Postul negru

[vsovivivi]

Postiţi împreună cu toată suferinţa dragostei şi sfinţeniei care vă ştie din Dumnezeu toate ororile şi grozăviile pe care a trebuit să le îndure şi să le rabde şi vă cunoaşte ea fără să vă umilească toate neîmplinirile ei din pricina neascultării voastre de Dumnezeu, deci postiţi şi regretaţi şi vă plecaţi capetele înaintea ei... şi vă ruşinaţi de faptele voastre înaintea ei... ca să fiţi pe viitor mai smeriţi şi mult mai înţelepţi şi drepţi trăind viaţă de sfânt şi vieţuind cu umilinţă neafişată.

[vsovivivi]

''PSALMUL 55
Al lui David.

1. Mântuieşte-mă, Doamne, că M-a necăjit omul; toată ziua războindu-se M-a necăjit.
2. Călcatu-M-au vrăjmaşii Mei toată ziua, că mulţi sunt cei ce se luptă cu Mine, din înălţime.
3. Ziua când mă voi teme, voi nădăjdui în Tine.
4. În Dumnezeu voi lăuda toate Cuvintele Mele toată ziua; în Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme: Ce-Mi va face Mie omul?
5. Toată ziua Cuvintele Mele au urât, împotriva Mea toate gândurile lor sunt spre rău.
6. Locui-vor lângă Mine şi se vor ascunde; ei vor păzi călcâiul Meu, ca şi cum ar căuta sufletul Meu.
7. Pentru nimic nu-i vei mântui pe ei; în mânie popoare vei sfărâma, Dumnezeule.
8. Viaţa mea am spus-o ţie; pune lacrimile Mele înaintea Ta, după făgăduinţa Ta.
9. Întoarce-se-vor vrăjmaşii Mei înapoi, în orice zi Te voi chema. Iată, am cunoscut că Dumnezeul meu eşti Tu.
10. În Dumnezeu voi lăuda gRaiul, în Dumnezeu voi lăuda Cuvântul;
11. În Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme: Ce-mi va face mie omul?
12. În mine sunt, Dumnezeule, făgăduinţele pe care le voi aduce laudei Tale,
13. Că ai izbăvit sufletul meu de la moarte, picioarele mele de alunecare, ca bine să plac înaintea lui Dumnezeu, în Lumina celor vii.''

Cine are ochi de văzut, urechi de auzit şi sufelt primitor... să se înduioşeze!

[vsovivivi]

De unde vine furia?
Din faptul că deşi eşti nebun în sens biblic te crezi tu prooroc învăţător nevăzând că defapt ca un vierme ceri să facă alţii ceea ce ar fi trebuit să faci tu ca să nu vie mânia peste tine, şi o ceri ca un stăpân egoist şi tiranic de mare valoare şi cu mare competenţă şi foarte preţios... şi doar ştii că tu zici mereu şi nu faci niciodată exact ca fariseii şi saducheii care învăţau să scape de Dumnezeu nu de păcat ca să poată să-şi crească depozitele lor de ziduri în care îndesau plăcerile şi idolii, în cămări şi seifuri ascuns, pentru ca tainic să ajungă răutatea lor în inimile credincioşilor neştiind ei de unde se spurcă şi se otrăvesc şi se înveninează.

De unde vine curvia?
Păi de la vederea şi revederea fecioarelor care ai impresia că-ţi bat apropoul cu drăgălăşenie, şi de la discuţiile aluzive cu trimitere sexuală, de la vorbirea care face pe plac năravului, răzbunându-se pentru el, patima aia care din ascuns abea aşteaptă să pipăie din priviri, abea aşteaptă să vadă şi să revadă goliciuni străine ca să-şi vadă propria goliciune şi propriile puteri cum se încoardă şi se tulbură neştiind şi nevrând să ştie ca orbii şi ca credulii orbiţi de ispită că defapt nu e din iubire ci din trădare şi răzbunare, adică e plăcerea răutăţii acolo.

