Casatoria cu o persoana divortata

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AGabriela

Hristos a inviat!

Vin si eu cu o intrebare ce ma framanata in ultimul timp (nu sunt in situatia aceasta ci pur si simplu m-am gandit mai mult la ea): oare este pacat sa te casatoresti cu o persoana divortata, daca acel divort a avut loc datorita neintelegerii in fostul cuplu (exclus adulterul)?

Multumesc anticipat pentru parerile dvs.
AGabriela

Dacă este o experienţă prin care treceţi, cred că răspunsul trebuie dat de duhovnic.
Dacă nu, ce să zic... Nimic. Oricum ar fi flecăreală pe marginea unei teme sfinte.

P.S. Din câte ştiu (iar acum încep să flecăresc), Taina Cununiei nu se dezleagă pentru neînţelegeri... Practic, a te căsători cu un om divorţat pentru neînţelegeri (situaţie frecventă, omenească, dar în nici un caz treabă bisericească), înseamnă a trăi experienţa adulterului. Aşa îmi pare...

[AlinB]

În prealabil postat de AGabriela

Hristos a inviat!

Vin si eu cu o intrebare ce ma framanata in ultimul timp (nu sunt in situatia aceasta ci pur si simplu m-am gandit mai mult la ea): oare este pacat sa te casatoresti cu o persoana divortata, daca acel divort a avut loc datorita neintelegerii in fostul cuplu (exclus adulterul)?

Multumesc anticipat pentru parerile dvs.
AGabriela

La modul absolut abstract e f. greu sa primesti un raspuns potrivit.
Situatia concreta in detaliile ei, este cea care face diferenta.

Daca cineva a dat-o in bara cu prima casatorie, ce te face sa crezi ca nu o va face a doua oara?
Desigur, poate nu e neaparat vina persoanei in cauza, dar cum poti sti sigur?
Cel care face pocinogul de obicei este f. talentat si in a-si acoperi urmele.

[cezar_ioan]

Aş mai face o completare care nu cred că e offtopic, deşi voi începe cu o generalizare: multe subiecte care ţin, prin natura lor, de relaţia cu părintele duhovnic, sunt expuse discuţiilor pe forum.
M-am întrebat de multe ori ce poate să însemne aceasta...
M-am întrebat inclusiv care să fie explicaţia pentru faptul că mă implic eu însumi în astfel de situaţii...

Mă refer strict la situaţiile care, în mod evident, ţin de ascultare şi de Taina Spovedaniei.

Am crezut că pot identifica mai multe explicaţii posibile.
Dar cred că, poate, cea mai importantă şi mai gravă eroare (că despre asta cred că-i vorba) constă în gândul de genul: "ce să mai merg la duhovnic, că ştiu oricum ce o să-mi spună... mai bine întreb pe alţii, că am auzit că pe forum sunt uniii mai înduhovniciţi decât restu lumii..."

Acestui gând eu îi opun un altul: e mare deosebire între "a şti" ce spune duhovnicul şi "a experimenta" sfatul duhovnicesc. E cam aceeaşi diferenţă între a şti despre Dumnezeu şi a fi în Dumnezeu.

A şti ce spune duhovnicul este un act psihologic care ţine de memoria fiecăruia, cu tot ce implică subiectivismul ei şi relativa ei fidelitate. Îmi amintesc că în situaţiile trecute duhovnicul meu a spus aşa şi aşa... Pare evident că va spune din nou acelaşi lucru, deci, logic, la ce bun să merg din nou ca să îmi spună acelaşi lucru?

A experimenta Taina Spovedaniei este un act duhovnicesc, iar nu doar psihologic.

Aceasta e deosebirea centrală, îmi pare mie acum.

În solitudinea cugetului meu care gândeşte şi simte în baza datelor furnizate de memorie eu mă aflu în cu totul altă situaţie decât în relaţia duhovnicească.

Eu, unul şi acelaşi om, sunt cu totul altul atunci când mă aflu în relaţie cu duhovnicul, la Spovedanie.
Nu numai psihologia individuală e diferită de psihologia relaţiilor interpersonale, ci cu atât mai mult ea e diferită de Taina Spovedaniei.

Dar noi credităm mai mult solitudinea independentă a eului personal decât Taina întâlnirii duhovniceşti. Poate pentru simplul motiv că Spovedania ne solicită eul, mai precis narcisismul eului, platoşa aceasta groasă a suprafeţei pieritoare a sufletului nostru.

