crestinismul "schizofrenogen"?

În prealabil postat de fallen

Asta ar insemna ca ateii care fac bine si nu fac rau semenilor sunt mai bine intentionati decat credinciosii care ar face rau dar se abtin, de frica lui Dumnezeu ( frica de legea laica nu are legatura neaparat cu credinta si morala cat mai degraba cu puterea si influenta, cred eu) ??? Si in conditiile astea primii nu ar trebui sa fie mai bine vazuti de Dumnezeu decat ultimii?

Inspirat de o cartea lui Pleșu (mi s-ar părea nedrept să nu-l pomenesc), îmi vine în minte un răspuns:

Fapta bună lipsită de credință, deși poate fi de un folos temporar celui asupra căruia se răsfrânge, are o însemnătate relativă, limitată: îi oferă omului ceva din viața asta: o haină de îmbrăcat, o pâine de mâncat, un acoperiș deasupra capului. Care sunt bune, toate.

Însă Hristos nu ne-a chemat doar la acte de caritate; n-ar fi fost nevoie ca Dumnezeu să se întrupeze pentru asta; ar fi putut vorbi în continuare prin profeți, prin sfinți. Dar a luat viață omenească, pentru a mărturisi cu viața Sa însăși.

Pentru credincios, fapta bună este în același timp o mărturisire a credinței lui, a părtășiei pe care acesta o are cu Hristos, un fel viu de a i-L face cunoscut pe Domnul și celui aflat în nevoie (după cum bine arăta Mihailc).

Pe de altă parte nici credința nu este de ajuns, Domnul spunându-ne foarte clar că cel care aude și nu face își clădește casă pe nisip. Deci credința se transmite nu doar prin vorbă, ci prin vorba făptuitoare. Altfel nu este sau nu are viață; este moartă.

De altfel, consider că asta este dreapta credință: cea făptuitoare, vie. Dacă este moartă nu poate fi adevărată. Iar a crede drept nu înseamnă să-ți bați mintea cu subtilități teologice sau să repeți cu precizie învățătura pe care o auzi în Biserică, ci să crezi toată ființa, credința să te transforme, să-ți schimbe sensul vieții. Și, în paranteză, dacă așa stau lucrurile, repet și aici ceea ce am spus pe topicul privind ecumenismul: Cum putem să ne preocupăm cu atâta intensitate de pericolul ecumenismului, când noi, ca popor (dar și ca credincioși) suntem mai curând morți în credință din perspectiva faptelor. De ce ne temem atât de mult că nu ne vom conserva credința dreaptă, în loc să înțelegem că nu trebuie s-o punem la borcan, ci la lucru?

Dacă Dumnezeu îl privește cu mai multă bucurie pe ateul care face binele din milă de om decât pe credinciosul care face același lucru din frică de Dumnezeu este greu de spus. Amândurora le lipsește ceva esențial: primului credința fără de care nu se poate uni cu Dumnezeu, celui din urmă iubirea, fără de care nici el nu se unește cu Dumnezeu.

[fallen]

Ma simt datoare sa vin cu o precizare sau completare: o biserica nu este alcatuita cum crede lumea doar din clerici, din popi si calugari care slujesc in ea, ci din totalitatea enoriasilor care vin si se roaga in ea. Cand cineva afirma ca "biserica cutare e corupta" suntem tentati sa credem ca se refera numai la cler, insa nu luam seama faptului ca noi, oamenii, credinciosii suntem cei care "sfintim" sau din contra "spurcam". Atata timp cat noi ne ducem cu gandul ca "ne iarta Dumnezeu pacatele si putem sa facem altele"...s-a suparat degeaba Martin Luther numai pe cler. Pana la urma cei care au crezut ca-si pot cumpara iertarea cu bani au primit ceea ce au cautat, si probabil mai primesc in continuare (dar ma indoiesc ca vreun slujitor al oricarei biserici a lui Hristos, la ora actuala, ar mai incuraja asa ceva sau ar da sa se inteleaga ca se poate asa ceva). Am auzit la un protestant expresia "biserica curata", referindu-se desigur la una de-a lor. Dar acum ma intreb si eu omeneste: cat timp tot noi, aceeasi oameni intram in ea, pentru cat timp va mai fi si aceea atat de curata si nu se va "spurca" si ea la randul ei cu dorintele si ambitiile noastre mai mult sau mai putin pacatoase?

[AlinB]

Dar ce, ai impresia ca la biserica lui Luther nu cotizau contra promisiuni, chit ca sloganul era "mantuire doar prin credinta"?

Si la urmasii lui din ziua de azi, e aceeasi chestie, discursul e nitel altfel dar in esenta mecanismul ipocriziei e acelasi.