De unde vine lăcomia?
Păi omul vrea să scape şi atunci linguşeşte pe toţi puternicii torţionari şi ighemoni ai vremii făcându-le toate plăcerile prin acceptarea de a păcătui pentru ei orice şi ca să le facă pe plac şi ca să scape mai uşor, căci e o viclenie sufletească, viclenia puilor de viperă şi de năpârcă, puii ăia pârâcioşi şi ucigaşi care-şi slujesc cu ardoare bogaţii făcându-se lor fie copii sexuali, fie vameşi, fie poliţişti, fie soldaţi necruţători crezând ei şi vrând ei să creadă ca creduliuii că or să scape mai uşor dacă stau în păcatele şefilor şi dospesc minciunile lor crezându-le ca pe nişte adevăruri infailibile. Defapt slujesc zidurilor mari şi pompoase ca paravane de faţadă, cuviinţa aia de faţada în spatele căruia se pun la cale toate planurile mârşave, devine paravan 'neştiutor' ditamai şeful cu toată echipa. Deci vrea să scape şi atunci, în timp ce plănuieşte, roade şi apoi ca să se liniştească iar mâncă şi după teama şi ruşinea suportată în timpul linguşelilor, ca să uite mâncă iar că cică a 'lucrat' şi i se cuvine... şi aşa se obijnuieşte şi mâncă decum se trezeşte ca un 'cuvios' iar noaptea tot ca să mânce se trezeşte şi nu ca să se roage... de frică.

De unde vine mândria şi slava deşartă, adică idolul poftelor văzute şi visate şi încrezute?
Păi din faptul că te autosugestionezi şi te închipui un foarte mare corupător şi un corupt în acelaşi timp născocind cu viclenie, pentru tine egoist sau altruist pentru toată gLumea, metode şi proceduri, tehnici, căi de descoperire a cunoştiinţelor şi punând la cale capcane şi aşteptând prilejuri pentru satisfacţii calculezi la nesfârşit greşelile şi optimizezi procesele de producţie de răutăţi.Deci mânci spurcăciuni corupte de parcă ar fi delicatesuri şi te crezi un mare corupător având impresia că eşti un mare om de ştiinţă, un geniu care face punţi de legătură, un rezolvator al problemelor omenirii şi mai ales a muncii, înlocuind munca prin talentul de a fenta, de a jmecherii, de a păcăli şi de a scăpa de griji prin merite personale de foarte mare valoare.

Lăcomia averilor, a vacanţelor, a luxurilor, a privilegiilor şi a fărădelegilor vine treptat când în loc să urmezi pe Domnul Iisus Hristos cel mai sărac dintre toţi săracii, pe Cuvântul lui Dumnezeu, tu te încăpăţânezi să urmezi gLumii porcoase care construieşte fără-ncetare ziduri şi clădiri impunătoare... cică de cult, şi apoi toţi slujesc instituţiilor astea care-i devorează şi-i ţine ca pe păduchi sau căpuşe, pismuindu-se şi urându-se între ei pentru aplauzele primite când unul din ei mai îndrăzneţ se eliberează şi se realizează deplin în momentul culminant când părăsind părul se arată a sta pe frunte sau pe ditamai chelia de unde crede că el conduce, de acolo de sus, de pe fruntea instituţiei sau ca şi căpuşa băgată adânc în vena de pe mâna dreaptă... a legii, judecând fără jenă, îngâmfându-se şi gomflându-se spre pocnire din sîngele supt de parcă ar fi un giuvaer scump, o piatră preţioasă miraculoasă, un diamant sincer şi transparent pe un inel de mare baron... baronul de muthausen şi surdhausen căci ochii îi sunt cât cepele, în lacrimi după luxuri şi moliciuni şi autoadulări 'sfinte' mimând că plânge de mila săracilor şi orfanilor şi văduvelor şi străinilor prigoniţi pe nedrept.

Cele 48 de năravuri capitale ale răutăţii sintetizate de dracii diversionişti în 7 patimi ca nişte 'taine' de împlinit sau cu mândria şi slava deşartă ca cele 8 gânduri ale răutăţii dătătoare de 'lumină' desconspirate de sfinţii părinţii prin viaţa lor dusă în luptă împotriva lor:

1. Lăcomia sau nifomania bucatelor sau nesăţietatea şi nevroza de a ronţăi şi mesteca şi a avea mereu ceva în gură, adică încrederea în idolii de mâncat, de supt, de ronţăit căci fără ei nu poţi să rezişti.

