Tie , Doamne ! Un gand, o ruga sau un vers , Bunului nostru prieten - Dumnezeu !

[cristiboss56]

În faţa Crucii Tale ne aplecăm, Iisuse Doamne, cu hotărârile noastre. Sigilează-le, întăreşte-le cu scump Sângele Tău, cu Jertfa Ta cea mare şi sfântă. Dă-ne, Doamne, dar şi putere, căci noi suntem nişte fiinţe slabe şi neputincioase! Fără de Tine şi fără de Jertfa Ta cea sfântă noi nu putem face nimic.
Binecuvântat şi preamărit să fie Numele Tău, Doamne Iisuse, Căpetenia şi Desăvârşirea noastră, Viaţa şi Puterea noastră, Împăratul şi Dumnezeul nostru. Tu, Care ai venit să arunci foc pe pământ şi nu doreşti nimic mai mult decât să fie aprins din ce în ce tot mai mare şi mai puternic… Te rog, Doamne Iisuse, să ai milă şi de mine şi să-mi dai lumina Ta şi Duhul Tău, prin Care să mi pot omorî firea mea pământească, răstignind-o pe crucea Ta, şi pentru ca să pot trăi apoi înalt şi rodnic, prin firea mea cea nouă şi sfântă din Tine, plin de Focul Tău Ceresc, Care este lumină, căldură şi putere.
Fă-mă şi pe mine, Doamne Iisuse, să cunosc care este voia Ta cea sfântă, plăcută şi desăvârşită, pentru ca s-o fac în orice fel şi în orice loc cum ai vrut Tu. Şi să nu pot dori pe lumea aceasta nimic mai mult, nici să nu pot iubi mai fierbinte nimic decât viaţa Ta cea veşnică şi slava Împărăţiei Tale. Tot ce pot face să fac pentru ea. Tot ce pot da sau pot primi să fie pentru ea. Tot ce pot scrie sau vorbi, cânta sau plânge, lucra sau gândi să fie pus numai în slujba acestei fierbinţi şi preţioase vieţi şi Împărăţii veşnice.
Căci numai pe aceasta o iubesc, o doresc şi o aleg. Ajută-mi s-o urăsc pe asta lumească tot atât cât o iubesc pe cealaltă, cerească. Amin.

[cristiboss56]

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh !



