Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Sufletul meu Te-a cunoscut, Doamne, şi eu scriu despre mila Ta norodului Tău.

Noroadelor, nu vă întristaţi că trăiţi în osteneli. Luptaţi numai cu păcatul şi cereţi ajutor de la Dumnezeu, iar El vi-l va da, pentru că e milostiv şi ne iubeşte.

Noroadelor, cu lacrimi scriu aceste rânduri. Sufletul meu vrea ca voi să cunoaşteţi pe Domnul şi să vedeţi mila şi slava Lui. Am şaptezeci şi doi de ani; curând voi muri şi scriu despre mila Domnului, pe care Domnul mi-a dat să o cunosc prin Duhul Sfânt; şi Duhul Sfânt m-a învăţat să iubesc norodul. V-aş pune pe un munte înalt, ca de pe vârful lui să puteţi vedea faţa blândă şi milostivă a Domnului şi inimile voastre să salte de bucurie. Vă spun adevărul: nu ştiu nimic bun în mine însumi şi în mine sunt multe păcate, dar harul Duhului Sfânt mi-a şters mulţime de păcate şi ştiu că celor ce luptă cu păcatul Domnul le dă nu numai iertarea, dar şi harul Duhului Sfânt, care bucură sufletul şi-i dă o pace dulce şi adâncă.

Doamne, Tu iubeşti zidirea Ta; şi cine poate înţelege iubirea Ta sau gusta dulceaţa ei, dacă nu o înveţi Tu Însuţi prin Duhul Tău Cel Sfânt?



Cuviosul Siluan Athonitul - "Între iadul deznadejdii și iadul smereniei"

[cristiboss56]

Părinte, mă mânii foarte repede!

Cum te cuprinde mânia, repetă "Doamne miluieşte". Prin rugăciune se curăţă orice întinăciune.

O femeie, cândva, i-a spus:

- Părinte, mă mânii foarte repede.

El i-a răspuns:

- Cum te cuprinde mânia, repetă "Doamne miluieşte". Prin rugăciune se curăţă orice întinăciune.



La întrebarea unei fiice duhovniceşti cum să se roage, Stareţul şi-a făcut încetişor semnul crucii, s-a aplecat, atingând cu mâna dreaptă pământul şi a spus: "Roagă-te aşa. Roagă-te trupeşte şi Domnul îţi va trimite Harul Său în ajutor. Roagă-te ca Domnul să împărăţească în inima ta; atunci se va preumple de mare bucurie şi nici o tristeţe nu va putea să o neliniştească." Altă dată sfătuia: "Roagă-te simplu: Doamne dăruieşte-mi Harul Tău! Dacă vă acoperă norul necazurilor, atunci rugaţi-vă: Doamne, dăruieşte-mi Harul Tău. Şi Domnul ne va izbăvi de primejdii".

Odată, bătrânul vizitiu Timotei a căzut la picioarele Părintelui, faţa i s-a transfigurat de credinţă, umilinţă şi nădejde: "Părinte, pentru ca raza ta caldă să încălzească sufletul meu rece, pentru ca el să se aprindă în drumul spre cer...". După această frază complicată el a spus simplu: "Părinte, nu am lacrimi." Dar Stareţul, cu un zâmbet minunat, i s-a închinat şi i-a spus: "Nu este nimic, sufletul tău plânge, iar aceste lacrimi sunt mult mai preţioase decât cele trupeşti".

(Stareţul Nectarie de la Optina, colecţia Cuvioşi stareţi de la Optina)

[cristiboss56]

N-am văzut vreunul fără judecată şi neînţelept, ca bătrînii din lume pe care oamenii sunt obişnuiţi să-i socotească smintiţi. Ci pe toţi, blânzi în cele din afară, luminoşi, neprefăcuţi şi nemeşteşugiţi, fără nimic plăsmuit, nici în cuvânt, nici în purtări, lucru care nu se află la mulţi; iar în cele dinăuntru respirând cu sufletul pe Dumnezeu şi privind pe întâistătătorul ca nişte copii nevinovaţi şi având ochiul minţii îndrăzneţ şi tare faţă de draci şi de patimi.