2. Lăcomia goliciunilor şi poziţiilor şi a muşchilor încordaţi, şi voaieurismul sexual şi malahienismul şi apoi bancologia gLumelor spurcăcioase cu aluzii şi trimiteri deşuchiate, privitul filmelor sexy şi porno şi a formelor trupurilor şi adulatul tuturor artelor formaliste şi muzicale şi practicarea sporturilor şi încordărilor şi contracţiilor şi întreţinerea muşchilor având încrederea în tonus şi în plăcerea trupească musculară şi încrederea în sine ca un viespe fiind gata oricând să te lupţi şi să te răzbuni pe oricine impunându-ţi forţa şi violul şi tirania ca un soldăţoi inteligent şi gata de sacrificiul suprem pe care îl cauţi prin tot felul de exerciţii periculoase.

3. Încrederea în depozitul de bani şi păcate, adică în frigider, în dulap, în cămară, în portmoneu, în cont, în asigurare, în rezervor, în buzunar, în mulţimea de încăperi, în bidon, în burduf, în toţi idolii care pun la păstrat hrană sau lichide sau viitor fără probleme.

4. Lenea şi pisma lenii care dă naştere furiei şi din frică apare bârfa şi denigrarea, minciuna, capcanele şi tot soiul de viclenii care vor să se răzbune pe cel care îi strică planurile de parvenire şi erijare la putere şi la privilegii şi uciderea disperată a tuturor celor care-i arată modul viclean de a fura.

5. Flecăreala şi importanţa de sine, discuţiile fără rost, fariseismul şi teatrul meschin, păcăleala şi talentul de a pălăvrăgii şi a da slavă deşartă, de a se autoslăvi şi a da socoteală făţarnică, adică muncirea şi răscolirea fărăncetare şi până la epuizare a nimicului fără Dumnezeu, adică păstrarea aparenţelor de lucru, fă-te că lucrezi, arată-te savant, descoperitor, deştept, dă-te jmecher, inteligent, fă vâlvă cu debitul verbal şi fă ca la sfârşit să nu rămână nimeni cu ceva ci toţi să fie scârbiţi de înţelepciune căci concluzia deşertică devine evidentă căci toate sensurile sunt epuizate şi inutile, deci nimic nu are rost şi totul e o zadarnicie haotică şi dacă n-ai bani sau resurse atunci ce rost poate să aibă?.. deci eterna reîntoarcere la dorinţa de a face bani. AKedia sau lepădarea de logos pentru logoree foarte competentă şi importantă de sine.

6. Mânia, furia, ambiţia aprinderii şi încăpăţânarea distrugerii deşi e evident că sunt fără vină cei asupra cărora întreţii furtuna turnând păcură pe foc şi benzină şi aruncând cu butelii de gaz în toiul discuţiilor, adică nu te laşi până nu crapă, nu te laşi până nu urlii, până nu te cafteşti, nu-ţi pasă că n-ai dreptate ci vrei să demonstrezi că o ai căci îţi place să fii mituit ca mare judecător, avocat, poliţist şi gâde sadic. Deci e vorba de plăcerea sadică a răutăţii şi pofta vicleniei şi prostia puternică a răzbunării fără motiv pentru interesele zidurilor şi a celor care le apără cu ardoare căci acolo au ei impresia că pot fi mai liniştiţi şi nu-i prinde nimeni.

7. Slava deşartă şi mândria, care se bazează pe fapte şi pe sentimente şi pe talente dar mai ales pe puterea de a ucide, de a minţi, de a păcăli, de a susţine cu pătimăşie o cauză, un pariu sportiv sau un pariu superstiţios, deci e vorba de superstiţiile şi de faima grozăviilor şi minciunilor pescăreşti şi vânătoreşti şi ostăşeşti şi regeşti.

8. FRICA şi SIGUARANŢA celui mincinos dar îndrăzneţ curajos la păcăleli, adică eeuu ce apare, bogăţia miracolului din clipeală, brusca credinţă viceversată, învârtoşarea inimii, a urechilor, brusca triumfare a siguranţei veşnice a idolului şerpesc, siguranţa minciunii bazată pe indicii şi pe bănuieli şi pe vederi minunate ca nişte bogăţii... deci e vorba de brusca îmbogăţire şi de sugestia şi autosugestia că păcatul e bun, mândria e de dorit şi că făţărnicia şi ipocrizia e calea cea bună şi munca în ele ne aduce siguranţa şi virtutea între mai marii vremii.

