Lupta cu pacatele straine

În prealabil postat de cristiboss56

Toti , avem convingerea ca . . . , dar asta-i marele dezastru , ca suntem convinsi ca gresim , si o facem voit intru smintirea celuilalt !
Suntem atat de rai , incat teoretizam si pacatuim la nesfarsit , calcand in picioare toate teoriile propovaduite , copiate , citate . . . !
Devenim ispititori , ispititi la randul nostru de cel de langa noi !
Mai cred Ecaterina , ca suntem astfel si cinici in "credinta" noastra , calcand cu buna voie in picioare cea ce "propovaduim" , si mai mult de atat il calcam in picioare " cu dragoste " pe cel de langa noi . Bine , aici este vorba de capitolul mandrie si nu numai !
Felicitari antoniap pentru subiectul adus aici , dar te asigur ca la sfarsitul discutilor de pe acest thread , lumina nu va fi !
Hristos a Inviat !

Pentru ce ma feliciti, Cristi? Am infiintat acest topic analizand in primul rand greselile mele in relatia cu ceilalti. Dar stiu ca Hristos S-a rastignit si pentru mine si pentru noi toti. De aceea ne ingaduie timp de pocainta.

Sa nu deznadajduim. Putem fi mai buni cu ajutorul lui Dumnezeu. Constientizarea pacatelor straine este o problema destul de delicata, indiferent ce roluri ne asumam in societate. Putem sa ne pocaim pentru pacatele pe care deja le-am constientizat. Dumnezeu sa ne ajute sa fim cat mai curati sufleteste.

Păcate străine de care se face responsabil creştinul atunci:
1. Când sfătuieşte pe altul să păcătuiască
2. Când porunceşte altuia să păcătuiască
3. Când se învoieşte cu altul la păcat
4. Când ajută altuia să păcătuiască
5. Când laudă pe cel ce face păcatul
6. Când ştie, dar tace de păcatul altuia
7. Când poate, dar nu voieşte să împiedice pe altul de a face păcatul


Sursa:
http://www.ortodoxia.md/descopera/9-...ele-apte-pcate

[beliver]

În prealabil postat de antoniap

Păcate străine de care se face responsabil creştinul atunci:
1. Când sfătuieşte pe altul să păcătuiască
2. Când porunceşte altuia să păcătuiască
3. Când se învoieşte cu altul la păcat
4. Când ajută altuia să păcătuiască
5. Când laudă pe cel ce face păcatul
6. Când ştie, dar tace de păcatul altuia
7. Când poate, dar nu voieşte să împiedice pe altul de a face păcatul


Sursa:
http://www.ortodoxia.md/descopera/9-...ele-apte-pcate

6. Când ştie, dar tace de păcatul altuia
Cum sa spui de pacatul altuia?Daca spui cuiva, se numeste barfa, daca spui la spovedanie te asemeni cu Iuda, adica mergi inaintea Lui sa parasti, in loc sa mergi cu pacatele tale il spovedesti pe altul?Daca tot ai deschis subiectul te rog spune-mi tu cum faci?Crezi ca Dumnezeu nu-l vede?Nu trebuie sa ne preocupam de pacatele noastre fiecare, sau nu ne vede Dumnezeu pe toti cum suntem?
7. Când poate, dar nu voieşte să împiedice pe altul de a face păcatul
Cum ai putea sa opresti pe cineva sa pacatuiasca daca el este hotarat sa o faca?Sau sa zicem ca ai o banuiala, ce poti sa faci?Crezi ca rezolvi ceva daca ii spui?
Eu cred ca singurele noastre arme sunt rugaciunile pentru aproapele, ca sa-i lumineze Dumnezeu mintea si sa-i dea gandul bun.Doamne ajuta!

[adam000]

În prealabil postat de antoniap

Exista situatii cand aproapele nostru greseste din cauza noastra. Poate ca uneori suntem prea mandri ori prea egoisti, prea zgarciti ori prea lacomi, prea lenesi ori prea invidiosi, prea maniosi ori prea indiferenti. Poate ca il smintim cu vorba noastra ori cu exemplul personal, cu tinuta ori cu privirea.

Va propun sa ne gandim la situatii in care ne putem face partasi la pacate straine. Si acestea sunt mentionate in Indreptarul de spovedanie, deci trebuie marturisite.

