Este crestineste sa iei chirie?

[Yasmina]

Imi vine in minte acum si perioada,de dupa liceu cand ma angajasem si plateam mai mult de jumatate din salariu pe meditatii.
As fi putut oare sa-i spun profesoarei ca nu este crestineste sa-mi ia jumatate din salariu pe meditatii?

Acela era pretul,numai eu decideam daca merita sau nu!

[cezar_ioan]

Din mai toate subiectele şi dezbaterile de pe forum, acelea care au ca parteneri de discuţie pe creştinii ortodocşi (mă limitez intenţionat la acest segment, măcar că este majoritar, însă mai mult pentru că despre aceştia doresc să vorbesc), eu am priceput următoarele lucruri:
1) Există oarecare bunăvoinţă, uneori indiscutabilă şi chiar înduioşătoare, de a învăţa sincer cum să răspundem la provocările condiţiei de om creştin, de a propăşi în duhul şi practica vieţii creştine, ca să spun aşa.
2) Această bunăvoinţă este ameninţată cel mai adesea de modul în care se poartă dezbaterile, un mod de a dialoga şi de a purta colocviul presărat cu multe deficienţe. Unele ţin de însuşirile personale, de însuşiri ale caracterului mai ales, altele atârnă de abilităţile precare în comunicare, pe scurt de proastele obiceiuri care ne mănâncă oasele. Rezultatul e o atmosferă tensionată cel mai adesea, eşuarea subiectelor şi a bunelor intenţii, cearta şi gâlceava, scufundarea temei în mediocritate şi bizarererie, în mahalalele cugetului şi ale vorbei, în gunoiul simţămintelor pervertite.
3) Dar cel mai supărător lucru, cel puţin pentru mine, este că, oricât de jos sau de sus ar fi subiectul aflat în discuţie, totul se petrece după următorul scenariu: faza întâi e gonflabilă, când unul sau mai mulţi suflă în balonul improvizat al discuţiei purtîndu-l până în sferele înalte ale patristicii sau chiar mai sus, dacă se poate. Apoi are loc o maimuţăreală extrem de greţoasă: duhul lumesc şi implicit curvesc răstoarnă ca prin minune zelul şi zeul, trîntindu-l ca pe statuia lui Stalin cu ciocul în noroiul sufletesc al fiecăruia şi al tuturor. Nu Biserica e cea care lucrează în noi, înălţîndu-ne, cuminţindu-ne şi înnobilîndu-ne, ci noi siluim Biserica să devină după chipul şi asemănarea noastră.
Ne maimuţărim prefăcîndu-ne ca ţăranul lui Moromete că ştim şi noi cum e cu politichia asta, ştim, cum dracului să nu ştim noi, apoi dintr-o dată ne pufneşte râsul şi arătăm că doar am glumit, ne-am prefăcut şi noi niţel ca să vedem cât eşti de prost, naivule, conaşule, prinţişorule. Că de fapt, lucrurile nu stau aşa, ci aşa şi aşa şi aşa. Realitatea e asta, de fapt, noi doar am glumit, fraiere! Ştim noi care e adevărul, nu ne minţi tu pe noi... hehe!
Şi nu băgăm de seamă că vorbim de fapt tocmai cu Dumnezeu, strecurat ca Duh când aici, când dincolo, printre rândurile discuţiilor noastre...
Toată lumea, în fond, se screme să arate ceva ce nu mai era nevoie să fie arătat, că s-a tot arătat prin vremuri: nu, creştinismul nu merge, e anacronic, a murit de mult cu tot cu Dumnezeu. Doar noi trăim, noi mergem, noi suntem viabili. Biserica să ia aminte odată pentru totdeauna că lucrurile stau cum spunem noi, isteţii, deştepţii pământului, iar nu cum a spus Nazarineanul şi urmaşii Lui.

Ăsta e mesajul pe care îl respiră forumul ăasta, văzut aşa de mine acum şi alteori, precum am mai spus.