Şi toate astea 8 se bazează pe necredinţă, răutate, şi multă îndoială şi pervertire şi perversiuni linguşitoare fără sfârşit, adică eşti mituit cu viitorul bogat şi cu pruncii din curvie de care o să te bucuri şi de toate femeile şi fecioarele proaspete care cer satisfacţii şi bani... de la tine cel mai deştept şi cel mai grozav făţarnic dintre toţi..d-racii.

Nu uitaţi că sunt 48 de pătimăşii mari şi late, printre care nemulţumirea că ai prea puţină credinţă, tu sau altul, sau ai prea puţin din ceva bun... din dragoste de exemplu.

Cel înţelept se mulţumeşte cu puţin... cel prost nu se mulţumeşte niciodată cu ce a primit ci crede că pentru meritele lui ar fi meritat mai mult sau altceva mai important.

Acest soi de demoni muţi iese afară doar cu rugăciune şi cu post. Rugaţi-vă de Dumnezeu să-i scoată din copiii voştri 'căci celui ce crede toate îi sunt cu putinţă'. Deci să nu aveţi niciodată impresia că nu se mai poate face nimic şi că e o fatalitate, un dat, un necaz de netrecut. Orice boală şi orice duh necurat ar fi în popor poate fi curăţit, căci fatalismul ăsta spurcat înseamnă lepădare şi hulă împotriva lui Dumnezeu care a făcut Cerul şi Pământul... pentru copii.

[vsovivivi]

Pe scurt e vorba de 96 de feluri de aprindere şi stârnire a reului mare în om ca să accepte frica laşe sau curajul siguranţei minciunii ipocrite... căci de atunci albului îi spune negru, dulcelui amar şi păcatului, mândriei şi făţărniciei răutăţii îi spune sfinţenie, fiindcă aşa crede el că i se potriveşte şi aşa îi place lui şi aşa vrea să creadă şi aşa ştie el să afle şi să bănuie ca să ştie deci e vorba de sminteală, învârtoşare, şi război mare pentru răutate... ca să acopere aşa ca mâţa cu nisip... păcatul pe care l-a făcut el însuşi.

Cine-şi constuieşte casa sfinţeniei pe un aşa nisip va avea parte de o dărâmătură pe măsură, la momentul când nici nu se aşteaptă.

Aşa se va aprinde şi aşa va izbucni dezastrul casei de pe 'stânca' aia de nisip exact la fel cum s-a aprins şi a izbucnit el de fiecare dată împotriva celor mici şi nevinovaţi care n-au învăţat ce le-a cerut el. Aşa se potriveşte dezastrul ce vine tot aşa precum s-a potrivit şi el cu păcatul.

'...mic se va chema în Împărăţia Cerurilor...'

Dacă nu vreţi să credeţi cu duhul blândeţii atunci soluţia pentru a scăpa din sminteală e simplă, când vă vine aprinderea şi ambiţia încăpăţânată şi nu puteţi să nu vă răzbunaţi, daţi cu pietre direct în sus, aruncaţi cu pietre în sus, spre înălţimi deasupra voastră... şi nu fugiţi când ele se întorc. Daţi cu cât mai multe şi staţi cât mai mult timp şi încet încet sminteala vi se va stinge şi veţi învăţa să vă rugaţi şi să vă închinaţi cuvios... asta doar dacă nu puteţi crede decât atunci când vedeţi sau simţiţi lovitura şi nu puteţi urma sfânta Învăţătură ieşită din gura lui Dumnezeu.

[vsovivivi]

Să vedem acum pe ce depozit de avere şade spurcăciunea pustiirii care se mândreşte întru nebunia de pe urmă aprinzându-se de răutatea cea veche pentru a o reîmplini pe ea? Ce depozit este în sufletul omului nebăgat în seamă şi neluat în serios?

Acolo este la mare cinste formula matematică sau fizică sau chimică sau medicală sau spirituală, deci iată că reţeta asta magică, formula asta ştiinţifică, ecuaţia asta absurdă... ea este marele depozit de avere drăcească neobservat pe care şade curva ce atrage pe săracul ce o pofteşte şi apoi se mândreşte ca nimeni altul fiindcă-i slujeşte, fiindcă a viclenit şi a curvit împreună cu ea şi a avut prin ea parte de bani şi de aprecieri în înţelepciune, căci liantul multului şi puţinului depozit stă în semnul egal şi aşa a putut jongla cu toate păcălindu-l că-i adevăr şi dreptate şi i-a dat şi lui din belşug din această minciună ispitindu-l cu viitor sigur şi bogat în afaceri.

