Ce intelegeti prin "Tine mintea in iad si nu deznadajdui"?

[Leonid7]

În prealabil postat de Annyta

Nu m-am referit numai la bucuriile lumeşti, dar dacă lumesc este şi a mânca ceva bun, şi a asculta sau a citi ceva ce îţi face plăcere (!) ... sau bucurie, nu am exclus aşa ceva.

Încercând să trăim poruncile lui Dumnezeu, ajungem treptat la a fi mai indiferenţi de tentaţiile lumeşti. Dar poruncile lui Dumnezeu încep cu iubirea de Dumnezeu, de aproapele şamd. Nu se limitează la gândirea la moarte şi iad. Asta este o etapă, relevantă în contextul luptei cu mândria şi probabil şi în alte cazuri.

În general sunt de acord cu ce scrii.

Problema noastra este ca avem o fire cazuta,si bucuriile inocente nu le putem valorifica spre mantuire. Adica ,practic,daca eu ma bucur de niste lucruri nevinovate,apare imediat uitarea de Dumnezeu ,mandria etc. Suntem in acea stare incat doar suferinta ne poate mantui.Altfel de ce incepe Evanghelia cu cuvintele Pocaiti-va ,caci s-a apropiat Imparatia cerurilor,si de ce se spune Fericiti cei ce plang,fericiti cei prigoniti pentru dreptate etc.
Suntem in acea stare in care numai in necazuri ne aducem aminte de Dumnezeu.
Si ca sa revenim la acele cuvinte,asta inseamna sa tii mintea in iad,nu numai sa te gandesti la iad,ci sa te socotesti tu in acea stare ,ca daca ai muri acum ai fi demn de iad,nu de rai,lucru care aduce dupa sine constientizarea de sine,smerenia si gandul dupa fapte bune si rugaciune.

În prealabil postat de Leonid7

Suntem in acea stare incat doar suferinta ne poate mantui.Altfel de ce incepe Evanghelia cu cuvintele Pocaiti-va ,caci s-a apropiat Imparatia cerurilor,si de ce se spune Fericiti cei ce plang,fericiti cei prigoniti pentru dreptate etc.

Însă tot Evanghelia este cea care ne aduce o Veste Bună, față de care normal este să ne bucurăm. Așa cum și Apostolul ne îndeamnă: „Bucurați-vă pururea!”.

Este timp și pentru suferință, dar și pentru bucurie, cum spune și Înțeleptul:

Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi o vreme pentru orice mişcare de sub cer [...] o vreme este să râzi şi o vreme să plângi, o vreme este să te tângui şi o vreme să joci (Ecclesiastul 3; 1, 4)

Iar perioada pe care o parcurgem până la Înălțare, a Învierii, este una a bucuriei permanente, și ea vine după o perioadă de pocăință. Este adevărat, e vorba de bucuria în și cu Hristos, însă aceasta nu le respinge pe celelalte, ci le cuprinde și le transfigurează.

Să-i mulțumim lui Dumnezeu și pentru necazuri, dar și pentru bucurii.

[Leonid7]

În prealabil postat de N.Priceputu

Însă tot Evanghelia este cea care ne aduce o Veste Bună, față de care normal este să ne bucurăm. Așa cum și Apostolul ne îndeamnă: „Bucurați-vă pururea!”.

Este timp și pentru suferință, dar și pentru bucurie, cum spune și Înțeleptul:

Iar perioada pe care o parcurgem până la Înălțare, a Învierii, este una a bucuriei permanente, și ea vine după o perioadă de pocăință. Este adevărat, e vorba de bucuria în și cu Hristos, însă aceasta nu le respinge pe celelalte, ci le cuprinde și le transfigurează.

Să-i mulțumim lui Dumnezeu și pentru necazuri, dar și pentru bucurii.

Nu spun ca putem trai fara a ne bucura si de cele lumesti,insa referirea era la acel indemn.Tine mintea ta in iad,nu presupune bucurie,ci o stare de smerenie ,o stare de pocainta ,un moment de reevaluare a fiintei ,la acel lucru ma refeream.

Bineinteles ca atunci cand te bucuri,nu mai tii mintea ta in iad...

În prealabil postat de Leonid7

Nu spun ca putem trai fara a ne bucura si de cele lumesti,insa referirea era la acel indemn.Tine mintea ta in iad,nu presupune bucurie,ci o stare de smerenie ,o stare de pocainta ,un moment de reevaluare a fiintei ,la acel lucru ma refeream.

Bineinteles ca atunci cand te bucuri,nu mai tii mintea ta in iad...

Nu cred că N.Priceputu s-a referit la bucuriile lumeşti. Nici eu nu m-am referit numai la astea. Dar Dumnezeu ne dă şi bucurie, pace în suflet... Sfântul Siluan s-a bucurat de vederea lui Dumnezeu.
Înţeleg că trebuie să ne ferim de mândrie şi că a ne gândi la moarte şi la iad ne este de folos, ne ajută să ne vedem cum suntem şi să ne smerim.
Nu vreau să uit de moarte şi de păcatele mele, dar nici nu pot fi ipocrită să zic că eu nu mă bucur pentru că sunt atât de păcătoasă încât locul meu e în iad.
Părintele chiar ne-a zis că Hristos s-a jertfit pentru noi, iar noi, în schimb, ar trebui să ne bucurăm pentru că avem şansa la viaţă. Desigur, viaţa cu/ întru Hristos.