Buna intrebarea. Prin orice pacat facem noi, sintem un exemplu pentru aproapele nostru ca el sa pacatuiasca (un exemplu rau prin care putem sminti).
Prin orice pacat pe care il facem il ranim pe aproapele nostru, iar rana lui doar Dumnezeu o poate vindeca, chiar daca aproapele ne iarta. Consecintele (asupra aproapelui si asupra celorlalti raman). Ca si cand daca rupi mana cuiva, chiar daca acel om te iarta, consecinta ramane - el va trebui sa traiasca toata viata fara o mana, iar tu va trebui sa traiesti cu aceasta realitate - ca pt aproapele tau mutilat prin pacatul tau consecintele raman, slabiciunea/handicapul sau va ramane - doar Dumnezeu poate sa faca la loc sau sa-i dea o proteza. Cam ce sentimente generam in aproapele nostru intr-o asemenea situatie, in care poate pt agresiunea initiala a pacatului nostru ne-a iertat si uitat, dar in fiecare dimineata cand se trezeste constata mutilarea consecintei pacatului/raului nostru poate (poate chiar neintentionat, dar nu mai putin facut, savarsit), de ex in fiecare dimineata constata ca va trebui sa traiasca fara o mana (zic si eu asa, dar poate ca la nivel sufletesc sau psihologic poate ca e mult mai rau raul facut). Apropo - oare nu ar trebui ca noi sa ne rugam zilnic ca Dumnezeu sa faca sa vindece inapoi consecintele pacatelor/relelor noastre (chiar neintentionate) pe care le-am facut (chiar si neintentionat) asupra aproapelui nostru?
Prin orice pacat pe care il facem de fapt sufera intreaga creatie a Lui Dumnezeu - sufera toti, si cei nevinovati - asa cum atunci cand te lovesti la deget (parintele Rafail Noica dadea exemplul acesta) sufera toate si la distanta: vezi stele verzi, te doare capul (simti durerea cu capul tau), lacrimezi, etc (poate te indoi de durere, etc), sufera toate madularele trupului de fapt, asa cand un madular al Bisericii (un om) face un pacat, sufera toate madularele Bisericii (toti crestinii) pt pacatul lui.
Un alt parinte dadea exemplul unui tablou prin analogie cu lumea creata de Dumnezeu: daca intr-o parte doar (si o parte mica) cineva strica ceva la un tablou (da cu pensula si sterge ceva dintr-un tablou sau il mazgaleste), atunci se strica armonia intregului tablou, practic strica intregul tablou - asa si pacatele noastre, nu ne strica doar pe noi ci intreaga creatie a lui Dumnezeu (intreaga lume creata). Este o realitate duhovniceasca de care poate ca noi nici nu ne dam seama, dar asta nu o face mai putin reala si nici nu inseamna ca daca nu o constientizam, am fi mai putin responsabili de ea, sau ca nu vom da seama cu toata responsabilitatea la momemntul judecatii noastre de aceste aspecte.

În prealabil postat de adam000

Buna intrebarea. Prin orice pacat facem noi, sintem un exemplu pentru aproapele nostru ca el sa pacatuiasca (un exemplu rau prin care putem sminti).
Prin orice pacat pe care il facem il ranim pe aproapele nostru, iar rana lui doar Dumnezeu o poate vindeca, chiar daca aproapele ne iarta. Consecintele (asupra aproapelui si asupra celorlalti raman). Ca si cand daca rupi mana cuiva, chiar daca acel om te iarta, consecinta ramane - el va trebui sa traiasca toata viata fara o mana, iar tu va trebui sa traiesti cu aceasta realitate - ca pt aproapele tau mutilat prin pacatul tau consecintele raman, slabiciunea/handicapul sau va ramane - doar Dumnezeu poate sa faca la loc sau sa-i dea o proteza. Cam ce sentimente generam in aproapele nostru intr-o asemenea situatie, in care poate pt agresiunea initiala a pacatului nostru ne-a iertat si uitat, dar in fiecare dimineata cand se trezeste constata mutilarea consecintei pacatului/raului nostru poate (poate chiar neintentionat, dar nu mai putin facut, savarsit), de ex in fiecare dimineata constata ca va trebui sa traiasca fara o mana (zic si eu asa, dar poate ca la nivel sufletesc sau psihologic poate ca e mult mai rau raul facut). Apropo - oare nu ar trebui ca noi sa ne rugam zilnic ca Dumnezeu sa faca sa vindece inapoi consecintele pacatelor/relelor noastre (chiar neintentionate) pe care le-am facut (chiar si neintentionat) asupra aproapelui nostru?
Prin orice pacat pe care il facem de fapt sufera intreaga creatie a Lui Dumnezeu - sufera toti, si cei nevinovati - asa cum atunci cand te lovesti la deget (parintele Rafail Noica dadea exemplul acesta) sufera toate si la distanta: vezi stele verzi, te doare capul (simti durerea cu capul tau), lacrimezi, etc (poate te indoi de durere, etc), sufera toate madularele trupului de fapt, asa cand un madular al Bisericii (un om) face un pacat, sufera toate madularele Bisericii (toti crestinii) pt pacatul lui.
Un alt parinte dadea exemplul unui tablou prin analogie cu lumea creata de Dumnezeu: daca intr-o parte doar (si o parte mica) cineva strica ceva la un tablou (da cu pensula si sterge ceva dintr-un tablou sau il mazgaleste), atunci se strica armonia intregului tablou, practic strica intregul tablou - asa si pacatele noastre, nu ne strica doar pe noi ci intreaga creatie a lui Dumnezeu (intreaga lume creata). Este o realitate duhovniceasca de care poate ca noi nici nu ne dam seama, dar asta nu o face mai putin reala si nici nu inseamna ca daca nu o constientizam, am fi mai putin responsabili de ea, sau ca nu vom da seama cu toata responsabilitatea la momemntul judecatii noastre de aceste aspecte.

Cred ca ar fi o idee cat se poate de buna sa ne rugam zilnic pentru cei pe care i-am ranit in vreun fel cu voie sau fara voie.