"Mila, asta este esenta iubirii de aproapele. . . "In memoriam: Parintele Iustin

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

"As vrea sa le multumesc din nou tuturor celor care s-au rugat pentru nevrednicia si neputinta mea si Maica Domnului sa rasplateasca rugaciunea si osteneala fiecaruia. Dar sa stiti ca intotdeauna bolile si necazurile sunt consecinta pacatului, de sus pana jos. Fiecare este pedepsit de Dumnezeu dupa raspunderea pe care o are – mica sau mare. Stateam si ma gandeam pe patul spitalului de la Cluj: Care o fi cauza suferintei mele, de nu vrea Domnul sa ma ridice deloc? Si cauza nu eram decat eu, pacatele mele. Si cand am constientizat ca pentru pacatele mele sufar aceasta boala, atunci m-a si ridicat Dumnezeu. Mandria mea este pricina bolii. Acum mi-a mai dat Dumnezeu si schiopatul asta la piciorul drept – si asta are o cauza: ca mergeam prea tantos asa. Prea credeam eu ca toata lumea e a mea si eu sunt buricul pamantului. Dar iata ca nu sunt nimic, decat iarba uscata. Asa ca sa dam slava lui Dumnezeu in boli, pentru ca prin boala invatam smerenia, bunatatea, rabdarea si asa primim mantuirea. Toate sunt spre smerenia si mantuirea noastra. Fara smerenie nu ne putem mantui.”
(Parintele Justin Pârvu)

Tatal nostru, fie mijlocitoare Biserica pentru cei adormiti, ca sa le faca scara catre cer;
Tatal nostru, indura-Te de ei pentru solirea Preasfintei Fecioare si a tuturor Sfintilor;
Tatal nostru, curateste pe cei pentru care credinciosii striga catre Tine, ziua si noaptea;
Tatal nostru, pentru nerautatea pruncilor, iarta pe parintii lor;
Tatal nostru, pentru lacrimile maicilor, rascumpara pacatele fiilor;
Tatal nostru, primeste milosteniile si rugaciunile noastre ca implinire la faptele lor bune;
Tatal nostru, sa fie sangele Fiului Tau izvor de viata, pentru aceia carora le facem pomenirea;
Tatal nostru, iubirea cea nemarginita, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai!

[cristiboss56]

Părintele arhimandrit Justin Pârvu, fostul stareţ al Mănăstirii nemţene Petru Vodă, a fost condus astăzi pe ultimul drum. Slujba înmormântării a fost oficiată, după Sfânta Liturghie, de un sobor de ierarhi ai Bisericii noastre, alături de care s-a aflat şi Preasfinţitul Părinte Longhin, Episcop de Bănceni, Ucraina. Cu acest prilej s-a dat citire mesajului de condoleanţe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat: „Părintele Justin Pârvu, ziditor de suflete şi ctitor de mănăstiri”.

Sicriul cu trupul părintelui Justin Pârvu a fost purtat în procesiune în jurul bisericii mari a Mănăstirii Petru Vodă, fiind înhumat în apropierea lăcaşului de cult. La slujbă au participat sute de preoţi şi mii de credincioşi din ţară şi de peste hotare, informează TRINITAS TV.

Cunoscutul duhovnic s-a născut în satul Petru Vodă pe 10 februarie 1919. S-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936 şi a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial. Între anii 1948-1964 a fost întemniţat politic la Văcăreşti, Jilava, Aiud şi Suceava. A revenit apoi în viaţa monahală, slujind ca ieromonah la Mănăstirile Secu şi Bistriţa. În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii de călugări Petru Vodă, iar din 1999 a început construirea Mănăstirii de monahii Paltinu, unde a organizat şi o casă pentru copiii săraci.

[cristiboss56]

Moartea pentru o cauză, aşa cum s-au jertfit atâţia oameni în închisorile comuniste, n-a fost zadarnică.