[fallen]

Am stat si m-am gandit si sincer, o alta biserica nu vad cu ce m-ar putea ajuta mai mult. In nemernicia mea, eu mi-am pus toate sperantele in metodele tamaduitoare ale bisericii noastre, respectiv Sfintele Taine, in momentul cand le-am descoperit, atragand asupra-mi comentarii atat din partea celor de alte confesiuni, cat si familiei si prietenilor, cum ca "ma spovedesc ca sa ma ierte Dumnezeu si sa pot pacatui din nou", si altele asemanatoare, desi nu astea ar fi fost intentiile mele, cu riscul sa nu ma credeti nici voi. Acum, daca o fi bine sau rau...Dumnezeu cu mila. Conform doctrinei noastre, daca te-ai spovedit acum o luna sau mai bine, intre timp faci alte pacate, ca doar ..e normal cand mergi pe jos sa te murdaresti pe picioare, si se intampla sa mori pe neasteptate, fara sa apuci sa te mai spovedesti, ce se intampla, te duci direct in iad??? Ei bine, unii poate n-au taria de caracter necesara si atunci prefera sa creada ca nu e absolut necesar sa faca aceste demersuri si ca pot fi iertati oricum, ca Dumnezeu aude si vede tot, s daca vrea El, bine, daca nu...oricum nimeni nu ne ofera nicio garantie, nu? Poate tocmai vii de la spovedanie, si in drum spre casa sau cand ajungi te impiedici si cazi (sau iti pune cineva piedica), apoi mori inainte sa mai apuci sa-ti ceri iertare, asta poate fi nasol, nu?

Cat despre spovedania in satul vecin, nu pot sa nu ma intorc la spusele lui Alin care pe de o parte m-au si amuzat copios, trebuie sa precizez ca e un atu de baza al femeilor aflate intr-o situatie ca a mea, pentru ca acolo (in satul vecin), cel putin o vreme, nimeni nu le cunoaste adevarata poveste....

Si iarasi imi sta pe creier acea remarca a lui, cum ca as putea spune ca nu am barbat. Adica, cu alte cuvinte, daca m-as afla intr-o imprejurare onorabila, sa zicem, nu pe strand sau la vreo carciuma, ci undeva la un eveniment, spectacol, etc, si as fi abordata de un domn singur si onorabil, la randul dumnealui, a carui prezenta mi-ar fi agreabila, ce ar trebui sa ii spun? Daca personajul mi s-ar parea dezagreabil sau inoportun, normal ca i-as putea spune ca am barbat, sa ma lase in pace, dar daca din contra mi s-ar parea interesant, oare mi-as putea permite sa afirm ca, cu alte cuvinte, as fi disponibila? Eu ma indoiesc ca o astfel de ipostaza mi-ar face cinste, de-asta intr-un fel ma simt foarte confortabil si asa in situatia in care sunt (am o relatie, am un barbat care ma asteapta acasa, daca nu e cu mine e probabil la munca, etc), ca tot ma scuteste de astfel de eventuale neplaceri, cu toate ca si mai "repelenta" ar fi prezenta unei verighete (cel putin pentru aceia care mai au cat de cat o urma de onoare). Acum ca nimeni nu poate garanta pentru o relatie ca a mea ca va tine vesnic, asta e alta poveste, dar pe de alta parte nici pentru una "cu verigheta" nu poate garanta nimeni acest lucru, din pacate..

[fallen]

Stiti ce cred eu ca e "bine" in cazul ateilor? Ca in majoritatea cazurilor, daca nu (mai) cred in Dumnezeu nu mai pot crede nici in diavol, si ca atare, nu-l pot sluji cu buna stiinta. Din pacate, un credincios care isi pierde credinta in Dumnezeu sau se supara pe El, o poate face cu buna stiinta, sa "promita" ca ii va sluji celui rau, facand tot ce stie ca nu ar fi pe placul lui Dumnezeu. Cu toate ca...daca ai avut odata credinta, putin probabil sa nu-ti mai ramana macar frica, cel putin o vreme, iar ca sa ajungi sa faci rau, cred ca e necesar mai intai sa-ti pierzi credinta, sa deznadajduiesti, sa te simti parasit, abandonat, si apoi sa aluneci, inconstient. Ca daca ai asa vreo "pornire' spontana sa faci ceva rau, sa te razbuni, cand pana mai ieri erai credincios, nu cred ca merge, pentru ca ori te trezesti si te sperii, ori o faci iar dupa aia regreti amarnic, lucru care nu face altceva decat sa te intareasca in credinta.
Si stiti ce mai cred? Ca e posibil, totusi, ca Dumnezeu sa ii protejeze, cumva, si pe cei care si-au pierdut credinta, sau n-au avut-o niciodata prea puternica. Nu stiu de ce, dar, poate ca daca le-ar arata adevarul, cine stie, poate nu l-ar putea suporta, de aceea le lasa ignoranta, cu toate ca si asta mi se pare ca se spune ca e de la diavol, dar poate, repet, Dumnezeu o ingaduie cu un anume scop de El stiut.

[AlinB]

În prealabil postat de fallen

Stiti ce cred eu ca e "bine" in cazul ateilor? Ca in majoritatea cazurilor, daca nu (mai) cred in Dumnezeu nu mai pot crede nici in diavol, si ca atare, nu-l pot sluji cu buna stiinta.

Cu buna sau proasta stiinta, slujind diavolului, nu ajung in Rai, poti fi sigura de asta.

[fallen]

În prealabil postat de AlinB

Cu buna sau proasta stiinta, slujind diavolului, nu ajung in Rai, poti fi sigura de asta.