În Taina Spovedaniei, eu cel solitar mor.
Frica de această moarte mă îndeamnă să caut întărire efemeră în alte euri, la fel de solitare şi înfricoşate.

Cu trupul nu e de glumit! Măcar că are oase tari.

[Mihailc]

Ce îmi place în mod deosebit la topicul ăsta este senzaţia că fiecare, cu excepţia lui Alin care rămâne fidel rolului de procuror-şef la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dialoghează de fapt cu sine, încercând să-şi consolideze fundalul de motivaţii pentru situaţia în care se află. Nu e foarte greu de descifrat contextul fiecăruia: tânăra pură formal şi ritual care refuză să se mânjeacă iubind un lepros(= divorţat), femeia familistă a cărei opţiuni duhovniceşti nu sunt pe deplin împărtăşite de consort, bărbatul hotărât să reziste muceniceşte într-un mariaj, pesemne, ameninţat de faliment, divorţatul retras într-o pustnicie urbană fragilă încercând să reziste orientându-şi viaţa după principii cât mai aspre, soţia nemulţumită moderat de postmoderna amorţeală a căsniciei......toate însă având un numitor comun: o acută lipsă de comunicare în viaţa de dincoace de tastaturi, absenţa prietenilor de încredere, aşteptarea unei stări de comuniune fertile, a liturghiei de după liturghie. Încerc să înţeleg suferinţele exprimate printre rânduri, din interiorul durerii mele care, dacă-mi permiteţi o indiscreţie, are, sau a avut cândva, conţinuturi asemănătoare cu fiecare caz în parte. Citind postările voastre, am recunoscut etape ale vieţii mele, cu întreaga lor ţesătură de sentinţe teoretice, impasuri insolubile, nădejdi aproape disperate, adăpostiri pasagere în acreală şi scârbă de viaţă, încordări idealiste de muşchi duhovniceşti insuficient antrenaţi şi atâtea alte încercări de a face faţă examenelor existenţiale ratate ale vieţii. Cel puţin un lucru am învăţat din toate astea: de pe buza prăpastiei, de la belvedere, nici nu-ţi poţi imagina cum e să zaci în abisurile ei.

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Ce îmi place în mod deosebit la topicul ăsta este senzaţia că fiecare, cu excepţia lui Alin care rămâne fidel rolului de procuror-şef la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dialoghează de fapt cu sine, încercând să-şi consolideze fundalul de motivaţii pentru situaţia în care se află. Nu e foarte greu de descifrat contextul fiecăruia: tânăra pură formal şi ritual care refuză să se mânjeacă iubind un lepros(= divorţat), femeia familistă a cărei opţiuni duhovniceşti nu sunt pe deplin împărtăşite de consort, bărbatul hotărât să reziste muceniceşte într-un mariaj, pesemne, ameninţat de faliment, divorţatul retras într-o pustnicie urbană fragilă încercând să reziste orientându-şi viaţa după principii cât mai aspre, soţia nemulţumită moderat de postmoderna amorţeală a căsniciei......toate însă având un numitor comun: o acută lipsă de comunicare în viaţa de dincoace de tastaturi, absenţa prietenilor de încredere, aşteptarea unei stări de comuniune fertile, a liturghiei de după liturghie. Încerc să înţeleg suferinţele exprimate printre rânduri, din interiorul durerii mele care, dacă-mi permiteţi o indiscreţie, are, sau a avut cândva, conţinuturi asemănătoare cu fiecare caz în parte. Citind postările voastre, am recunoscut etape ale vieţii mele, cu întreaga lor ţesătură de sentinţe teoretice, impasuri insolubile, nădejdi aproape disperate, adăpostiri pasagere în acreală şi scârbă de viaţă, încordări idealiste de muşchi duhovniceşti insuficient antrenaţi şi atâtea alte încercări de a face faţă examenelor existenţiale ratate ale vieţii. Cel puţin un lucru am învăţat din toate astea: de pe buza prăpastiei, de la belvedere, nici nu-ţi poţi imagina cum e să zaci în abisurile ei.

Foarte bună observația acestor dialoguri interioare și cititul printre rânduri. :)
Ca de obicei, mă bucur să te citesc, Mihai, și îmi place când lași un pic și tu garda (mai) jos.

[fallen]

Sper sa nu am o judecata prea ingusta, e doar o parere; nu cumva Mantuitorul a zis "singura pricina pt care barbatul isi poate lasa femeia este adulterul"? Nu a zis nimic despre pricipnile pt care femeia isi poate lasa barbatul (violenta, amenintari, alcoolism, etc). Si acum pe bune, cam astea sunt cele mai frecvente situatii care duc la parasirea barbatului de catre femeie, poate chiar mai frecvente ca adulterul ("necomplicat").