”Nu moartea e groaznică, groaznic e faptul când din ea nu înţelege nimic cel care rămâne în viaţă, cînd ea nu serveşte unei cauze. Moartea pentru o cauză, aşa cum s-au jertfit atâţia oameni în închisorile comuniste, n-a fost zadarnică. Dacă noi îi cinstim azi, dacă le aprindem o lumânare şi le preţuim gesturile şi sacrificiul, înseamnă ca n-au murit degeaba, poporul înţelege ceva din martirajul lor şi ia aminte. Oamenii care mor în epidemii sau accidente mai sunt cinstiţi aşa cum sunt cinstiţi cei care au murit în numele patriei? De asta, cel care a scăpat din temniţa comunistă trebuie să depună mărturie în numele celor care au murit acolo. Moartea acolo nu a ales, acolo moartea a luat cum a vrut ea, pe cine a vrut ea, dar şi după cum a dictat Dumnezeu.”


(Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicești, Editura Eikon, p. 64-65)

[cristiboss56]

[cristiboss56]

Revoluţia Părintelui Justin


A fugit de oameni în adâncul pădurii şi oamenii au venit cu zecile de mii la el. A plecat din oraş şi oraşul s-a mutat în pădure. S-a ascuns în munte şi muntele a devenit muşuroi de credinţă.

