Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Tu, care te lupți cu valurile acestei vieți, ai nevoie de mângâierea Sfintelor Scripturi


Săgeţile vrăşmaşilor văzuţi şi nevăzuţi te lovesc fără încetare de peste tot. De aceea ai nevoie de armele Sfintelor Scripturi. Te rog să le citeşti, fie că ştii, fie că nu ştii puterea cuvintelor lor.

Tu, care în fiecare zi te lupţi cu valurile mării acestei vieţi cuprinse de furtună şi eşti încărcat cu atâtea păcate, ai nevoie în permanenţă de mângâierea Sfintelor Scripturi. Te afli în prima linie a luptei pentru supravieţuire şi eşti rănit în permanenţă. Femeia ta te mânie, fiul tău te supără, angajatul tău te enervează, duşmanul tău îţi face necazuri, prietenul te invidiază, vecinul te înjură, asociatul te sapă, iar judecătorul te ameninţă.
La acestea se adaugă multe situaţii şi împrejurări care te tulbură, te neliniştesc, te mâhnesc şi te întristează, ducându-te până în pragul deznădejdii. Săgeţile vrăşmaşilor văzuţi şi nevăzuţi te lovesc fără încetare de peste tot.
De aceea ai nevoie de armele Sfintelor Scripturi. Te rog să le citeşti, fie că ştii, fie că nu ştii puterea cuvintelor lor. Dacă le citim de multe ori, cele ce învăţăm acolo nu se mai şterg din mintea noastră. Şi adesea, ce nu putem înţelege astăzi, dacă citim şi mâine, înţelegem imediat, pentru că bunul Dumnezeu ne luminează mintea în chip nevăzut. Pentru înţelegerea Sfintelor Scripturi nu este nevoie de înţelepciune omenească,ci de descoperirea Duhului Sfânt.
Dacă cercetăm Scriptura cu atenţie şi nu în fugă, vom dobândi mântuireapropovăduită în ea. Căci dacă ne umplem sufletele de învăţăturile sale, vom afla adevărurile dogmatice şi vom păşi spre viaţa desăvârşită.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, p. 354)

[cristiboss56]

Cu cât păşeşti mai sigur pe calea ce duce spre cetatea împărăţiei şi te apropii de cetatea lui Dumnezeu, cu atâta să ai mai mult ca semn tăria necazurilor ce te întâmpină.

Când afli pace neschimbată în calea ta, teme-te, pentru că eşti departe de cărarea pe care păşesc picioarele obosite ale sfinţilor.
Căci cu cât păşeşti mai sigur pe calea ce duce spre cetatea împărăţiei şi te apropii de cetatea lui Dumnezeu, cu atâta să ai mai mult ca semn tăria necazurilor ce te întâmpină. Și cu cât te apropii şi înaintezi, cu atât se înmulţesc încercările împotriva ta.
Când simţi deci în sufletul tău încercări mai felurite şi mai mari, să ştii că în acele timpuri sufletul tău a primit cu adevărat în ascuns o altă treaptă mai înaltă şi i s-a adăugat la starea în care se află un har nou.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. X, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, pp. 241-242)

[cristiboss56]

Prin pedeapsa pe care o va primi, va fi pildă celorlalţi, care vor vedea astfel că nu este bine să lupţi împotriva lui Dumnezeu.

Cine luptă împotriva lui Dumnezeu nu sfârşeşte niciodată bine. Poate că pentru multă vreme nu păţeşte nimic, căci milostivul Dumnezeu îi dă acestuia prilejul să îşi revină şi să se pocăiască.
Dar dacă el nu se foloseşte din păsuirea lui Dumnezeu şi rămâne în răutatea sa, va fi pedepsit fără îndoială. Iar prin pedeapsa pe care o va primi, va fi pildă celorlalţi, care vor vedea astfel că nu este bine să lupţi împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu este cu putinţă ca cineva să scape de atotputernica Sa mână.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, p. 357)

[cristiboss56]