[dobrin7m]

În prealabil postat de Mihailc

Ce îmi place în mod deosebit la topicul ăsta este senzaţia că fiecare, cu excepţia lui Alin care rămâne fidel rolului de procuror-şef la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dialoghează de fapt cu sine, încercând să-şi consolideze fundalul de motivaţii pentru situaţia în care se află. Nu e foarte greu de descifrat contextul fiecăruia: tânăra pură formal şi ritual care refuză să se mânjeacă iubind un lepros(= divorţat), femeia familistă a cărei opţiuni duhovniceşti nu sunt pe deplin împărtăşite de consort, bărbatul hotărât să reziste muceniceşte într-un mariaj, pesemne, ameninţat de faliment, divorţatul retras într-o pustnicie urbană fragilă încercând să reziste orientându-şi viaţa după principii cât mai aspre, soţia nemulţumită moderat de postmoderna amorţeală a căsniciei......toate însă având un numitor comun: o acută lipsă de comunicare în viaţa de dincoace de tastaturi, absenţa prietenilor de încredere, aşteptarea unei stări de comuniune fertile, a liturghiei de după liturghie. Încerc să înţeleg suferinţele exprimate printre rânduri, din interiorul durerii mele care, dacă-mi permiteţi o indiscreţie, are, sau a avut cândva, conţinuturi asemănătoare cu fiecare caz în parte. Citind postările voastre, am recunoscut etape ale vieţii mele, cu întreaga lor ţesătură de sentinţe teoretice, impasuri insolubile, nădejdi aproape disperate, adăpostiri pasagere în acreală şi scârbă de viaţă, încordări idealiste de muşchi duhovniceşti insuficient antrenaţi şi atâtea alte încercări de a face faţă examenelor existenţiale ratate ale vieţii. Cel puţin un lucru am învăţat din toate astea: de pe buza prăpastiei, de la belvedere, nici nu-ţi poţi imagina cum e să zaci în abisurile ei.

Cat adevar sunt in cuvintele acestea. Exact acelasi lucru l-am gandit si eu citind acest topic.

[fallen]

În prealabil postat de Mihailc

Cel puţin un lucru am învăţat din toate astea: de pe buza prăpastiei, de la belvedere, nici nu-ţi poţi imagina cum e să zaci în abisurile ei.

Asta mi-aduce aminte de un aforism al lui Nietsche care spune ceva de genul ca atunci cand te uiti in abis, si abisul se uita la tine. Nu stiu cum o fii asta, dar.. referitor la ce a zis Mihail, mie mi se pare destul de inspaimantatoare privelistea de pe marginea prapastiei, cand apuci sa o vezi. Insa de multe ori cazi inainte de a vedea ce se intampla, si nici macar nu realizezi ca esti in fundul unei prapastii.
Insa nu inteleg de ce atata dramatism in cazul de fata: oricine a cazut are dreptul (sau chiar datoria) sa se ridice. Iar cei de langa el poate ca ar trebui sa il ajute, sa ii intinda o mana, nu sa il marginalizeze.
Mai dificil este insa daca trebuie a cobori in prapastie sa-l scoti pe cel care a cazut, iar el se tine de tine dar in acelasi timp se uita in sus cu frica ca nu va putea sa urce, se uita si in jos cu frica ca ar putea sa cada din nou, si incepi sa te temi ca nu vei mai putea urca cu el in spate si daca va cadea, te va trage dupa el.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de AGabriela

Hristos a inviat!

Vin si eu cu o intrebare ce ma framanata in ultimul timp (nu sunt in situatia aceasta ci pur si simplu m-am gandit mai mult la ea): oare este pacat sa te casatoresti cu o persoana divortata, daca acel divort a avut loc datorita neintelegerii in fostul cuplu (exclus adulterul)?

Multumesc anticipat pentru parerile dvs.
AGabriela

Adevarat a inviat !

Eu nu am intalnit, nici in Biblie, nici in Sfanta Traditie, conceptul de divort ca disolutie facuta de om a legaturii casatoriei facuta de Dumnezeu. Prin urmare, persoanele divortate continua sa fie subiect al legaturii casatoriei, legatura care isi exercita efectele "pana ce moartea ii va desparti".

Prin urmare, intrebarea dv se reduce la "oare este pacat sa te casatoresti cu o persoana deja casatorita, care nu se intelege bine in fostul cuplu?".
Raspuns afirmativ: da, este pacat.