Doamne Dumnezeule, Cel în Prea Sfânta Treime slăvit, miluieşte cu Mila Ta cea fără de sfârşit pe bolnavi, pe văduve, pe orfani, pe cei întemniţaţi, pe cei flămânzi, pe cei însetaţi, pe ce goi, pe cei călători, pe cei străini, pe cei năpăstuiţi, pe cei ocărâţi, pe cei prigoniţi din pricina Ta, pe cei rătăciţi, pe cei căzuţi, pe cei părăsiţi, pe cei învăluiţi în primejdii, pe cei ce Te caută şi pe cei ce Te-au găsit, pe cei împietriţi, pe cei nepricepuţi, pe cei neputincioşi, pe cei uitaţi, pe cei robiţi, pe cei lipsiţi de răbdare, pe cei deznădăjduiţi, pe cei ce plâng, pe cei osteniţi, pe cei ce au luat jugul Tău asupra lor, pe cei pierduţi, pe cei împovăraţi, pe cei zdrobiţi cu inima, pe cei atacaţi sau stăpâniţi de demoni, pe cei ce sunt pe patul de moarte şi pe cei ce se însănătoşesc, pe cei descumpăniţi, pe cei aflaţi în îndoială, pe cei ce pun acum început bun vieţii lor, pe cei legaţi, pe cei ce se pocăiesc în ceasul acesta, pe cei ce nu pot împărtăşi durerile străine, pe cei ce iubesc şi pe cei ce nu iubesc zidirea Ta, pe cei ce nu au îndrăzneală în rugăciune, pe cei ispitiţi, pe cei purtători de chinuri, pe cei zămisliţi în fărădelegi şi născuţi în păcate, pe cei obosiţi de mâhnire şi întristare, pe cei din ceasul nedumeririlor, pe cei osândiţi, pe cei goi de fapte bune, pe robii Tăi cei tăinuiţi în mijlocul lumii, pe cei izgoniţi, pe părinţii fără de copii, pe cei ce duc lupta cea bună, pe cei învrăjbiţi, pe cei dispreţuiţi, pe cei ce sunt pe calea înfrânării, pe cei cotropiţi, pe cei asupriţi în judecăţi, pe cei ce sunt căzuţi în datorii grele, pe cei ce vin la tine în întâiul şi în al unsprezecelea ceas, pe cei ce tocmai o veste rea au primit, pe cei prădaţi, pe cei ce iau cununi de martiri, pe cei neînţelepţi, pe cei împovăraţi de griji şi de păcate, pe cei ce-şi poartă crucea, pe cei ce se căiesc acum în faţa Ta, pe cei ce slăbesc în credinţă, pe cei încercaţi, pe cei ce sunt la judecata Ta, pe cei ce muncesc, pe cei ce învaţă, pe cei supăraţi de farmece sau cuprinşi de năluciri, pe cei înviforaţi, pe cei descumpăniţi, pe cei ce înfruntă vremuri de batjocorire a credinţei, pe cei din primejdii, pe cei din nevoi, pe cei din războaie, pe cele ce nasc, pe cei ce cântă şi Te preaînalţă întru toţi vecii, pe cei ce sunt în ceasul rugăciunii şi în zi de postire, pe cei săraci cu duhul, pe cei ce plâng, pe cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, pe cei ce pentru dreptate sunt prigoniţi, pe cei pe care nu-i iubeşte nimeni, pe cei ce ne iubesc şi pe cei ce ne urăsc pe noi, pe cei rătăciţi de la dreapta credinţă, pe cei ce nu Te-au cunoscut încă.
Asemenea Doamne, miluieşte-i şi pe cei care-i cercetează şi-i miluiesc pe aceştia toţi. Întăreşte-i, vindecă-i, ridică-i, ocroteşte-i cu puterea Ta, luminează-i cu lumina Prea Sfintei Treimi, binecuvintează-i şi pomeneşte-i întru împărăţia Ta, ca să se slăvească prin ei numele Tău cel sfânt. Miluieşte-i, binecuvântează-i şi-i pomeneşte întru împărăţia Ta şi pe vrăjmaşii noştri, şi îmbunează inima lor, ca să nu răpim prin răutatea noastră prilejul mântuirii lor.
Doamne miluieşte şi ne binecuvântează pe noi, căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

În această rugăciune pustnicească, plină de-o iubire creştină nebiruită pentru întreaga zidire, noi păcătoşii, talpa şi prostimea ţării, care purtăm grele poveri, nu doar din pricina păcatelor noastre, ci şi din pricina unor abuzuri (ne)omeneşti cumplite (poverile acestea nefiind atinse nici măcar cu degetul de către fariseii şi mai-marii zilelor noastre) i-am pomeni statornic şi pe toţi cei ce s-au căţărat în dregătorii înalte şi foarte înalte, sacerdotale sau laice, din slavă deşartă şi părere de sine, dar nu sunt în stare să facă faţă responsabilităţilor ce le revin, în mod smerit, moral, jertfitor şi folositor celorlaţi, pentru că nu au fost chemaţi de Sus la acele dregătorii, ci le-au dorit ei cu orice preţ; pe toţi cei lepădaţi, neştiuţi sau pentru care nu se roagă nimeni, numiţi de Însuşi Mântuitorul „cei mici ai Mei”; pe toţi cei care nu-şi plătesc lucrătorii, ba chiar le fură cu cruzime şi fără urmă de ruşine plata muncii lor şi, mai cu seamă, pe toţi cei care uneltesc premeditat şi necontenit, prin bicisnice unghere antitrinitare şi hidoase sălaşuri idoleşti, împotriva Adevărului, a sufletelor noastre şi a sufletelor lor, dar şi pe toţi cei care strică aşezămintele monahale şi bisericeşti, călcând dintr-o trufie nebună Poruncile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfânta Predanie şi Sfintele Canoane ale sfinţilor, numind răul, bine şi binele, rău. Amin.
(din Axa - Testamentul-Sfantului-Cuvios-Vasile de la Manastirea Poiana Marului)