Nu oameni buni, aşa nu merge!
Biserica nu poate fi schimonosită şi modificată de nimeni, oricine ar fi. Nu poate fi adaptată la duhul şi nevoile omenirii. Ci, dimpotrivă, noi avem ca treabă sub soare să ne modificăm şi să ne adaptăm la Duhul Ei, dacă voim să fim oameni creştini şi să trăim.

S-ar fi cuvenit nu să strâmbăm subiectele şi cuvintele lui Dumnezeu, ci să ne îndreptăm şi să ne primenim stihiile, pentru a fi chiriaşi de nădejde ai casei de lut în care ne ridicăm rugăciunile temporare. Dar noi ne-am purtat şi continuăm să ne purtăm exact cum spunea careva că se poartă chiriaşul care abuzează de generozitatea proprietarului. La fel şi noi: abuzăm de chiria în care Stăpânul casei noastre care e lumea şi trupul şi viaţa fiecăruia, ne găzduieşte din nespusă milă şi nobleţe. Pentru că el are încredere în noi, găseşte că are sens să ne primească în chiria asta şi ne oferă tot ce avem nevoie pentru a face o treabă bună şi o viaţă frumoasă. Dar noi ne ţinem tot în curvii, ca adolescentul care a plecat la şcoală, chipurile să înveţe carte şi să devină om, însă a cheltuit toţi banii lui tatsu prin cazinouri, crâşme şi bordeluri. Iar azi se ruşinează să se mai întoarcă acasă. Şi moare de frică să nu-i rupă tata oasele şi să-l râdă satul.
Nu, Tata nu rupe oasele iar satul, lumea sfinţilor şi-a îngerilor nu ne râde ci ne deplânge înfricoşată.
Tata plânge de dorul copilului care a învăţat să se nenorocească cu mâna lui, când în realitate fusese sprijinit şi binecuvântat să se fericească.
O, Doamne, câtă dărnicie şi frumuseţe am învăţat să risipim noi!...

[philalex]

Da...mari chiriile...comparativ cu salariile, multi escroci....e un materialism oribil peste tot.....sunt si multi care renunta......sa ajunga garsonierele 8000 - 10000 euro....eu ma bucur....prea scumpe sunt....te mai uiti si la cei amarati....care nu au posibilitati....eu as face ca la nemti....un sistem de protectie sociala, pentru cei saraci....cu locuinte sociale...si cu o renta viagera din care sa traiasca....sunt si tineri care nu isi gasesc...pana isi gasesc sa primeasca renta...daca si-l pierd sa aiba din ce trai....fiecare are dreptul sa traiasca....

[cezar_ioan]

În prealabil postat de philalex

Da...mari chiriile...comparativ cu salariile, multi escroci....e un materialism oribil peste tot.....sunt si multi care renunta......sa ajunga garsonierele 8000 - 10000 euro....eu ma bucur....prea scumpe sunt....te mai uiti si la cei amarati....care nu au posibilitati....eu as face ca la nemti....un sistem de protectie sociala, pentru cei saraci....cu locuinte sociale...si cu o renta viagera din care sa traiasca....sunt si tineri care nu isi gasesc...pana isi gasesc sa primeasca renta...daca si-l pierd sa aiba din ce trai....fiecare are dreptul sa traiasca....

Da, astea-s vremurile şi sunt în acord cu tine când concluzionezi "fiecare are dreptul să trăiască".
E indiscutabil acest lucru şi încă, aş plusa c-o întrebare: să se rezume totul la drept şi drepturi pe lumea asta? Adică, doar pentru că e corect conform drepturilor, facem noi ceea ce facem?...

Dar inima, ticăloasa aia de inimă, inima creştinească, nu şopteşte nimic? Tace mâlc? Nu zice nici pâs?

Când creştinul face miluinţă, o face doar cu gândul că respectă un drept? Şi că e ascultător faţă de o poruncă? La atât se rezumă viaţa noastră a creştinilor? La supunerea faţă de drept şi de lege?

