O cronologie mai puțin cunoscută a Ortodoxiei în cel de-al douăzecilea veac

[MihaiG]

Scoţianul a încercat, plin de tact, spun eu, să aplaneze conflictul şi avalanşa de acuzaţii din categoria a cui preoţi sunt mai mânjiţi, schimbând subiectul, lucru pentru care îi mulţumesc.

În concluzie la toată discuţia despre Iugoslavia vreau să postez încă o dată cuvântul răposatului întru Domnul Pavle, patriarh al Serbiei, în taducerea mea aproximativă din engleză:

"Toţi sunt vinovaţi. Sunt criminali în fiecare tabără. Doar Dumnezeu ştie cine are cea mai mare vină şi cine a săvârşit cele mai mari păcate. Biserica trebuie să condamne toate atrocităţile care au fost comise, indiferent de religia sau etnia celui care le-a comis. Păcatul unuia nu justifică păcatul altuia. Cu toţii ne vom înfăţişa, împreună, la Judecată şi va trebui să răspundem pentru propriile păcate. Numeni nu se va putea dezvinovăţi spunând că şi altul este vinovat."

[Decebal]

Totuşi rămân mari semne de întrebare cu privire la cauzele pentru care astfel de evenimente au loc, iar după atâţia zeci de ani ortodocşii, români sau alţii, ştiu foarte puţine sau marea majoritate nimic despre cele întâmplate în Croaţia celui de-al doilea război mondial, foarte mulţi autori fiind de acord că catolicismul are partea lui de responsabilitate în ceea ce unii numesc chiar fenomen de genocid la adresa sârbilor ortodocşi, sute de mii (după unii, în special croaţi, doar zeci de mii) de sârbi ortodocşi ucişi pentru că erau sârbi şi ortodocşi, la care se adaugă distrugerile şi furturile de biserici şi darea lor în proprietatea papistaşilor, torturile, convertirile forţate la catolicism (în 1944 Stepinac îi comunica lui Pius XII un nivel de aprox. 240.000 de ortodocşi convertiţi cu forţa la papistăşie), deportările. În România se ştiu foarte puţine despre aceste evenimente la care catolicismul a dovedit încă o dată, dar de această dată în cel mai criminal, atroce şi cinic mod, care este adevărata lor poziţie faţă de Biserica Ortodoxă, "al doilea plămân al creştinătăţii europene", "biserica soră".

Cum este posibil, deci, ca la atâţia zeci de ani, şi în contextul în care există români şi ortodocşi şi din structurile clericale care ştiu aceste lucruri, populaţia română ortodoxă să nu cunoască aproape absolut nimic despre aceste fapte (eu însumi mărturisesc că am aflat absolut întâmplător navigând la întâmplare şi căutând altceva pe net, când am dat de aceste informaţii), doar puţini români cunoscând câte ceva despre evenimente?

Cum este posibil ca ortodocşii români, dar nu numai români, ci la nivelul chiar al Ortodoxiei, să nu se ocupe de aflarea şi răspândirea adevărului cu privire la aceste crime (pe care unii istorici le numesc genocid, ba mai mult în ceea ce îi priveşte pe sârbii ortodocşi, chiar unul motivat nu doar etnic, ci şi religios, şi faţă de care în esenţă şi la urma urmei catolicismul nu doar că nu s-a opus, dar a mai şi profitat şi înşfăcat prăzile de pe urma lui, şi pe care nu-l recunoaşte) şi cum este posibil să nu existe comemorare la nivelul întregii ortodoxii faţă de aceşti fraţi ortodocşi care au murit în esenţă nevinovaţi, mulţi dintre ei omorâţi fără nicio vină, cu o cruzime inimaginabilă, chiar şi de către clerici papistaşi, mulţi dintre ei făcând parte din ordinul franciscanilor? Cum este posibil ca ortodocşii români, şi nu numai, să nu caute după adevăr, în condiţiile în care vedem clar tăcerea absolut criminală a mass-mediei mainstream cu privire la acest subiect, singurele informaţii putând fi achiziţionate prin achiziţii de cărţi în limbi străine (nouă) şi de pe internet, şi cum este posibil să nu existe nimic făcut pentru memoria lor şi pentru a înţelege cu cine avem de fapt de a face atunci când avem de a face cu catolicismul?