Secerisul este mult, dar lucratorii sunt putini. (Matei 9, 37)

Ce minunate sunt zilele de vara, cu campii bogate, presarate cu flori, cu lanuri acoperite cu grane care dau in copt si ce bine se potriveste acest anotimp cu viata omului!
Fiecare zi care ne este data de Dumnezeu ne ofera o infinitate de posibilitati de a sluji Domnului in fiecare clipa. Daca vom fi atenti si grijulii cu ea, ar putea fi o splendida floare deschisa ochilor nostri. Frumusetea si mireasma ei ar trebui sa ajunga in acele cotloane intunecate unde iubirea lui Dumnezeu nu patrunde.
Holda vietii noastre este incarcata de spice care nu s-au copt inca, dar care promit o recolta bogata; sa-i purtam de grija, sa nu irosim nicio clipa, niciun prilej de a fertiliza pamantul, pentru a face ca recolta sa dea in parg cat mai repede. Taramul de activitate care ni se deschide in fata este netarmurit, depinde doar de noi sa muncim, sau sa ramanem cu mainile incrucisate.
Fiecare sa se intrebe astazi: Cum mi-am folosit ziua de ieri? Iar la sfarsitul saptamanii, ajunsi in Ziua Domnului, sa privim in urma si sa ne intrebam cum ni se prezinta campul: infloritor, cu roade coapte, sau lasat in paragina, nelucrat, neingrijit, napadit de buruieni? Sa ne aducem aminte cat de scump este timpul, sa nu irosim nicio clipa si atunci campul vietii noastre ni se va infatisa infloritor, plin de frumusele. Secerisul este mult peste tot, sa ne grabim sa fim lucratori harnici pe ogorul Domnului, sa fim gata sa ne dam si viata pentru a-l lucra cum se cuvine.

(din: “Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“,

[cristiboss56]

Supărarea şi mânia pe care le manifestaţi atunci când cineva vă tulbură momentele de singurătate nu sunt bune la nimic... ele sunt rodul îngâmfării

Pornirea mâniei în cazul neplăcerilor trebuie alungată cu rugăciunea şi cu meditaţia de fiecare dată până la pieirea ei completă. Şi rău nu va fi, dar altfel va fi.
Supărarea şi mânia pe care le manifestaţi atunci când cineva vă tulbură momentele de singurătate nu sunt bune la nimic... Ele sunt rodul îngâmfării: nu îndrăzni să mă deranjezi. Atunci şi vrăjmaşul se priponeşte lângă voi. Hotărâți-vă să nu vă dedaţi acestui simţământ. (...)
Izbucnirile vă copleşesc... Învăţaţi să nu le dați curs ci, îndată ce apar, înăbuşiţi-le. Că vă ieşiţi din fire nu ar fi nimic, însă aici este tot egoismul sau omul păcătos. Rugaţi-vă şi adunaţi-vă singuri gândurile care ar putea fi apa pusă pe acest foc. Pomenirea lui Dumnezeu și pomenirea morţii păstraţi-le. Aceste două gânduri sunt puterea a tot binele şi alungarea a tot răul...
Binevoiţi să vă limitaţi întotdeauna numai explicaţiile blânde şi supuse, iar cearta să o scoate-ți din vocabularul vostru. Pe lume nu există nimic din pricina căruia să vă puteţi certa serios, în afară de mântuirii sufletului.
Cu irascibilitatea cine să vă ajute să o scoateţi la capăt? Singuri trebuie să găsiţi mijlocul. Izbucnirea are loc atunci când cineva îşi permite să facă ceva împotriva voinţei voastre... a dorinţei... sau a poruncii voastre.
A nu rosti cuvinte mânioase este marea desăvârşire... La baza acesteia stă lipsa irascibilității inimii, căci ea, ca razele, se revarsă prin predarea sinelui în voia lui Dumnezeu, cu conştiinţa că Dumnezeu îngăduie neplăcerile pentru încercare şi să ne arate nouă cât de trainică este orientarea noastră lăuntrică bună... care ne şi obligă să ne purtăm în asemenea cazuri cu blândețe fiind încredinţaţi că Dumnezeu însuşi ne privește în această clipă.

