Ortodoxia si ecumenismul

[cezar_ioan]

În prealabil postat de DragosP

Şi atunci de ce sunt creştini care afirmă că nu e necesară viaţa în Hristos pentru mântuire?
Şi că a fost suficientă jertfa sa?

Probabil că aşa au fost învăţaţi. Sunt şi la noi destui care zic să nu ne omorâm prea tare, să nu ne credem noi nu ştiu ce sfinţi, să ţinem de rânduieli şi cu asta gata, ne-am mântuit.
Dacă prin viaţa în Hristos înţelegem doar tiparele formale ale ritualurilor, atunci chiar că nu mai e vorba de mântuire. Ne-am făcut iarăşi farisei făţarnici.

Problema mare e că înţelegem diferit viaţa în Hristos şi că reacţionăm prost la diversitate.
Exceptînd pe atei şi pe agnostici, cărora oricum le cam e indiferent ce spun şi ce fac credincioşii, noi ceilalţi avem de suportat o diversitate considerabilă de curente, gusturi, chiar practici în ciuda faptului că toţi ne numim creştini. Ne e greu să credem că şi cel care nu merge ca noi, nu vorbeşte ca noi, nu citeşte ca noi, nu tâlcuieşte ca noi, nu se închină ca noi - va fi mântuit, poate, prin Mila Domnului. Până una alta suntem tentaţi mai degrabă să-l respingem, dacă nu cu totul explicit atunci măcar în taina gândurilor noastre. Acceptarea alterităţii e o probă grea de caracter.

Cei care au călătorit mult, pe întinsul ţării şi al lumii precum şi cu gândul şi cu experienţele de viaţă, sunt mult mai înţelegători cu semenii şi mult mai suportivi decât cei care au stat în bisericuţa lor bântuită de toate spaimele nălucirilor subiective.
Perspectiva largă a omenescului înţelege perspectiva îngustă a închistatului, dar invers nu merge. Ignoranţa, de oriunde şi-ar trage seva, nu poate fi decât agresivă şi întunecată.

Viaţa în Hristos este şi o taină a fiecăruia, ea nereducîndu-se doar la aspectele formale, ritualiste, în care ne tot împinge omul împietrit şi limitat.
A fi în Biserică nu înseamnă doar a participa la slujbe şi a repeta la nesfârşit, ca o moară stricată, aceleaşi formule verbale împrumutate de la alţii. Oare nu făceau şi fariseii şi cărturarii la fel? Şi ce-au primit de la Hristos - oare nu multe şi grele Vai!-uri?

Creştinii care se ţin obsesional la formule verbale standard nu sunt pentru mine fraţi de credinţă şi vieţuire, ci pacienţi netrataţi, sărmanii de ei (şi de noi, că puterea lor de îmbolnăvire a semenilor mare este). O comunitate care vede în texte dumnezeul mântuirii uită că Domnul a scris pe nisip, sub bătaia vântului...
Primatul textelor şi formulelor verbale asupra vieţii, aparţine sistemelor ideologice dictatoriale, nebuniei paranoide, iar nu lucrării de despătimire iubitoare instituite de Hristos şi susţinute de Duhul Sfânt.
Biserica nu e nici parlament, nici curte cu juri. Nu e nici manual constituţional, nici soldăţeală cu ifose. Nu e nici balamuc obsesional, nici buticul lui nea Gheorghe.
Ce este Biserica, să cugete fiecare din noi, mai des şi mai serios, înainte de toate. Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!