Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Paisie Aghioritul

[dobrin7m]

În prealabil postat de cezar_ioan

M-am consultat astăzi cu un om pe care îl consider în măsură să spună un cuvânt pe această temă. El s-a abţinut să comenteze, însă a spus totuşi ceva. Anume, a pus o întrebare:
Acatistul este rodul obştii Părintelui, a celor care au convieţuit nemijlocit cu Părintele? Şi a subliniat cuvântul "obşte".
Apoi a mai întrebat: N-ar fi bine să ne gândim măcar un pic şi la Duhul Sfânt? Îl avem noi, eu, tu individual? Îl are obştea? Îl are Soborul? Duhul Sfânt nu are nici un amestec în această chestiune? Discernământul elaborării acatistului cui aparţine? Numai mie, numai ţie, numai unor persoane, oricare ar fi ele?...

P.S. Sper să nu se înţeleagă că am o atitudine de respingere faţă de Cuviosul Paisie. Ferească Dumnezeu! (M-am referit doar la acatist, la iniţiativa autorilor lui şi la grabnica lui îmbrăţişare.) Nădăjduiesc, chiar, să trăim bucuria canonizării Cuviosului, cât mai curînd. Ar fi o veste minunată şi încă un dar de la Dumnezeu, prin Biserica Lui.

Procedurile de canonizare ale Par. Paisie Aghiratul se afla in curs de desfasurare in Grecia.
Cea mai mare dovada de smerenie este a socoti ca toti ceilalti sunt drepti aidoma sfintilor iar noi niste simpli pacatosi. Asta legat de vorbele Ekaterinei si raspunsul tau.

Apoi printre criteriile de canonizare unul din cele mai importante este si evlavia poporului ca si marturiile oamenilor legat de minunile savarsite de Par. Paisie. Aidoma cum noi romanii consideram ca Par. Arsenie Boca trebuie canonizat considerandu-l sfant la fel se intampla in Grecia cu grecii si Par. Paisie Aghioratul.

Cred ca nu noi putem decide la cine sa aiba evlavie oamenii si la cine nu, si nici nu putem judeca si condamna pe cei care au evlavie.
As dori sa iti povestesc acum un exemplu din viata acestui cuvios, de alftel consemnata in cartea "Marii initiati ai Indiei si Par. Paisie".
In Sfantul Munte urca mereu un om care imbolnavindu-se de cancer la plamani a venit deznadajduit la Parintele Paisie. Ei bine acest om, mergea mereu la parintele iar autorul cartii l-a intalnit odata urcand impreuna la chilia parintelui. Ulterior a aflat ca acest om nu mai avea plamanii si era o minune cum mai traia insa cu voia Domnului imposibilul devenise posibil. Daca intrebi pe toti oamenii care au trait o minune de vindecare sau de orice fel avuta in preajma cuviosului cu siguranta ca aceia vor spune "este un sfant". Vom putea noi vreodata sa ii contrazicem?

De altfel monahii din Sfantul Munte care l-au cunoscut spun ca pr. Paisie Aghioratul era atat de iubit de sfinti si de Maica Domnului incat mereu veneau la el sa il imbratiseze si sa il mangaie.

Iata un fragment din cartea Marturii despre Par. Paisie Aghioratul - Marturia IPS Ierotei Mitropolitul Nafpactului:
"Staretul era constient de ceea ce este Biserica. Adica era constient ca ea este comuniunea cu sfintii intru Hristos. El a vazut pe ingerul care i-a adus hrana, l-a vazut pe ingerul sau pazitor care il slujea atunci cand avea nevoie. A vazut sfinti, cum ar fi Sfintii Trei Ierarhi, Sfanta Ecaterina, Sfantul Ioan Teologul, ceata Cuviosilor Parinti, Sfantul Isaac Sirul, Sfanta Eufimia, Sfantul Pantelimon, Sfantul Luchilian, Sfantul Arsenie si altii. Odata, i s-a aratat un sfant in lumina, idar cand l-a intrebat, acela i-a raspuns ca este Sfantul Vlasie din Sclavena. Alta data s-a invrednicit de o cercetare a Maicii Domnului in timpul noptii. Apoi a vazut-o pe Maica Domnului imbracata in alb. In repetate randuri a primit afectiunea ei materna, a vorbit cu ea si a primit hrana din preacuratele ei maini. Pe Maica Domnului o avea drept mama, iar pe Sfanta Eufimia sora.