(Sf. Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, p. 233-234)

[cristiboss56]

Supărarea, osândirea, neîngăduinţa, exigenţa... Toate acestea, desigur, nu sunt virtuţi şi reduc calitatea bună a firii voastre

Supărarea, osândirea, neîngăduinţa, exigenţa... Toate acestea, desigur, nu sunt virtuţi şi reduc calitatea bună a firii voastre. De aceea trebuie eliminate de pe lista calităţilor voastre. Cum să faceţi acest lucru? Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla (Luca 11, 9). În primul rând: să nu daţi curs acestor porniri, ci, cum apar, aşa să le şi curmaţi şi să le înăbuşiţi ca acolo unde se nasc să şi rămână, fără să iasă în afară. În al doilea rând: după fiecare manifestare a acestor porniri să vă căiţi înaintea Domnului şi să vă curăţiţi inima. În al treilea rând: fiecare caz de acest fel să-l cercetaţi şi să scoateţi învăţăminte din el ca data următoare să ştiţi să evitaţi supărarea. Şi mai mult decât toate, ostenindu-vă astfel, să vă rugaţi: căci fără Domnul nimic nu veţi face aici.
Supărarea este un mare duşman. În ea, egoismul, rădăcina tuturor păcatelor, se vede şi se manifestă cu toată puterea lui. Trebuie să vă păziţi şi să vă rugaţi...
Desigur, nu este bine să vă supăraţi, însă când acest lucru este urmarea temperamentului, vinovăţia cuprinde aici numai acea parte în care conştiinţa se poartă cu indiferenţă faţă de aceste porniri.


(Sf. Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Editura Egumenița, p. 232)

[cristiboss56]

Cel ce vrea să se roage curat, să se roage mai întâi pentru împreună lucrarea lacrimilor, pentru ca prin plâns să îmblânzească sălbăticia sufletului și să dobândească rugăciunea curată

Rugăciunea este odrasla blândeții și a nemânierii. Rugăciunea este culmea bucuriei și a mulțumirii, apărarea de întristare și deznădejde. Trebuie așadar ca mintea la vremea rugăciunii să stea fără glas. Atunci poate cineva să se roage. Căci rugăciunea este vorbire cu Dumnezeu. Iar rugăciunea cu plâns și în duh este hrană minții, întocmai cum pâinea este hrană trupului. Fericită este mintea care la vremea rugăciunii vorbește fără împrăștiere cu Dumnezeu, aceasta, ca un vultur tânăr, se ridică la înălțime și cu totul schimbată de schimbarea lui Dumnezeu devine luminoasă. Și când stăm la rugăciune să nu ne rugăm să se facă voia noastră, precum se spune, ci voia lui Dumnezeu, precum am fost învățați: „facă-se voia Ta”. Cel ce vrea să se roage curat, să se roage mai întâi pentru împreună lucrarea lacrimilor, pentru ca prin plâns să îmblânzească sălbăticia sufletului și să dobândească rugăciunea curată. Căci și rugăciunea stăruitoare și neîncetată, prin vorbirea cu Dumnezeu, smulge mintea din cugetele lumești și o înfățișează lui Dumnezeu și prin apropierea de Dumnezeu, se umple de evlavie și blândețe. Fără smerenie, rugăciunea nu poate fi bineprimită. Domnul caută la rugăciunea celor smeriți și nu a disprețuit cererea lor. Așadar, cel ce vrea să își curățească inima să o aprindă mereu cu pomenirea Domnului, având numai și numai această cugetare și lucrare neîncetată. Căci nu trebuie ca uneori să ne rugăm și alteori nu, cei ce vor să lepede necurăția lor pururea trebuie să se îndeletnicească cu rugăciunea prin supravegherea minții, chiar dacă umblăm în curte, afară din cămările de rugăciune”.


Din cartea Sfântul Nectarie,"Morala creștină "