Chit c-o zice iarăşi un prieten că mă dau supravirtuos, afirm ce-mi zice numai bunul simţ, că virtuos nu sunt, vai mie. Îmi spune bunul simţ că eu, om creştin cu lipsuri şi cu rele, nu pot trăi indiferent la lipsurile altora. Nu pot trece senin pe stradă când văd pe atâţia alţii săraci şi goi şi bolnavi şi cu mâna întinsă. Nu pot fi indiferent la tot ce-i omenesc în jur, pur şi simplu pentru că şi eu sunt om şi mă leagă ceva, de natură cred profund emoţională mai întâi, cu toţi oamenii. Nu mă screm să compătimesc, pe mine şi pe alţii, o fac pur şi simplu, fără să îmi înăbuş simţământul. Singura treabă care mă încurcă realmente este, s-o recunosc, că nu ştiu cum să fac, că nu mă pricep. Dar nu pentru asta avem învăţători şi Scripturi? Oare din alt motiv?...
Ce pomană mai e şi aia, ce milostenie, dacă o fac după adâncă cugetare, răsfoirea carneţelului cu porunci din buzunar sau din memorie, apoi, corect-foc, iacă fac gestul cerut de lege, gestul cel corect şi dau un ban sau o vorbă etc.
Nu ştiu alţii cum sunt, însă pe mine mă ia ameţeala, se dărâmă totul doar când mă gândesc la eventualitatea că aş putea să fiu într-o zi un om corect şi cu principii drepte. Să mă ferească Dumnezeu de aşa moarte în blugi şi tricou!

În inima omului, dacă luăm aminte la ea şi nu o înnăbuşim, există un izvor necontenit al împărtăşirii omului cu toţi semenii lui. Un izvor numit "îmi pasă". Acest izvor credeam că e din datul genetic al omului, făr să aibă Dumnezeu vro trabă cu el. De câţiva ani am descoperit şi mărturisesc că este pus de Dumnezeu în om, în inima lui. Ca să nu mai fie nici lege, nici corectitudine, ci pur şi simplu din prinosul inimii omului către fraţii săi oameni. Oricum ar arăta, ar vorbi, s-ar purta şi s-ar autocataloga ei. Adică noi.

Restul e sălbăticie, indiferent cât de frumos ornată pe dinafară şi cât justificată savant şi "drept".

Ioane,citind cele scrise de tine mai sus m-a bantuit iarasi un gand cu privire la care ma chinui de ceva vreme sa-l arunc in uitare.Mi-am dorit sa scriu un articol,o denumire improprie,cu titlul ,,Un evreu pe nume Isus".Desi titlul poate scandaliza la prima vedere el ascunde intentia articolului.Cum l-au perceput evreii pe Isus,conationalul lor, si invatatura Sa,unde si de ce au esuat sa-L primeasca,cum au inteles ei de fapt cele spuse de EL in contextul lor iudaic,ce anume i-a tulburat si infuriat,cum de treceau atat de repede de la admiratie la adversitate,ce anume din trecutul lor le-a fost precum o piatra de moara,ucigandu-le prezentul acelor clipe,impietrindu-i si facandu-i sa rateze cel mai maret moment din istoria lor si a lumii,pe care,daca l-ar fi inteles,ar fi schimbat totul.A fost oare inevitabil esescul lor,este doar al lor sau cumva germenii lor s-au risipit prin istorie,supravietuind.A curs multa cerneala pe aceasta tema,s-a facut afirmatii simpliste sau profunde, si nu am pretentia ca as spune eu ceva nou dar pe masura ce caut,pe masura ce trecutul lor si al povestii lor se descopera,o imagine cutremuratoare incepe sa prinda contur.Ce este si mai cutremurator este ca povestea erorilor lor nu s-a sfarsit,a supravietuit parca ca o dovada cu privire la cat de putin suntem diferiti de ei,multi,foarte multi dintre noi,cu tot cu convingerile noastre religioase.Ce le-a cerut EL de fapt lor,ce anume din invatatura Sa nu au putut trai si de ce.