Deci postiţi la toate teoriile şi socotelile matematico-ştiinţifice căci averea formulei magice şi superstiţioase este maica ateismului mamoniac plin de mândrie care păcăleşte pe toţi copiii trecători prin şcoli ca să se creadă ei apoi frumoşi şi puternici ca bogaţii încrezuţi în poftele lor spurcate... defapt ei nu văd sărmanii că au ajuns mândrii şi pustii şi desfrânaţi cu toţii căci toate ştiinţele gLumii sunt toate nişte teorii mincinoase şi nişte speculaţii absurde, un gunoi infernal bazat pe un fel de iluzionism deductiv speculativ şi afrodisiac până la exasperare, care-ţi dă impresia că meriţi aprecieri, stimă, valoare şi alte laude ca eroii moderni care se luptă cu grija.

Dă-ţi seama deci că bogăţia aia e o piatră de moară legată de piciorul tău şi dă-ţi seama că defapt eşti sărac, orb, gol şi păcălit ca un fraier de toate teoriile satanice ale ştiinţificilor şi pricepe odată că tot ce demonstrează ei e pură vrăjeală vrăjitorească, dar nu vor scăpa din groapa lor puturoasă până se va împlini cu ei ceea ce şi-au muncit!!!

Ăsta este defapt cel mai urât demon al bogăţiei şi mândriei care zace în om adulându-se pe sine, demonul E, e, născocirea mândriei explicaţioniştilor formularişti care se încântă împreună crezându-se înţelepţi că cică i-a îmbogăţit formula vederii şi le-a atras slava proştilor şi se văd celebri şi descoperitori însă defapt şi-au descoperit goliciunea proprie şi au desfrânat până peste saţiu!

Aruncaţi la gunoi toate formulele lor şi cunoştinţele astea deşarte că nu vă 'ajută' decât să vă mândriţi în deşert închipuindu-vă că sunteţi deştepţi când colo sunteţi mai proşti ca cei mai tâmpiţi oameni de pe pământ căci ei au priceput bine că mândria şi bogăţia păcatelor nu va intra în Impărăţia Cerurilor, iar cine se crede bogat şi se mândreşte cu păcatul este deja smintit şi plecat de-acasă exact ca fiul risipitor sau ca fiul pierzării, este un credul viclean şi foarte păcălit care nici nu realizează şi nu vrea să înţeleagă dezastrul în care se află şi din care nu mai poate ieşi, şi nu pricepe că e mai rău ca un lepros sau un bolnav de SIDA căci spurcăciunile pe care le împrăştie sunt mai nocive ca orice boală.

Eliberaţi-vă de toate minciunile gLumii ştiinţificilor căci au născocit şi născocesc mereu cel mai mare dezastru pentru oameni. Chiar dacă minciunile lor par reale şi adevărate şi demonsrate corect, ele nu sunt altceva decât un mare gunoi al răutăţii şi făţărniciei, e prostia înşelătoare ridicată la rang de înţelepciune sau duhovnicie modernă şi iată că ele se bagă prin toate bisericile creştine sub haine de oi, sub haine strălucitoare ca să creadă prostimea păcălită şi mituită şi fraierită şi furată şi înşelată la nesfârşit, să creadă că e pace între oameni şi că sunt cuceriri şi lumini ale adevărului.

Biruiţi gLumea, risipind şi lepădându-vă de toate bogăţiile ei căci toate sunt pline de spurcăciunea păcatului şi minciunii!

Nu vă mai bazaţi pe depozitul ei bogat plin de formule şi socoteli speculative căci sunt spurcăciuni şi minciuni şi răutăţi ascunse!