Am văzut acolo bărbaţi trăind în ascultare de vreo cincizeci de ani. Pe aceştia i-am rugat să mă înveţe ce mângâieri au aflat din atâta osteneală. Unii dintre ei spuneau că au aflat adâncul (abisul) smereniei, prin care alungă de la ei tot războiul. Alţii spuneau că au dobândit desăvîrşita nesimţire şi lipsa de durere la bârfeli şi sudalme. Am văzut pe alţii din acei pururea pomeniţi veniţi acolo în cărunteţe şi cu chip îngeresc după dobândirea nerăutăţii şi a simplităţii celei duhovniceşti şi întărite cu voinţa; n-am văzut vreunul fără judecată şi neînţelept, ca bătrînii din lume pe care oamenii sunt obişnuiţi să-i socotească smintiţi. Ci pe toţi, blânzi în cele din afară, luminoşi, neprefăcuţi şi nemeşteşugiţi, fără nimic plăsmuit, nici în cuvânt, nici în purtări, lucru care nu se află la mulţi; iar în cele dinăuntru respirând cu sufletul pe Dumnezeu şi privind pe întâistătătorul ca nişte copii nevinovaţi şi având ochiul minţii îndrăzneţ şi tare faţă de draci şi de patimi.


(Sf. Ioan Scărarul, Filocalia 9)

[cristiboss56]

Dacă îţi plângi de milă cu egoism, vei ajunge în iad. Fără luptă viaţa devine o povară.
Adeseori născocim lucruri din trecut ca să desluşim de ce suntem într-o anume stare, mai curând decât să ne războim cu ea. Este greşit! Este un păcat! E ca şi cum ne-am juca cu demonii. Ni s-a dat libertate.
Deprimarea este o invitaţie adresată diavolului.
Dacă îţi plângi de milă cu egoism, vei ajunge în iad. Fără luptă viaţa devine o povară. Sfântul Lavrentie al Cernigovului a spus că sfârşitul lumii va veni când mulţimea sfinţilor va înlocui mulţimea îngerilor căzuţi. Dacă nu mai sunt sfinţi, lumea se va târî mai departe într-o jalnică, meschină şi vrednică de milă existenţă. Suntem chemaţi să devenim sfinţi, şi nimic mai puţin!


Părintele Adrian de la Noul Diveevo († 1979)
Din colecţia particulară a unui fiu duhovnicesc
(Cum să biruim deprimarea, 153 de sfaturi practice din învăţătura Sfinţilor Părinţi, Editura Sophia, 2003, p. 103)

[cristiboss56]

Așa, bucuria mea, totul, orice ai cere de la Domnul Dumnezeu vei primi, numai să fie spre slava Lui, sau spre folosul aproapelui, deoarece și folosul aproapelui El tot spre slava lui Dumnezeu îl socotește

Cei ce s-au hotărât să slujească întru adevăr Domnului Dumnezeu, trebuie să se îndeletnicească neîncetat cu pomenirea de Dumnezeu, adică să se roage neîncetat către Domnul Iisus Hristos, zicând cu mintea fără încetare: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!» Iar în orele de după-amiază, această rugăciune se poate zice astfel: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Tale, miluieşte-mă pe mine păcătosul!» Sau poţi să chemi şi direct pe Preacurata Fecioară Maria, zicând: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!» Sau poţi să spui de asemeni şi cântarea îngerească: «Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te...».
Prin astfel de îndeletniciri păzindu-te de răspândirea cugetelor şi păstrând conştiinţa păcii, poţi să te apropii de Dumnezeu şi să te uneşti cu El. Căci, după cuvântul lui Isaac Sirul, fără neîncetată rugăciune, nu ne putem apropia de Dumnezeu (cuvântul 69). Iar chipul rugăciunii l-a rânduit foarte bine Sfântul Simeon Noul Teolog (Filocalia, vol. VI) în cuvântul despre cele trei chipuri ale rugăciunii. Iar vrednicia ei a înfăţişat-o bine Sfântul Ioan Gură de Aur, zicând: «Puternică este arma rugăciunii; ea este comoară nefurată, bogăţie necheltuită, liman neînviforat, pricinuitoare a liniştii, rădăcină, izvor şi mamă a multe bunătăţi».
De folos este ca în biserică la rugăciune să-ţi opreşti privirea ochilor trupeşti de la cele dimprejur şi să te aduni cu atenţie la mişcarea dinlăuntru; iar ochii trupului să-i deschizi doar atunci când eşti mâhnit sau când te îngreuiază somnul şi te apleacă spre dormitare. Atunci trebuie să îndreptezi ochii către icoane şi către lumânările ce ard în faţa lor.
Iar dacă în timpul rugăciunii ţi se va întâmpla să fii furat de minte întru răpirea cugetelor, atunci trebuie să te smereşti înaintea Domnului Dumnezeu şi să-I ceri iertare, zicând: «Am greşit, Doamne, cu cuvântul, cu lucrul şi cu gândul şi cu toate simţirile mele». De aceea, trebuie să te rogi tot timpul, ca să te obişnuiești a nu cădea pradă răspândirii gândurilor, fiindcă prin aceasta se abate sufletul de la pomenirea de Dumnezeu și se înstrăinează de iubirea Sa, prin lucrarea diavolului, cum zice Sfântul Macarie: «Toată sârguinţa pizmaşului nostru aceasta este, ca să întoarcă gândul nostru de la pomenirea cea continuă a lui Dumnezeu, de la frica şi de la dragostea faţă de El».
Când însă mintea şi inima vor fi unite în rugăciune cu cugetele sufletului nerăspândite, atunci inima se va încălzi cu căldura duhovnicească, întru care străluceşte lumina lui Hristos, umplând de pace şi de bucurie toată fiinţa lăuntrică a omului. Pentru toate acestea suntem datori să mulţumim Domnului şi aşa să ne încredinţăm pe noi înşine voii Sale preasfinte. Trebuie de asemeni să punem înaintea Lui toate gândurile noastre, cuvintele şi faptele şi să ne străduim ca toate să slujească numai bunei plăcerii Sale....
(Sf. Serafim de Sarov, Viața, nevoințele și învățăturile, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 379-381)