Inca din vremea misiunii publice a lui Isus poligamia, permisa o vreme in perioada Vechiului Testament, fusese deja abolita. Sfanta Biserica nu a permis poligamia nici chiar daca a fost vorba de regele Henric al VIII-lea. "Prefer sa pierd Anglia decat sa imi pierd sufletul" ar fi spus Papa de atunci.

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu nu am intalnit, nici in Biblie, nici in Sfanta Traditie, conceptul de divort ca disolutie facuta de om a legaturii casatoriei facuta de Dumnezeu. Prin urmare, persoanele divortate continua sa fie subiect al legaturii casatoriei, legatura care isi exercita efectele "pana ce moartea ii va desparti".

Prin urmare, intrebarea dv se reduce la "oare este pacat sa te casatoresti cu o persoana deja casatorita, care nu se intelege bine in fostul cuplu?".
Raspuns afirmativ: da, este pacat.

"Şi s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L şi zicând: Se cuvine, oare, omului să-şi lase femeia sa, pentru orice pricină? Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă. Ei I-au zis Lui: Pentru ce, dar, Moise a poruncit să-i dea carte de despărţire şi să o lase? El le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsaţi pe femeile voastre, dar din început nu a fost aşa. Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter." (Matei 19, 3-9)

Deci iată un argument biblic foarte clar că în acest caz, al adulterului, Hristos a permis divorţul ("cartea de despărţire") şi implicit şi recăsătorirea. Mai mult, în cazul respectiv, specificat de Însuşi Hristos, cel care divorţează de soţia lui (şi probabil că şi reciproca este valabilă, atunci când bărbatul comite preacurvia iar nu soţia) nu comite adulter, el având dreptul să despartă ceea ce înainte era unit în căsătorie. Şi având dreptul să se despartă şi să fie neunit are în mod implicit şi dreptul de a se recăsători, pentru că el nu mai este unit cu femeia respectivă înaintea lui Dumnezeu. Iar Hristos specifică clar acest lucru.

Cu alte cuvinte, acolo unde Hristos Iisus Însuşi a spus clar că poate exista divorţul, pentru motivul preacurviei, şi că deci căsătoria (fie ea şi religioasă) poate fi desfăcută, căci bărbatul îi poate da "cartea de despărţire" sau de divorţ femeii respective, fără a săvârşi adulter, adică fără a fi în păcat de moarte (spre deosebire de adulterină, care este în păcat de moarte) vine Biserica Romano-Catolică şi spune că de fapt lucrurile nu ar sta aşa, şi că ceea ce spune papa şi papismul este deasupra a ceea ce a spus Hristos Însuşi. De ce? Pentru că BRC pretinde că este indisolubilă căsătoria, că nu se poate desface (nici măcar când are loc un adulter) deşi Hristos Iisus Însuşi a spus foarte clar că există o cauză pentru care o căsătorie poate fi desfăcută, adică în cazul unei preacurvii sau adulter. Cu alte cuvinte căsătoria nu este chiar aşa de indisolubilă precum pretinde biserica romano-catolică, şi asta pe temeiul cuvintelor lui Iisus Hristos. În cazul în care căsătoria a fost desfăcută în mod justificat cel care a dat "cartea de despărţire" pe motive temeinice nu este vinovat de adulter, şi nu este deci în stare de păcat de moarte; mai mult el este dezlegat de unirea anterioară şi nu mai este "un singur trup" cu fosta soţie, nefiind vinovat de despărţirea a ceea ce "Dumnezeu a unit".

Ba da, uniunea poate fi ruptă, ea nu este absolut indisolubilă. Şi asta este specificat foarte clar de Însuşi Iisus Hristos: "Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter" (Matei 19, 9) de unde se poate vedea că nu este vorba doar de lăsarea soţiei sau despărţirea de soţie, ci şi de unirea în căsătorie cu o alta. Hristos Dumnezeu arată foarte clar că într-o asemenea situaţie separarea de una şi unirea cu o alta, în mod legitim, este posibilă, iar ceea ce nu este interzis de Hristos Iisus nu poate fi interzis de Biserică, decât dacă papa şi papismul sau biserica se consideră deasupra Cuvântului lui Dumnezeu, iar în acest caz este evident că despre asta este vorba. În cazul specificat de Hristos nu doar deci că uniunea poate fi ruptă, dar poate fi făcută alta valabilă, validă, legitimă. Se poate vedea că poziţia papistă este greşită.