![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Primul semn al iubirii este dorinta de comuniune. Dorim sa fim mereu in tovarasia persoanei iubite. Chiar si o singura zi departe de persoana iubita, chiar si o singura zi in care nu putem vorbi cu ea ni se pare teribil de lunga.
De aceea, daca L-am iubi pe Dumnezeu cu adevarat, daca L-am iubi cu o iubire mai mare decat aceea pentru oricare om, nu am pacatui niciodata, fiindca noi stim ca pacatul este singurul lucru care ne desparte de El. Si Dumnezeu ne iubeste, inca mai mult decat putem noi sa Il iubim. Cu atat mai mare trebuie sa fie durerea Lui, cand vede ca pacatuim, alegand sa fugim departe de El. Desi El stie unde preabine unde suntem, e indurerat de fuga noastra si striga dupa noi: "Adame, unde esti ?" (Gen 3:9).
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Cel mai adesea ne este mai lesne a constientiza lipsa iubirii decat prezenta ei. Pentru ca a iubi inseamna a face voia persoanei pe care o iubesti. Iar a-L iubi pe Dumnezeu inseamna a face voia Sa. "Oricine va face voia Tatalui Meu Celui din ceruri, acela imi este si frate, si sora, si mama", ne invata Mantuitorul. Masura in care traim concret, iar nu inchipuit, acest grad de familiaritate cu Mantuitorul, este masura iubirii noastre fata de Dumnezeu.
|
|
|