Ortodoxia si ecumenismul

În prealabil postat de catalin2

De fapt e doar partial asa. Am dat un citat (nu-mi mai amintesc de unde era si nu mai caut mesajul) in care se spunea ca si un pacatos daca marturiseste adevarul sa ne uitam la ce spune, chiar daca e pacatos.

Nu știu ce citat ai dat, însă nu înțeleg cum poate fi doar parțial adevărat, când asta este ceea ce spune Hristos: „Cel ce aude acestea dar nu face, asemenea este celui care-și zidește casa pe nisip”.

Totodată, El spune despre Sine că este Calea, Adevărul și Viața; nu doar Adevărul. Toate acestea sunt împreună: cine este pe Cale, este în Adevăr și are Viață. Nu poți fi în adevăr fără să fii pe cale, adică fără să făptuiești, precum și făptuirea fără credința în Hristos este zadarnică. În ambele cazuri ești lipsit de Viață.

De altfel, eu asta încercam să arăt: Credința mărturisită numai cu gura nu are putere. De aceea teoretic suntem un neam de creștini ortodocși; practic, însă, constatăm că trăim vremuri apocaliptice, în care credința s-a slăbănogit de tot. Iar dacă pentru asta căutăm cauze (doar) în afara noastră, vom sfârși învinși de paranoia.


Reamintesc cuvintele sfântului apostol Iacob:

„Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu din faptele mele îţi voi arăta credinţa mea.
Tu crezi că unul este Dumnezeu?: Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură...
Dar vrei tu să'nţelegi, omule uşuratic, că credinţa fără fapte este moartă?”
(Iacob 2, 17-19)

În prealabil postat de catalin2

Deja cred ca mai mult de jumatate din credinciosi cred ca si catolicii sunt la fel ca ortoodcsii, sau tot pe acolo. De aceea cand e ceva, o casatorie nu prea stau pe ganduri sa faca nunta la catolici sau chiar sa se converteasca la ei. Erezia cred ca nici nu se mai stie ce e, Se numeste acum diferenta de opinie.

Ție asta ți se pare esențial, de aici neînțelegerea dintre noi și dintre tine și cei pe care-i socotești ecumeniști. Eu consider că mai în adevăr este omul, indiferent de confesiunea lui, care nu stă indiferent la suferința celui căzut, decât cel cu o credință impecabilă la nivel teoretic, dar care trece pe lângă. Prefer un catolic implicat cu tot sufletul, cu toată sinceritatea în trăirea credinței, unui ortodox indiferent. Genul acesta de gândire este ceea ce tu numești ecumenism, probabil. Însă ea are temei evanghelic.

M-aș simți mai înfrățit cu tine, cu antiecumenism ș.a., dacă toată energia pe care o depuneți pentru a susține antiecumenismul ați orienta-o către susținerea unei credințe făptuitoare; dacă ați vedea în indiferentism (față de suferința altora, față de decăderea morală) un pericol mai mare decât ecumenismul.

Iar dacă credința s-ar uni cu fapta în poporul nostru, fiți siguri că s-ar întări atât de mult, încât nimic din afară n-ar mai putea-o dărâma. Voi vedeți că este gata să se prăbușească, de aceea sunteți alarmați; și este adevărat, însă e gata să cadă pentru că e slabă, pentru că temelia ei nu este pe piatră, după cum a arătat Domnul.