[Decebal]

Aici nu se mai pune problema de scuze, cred că să mai aştepţi scuze după aşa ceva este mult prea mult; că e vorba şi despre ecumenism aici, cred că în mod normal nu ar mai trebui să se mai pună problema vreunui ecumenism cu papistaşii după aşa ceva, însă având în vedere că astfel de probleme nici nu se iau în calcul în aşa zisul dialog ecumenic, mie îmi este extrem de straniu, de bizar cum ortodocşii continuă aşa zisul dialog ecumenic cu autorităţile catolicismului; s-ar mai putea discuta ecumenic cu catolici, de rând să le zic aşa. Chiar acum am remarcat ceva la Cătălin, anume că pune totul pe seama unor "greşeli omeneşti"; ei bine, în cazul catolicismului nu era vorba despre aşa ceva, era un întreg sistem, o întreagă mentalitate, nu întâmplător a "fuzionat" în mai multe locuri catolicismul cu fascismul; catolicismul însuşi are o mentalitate, în plan religios, de tip fascist, exclusivist, şi de-a lungul istoriei şi-a şi "justificat" doctrinar multe crime pe care fie le-a făcut, fie de pe urma cărora a profitat. Dacă ai citit la un alt thread poate ai văzut cum justifica Inocenţiu III toată agresiunea împotriva creştinilor răsăriteni, în special bizantini: era vorba despre o "hotărâre a divinităţii", iar ei o puneau în practică, arătând prin aceasta că mentalitatea de a se pune în locul lui Dumnezeu şi de a emite astfel de sentinţe în locul Lui este veche în catolicism, şi probabil nu întâmplător s-a tot vorbit de mentalitatea antihristică ce a caracterizat cel puţin în anumite momente papalitatea "catolică" romană. Papistaşii s-au obişnuit de mult să se joace de-a Dumnezeu, asta fiind consecinţa practică a ideologiei eretice a papalismului: papa este "vicarul" lui Dumnezeu, şi prin urmare are "puterea", "dreptul", "legitimitatea" şi "legalitatea" de a face judecăţi, dreptate, etc în numele Lui, ca şi cum ar fi însăşi judecata lui Dumnezeu. Mulţi "catolici" chiar aşa şi gândeau cu ocazia a ceea ce unii istorici numesc genocidul sârbilor ortodocşi din Croaţia celui de-al doilea război mondial. Este "dreptul jurisdicţiei universale" a papalităţii în cele spirituale şi temporale, fascismul clerical (care nu a fost specific doar Croaţiei fasciste) fiind o consecinţă a mentalităţii antihristice a catolicismului pentru care clericii nu sunt doar nişte trimişi ai lui Iisus Hristos, ci acţionează in persona Christi, în locul lui Hristos, ca şi cum ar fi Însuşi Hristos acolo. Altfel spus, spre deosebire de Cătălin, care vede nişte simple greşeli omeneşti (probabil din cauză că nu a experimentat el pe pielea lui ce s-a întâmplat sârbilor ortodocşi) în ceea ce s-a întâmplat, eu cred că este vorba de mult mai mult, de nişte legături mai mult sau mai puţin vizibile între catolicism şi fascism, spiritul exclusivist, revanşard, totalitar al catolicismului inducând anumite predispoziţii "duhovniceşti" la elemente de mentalitate totalitară fascistă exclusivistă. Chiar Stepinac scria la 28 martie 1941: "Schisma (Ortodoxia Răsăriteană) este cel mai mare blestem în Europa, aproape mai mare decât Protestantismul. Aici nu este morală, nici principii, nici adevăr, nici justiţie, nici onestitate"; avea şi el dreptatea lui, dar textul arată foarte clar mentalitatea ostilă ortodoxiei specifică multor clerici "catolici", de la care s-a răspândit la adepţii de rând.

[MihaiG]

În prealabil postat de Decebal

fascismul clerical (care nu a fost specific doar Croaţiei fasciste)

Într-adevăr, fascismul clerical nu este specific doar Croaţiei fasciste.

Printre exemplele de organizaţii care se încadrează sub acest apelativ regăsim Garda de Fier (organizaţie a ortodocşilor români) sau OBRAZ (organizaţie a ortodocşilor sârbi).

[catalin2]

În prealabil postat de Decebal

Cum este posibil ca ortodocşii români, dar nu numai români, ci la nivelul chiar al Ortodoxiei, să nu se ocupe de aflarea şi răspândirea adevărului cu privire la aceste crime .

Pentru ca ortodoxia nu pe asta se bazeaza, ci pe aratarea invataturii gresite a catolicismului. Are un precedent in cruciade, cand si preotii si calugarii luptau in armata, de aceea bizantinii erau uimiti sa vada preoti soldati.

[Decebal]

În prealabil postat de catalin2

Pentru ca ortodoxia nu pe asta se bazeaza, ci pe aratarea invataturii gresite a catolicismului.

Dar nu era vorba neapărat despre a arăta una dintre adevăratele feţe ale "catolic"-ismului, ci despre solidaritatea cu fraţii ortodocşi sârbi. Cel puţin asta este ceva foarte normal pentru Biserica Sobornicească, pentru Sobornost, poate nu şi pentru tine şi pentru alţii ca tine care nu înţelegeţi ceea ce implică sobornicitatea sau, în cazul unora, ascunderea acestei istorii criminale este doar o jertfă pe altarul făcăturii ecumeniste. După cum am mai spus, după cele ce s-au întâmplat nu mai poate fi, cel puţin din punctul meu de vedere, loc de vreun dialog real ecumenic, ci doar de o făţărnicie ecumenistă în care adevărul, atât teologic cât şi istoric, nu mai are în fapt nicio valoare.