Staret de la Optina:

“Dorinta de a trai pana la venirea antihristului este una gresita. Atunci vor fi dureri atat de mari, incat se spune ca cel drept abia se va mantui. Iar a cauta si a dori suferinte este un lucru primejdios si gresit. Aceasta se intampla din pricina mandriei si a nesocotintei.

Umpleti-va de Duh… (…). Ce inseamna aceasta? Doar noi [Crestinii ortodocsi] ne-am invrednicit sa primim la Botez darurile Sfantului Duh. Dar cati oare isi mai aduc aminte despre aceasta? Este mai putin important ca l-am primit, trebuie sa-l pastram, sa-l desavarsim, sa-l inmultim. Pentru aceasta trebuie aprinsa ravna. Cum?

1. Sa citim Sfanta Scriptura, care este scrisa de Duhul Sfant. Duhul rasufla din Sfanta Scriptura. Nici o multumire lumeasca nu ne poate da acea pace, acea bucurie pe care ne-o da Duhul Sfant.

2. Sa luam aminte la sine.

3. Sa participam mai des la savarsirea Sfintelor Taine. Sfantul Duh se impartaseste omului prin acestea.

4. Sa mergem mai des la sfanta biserica, deoarece biserica este locul deosebit al prezentei Duhului Sfant.

5. Rugaciunea. Sa rostim mai ales rugaciunea Imparate Ceresc. Trebuie sa o ascultam cu deosebita evlavie nu doar in biserica, ci sa o rostim si cand lucram, cerand ajutorul Duhului Sfant."