A plecat la Domnul Părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. Ultimul poate din generaţia marilor duhovnici sfinţiţi cu sânge martiric prin temniţele comuniste şi prin rugăciune de multe decenii spre slava lui Dumnezeu.
Cu o zi înainte de înmormântare, seara, pe la 7, mă apucă un dor imens să merg şi să-i sărut mâna. De multe ori mi-a călăuzit viaţa, uneori mi-a dat sfaturi cu vedere de Duh şi înţelepciune mai presus de fire. Acum trebuie să merg şi să sărut mâna unui om sfânt. Ne mai găsim vreo câţiva preoţi şi credincioşi şi plecăm din Iaşi. La intrarea pe drumul forestier care duce la mănăstire, lung de vreo 5 kilometri buni, totul e blocat. Poţi să fii delegaţie oficială, orice, nu se mişcă nicio maşină, din cauza unor tronsoane lungi de un singur fir. Lăsăm maşina şi pornim pe jos. După vreo câteva sute de metri, mama începe să se vaiete de ritmul nostru insuportabil de mers şi de oboseală. Spune: Părinte Justin, trimite te rog vreun om al lui Dumnezeu să ne ia cu maşina, măcar câteva sute de metri. Peste un minut opreşte un domn fără a-i face vreun semn şi ne ia preţ de un kilometru. Coborâm în grabă şi ne întindem iar la drum. Şi iarăşi lamentaţii şi plângeri la Părintele Justin. Sunt mii de oameni care urcă alene muntele, pe drumul şerpuit care duce la mănăstire. Opreşte iar o maşină nouă, doamna din faţă se pliază în portbagaj şi şoferul ne invită pe toţi în maşină. Ne urcăm sideraţi, fără să ştim de unde această minune, mulţumim abia şoptit. Şoferul ne spune: mergem la Părintele, am citit pe doxologia şi în Lumina despre zecile de mii de oameni care vin să-i sărute mâna. Îi spun că sunt de la doxologia şi mă minunez de judecăţile tainice ale lui Dumnezeu.
Ajung într-un final la sicriul marelui duhovnic. Mireasma de crini cereşti e atât de puternică în toată curtea mănăstirii, încât e simţită de toţi. Faţa părintelui e de un alb imaculat, de crin, de o sensibilitate care te pătrunde până la cerul inimii. Parcă zâmbeşte sfios. Are o mână caldă, de o fineţe şi puritate mai presus de cuvânt, cu care a binecuvântat şi a sfinţit sute de mii de oameni, total opusă răcelii de congelator şi rigidităţii cadavrelor obişnuite.
Stau şi mă gândesc: ce titan de duhovnic, aşchia asta de om, ce munte de răbdare şi de speranţă, câtă suferinţă a îndurat în cei 16 ani de temniţă grea, câte milioane de lacrimi a înghiţit în rugăciune în celulă, câte bătăi, câtă foame şi sete, câte umilinţe a răbdat, pentru a ajunge aici. A fugit de oameni în adâncul pădurii şi oamenii au venit cu zecile de mii la el. A plecat din oraş şi oraşul s-a mutat în pădure. S-a ascuns în munte şi muntele a devenit muşuroi de credinţă. A căutat singurătatea rugătoare, şi rugăciunea celor singuri, pierduţi în mijlocul lumii, tăinuiţi în suferinţă, l-a găsit. A iubit tăcerea brazilor şi a spovedit sute de mii de oameni. Privesc zecile de mii de oameni tăcuţi, care urcă alene, în rugăciune, muntele către părintele lor duhovnicesc şi înţeleg ce este ortodoxia: căutare a sfinţeniei care devine sfinţenie însăşi. Oamenii aceştia, asudaţi, bătrâni, copii în căruţuri, tineri, familii întregi, monahi şi maici de pretutindeni, oamenii ăştia sunt ortodoxia. O bătrână ţine nefiresc de sus, legănat, un ghiveci mare de flori, pe care vrea să-l aducă părintelui cu viaţă sfântă. Alţii poartă opaiţe cu lumină pentru a lumina calea către el. În jurul sicriului sute de oameni plâng firesc, molcom, pentru un om de nouăzeci şi ceva de ani. Sute de preoţi strânşi parcă de o mână nevăzută stau şi se roagă în jurul catafalcului modest. Nimeni nu mai are nicio îndoială: au venit toţi să-l vadă pe Părintele şi să se roage să-i semene. Au venit să-i sărute mâna şi să se împărtăşească de o ultimă binecuvântare plină de har. Jandarmii ţin cu greu piept mulţimii care doreşte să îmbrăţişeze pentru o clipă pe monahul care le-a schimbat lumea definitiv.
Ceea ce am văzut la sicriul Părintelui Iustin este o revoluţie. Revoluţia tăcută, mai discretă decât florile de colţ, a omului credincios, neostentativ, a bătrânului căutător de veşnicie, a tânărului căutător de linişte, a familiilor cu copii mulţi şi a călugărilor iubitori de pustie. Sunt zecile de mii de oameni care au simţit cu toată fiinţa lor, cum Dumnezeu se revarsă în suferinţă şi o face scară către cer, Cruce a firii care vesteşte Învierea. Oamenii nu se roagă sfinţilor care nu-i ajută. Talpa ţării este iubitoare de sfinţenie şi de rugăciune. Sunt oamenii tăcuţi, care dis de dimineaţă la birou, într-o discreţie totală îşi fac Acatistul Maicii Domnului sau Paraclisul, înainte de o zi plină de povara grijilor sau fac cruce alene pe pâinea scoasă din cuptor pentru a-şi sfinţi pruncii de mireasma euharistică a raiului.
Părintele Justin rămâne în sufletul oamenilor, acolo de unde nimic nu-l poate smulge, adânc înfipt în inima lor, prin rugăciune. Puterea lui de a predica şi spovedi, de a sfătui şi lumina oamenii, rămâne şi se înmulţeşte după trecerea lui în regnul cel fără de moarte. Lumina ochilor lui rămâne în suflete şi după ce ochiii lui pământeşti s-au stins. E puterea de a iubi jertfelnic pe cei ce te prigonesc, de a cerceta ca un chirurg iscusit păcatele tuturor şi de a călăuzi fără odihnă pe toţi rătăciţii acestei lumi. E puterea care se înrădăcinează în cer şi rodeşte pe pământ smerenie, rugăciune şi îndumnezeire. E bucuria care rodeşte multe lacrimi, rouă a raiului interior, care doreşte şi se sfârşeşte după curţile Domnului.

Romania a ramas inca odata, orfana. Daca rominii nu il asuma pe parintele Iustin, ne asteapta inca o adincire in amestecul de cloaca si prapastie in care ne aflam. Ca altcineva ne-a anesteziat sa nu simtim cum nu murim, ci cum ne zombizam incet, nu este o scuza. Dupa cum a da vina pe Dracul nu este a fi exonerat de pacat.
Parintele Iustin era un Batrin de Pateric. Cu asta, cred ca am spus tot ce pot exprima cu umilele mele puteri.

[cristiboss56]