[cristiboss56]

Temeţi-vă de indoială. Diavolul care-l stăpâneşte pe omul ce s-a încrezut în părerile lui poate să-i arate ceea ce nu există, spre a-l arunca în îndoială.

Niciodată nu trebuie să osândeşti pe cineva, îndeosebi după chipul din afară sau după purtare. Este o patimă incredibilă, şi este greu să te lupţi cu dânsa.
Temeţi-vă de indoială. Diavolul care-l stăpâneşte pe omul ce s-a încrezut în părerile lui poate să-i arate ceea ce nu există, spre a-l arunca în îndoială. Când diavolul vă va arăta neajunsurile şi neputinţele altora şi vă va îmboldi spre osândire, atunci să vă spuneţi în sine: “Sunt mai rău decât toţi. Sunt vrednic de chinurile veşnice. Doamne, miluieşte-mă!”. Chiar dacă veţi spune aceste cuvinte fără simţire, cu toate acestea trebuie să le spuneţi.


(Stareţul Nicon de la Optina, Viaţa şi minunile, Editura Doxologia, 2011, p. 104-105)

[cristiboss56]

Ştii doar că atunci când toţi te-au părăsit, acolo sus este Cineva care ocroteşte viaţa ta şi te iubeşte aşa cum oamenii nu pot iubi.

Omule, tu încă te temi ca nu cumva să ai de suferit. Încă vrei ca tu şi ai tăi să vă bucuraţi de toate cele ale lumii. Dar viaţa îndestulată nu este măsura dragostei dumnezeieşti!
Tu n-ai ajuns să înțelegi rostul suferinţei şi de aceea eşti nefericit şi trist. Nu pricepi că, fie ea cât de grea, povara acceptată nu mai este atât de chinuitoare. N-ai înțeles că preţul vieţii veşnice este tocmai suferinţa de care te temi din toată fiinţa ta. Pentru ce te tulburi în încercări şi necazuri?
Ştii doar că atunci când toţi te-au părăsit, acolo sus este Cineva care ocroteşte viaţa ta şi te iubeşte aşa cum oamenii nu pot iubi. Când vei înțelege rostul suferinţei, când te vei încredința Domnului cu toate problemele vieţii tale, cărora nu le dai de capăt şi iţi vei pune nădejdea nu în om, ci în Dumnezeu, rugându-te: „Doamne, ajută-mă să fac voia Ta!”, atunci în tine va începe să se lucreze acea schimbare ce-ţi va aduce lumină, pace şi bunătate, atât de necesare sufletului tău şi tuturor.

(Lacrimă și har, Editura Bonifaciu, Bacău, 2010, p. 182)