[cristiboss56]

[cristiboss56]

RUGĂCIUNE DE POCĂINŢĂ CĂTRE MÂNTUITORUL HRISTOS



Hristoase, Dumnezeule, Cel Ce ai plecat cerurile cu a Ta negrăită bunătate şi pe pământ Împărate ale tuturor, Te-ai plecat cu dumnezeiască şi milostivă cuviinţă către făptura cea căzută, ca să ridici pe Adam din adâncurile cele mai de jos, pleacă-Ţi dumnezeiasca Ta ureche şi ascultă glasul inimii mele celei împovărate de mulţimea patimilor.
Ca Unul Ce nu ai suferit să vezi făptura mâinilor Tale cumplit tulburată de vrăjmaşul nevăzut, ia aminte Iubitorule de oameni, şi nu mă lăsa pe mine până în sfârşit ca o cetate părăsită de înţelepciune şi lovită neîncetat de tâlharii patimilor. Ca Unul Care ai deşertat temniţele iadului şi bucurie ai făcut celor ce suspinau acolo neîncetat, vezi şi sărăcia mea şi din temniţa fărădelegilor mele mă scoate, deschizându-mi cu însăşi cheia iubirii Tale de oameni porţile îndurărilor Tale.
Tulburarea gândurilor celor întunecate greu asupreşte sufletul meu, dar Tu, Soare al dreptăţii, trimite-mi raza milostivirii Tale şi prefă noaptea patimilor mele în prealuminată zi a pătimirii de dragostea Ta. Cel Ce prin dumnezeiescul şi preaadevăratul Tău cuvânt ai arătat că ,,Cel Ce iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine", dă-ne şi nouă după putere a Te iubi pe Tine cu toată inima şi din tot cugetul nostru, curăţindu-ne mai îninte mintea prin gândurile pocăinţei şi spălând vasul cel întinat al inimii în curgerile râului iubirii Tale de oameni.
Cel Ce la Răstignirea Ta ai avut ca martor cerul, iar pământul a suspinat împreună cu Tine când pe Cruce pătimeai ca să despironeşti înţelegerea cea strâmtă a lui Adam, ridică şi mintea mea din strâmtorarea şi micimea gândurilor pământeşti către înălţimile cereşti ale cugetării la poruncile Tale.
Cel Ce ai oprit curgerea întristării Evei prin pătimirea Ta cea de voie şi durerile naşterii de prunci le-ai arătat început al bucuriei pentru naşterea cea de sus în Împărăţia cerurilor, întru durerile pocăinţei înnoieşte-mă şi pe mine, ca să scap de blestemul nerodirii sufletului meu pururea încolţit de fiarele patimilor.
Cel Ce după cădere ai dăruit lui Adam pământul spre lucrare şi pe Eva, ceea ce căzuse din ascultarea de Tine, ai legat-o cu legătura ascultării de bărbatul ei, întăreşte-mă pe mine a-mi lucra pământul inimii cu smerenie, aşteptând slobozirea din Babilonul patimilor întru ascultarea de glasul Tău, al Celui Ce voieşti să ne scoţi pe toţi din robia întristării.
Cel Ce lăcomia lui Adam nu o ai lăsat nepedepsită, pune-mi şi mie hotarele înfrânării, ca să mă depărtez de toate faptele deşarte şi de mâncărurile cele multe şi stricăcioase, care nici un folos nu aduc celor ce în zadar se ostenesc să şi le agonisească din belşug. Mai vârtos dă-mi mie a mă hrăni cu dumnezeieştile Tale cuvinte, cele ce nicidecum nu aduc săturare sufletului, aprinzând şi mai mult pofta acestuia de îndulcire cu ale înţelepciunii Tale cuvinte culese ca nişte roade minunate din grădina rugăciunilor de multe feluri.