Ateii nu vor ajunge nici in rai nici in iad, pentru ca nu cred in asa ceva. Ei cred ca atunci cand vor mori, se va termina totul, vor disparea fara urma. Ar fi chiar o nesimtire din partea noastra sa le facem slujbe de pomenire, atata timp cat ei vor ca amintirea si trecerea lor pe aceasta lume sa se stearga definitiv...

În prealabil postat de N.Priceputu

Poți să înnebunești dacă, conștient fiind de contradicția dintre cele două lumi, de incompatibilitatea lor, încerci totuși să trăiești în ambele. Te vei rupe.
În fond Hristos (și după El toți Părinții) spun răspicat că trebuie s-o rupem cu lumea veche: că nu putem sluji la doi stăpâni, că nu e bun pentru împărăția lui Dumnezeu cel care punând mâna pe plug privește înapoi, că nu poți împăca întunericul cu lumina ș.a.m.d.

Lumea în care trăim este atât de schizoidă tocmai pentru că încearcă să le împace, că vrea să facă un compromis. Asta e nebunia.

Pai bine, si atunci ce o sa faci, pana o sa ajungi in Imparatia Cerurilor? O sa traiesti in padure? Nu tot in lume va trebui sa-ti castigi painea si eventual sa lasi si urmasi? De ce mai facem copii in lumea asta daca locul nostru nu e aici?
Voua va place cand va spun sefii vosti ca nu va faceti datoria cu constinciozitate (in interesul umflarii conturilor, buzunarelor si burtilor lor, desigur) pentru ca aveti "principii?" Va place cand va spun sotii, sotiile, parintii, copiii, ca nu va preocupati indeajuns de problemele "lumesti" ale familiei? Care probleme sa nu exageram acum, nu inseamna neaparat lacomie si desfrau, inseamna chestii de bun simt, curatenie, mancare, pe care efectiv nu ai cand sa le faci si sa mai ajungi si la slujbe, mai ales in perioadele de " sarbatoare" (ca acum, de exemplu : ieri a fost Pomenirea mortilor, azi sunt Rusaliile, maine e Sf Treime, si daca ne amanam o parte din treburi pt weekendul viitor, guess what, sambata sunt Sf. Petru si Pavel...)

În prealabil postat de sophia

Si mie mi-a fost si mi-este des rau citind pe acest forum. Sunt mesaje care deruteaza, carew deprima, care te arunga in deznadejde si tulburare. Nici nu stii daca este adevarat si corect ce scrie acolo si ajungi sa plangi si sa te chinui gandindu-te: Doamne, tu nu asta ai spus, nu asta este credinta Ta! sau Doamne, gresesc eu, sau el/ea, cum este corect.

Atunci te sfatuiesc cu caldur sa nu faci greseeala sa intri, de exemplu, pe softpedia, mai ales la sectiunea spiritualitate sau psihologie, pentru ca risti sa te imbolnavesti grav, uite eu ce am patit-o...

[Yasmina]

Editat... !

[AlinB]

Tot la "faza" cu femeia cananeanca m-am gandit si eu.

"fallen" sa fac un rezumat al iluziilor cu care te hranesti:

1. situatia ipotetica ca te-ar vrea cineva "interesant" si ai avea taria de caracter sa-l refuzi pentru ca, chipurile, esti cu cineva
2. situatia temporara si relativa ca barbatul cu care esti nu te-a dat (inca) afara din casa, ca (inca) nu te inseala cu alta (speri).
3. casatoria nu vine cu garantii, deci de ce n-ar fi si concubinajul ok, desi din motive destul de evidente (zicem noi) are si mai putine?

Ca sa nu mai vorbim ca cea mai buna speranta a ta, este ca vei fi ceruta in casatorie de un barbat ateu, care pune si va pune presiunea asupra ta, vizavi de credinta, care nu vrea copii si aunca vina asupra ta pentru asta, etc.

Nu inteleg cum toate ideile si asteptarile asea sunt compatibile cu viata crestina care sustii ca incerci sa o duci, ale carei roade spui ca le astepti si esti nedumerita, enervata, bulversata ca nu le vezi.

Ei bine, problema s-ar putea sa fie mai aproape decat crezi dar totusi refuzi sa o vezi si preferi in schimb sa te hranesti cu iluzii si minciuni, iar o minciuna deschide calea spre altele, un rau spre si mai mult rau.

Inca mai poti face cateva alegeri, insa daca-ti vei mai hrani iluziile cu minciuni inca cativa ani, viata va alege in locul tau si in mod sigur nu-ti va placea cu ce vei ramane in mana.

Sa-ti mai spun, inca o data, ca si pana acolo, viata ta spirituala (si nu doar) are de suferit, ACUM?

Nu vreau să fiu nesuferită, dar de dragul corectitudinii vin cu o menţiune: femeia de la fântână, care avusese cinci bărbaţi iar cu al şaselea trăia nemăritată, era samarineancă.
Femeia cananeancă este cea care Îl roagă pe Iisus să îi vindece fiica chinuită de demoni...

http://www.crestinortodox.ro/predici...ce-123259.html