Nu sunt pentru excese. Iar măsura mea este mai mică decât aceasta, de a fi atât de smerită încât gândul meu să fie la moarte şi la iad. Încerc însă să nu mă mint pe mine. Şi încă o dată, nu pledez pentru bucuriile lumeşti, dar fiecare avem experienţa noastră în viaţă şi pe drumul nostru către/ cu Dumnezeu cine este constant? Cine poate fi mereu aşa şi pe dincolo (adică smerit, iubitor, ascultător, bun şamd). Avem stări şi stări, zile şi zile. Tindem spre perfecţiune, dar nu vom ajunge niciodată acolo, căci numai Dumnezeu e perfect.

Cam asta vroiam să zic. Nu trăim teoretic, ci practic, şi practica îmi arată că am limite pe care le recunosc.

[Leonid7]

În prealabil postat de Annyta

Nu cred că N.Priceputu s-a referit la bucuriile lumeşti. Nici eu nu m-am referit numai la astea. Dar Dumnezeu ne dă şi bucurie, pace în suflet... Sfântul Siluan s-a bucurat de vederea lui Dumnezeu.
Înţeleg că trebuie să ne ferim de mândrie şi că a ne gândi la moarte şi la iad ne este de folos, ne ajută să ne vedem cum suntem şi să ne smerim.
Nu vreau să uit de moarte şi de păcatele mele, dar nici nu pot fi ipocrită să zic că eu nu mă bucur pentru că sunt atât de păcătoasă încât locul meu e în iad.
Părintele chiar ne-a zis că Hristos s-a jertfit pentru noi, iar noi, în schimb, ar trebui să ne bucurăm pentru că avem şansa la viaţă. Desigur, viaţa cu/ întru Hristos.

Nu sunt pentru excese. Iar măsura mea este mai mică decât aceasta, de a fi atât de smerită încât gândul meu să fie la moarte şi la iad. Încerc însă să nu mă mint pe mine. Şi încă o dată, nu pledez pentru bucuriile lumeşti, dar fiecare avem experienţa noastră în viaţă şi pe drumul nostru către/ cu Dumnezeu cine este constant? Cine poate fi mereu aşa şi pe dincolo (adică smerit, iubitor, ascultător, bun şamd). Avem stări şi stări, zile şi zile. Tindem spre perfecţiune, dar nu vom ajunge niciodată acolo, căci numai Dumnezeu e perfect.

Cam asta vroiam să zic. Nu trăim teoretic, ci practic, şi practica îmi arată că am limite pe care le recunosc.

Normal ca avem limite,insa vroiai sa intelegi acele cuvinte si eu am incercat sa le explic intr-un fel. Nici eu nu am ajuns la performanta de a ma gandi ca eu sunt demn de iad,si acolo imi e locul,si vad asta ca una din limitele si lipsurile mele.
Un alt mod de a aplica practic aceaste cuvinte :Tine mintea ta in iad....,ar putea fi : Cand esti intr-o suferinta din care nu vezi scaparea atat de usor,sau cand esti umilit,batjocorit si esti tentat sa iei atitudine ,sa replici,aceste cuvinte pot fi incurajatoare sa trecem peste ele,adica sa fim ca intr-un iad,in suferinta temporara si sa nu deznadajduim,sa asteptam izbavirea.

Referitor la remarca ta legata de Sfantul Siluan,el intr-adevar s-a bucurat de vederea lui Dumnezeu,dar cu cate sacrificii! Noi nici nu visam sa punem in practica macar o particica din ce-a facut el. Posturile lui prelungite,privegherea de toata noaptea,izolarea de lume etc. Si cu toate acestea ,a fost si el vaduvit de vederea lui Dumnezeu o perioada,pana cand el a intervenit cu sfatul acela.... Daca vrei sa Ma vezi, Tine mintea ta in iad,si nu deznadajdui !

În prealabil postat de Leonid7

Normal ca avem limite,insa vroiai sa intelegi acele cuvinte si eu am incercat sa le explic intr-un fel.

Mulţumesc :-)

[Leonid7]

În prealabil postat de Annyta

Mulţumesc :-)

Cu placere. Credinta e un dar,un talant care trebuie inmultit . Trebuie sa fim constienti ca noi de-abia acum invatam credinta,nu avem in noi modul concret de a se purta al unui crestin.Multi ne declaram ortodocsi insa cati inteleg si practica cu adevarat ?! Nu stim inca sa respingem aceasta lume ,inselatoare,sa avem mintea numai la Dumnezeu,sau cat mai mult la El,sa facem rugaciuni,posturi ,osteneli etc .