Cel Ce veseleşti cerul cu nori şi pământul îl împodobeşti cu flori de multe feluri, ca să aduci în amintirea gândului nostru frumuseţile Raiului pe care Adam l-a pierdut prin neascultare, aşează cu mâna Ta dumnezeiască şi pe cerul minţii mele norii gândurilor de pocăinţă, ca să slobozească ploaia rugăciunii. Sădeşte în pământul inimii mele florile cuvintelor înţelepciunii, ca mireasma acestora întru adierile line ale Duhului să mă facă râvnitor spre întoarcerea în pământul mântuirii.
Cel Ce pe fiul cel risipitor ai îmbrăţişat, umbrindu-L cu razele iubirii Tale de oameni, scoate-mă şi pe mine din mâna celui viclean şi dă-mi a îmbrăţişa cu tot sufletul meu pocăinţa prin care aflăm mila cea dumnezeiască.
Ca Cel Ce pe Cruce picioarele Ţi-ai pironit, ca să opreşti alergarea cea de ruşine a lui Adam din grădina Raiului şi să zdrobeşti capul şarpelui, depărtează-mă pe mine, cel ce m-am înstrăinat de Tine, de pe căile fărădelegilor şi în cărarea poruncilor Tale îndreptează paşii gândului meu.
Dă-mi mie a cugeta totdeauna la legea Ta şi a-mi lumina gândul cu înţelegerile dumnezeieşti ale purtării Tale de grijă pentru mântuirea noastră, ca să mă izbăvesc de întunericul cel greu de purtat al grijilor lumeşti, care ca un râu de foc mă despart pe mine de izvoarele înţelepciunii dumnezeieşti.
Mâinile Ţi-au fost străpunse de durere, ca să ştergi lucrarea mâinii îndrăzneţe a lui Adam şi să ne opreşti pe noi de la gustarea păcatului, punându-ne înainte spre hrană duhovnicească însuşi postul cel izvorâtor de îndulciri duhovniceşti. Ca Unul Ce Te-ai arătat în lume Mână Slujitoare a voinţelor Tatălui, apucă-mă şi pe mine de mână, scoţându-mă de la vrăjmaşii ce mă necăjesc către lărgimile pocăinţei.
Cel Ce eşti înconjurat de cetele îngereşti, ai primit haina cea smerită a trupului omenesc şi nu Te-ai ruşinat a sta la masă cu vameşii şi păcătoşii. Deci, nu Te ruşina nici de mine, cel împovărat cu multe păcate şi străin de toată fapta cea bună, aşezând înaintea privirii sufletului meu chipuri luminate de pocăinţă spre îndreptare.
Îmblânzeşte pornirile cele aspre ale patimilor mele şi ochii inimii mele celei străine de iubire îi deschide spre vederea milostivirii Tale. Netezeşte cu ale rugăciunii cuvinte căile aspre şi colţuroase ale inimii mele învechite în păcat, ca să-Ţi fac trecere Ţie, Cel Ce ai sfinţit pământul cu paşii Tăi şi ai dăruit inimilor curate şi smerite pecetea trecerii Tale dumnezeieşti.
Cel Ce pe Tabor ai descoperit puţin vălul smereniei Tale şi cu razele slavei ai luminat pe ucenici, acoperă-mă pe mine, cel întunecat la minte, cu acoperământul rugăciunii către Tine, ca să mă depărtez cu totul de cugetarea la cele pământeşti şi stricăcioase, care nici un folos nu aduc celor ce se tulbură în zadar.
Când voi sta Stăpâne, înaintea divanului Tău de judecată, să nu mă ruşinezi pe mine, cel ruşinat din pricina mulţimii păcatelor mele şi rău stricat de patimi, ci să mă numeri cu turma cea de-a dreapta Ta, plecându-Te ca Un Bun spre rugăciunile Celei Ce fără stricăciune Te-a născut pe Tine.
Dăruieşte pace lumii Tale, risipind sfaturile rău credincioşilor şi păzind Biserica Ta pe Care ai sfinţit-o cu sângele Tău de toată tulburarea eresurilor. Întăreşte-ne pe noi a purta fără de cârtire Crucea noastră în pământul acestui veac trecător, ca să ne învrednicim a auzi şi noi fericitul Tău: glas ,,Intră întru bucuria Domnului Tău!". Amin.