[vsovivivi]

Mereu apare ispita scăpării pe moment de greul răbdării prin soluţia cea mereu nouă şi prin insistenţa cu care vă îmbie supărarea şi atunci omul dă să scape de Dumnezeu, de Cruce sau de Dragostea curată. Mândria soluţiilor ştiinţifice apare în fel şi chip cu trufie şi aroganţă la fiecare neputinţă care-l bagă în sperieţi pe om, şi atunci el se leapădă şi primeşte şi se învoieşte şi săvârşeşte păcatul, trăirea cea rea şi uitarea iar apoi intră în păcatul neumilinţei şi apoi în păcatul trufiei cu judecarea altora şi aruncarea vinei pe alţii, şi gata, se împietreşte de plăcerile răutăţii şi de poftele lăcomiei şi vicleniei şi nu mai scapă niciodată din ' bucuria' de răul altuia şi al lui, rămâne neschimbat în starea asta până ce moare în păcatele sale... Vai de el săracul om înşelat şi păcălit şi plin de minciuna măririi de sine.

Deci tentaţia trădării şi auto-coruperii e foarte mare şi deseori omul scapă din lac căzând direct în puţ, neştiind că puţul respectiv e otrăvit şi înveninat şi plin de păcură şi dulci spurcăciuni ascunse şi neluate în seamă căci tocmai de aia atâta amar de gLume bea din el părîndu-li-se că le place foarte mult... toată omenirea cu miliardele ei... de creştini.

Nu vă lăsaţi păcăliţi de credulitatea cretină căci numai Domnul te scapă pe moment de vicleana scăpare pe moment născocită de satana ce locuieşte în tine.

[vsovivivi]

Cum adică mai binele e Hristos decât binele care este Hristos?

Simplu:

Postiţi la averea aia din voi, Hristosul ăla pe care l-aţi umplut cu averile instantanee ale priveliştilor văzute de 'ochii mortului moroi' care se dă mereu exemplu pe sine, vorbeşte şi învaţă cu viclenie pe alţii arătându-se pe sine înaintea Domnului în cea mai mare lumină, adică fără pată şi fără murdărie şi fără răutate şi fără păcat şi foare smerit, supus, umil, pocăit... dar asta o face nu întru Adevăr, nu întru Duhul ci din orgoliul poftei lui de a aduna avere şi a o îndesa cu neruşinare în Hristos, averea aia a priveliştilor de care vorbea Solomon ca fiind defapt deşertăciunea deşertăciunilor şi vânare de vânt şi pe care omul în nebunia lui comform scripturii o adună fără să fie conştient de ceea ce face cu ochii lui: priveşte şi adună avere şi o îndeasă în Hristos şi se laudă cu ea exact ca fariseul care se dădea exemplu pe sine, rugându-se în biserică înaintea oamenilor şi urând aproapele şi încântându-se cu averea faptelor sale cele vrednice pe care le dădea drept exemplu cel mai bun şi mulţumea pentru starea asta 'fericită' a lui Domnului.

Deci trebuie postit la o astfel de avere de care sunt pline toate bisericele din ziduri şi din cărţi, căci toţi s-au făcut ei înşişi pe ei exemple de urmat arătând şi dându-se exemple bune şi sărmanii nu-şi dau seama că-şi strâng deşertăciunea deşertăciunii în ei înşişi, vai lor, exemple fariseice, privelişti interioare şi exterioare ale dezastrului şi descumpănirii şi ale morţii... şi care nu se vede clar şi direct decât cu ochi duhovniceşti pe care ţi-i deschide Domnul la rugăciunile tale ca să-ţi vezi propriile păcate şi propria stare decăzută şi îngrijorată şi dezastroasă. Tu însă te vezi bine, şi frumos şi veşnic şi fericit.

...Şi acest 'bine' pe care îl simt şi ei de la averea aia le dă putere şi dreptate şi încântare de sine însuşi şi de priveliştea muzeală în care ei sunt exponatul cel mai de preţ, şi dacă le arată lor Dumnezeu Adevărul şi încearcă El cu Duhul Blândeţii să-i întoarcă din căile lor rătăcitoare care duc la statornicie în narav şi păcătuire nouă şi proaspătă pentru ca să priceapă ei că starea lor e asemenea cu a unui kkt mândru şi uscat ce vrea împrospătare prin păcătuire şi reprivire, ei se supără şi trec de partea minciunii şi îşi spun în sine că Dumnezeu e mincinos şi egoist şi rău şi îl judecă pe Domnul şi-L bârfesc cu răutate şi bucuria răzbunării căci sminţişorul astfel se lasă mituit şi adulat şi crede ca credulul din prostie că minciunile alea sunt adevăruri pentru că-l gâdilă la averea aia de care vorbeam.

