![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Citat:
Când suntem mustrați și învinuiți de cele pentru care nu suntem vinovați, trebuie să ne îndreptăm gândurile noastre spre acele situații în care am fost vinovați înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Pentru liniștirea sufletelor voastre, găsesc de cuviința să vă amintesc cuvintele evanghelice ale Domnului însuși: „Dacă cineva te va lovi peste obrazul stâng, întoarce-l și pe cel drept”. Adică, atunci când suntem mustrați și învinuiți de cele pentru care nu suntem vinovați, trebuie să ne îndreptăm gândurile noastre spre acele situații în care am fost vinovați înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Și pentru a primi iertarea greșelilor noastre trebuie să iertăm nedreptățile și supărările făcute nouă de către cei din jurul nostru, ținând minte cuvintele Domnului Care spune: „Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, și Tatăl Meu cel din Ceruri vă va ierta greșelile voastre; iar dacă nu veti ierta oamenilor din inima voastră greșelile lor...”. Groaznic și înfricoșător este acest cuvânt! Să ne străduim să împlinim ceea ce ne cere Cuvântul lui Dumnezeu, și să renunțăm la pretențiile noastre iubitoare de sine, care caută dreptate omenească. Într-un cuvânt să ne îngrijim ca să nu se refere și la noi mustrarea apostolică: „Căutând să așeze dreptatea lor, dreptății lui Dumnezeu nu s-au supus”. Iar adevărul lui Dumnezeu stă în faptul că atunci când suntem „loviți peste obrazul drept” să ne amintim faptele noastre din cealaltă parte. Pace vouă! (Sf. Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia ceștină, p. 158)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Cristi eu am vazut in viata asta,in lumea asta mare,asa a randuit Tatal nostru,nici un fir de iarba nu se misca fara voia Lui,lucruri pe care daca le-as povesti nu m-ar crede nimeni.Nu stiu cat am inteles eu din ele dar de un lucru sunt sigur:cine iubeste mult este un suflet caruia i s-a iertat mult.Are parintele Paraian o predica numita ,,Porunca iubirii".Sa o cautati,merita citita.Mare dovada de iubire fata de un suflet este sa ierti palma si in loc sa-l judeci pe el te cercetezi pe tine,sa-l lasi pe Dumnezeu sa-ti vindece rana si multi carbuni incinsi se aduna asupra capului lui daca nu intelege iertarea ce-i este data de unde vine.Nu mai fiti tristi,asa spune si parintele Paraian in aceea predica,aveti rugaciunea la dispozitie si lupta impotriva raului cu tot a pus si pune Cel de Sus in voi,in mare lui iubire sfanta fata de om,ca sa-si implineasca menirea.Dupa cum spunea cineva ura nu poate fi invinsa decat de o dragoste mai mare decat ea.Tare frumosi sunteti cand va sprijiniti unii pe altii in incercari,cand fiecare are un cuvant bun sau un gand bun.Nu mai fiti tristi si suparati,singuri sau abatuti,impreuna sunteti un singur trup,in care fiecare parte nu poate fi bucuroasa cand una este trista sau sufera.Dumnezeu sa va calauzeasca pasii.
|
|
#3
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Dragă Mihnea, dacă mai citești pe aici, poate te răzgândești și renunți la postul ăsta de un an de zile. Eu zic că o să ți se simtă lipsa aici pe forum, nu se poate spune că nu ai avut un aport substanțial în multe privințe, pe multe (sub)forumuri. Și poate că și tu la rândul tău o să ne simți lipsa, măcar unora dintre noi. Doamne ajută!
|
|
#6
|
|||
|
|||
|
Mihnea, contributia ta face cit jumatate de forum. Imi pare rau daca te-am suparat cu atitudinea mea, dar, pentru mine, alegerile spirituale intre "ofertele" compilate de altii sunt cam echivalente cu a alege intre, de exemplu, logarea pe MATE+Compiz sau KDE3 (DragosP si AlinB pot explica mai clar decit mine la ce ma refer). La mine asa e. Nu ai ce imi face, doar Dumnezeu ma poate salva de la betesugul privirii lumii prin lentile exclusiv livresti si logice. In cercul meu sunt poreclit "debian unstable", cred ca te-ai prins, ca si altii de altfel, de ce.