[cristiboss56]

Păcătuit-am, Doamne, păcătuit-am! Şi peste păcatele mele stă sabia Judecăţii Tale. Stă cumpăna Judecăţii Tale. Şi eu n-am ce pune în această cumpănă. Nici un răspuns n-am pentru păcatele mele. Şi nici o apărare, decât cuvintele robului Tău David: „fărădelegea mea o cunosc“, păcatul meu îl cunosc.
Păcătuit-am, şi păcatul stă acum „de-a pururi înaintea mea“.
Păcătuit-am, şi păcatul m-a scos din casa dragostei Tale.
Păcătuit-am, şi păcatul m-a lăsat singur şi pribeag.
Păcătuit-am, şi am ajuns un Cain, fugărit mereu de grozăvia şi urgia pedepsei.
Păcătuit-am, şi sufletul meu a pierdut ceva. Viaţa mea a pierdut ceva… Viaţa mea a pierdut pe Cineva…
Sărmane suflet pribeag, unde vei găsi ceea ce ai pierdut? O, nu mai rătăci plângând! Caută-L pe Cel pierdut acolo unde L-ai lăsat. Caută-L acolo unde L-ai părăsit.
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Cu lacrimi de foc mă aplec la Crucea Ta. Lumea şi păcatul m-au smuls de aici. Şi, vai, cât de grozavă a fost calea păcatului! Mă întorc cu lacrimile fiului pierdut. Împacă-mă iarăşi cu Tatăl Ceresc. Împacă-mă iarăşi cu Tine şi mă primeşte iarăşi în legământul dragostei Tale! Pentru păcatele mele, pedepseşte-mă şi pe mine, ca odinioară pe robul Tău David, dar nu mă părăsi! Acesta e suspinul meu de fiecare clipă: pedepseşte mă, Doamne, dar nu mă părăsi!
„Sabia“ nu s-a depărtat din casa robului Tău David; pedeapsa l-a urmărit, dar dragostea Ta nu l-a părăsit. Pe cel ce s-a încrezut în Tine nu l-ai îndepărtat. Nu l-ai lăsat „să râdă vrăjmaşul de el“, strigând: „Prindeţi-l, căci Dumnezeu l-a părăsit pe dânsul“. Nu l-ai scos din casa dragostei Tale. Nu l-ai părăsit ca pe un vas netrebnic. N-ai rupt legământul Tău cu el.
O Doamne, sabia mustrării Tale să mă taie şi pe mine până la sfârşit! Sângele lacrimilor mele să curgă mereu. Medicamentele „amare“ să nu se gate din viaţa mea. Pentru păcatele mele, loveşte-mă fără cruţare. Lasă-l pe „Şimei“ să arunce mai departe cu pietre după mine. Lasă-mă să trec singur – părăsit de toţi – pârâul Chedron, dar nu mă părăsi Tu, Doamne, lumina şi viaţa mea.
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor, mă prăbuşesc cu toate păcatele mele la picioarele Crucii Tale! Şi cu lacrimi fierbinţi mă rog. Şi cu lacrimi de foc mă rog: învredniceşte-mă să gust din dulceaţa făgăduinţei Tale! „Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie Îmi ascunsesem o clipă faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, Care are milă de tine“ (Isaia 54, 7-10).
O Doamne, învredniceşte-mă să trăiesc în această preadulce făgăduinţă! Învredniceşte-mă să mă sting în această preadulce făgăduinţă, ca să trăiesc cu Tine în vecii vecilor. Amin.