Odata a trait in chip simtit harul lui Dumnezeu. Acesta l-a intarit si l-a sprijinit duhovniceste timp de zece ani. Se nevoia cu rugaciunea inimii si adeseori mintea lui era rapita in contemplatie. A vazut lumina necreata, care, asa cum spunea el, era “mai puternica decat lumina soarelui. Acesta isi pierdea stralucirea in fata ei. Vedeam soarele, iar lumina lui mi se parea palida, lipsita de stralucire, asa cum este lumina atunci cand este luna plina. Am vazut mult timp acea lumina. Dupa aceea, cand ea a disparut si harul s-a micsorat, atunci nu am mai simtit nicio mangaiere sau bucurie“. Atat de inalta a fost acea traire binecuvantata, incat atunci cand a luat sfarsit si a trebuit sa manane, sa bea sau sa faca lucru de mana, se simtea ca “un animal”. S-a invrednicit sa-L vada si pe Hristos Insusi, inca de la varsta de cincisprezece ani. Despre o alta experienta dumnezeiasca povesteste el insusi: “Deodata peretele chiliei mele a disparut si L-am vazut pe Hristos in lumina, la o distanta de vreo sase metri“. A simtit Sfanta Impartasanie ca Trup al lui Hristos.

Staretul Paisie avea toate insusirile proorocilor si ale marilor barbati cuviosi. Pe toate le vedea curat. A vazut sufletul batranului Filaret românul in clipa in care urca la cer ca “un copilas de doisprezece ani, intr-o lumina cereasca.”

"Vindeca bolile sufletesti si trupesti ale oamenilor, facea minuni multe si mari si, povatuit de Duhul Sfant, pricinuia schimbari duhovnicesti in cel cu care vorbea.

Pururea pomenitul Staret a facut, pentru dragostea lui Hristos, o asceza mare, jertfe peste masura firii omenesti. SI de aceea Dumnezeu l-a umplut de bogatele Sale daruri, caci el rasplateste din belsug pe fiii Sai marinimosi.

Staretul si-a curatat partea rationala a sufletului sau, pentru care a primit de la Duhul Sfant intelepciunea si cunoastera ratiunilor lucrurilor. Pentru aceasta cuvantul sau atragea pe cei care il ascultau. De asemenea, el traia cele viitoare si ascunse, pentru care a primit darul credintei lucratoare in Dumnezeu si si-a sporit iubirea pentru aproapele, jertfindu-se zilnic pentru intreaga familie a lui Adam. Pentru aceasta a primit darul tamaduirilor."

Te intrebai daca Duhul Sfant are vreun amestec in aceasta chestiune a acatistului. Insa privind la marturiile oamenilor la multele si minunatele daruri dumnezeiesti pe care le-a primit de la Dumnezeu, putem spune daca merita sau nu merita un acatist acest cuvios?

[dobrin7m]

As mai dori sa va povestesc ceva personal. In primul an al meu dupa indreptarea mea catre Dumnezeu, catre credinta, am cunoscut prin scrierile Parintelui, pe parintele Paisie. Si asa cum simteam Muntele Sfant pulsand de viata sfanta la fel simteam ocrotirea cuviosului al carui mormant se afla la nici 50 km departare de unde locuiam - la Man. Suroti. A fost o perioada de cateva luni imi amintesc, minunata, simteam o evlavie fata de cuvios cum nu mai simtisem, insa gandurile de indoiala: a fost un calugar si atat, nu e sfant, a indepartat usor usor simtirile ce le traiam.

[cezar_ioan]

Doamnă, mă iertaţi de precizare: eu sunt bărbat creştin, nu torc melodrame şi sentimentalisme. Iar de puţul fără de fund al auto-înşelării psihismului sunt sătul, credeţi-mă, sătul...
Faptul că sunt poet, adică dau frâu larg sentimentelor, bune sau rele, nu înseamnă că sunt şi imbecil sentimental.
Eu prin Biserică înţeleg altceva decât un loc unde ne deversăm frustrările şi dorurile cărnii.

Dezbaterea despre acatistul Cuviosului este, după mine, moartă din faşă. Aici nu se-întâlnesc idei omeneşti, ci patimi.
Nu este, aşadar, cazul să mai scriu vreun cuvânt pe acest topic delirant şi schismatic.

[dobrin7m]

În prealabil postat de cezar_ioan

Doamnă, mă iertaţi de precizare: eu sunt bărbat creştin, nu torc melodrame şi sentimentalisme. Iar de puţul fără de fund al auto-înşelării psihismului sunt sătul, credeţi-mă, sătul...
Faptul că sunt poet, adică dau frâu larg sentimentelor, bune sau rele, nu înseamnă că sunt şi imbecil sentimental.
Eu prin Biserică înţeleg altceva decât un loc unde ne deversăm frustrările şi dorurile cărnii.