Citind cele scrise de tine mi-au revenit in minte ganduri care m-au bantuit si pe mine pe masura ce calatoream din ce in ce mai adanc pe urmele esecului lor in raport de Fiul Omului.Ciudat,sa-mi ierti bizara confesiune,bat campii ca de obicei,cum fara sa vrem sau sa stim,undeva in noi simtim cateodata aceleasi lucruri,fara sa stim poate de ce le simtim si de unde vin ele.Numai bine Ioane.

[AlinB]

În prealabil postat de cezar_ioan

3) Dar cel mai supărător lucru, cel puţin pentru mine, este că, oricât de jos sau de sus ar fi subiectul aflat în discuţie, totul se petrece după următorul scenariu: faza întâi e gonflabilă, când unul sau mai mulţi suflă în balonul improvizat al discuţiei purtîndu-l până în sferele înalte ale patristicii sau chiar mai sus, dacă se poate.

"Au zis bătrânii: de vei vedea pe cel tânăr, de voia sa suindu-se la ceruri, apucă-l de picior şi trage-l, căci nu îi este de folos."

http://www.pateric.ro/pentru-socotinta/

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AlinB

"Au zis bătrânii: de vei vedea pe cel tânăr, de voia sa suindu-se la ceruri, apucă-l de picior şi trage-l, căci nu îi este de folos."

http://www.pateric.ro/pentru-socotinta/

Săru mâna pentru injecţie, don doctor, chit că mi-aţi făcut-o greşit, la piciorul ăl de lemn.
Daţi buzunarul încoace acum, să vă pun bacşişul ăla de 2 euro, aşa cum ne-am înţeles.
Cum?, e prea puţin?... Sorry, familie mare, remuneraţie după buget... da lăsaţi, că mai aveţi şi alţi betegi la uşă.

[AlinB]

În prealabil postat de cezar_ioan

Săru mâna pentru injecţie, don doctor, chit că mi-aţi făcut-o greşit, la piciorul ăl de lemn.

Am cautat altul dar era de negasit, dar am zis ca poate poate..

Daţi buzunarul încoace acum, să vă pun bacşişul ăla de 2 euro, aşa cum ne-am înţeles.
Cum?, e prea puţin?... Sorry, familie mare, remuneraţie după buget... da lăsaţi, că mai aveţi şi alţi betegi la uşă.

Cam ca in bancul ala.. nu erau 2 erau (cam) 20 si nu i-ai dat ci i-ai luat, asa ca mai usor cu polologhia supravirtutilor omenesti, inapoi la bazele evanghelice, sa incepem cu inceputul: smerenie, smerenie, smerenie, smerenie..

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AlinB

sa incepem cu inceputul: smerenie, smerenie, smerenie, smerenie..

După Dumneavoastră, poftiţi vă rog, Doctore!....

[Ekaterina]

În prealabil postat de Yasmina

Imi vine in minte acum si perioada,de dupa liceu cand ma angajasem si plateam mai mult de jumatate din salariu pe meditatii.
As fi putut oare sa-i spun profesoarei ca nu este crestineste sa-mi ia jumatate din salariu pe meditatii?

Acela era pretul,numai eu decideam daca merita sau nu!

Tu nu ai fi putut sa-i spui profesoarei ca nu este crestineste, dar constiinta ei, da. Daca era si ea mama, se putea gandi ca daca muncesti inseamna ca nu stai prea bine cu banii si ca esti nevoita sa te imparti in atatea parti (scoala, munca, meditatii). Omul nu este obligat sa fie generos, nobil, altruist, dar poate sa fie (daca vrea).

Am avut in trecut o colaborare cu o doamna profesoara de romana, o persoana cu totul deosebita de la care am invatat mult. Dansa era diriginta la o clasa si ne-am intalnit (cu ea si cu copiii) sa mergem impreuna la o activitate culturala. Venise de acasa cu cozonac si cutit si le impartea elevilor cozonac. Imi spunea ca o sa vad si eu cand o sa fiu mama, o sa am alta intelegere fata de elevi, ei ii pasa si daca acesti copii stau nemancati (erau dupa ore). M-a impresionat mult gestul, am vazut in el multa dragoste si bunatate.