[cristiboss56]

O Mare şi Bun Dumnezeul nostru,
fii binecuvântat pentru mila Ta îndelungă şi pentru chemările Tale stăruitoare pe care le-ai avut faţă de toţi cei a căror inimă învârtoşată de nepăsare a ajuns împie-trită şi nesimţitoare!
Tu, al Cărui foc ceresc poate să topească şi să moaie orice piatră, moaie şi topeşte toate inimile trufaşe ori necredincioase, ori nehotărâte şi fă-le să asculte chiar acum chemarea mântuirii şi să Ţi se predea Ţie, spre mântuirea lor.
Moaie şi topeşte, Doamne Iisuse, inimile pe care duş-măniile, certurile, dezbinările, mâniile şi lăcomiile le-au împietrit faţă de ai lor şi nu mai merg, de ani de zile, unii la alţii.
Fă-i ca să se poată smulge şi să poată merge cu dra-gostea şi iertarea lor la cei cu care sunt certaţi – sau cu smerenie şi mărturisire sinceră.
Moaie şi topeşte, Doamne Iisuse, împietrirea inimilor neascultătoare, care, amăgite şi biruite de diferite păcate, se abat spre credinţe străine şi nu ţin seama de sfatul frăţesc.
Moaie-le şi le topeşte, Doamne Iisuse, până când nu vor fi zdrobite de pedeapsa Judecăţii Tale drepte şi muiate de focul cel veşnic.
Amin.

[cristiboss56]

Binecuvântările Părintelui Tihon şi ale tuturor Sfinţilor cunoscuţi şi necunoscuţi să ne ajute în anii cei grei prin care trecem. Amin.



Adaug aici rugăciunea Stareţului, pe care a scris-o cu multă durere şi multe lacrimi şi a trimis-o sufletelor îndurerate din Rusia ca balsam din Grădina Maicii Domnului.
Slavă Golgotei lui Hristos
O, dumnezeiască Golgotă, sfinţită cu Sângele lui Hristos! Te rugăm, spune-ne nouă câte mii de păcătoşi ai curăţit cu harul lui Hristos, prin pocăinţa şi lacrimile lor, şi ai umplut cu ei cămara de nuntă a raiului? O, Hristoase împărate, cu dragostea Ta cea nespusă şi cu harul Tău ai umplut toate palatele cereşti cu păcătoşii care s-au pocăit. Tu şi aici jos pe toţi îi miluieşti şi îi mântuieşti, şi cine Iţi poate mulţumi cu vrednicie, chiar de ar avea minte îngerească? Păcătoşilor, veniţi degrab, Sfânta Golgotă este deschisă şi Hristos este Milostiv. Cădeţi înaintea Lui şi-I sărutaţi picioarele Lui cele sfinte.
Numai Acesta, ca un Milostiv, vă poate vindeca rănile voastre. O, ce fericiţi vom fi, când Multmilostivul Hristos ne va învrednici, cu multă smerenie şi frică de Dumnezeu şi cu lacrimi fierbinţi, să-I spălăm preacuratele Lui picioare şi să I le sărutăm cu dragoste! Atunci Milostivul Hristos va binevoi să ne spele păcatele noastre şi ne va deschide uşile raiului, unde, cu mare bucurie, împreună cu arhanghelii şi îngerii, cu heruvimii şi serafimii şi cu toţi Sfinţii vom slăvi veşnic pe Mântuitorul lumii, pe prea dulcele Iisus Hristos, Mielul Lui Dumnezeu, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, Treimea Cea de o fiinţă şi nedespărţită.

Ieromonahul Tihon – Sfântul Munte