Dezbaterea despre acatistul Cuviosului este, după mine, moartă din faşă. Aici nu se-întâlnesc idei omeneşti, ci patimi.
Nu este, aşadar, cazul să mai scriu vreun cuvânt pe acest topic delirant şi schismatic.

Ma iertati domnule barbat crestin daca v-am suparat. daca s-or intalni aici pe acest thread patimi si nu idei omenesti , asta sa o lasam pe seama lui Dumnezeu sa o constate. Parintele meu avea o vorba: "te-a pus Hristos pe scaunul Lui ca sa judeci patimile altora?"

[Lucian008]

În prealabil postat de dobrin7m

Apoi printre criteriile de canonizare unul din cele mai importante este si evlavia poporului ca si marturiile oamenilor legat de minunile savarsite de Par. Paisie. Aidoma cum noi romanii consideram ca Par. Arsenie Boca trebuie canonizat considerandu-l sfant la fel se intampla in Grecia cu grecii si Par. Paisie Aghioratul.

Si totusi sa nu confundam evlavia poporului cu intocmirea neautorizata de Biserica a unor rugaciuni ce au o anumita randuiala. Acatistul unui sfant se face numai dupa canonizare. Inainte sunt doar manifestari ale mandriei unora care nici macar nu constientizeaza asta.

Cine scrie un acatist inseamna ca are evlavie mare la sfantul respectiv. Scrie pentru ca asa doreste el sa-si manifeste sentimentele fata sfantul respectiv. Comunitatea din care face parte accepta sau respinge acatistul cu pricina, in functie de evlavia fata de cel in cauza.

Acatistul in primul rand rememoreaza, pe scurt, viata si minunile sfantului sau ale parintelui respectiv. Apoi ii cere sa mijloceasca pentru noi. E ca si un imn.

Pe pamant, sfintii au fost smeriti, dar dupa ce trec dincolo accepta mici daruri din partea noastra, mici cantari de lauda, alaturi de rugaciuni de cerere.

In acatiste, exista riscul ca sfantul sa fie considerat pe acelasi plan cu Dumnezeu. Am intalnit astfel de cazuri. Orice sfant poate fi doar un mijlocitor pentru noi. Exista sfinti care au doua-trei acatiste si preferam unul dintre ele care parca se lipeste de sufletul nostru.

As compara scrierea unui acatist cu pictarea unei icoane. Cred ca, in ambele cazuri, autorul trebuie sa respecte o randuiala de viata aparte. Nu e gresit sa se scrie acatiste, asa cum nu gresit sa se picteze icoane. Modul de redactare poate fi comentat, insa, si adus la cunostinta autorului pentru a se face indreptarile cuvenite, daca e cazul. Putem opta pentru unul sau altul dintre acatiste.

,,Acatist: Gr.Akathistos - imn de multumire. Cantare de lauda, multumire si preamarire. Unul din acatistele cele mai cunoscute, este cel inchinat Maicii Domnului. Acest acatist are forma unui poem compus din 24 icoase si condace, fiecare icos fiind urmat de o litanie alcatuita din 12 stihuri, care se incheie cu invocatia : "Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!". Nu se cunoaste cu certitudine cine l-a scris, el fiind atribuit pe rand: patriarhului Serghie al Constantinopolului (610-638), apoi lui George Pisidul, lui Fotie, lui Gherman, patriarh de Constantinopol (dupa un manuscris al lui Sf. Gali (550-647) din sec. al IX-Iea si in cele din urma lui Roman Melodul."
(Sursa: Dictionar religios)

[Mena59]

În prealabil postat de antoniap

Cine scrie un acatist inseamna ca are evlavie mare la sfantul respectiv. Scrie pentru ca asa doreste el sa-si manifeste sentimentele fata sfantul respectiv. Comunitatea din care face parte accepta sau respinge acatistul cu pricina, in functie de evlavia fata de cel in cauza.

Acatistul in primul rand rememoreaza, pe scurt, viata si minunile sfantului sau ale parintelui respectiv. Apoi ii cere sa mijloceasca pentru noi. E ca si un imn.

Pe pamant, sfintii au fost smeriti, dar dupa ce trec dincolo accepta mici daruri din partea noastra, mici cantari de lauda, alaturi de rugaciuni de cerere.

In acatiste, exista riscul ca sfantul sa fie considerat pe acelasi plan cu Dumnezeu. Am intalnit astfel de cazuri. Orice sfant poate fi doar un mijlocitor pentru noi. Exista sfinti care au doua-trei acatiste si preferam unul dintre ele care parca se lipeste de sufletul nostru.