Domnule profesor Ioan Cezar, aveti dreptate in mare parte. Doar ca banarea lui Mihai este exagerata. Paote si datorita profesiei sale, a intrevazut, in multimea de cazuri rezolvate de la bara, niste adevaruri despre natura umana, pe care nu le poate defini si incadra ca dvs., sau formula ca un duhovnic induhovnicit, dar le poate simti si urma. A ales sa imbratiseze un cadru mai larg decit ce numesc eu "eticheta confesionala {sau politica, sau profesionala, etc., dupa caz} autoaplicata borcanului uman". Ironia soartei, sau, cum ar zice Mihnea, "umorul lui Dumnezeu", face ca eu sa trec la atitudinea lui Mihai de anul trecut, ba chiar cu asupra de masura. Il admir ca a avut acest curaj, inaintea mea, desi atunci staruiam sa se intoarca la credinta afisata. Din nou, daca si flip-flopul meu filosofic l-a scirbit pe Mihnea, imi cer, public si smerit, iertare. Nu pot fi altfel. Deocamdata, cel putin. Nu cred ca am inteles, totusi, fraza cu "saracii care se lauda cu saracia". Ma simteam oarecum vizat. Pentru mine saracia nu e nici betesug, nici virtute. E ceva care mi s-a intimplat, apoi am scapt de ea, apoi iar s-a intimplat, apoi iar sunt pe cale sa scap de ea, cu voia lui Hashem. Si nu, nu vreau sa fiu bogat, in sensul "sa ai mult mai mult decit ai nevoie". Mi s-ar urca la cap. Ma cunosc prea bine. Prefer intotdeauna autodistrugerea decit coruperea. Apreciez atitudinea deosebita a d-lui Cristian, precum si a tuturor celorlalti. Last edited by Theodore_of_Mopsuestia; 31.05.2013 at 10:04:14. |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
Rugaciunea care-i plansa In a lacrimei parau, Te sfinteste si te-nalta Ca sa-l vezi pe Dumnezeu! |
|
#8
|
|||
|
|||
|
Doamna Hartford stiti ca imaginea pe care o aveti drept avatar este o imagine pietist-catolica a Maicii Domnului care,dpdv ortodox,nu are nici o treaba cu iconografia ortodoxa? :) Stiti ce mi-se pare nedrept? Daca Mihai a fost banat pentru un citat despre un fost patriarh,considerandu-se ceva jignitor,atunci,intreb si eu,de ce nu au fost suspendati si cei care,direct,l-au facut pe actualul patriarh in toate felurile(mason,ecumenist)fara ca cineva sa fi stabilit asta?Sau cei care,mai ales fata de penticostali,au avut atacuri direct la familiile acestora cand asa ceva este clar in afara regulilor forumului?Si as mai avea destule.Daca tot se aplica o masura atunci judecata sa fie la fel,asta este tot.Cat timp ai un forum deschis este evident ca vor veni si cei cu pareri contrare,la fel cum alti ortodocsi merg pe forumuri catolice,de exemplu.Daca nu vrei pareri diferite atunci faci forum cu circuit inchis doar pt ortodocsi,precizand clar asta si nu te va mai deranja nimeni.Mie mi-se par lucrurile foarte simple.
Last edited by Pelerin spre Rasarit; 31.05.2013 at 23:55:23. |
|
#9
|
|||
|
|||
|
Citat:
Dl. Mihnea am vazut ca in ultimele zile avusese o discutie in contradictoriu cu tine si cu celalalt user catolic, el sustinand o pozitie traditionalista, voi una modernista a credintei. E posibil sa fi contribuit si asta la decizia sa de a pleca? Apoi, pe forumul catolic a fost banat o data (atat stiu eu, eu ajunsesem acolo dupa ceva timp), pe forumul acesta nu a fost niciodata. Desi nu de putine ori a facut afirmatii denigratoare la adresa ortodoxiei, un joc cu focul. Dar acestea pe mine nu ma deranjeaza prea mult, in schimb celalalt user catolic nu se referea doar la ortodoxie, ii batjocorea si pe userii ortodocsi care nu erau de acord cu el nu de putine ori. Si nu a patit nimic mult timp, abia a venit intr-un tarziu o banare (ma refer la cea dinainte). De exemplu du-te tu in vizita la cineva si incepe sa ii persiflezi si insulti sa vezi ce se intampla. Sau, ca sa fii mai riguros, adopta si tu aceeasi pozitie si limbaj pe forum si vezi daca vei primi laude din partea adminului. Sunt useri chiar neoprotestanti care nu au fost banati (Dorina), altii care spune ceva diferit de ortodoxie, tu nu ai fost, dl. Mihnea nu a fost, etc. Dar cei care ii ataca si pe userii care nu impartasesc credinta lor gresita nu spun ca nu merita sa fie banati, mai ales daca nu vor sa se schimbe. Tu il lauzi pentru ca esti subiectiv, esti in aceeasi tabara. |
|
#10
|
|||
|
|||
|
Citat:
Inca ceva: daca Mihnea in ciuda, dezacordului cu Mihai, a luat pauza ca forma de protest pentru ca Mihai a fost banat, cu atit mai mare e nobletea sa. Pentru mine, intre edictul de la Tessalonic si "marea epurare" dictata de Stalin nu e e vreo deosebire. Dar chiar si asa, stiu sa apreciez nobletea. Indiferent de credinta sau necredinta purtatatorului. Uite, apreciez la tine ca nu te-ai purtat ca subomul de neica, care ne-a atacat pe multi, si personal, si spiona aipiurile. (Daca il vad vreodata pe el sau pe porcul de popa al sectei sale pe strada, o sa ii resetez manual nitel. Just for the fun of revenge). Tu esti, ca fel de a crede, practic imaginea in oglinda a lui Mihnea. :P :)) Last edited by Theodore_of_Mopsuestia; 01.06.2013 at 01:19:33. |
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Postul + | cristiboss56 | Pocainta | 43 | 03.08.2012 04:11:25 |
| Postul de pacate vs postul de bucate | tigerAvalo9 | Generalitati | 21 | 29.02.2012 00:29:05 |
| Postul la crestini si postul la maestri yoghini - oare sunt acelasi lucru? | mihailt | Generalitati | 21 | 10.09.2010 11:24:12 |
| postul | o copila | Generalitati | 10 | 31.07.2010 09:15:35 |
| Postul | gabriela_iagar | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 11 | 25.11.2009 16:24:08 |
|
|