E într-adevăr foarte greu de suportat Adevărul şi numai Adevărul, de aceea mai bine Hristos decât Hristos, căci El te învaţă să nu mai te lauzi în timp ce ochii mortului din tine îţi adună avere şi-o îndeasă în Hristosul din tine, căci aşa i-ai pus tu numele la depozitul deşert din tine, în care îndeşi cu nepăsare şi neluare în seamă toate 'bunătăţile' văzute ale gLumii, închipuindu-te bogat fie acum, fie în Împărăţia Cerurilor.

Deci IudaIscarioteanul e mic copil în răutăţi faţă de cei de azi care pleacă de la Dumnezeu şi apoi aruncă cu răutăţi în fraţii care au rămas sub cruce şi întru răbdare, dar culmea spurcăciunilor şi de o mie de ori mai viclean şi tărdător este cel ce rămâne cu Hristos dar este în sine un astfel de eretic ascuns, un astfel de făţarnic îmbrăcat în piei de oaie şi haine de biserică, un pui de om şi atât care e defapt mult mai rău şi mai nesincer ca toţi cei ce au plecat dar şade ascuns şi se dă pe sine drept exemplu.

Aşa că postiţi la a vă da exemplu şi a da lecţii foarte importante şi la a răspândi cu viclenie vorbe mântuitoare căci s-ar putea ca să nu mai scăpaţi niciodată de acel depozit de avere nefastă care stă încolăcită ca un pui de scai şi scrâşneşte cu dinţii pe sfârcul ochiului vostru cu care născociţi soluţiile bucuriilor desfrânărilor, plăcerile răutăţii şi poftele lacome ale vicleniilor şi deşertăciunilor.

Regretaţi, postiţi şi vă rugaţi căci Domnul e foarte supărat, foarte foarte supărat, El e supărat şi nu voi căci voi pentru faptele voastre aţi păţit-o aşa ca mine, şi înduioşaţi-l şi milostiviţi-l în taină fără să vă smoliţi şi fără să vă arătaţi lumii căci mai bine Hristos decât Hristos!

Şi nu vă îndoiţi căci Cuvântul lui Dumnezeu s-a împlinit mereu şi se va împlini cu siguranţă în ziua Lui de glorie, deci nu vă îngrijoraţi nicimăcar pentru că vedeţi cu ochii voştrii că mereu câte ceva rămâne parcă pentru veşnicie altfel decum aţi vrea voi. Toate sunt cu putinţă lui Dumnezeu şi celui ce crede însă nu toate sunt cu folos pentru noi şi pentru mântuirea şi liniştirea noastră adică pentru scăparea pe moment şi pentru fericirea veşnică.

''Pui de om, şi pui de pui, mlădiţă ce dă să se rupă, cine v-a învăţat pe voi să fugiţi şi să scăpaţi de mânia şi de răul care vine?.. faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră căci securea stă înfiptă la rădăcina pomilor aşteptând secerătorii şi tot pomul care nu aduce roadă va fi tăiat şi aruncat în foc' iar mlădiţele care se rup nu de bisericile din ziduri şi cărţi 'bogate' pline de farisei ci de MINE se usucă sărmanele şi apoi ele ard într-un foc nestins... Eu sunt Viţa şi voi mlădiţele şi Biserica şi Împărăţia Mea este în voi şi nu în eresurile gLumii care dau să se rupă în timp ce se acoperă cu haine de biserică şi se dau exemple bune înaintea tuturor fraierilor'' ceva de genul ăsta a spus Iisus Hristos Domnul nostru şi al oricui voieşte să se lepede de sine şi să-şi ia crucea iubirii şi ascultării de Dumnezeu Carele L-a trimis... nu din egoism şi răutate ci din dragoste altruistă şi mântuitoare pentru mântuirea noastră, a tuturor oamenilor şi a toată făptura care va avea puterea să regrete şi să se şi schimbe... căci asta înseamnă că se vor boteza, adică vor fi ei creştinul şi omul cel nou cercuit la învârtoşarea inimii şi înainte şi înapoi, ca să poată intra aer curat şi lumină lină din belşug în casa lui Dumnezeu cu oamenii şi sufla vântul prin ea, focul Duhovnicesc al curăţeniei şi dragostei.