As compara scrierea unui acatist cu pictarea unei icoane. Cred ca, in ambele cazuri, autorul trebuie sa respecte o randuiala de viata aparte. Nu e gresit sa se scrie acatiste, asa cum nu gresit sa se picteze icoane. Modul de redactare poate fi comentat, insa, si adus la cunostinta autorului pentru a se face indreptarile cuvenite, daca e cazul. Putem opta pentru unul sau altul dintre acatiste.

,,Acatist: Gr.Akathistos - imn de multumire. Cantare de lauda, multumire si preamarire. Unul din acatistele cele mai cunoscute, este cel inchinat Maicii Domnului. Acest acatist are forma unui poem compus din 24 icoase si condace, fiecare icos fiind urmat de o litanie alcatuita din 12 stihuri, care se incheie cu invocatia : "Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!". Nu se cunoaste cu certitudine cine l-a scris, el fiind atribuit pe rand: patriarhului Serghie al Constantinopolului (610-638), apoi lui George Pisidul, lui Fotie, lui Gherman, patriarh de Constantinopol (dupa un manuscris al lui Sf. Gali (550-647) din sec. al IX-Iea si in cele din urma lui Roman Melodul."
(Sursa: Dictionar religios)

nu pot sti cat este de corect (si de ce n-ar fi?)dar si eu gandesc exact la fel. Sunt de aceeasi parere.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Lucian008

Si totusi sa nu confundam evlavia poporului cu intocmirea neautorizata de Biserica a unor rugaciuni ce au o anumita randuiala. Acatistul unui sfant se face numai dupa canonizare. Inainte sunt doar manifestari ale mandriei unora care nici macar nu constientizeaza asta.

Nu stiu, nu pot avea o pozitie exacta, insa ma feresc sa judec semenii. oricum ce e de la Dumnezeu se vadeste. Deci se va vadi si sfintenia Cuv. Paisie Aghioratul daca va sa fie.

[Ekaterina]

Un articol de folos pe care l-am gasit pe site
http://www.crestinortodox.ro/editori...ti-138240.html

"Sfintii sunt cinstiti inainte de canonizare !

Sfantul Simeon Noul Teolog se ruga des catre parintele sau duhovnic, anume Simeon Evlaviosul, in aceasta privinta, el alcatuind o slujba si zugravind o icoana.

Sfantul Paisie de la Neamt a adormit in Domnul in ziua de 15 noiembrie 1794, fiind inmormantat in biserica mare a manastirii. La scurt timp dupa inmormantare, ucenicii sai i-au scris viata si i-au zugravit o icoana, pe care au asezat-o pe mormantul sau. Datorita si situatiei politice a vremii, canonizarea oficiala a venit abia in anul 1988, din partea Patriarhia Moscovei, si in data de 20 iunie 1992, din partea Bisericii Ortodoxe Romane, proclamarea oficiala avand loc in ziua de 15 noiembrie 1994.

Slujbele sfintilor Ioan din Kronstadt si Xenia din Sankt Petersburg au fost intocmite cu multa vreme mai inainte de canonizarea lor. La randul sau, parintele Serafim Rose a alcatuit un acatist in cinstea parintelui sau, Sfantul Ioan Maximovici (+1966), cu multi ani mai inainte de canonizarea acestuia, petrecuta abia in anul 1994."

[Ekaterina]

"La Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul“ din Suroti, de lângă Tesalonic, în noaptea dintre 11 şi 12 iulie, au fost săvârşite slujba Privegherii, Sfânta Liturghie şi o slujbă de pomenire a monahului Paisie Aghioritul. Pomenirea a fost săvârşită cu ocazia împlinirii a 19 ani de la mutarea din această viaţă a monahului Paisie, care a trăit cea mai mare parte din viaţa sa la Sfântul Munte Athos şi este cunoscut în toată lumea ortodoxă pentru curăţia vieţii sale, pentru cuvintele de învăţătură şi sfaturile sale care au fost traduse în numeroase limbi.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Nikodimos, Mitropolitul Kassandriei, împreună cu Înaltpreasfinţitul Athanasios, Mitropolit de Lemesos din Cipru, înconjuraţi de un sobor de slujitori, din care au făcut parte stareţi veniţi de la mai multe mănăstiri din Grecia. La finalul slujbei, a fost oficiat şi un Parastas pentru monahul Paisie Aghioritul. Soborul de slujitori s-a deplasat în spatele bisericii mănăstirii, la mormântul monahului Paisie, unde a fost săvârşit un Trisaghion pentru cei adormiţi. A urmat cuvântul de învăţătură al IPS Mitropolit Nikodimos, care a cerut şi IPS Mitropolit Athanasios o mărturie personală despre monahul Paisie Aghioritul, fostul său părinte duhovnicesc." (Sursa: Ziarul Lumina)