Impotriva razboaielor si uciderilor

[antiecumenism]

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

Doamne ajută.

Frate "antiecumenism", cînd pui articole, pasaje, cuvinte, etc., mai ales de la tine de pe blog, pune articole cu bibliografie. Articole cu ghilimele pentru ce spune Sfîntul sau autorul şi care e interpretarea ta, opinia şi părerea ta teologică, teleogumena ta.
Apoi, dacă nu sunt trimiteri la opera autorului, măcar la final trebuie să fie menţionată cartea şi paginile, între pagina x şi y, găsim opinia autorului cea menţionată şi explicată de mine. Cartea menţionată trebuie să aibe amintită editura şi anul apariţiei.

Ce ai scris tu acolo e cacealma, e şi adevărul, poziţia Bisericii Creştine, dar e mai mult cacealma. Pusă poziţia Bisericii, întro postură, unde nu doar că urmăreşte scopuri şi interese ascunse, dar e de factură ieftină, al lumii egoiste şi nu al Iubirii, care e Dumnezeu. Nicidecum un articol demn de-a fi numit creştin. Părintele Dumitru Stăniloaie în cartea sa Ascetica şi Mistica Bisericii Ortodoxe, spune clar, nu citez, îţi redau cu cuvintele mele: toţi oamenii, toate nemurile pămîntului, vor intra în Judecată şi va avea fiecare şansa sa la mîntuirea cea de obşte. Da, ereticii nu sunt creştini, dar vor avea mulţi dintre ei parte de mîntuire. Deşi mîntuirea lor, nu doar prin faptele lor bune, desigur, ci prin milostivirea lui Dumnezeu, prin jertfa lui Hristos, deşi mîntuirea lor va fi diferită de a creştinilor. Va fi ca a copiilor ce mor fără botez sau mor avortaţi. Vor avea pacea şi liniştea, dar nu vor vedea lumina.

Ai vorbit acolo numai prostii. Toate blogurile de acest gen şi sunt multe, sunt înşelare, sunt pline de exclusivitatea mîntuirii pentru ortodocşi. O mîntuire egoistă, care nu e recunoscută de Iubire. Vorbesc Scripturistic. Şi cei ce sunt anatema, şi păgînii, homosexualii, apostaţii, budiştii, şi orice alt păcat ar fi săvîrşit omenirea, toţi absolut toţi oamenii pămîntului, vor avea şansa lor la mîntuire. Pentru că Dumnezeu este Drept Judecător, Dumnezeu este Iubire !

Acele bloguri, ca al tău multe şi sunt multe, sunt blogurile creştinismului habotnic, la prăpastira ereziei, ce oferă o mîntuire exclusivistă ortodocşilor. O mîntuire egoistă. Împotriva Scripturii. Şi împotriva învăţăturii Sfinţilor Părinţii, ai Bisericii Creştine primare. Ca şi blogurile antisistem, sunt bloguri ce îndeamnă dacă nu la ură împotriva evreilor şi masonilor, spre ruşinea noastră, atunci măcar la o habotnicie de frunte şi-un egoism radical. Aceea nu e Biserica Creştină, propovăduită de Hristos. Blogurile anti-sistem şi blogurile împotriva învăţăturii primare cu mîntuiri exclusiviste pentru ortodocşi, sunt ca vrăjitoarele. Ele i-au Sfintele odoare ale Bisericii Creştine şi sub paravanul şi justificarea lor, otrăvesc minţile oamenilor şi aduce dezbinare Bisericii. Aşa sunt şi blogurile acelea. Să nu fie.

"Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî. Căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi. Dar zic vouă că pământului Sodomei îi va fi mai uşor în ziua judecăţii decât ţie." Matei 11, 23-24

Da? Cuvîntul lui Dumnezeu, versetul spune clar. Pentru unii va fi mai uşor, de obţinut mîntuirea, în ziua Judecăţii, iar pentru alţii mai greu. Pentru Sodoma (sodomiţii, homosexualii de atunci, nu şi cei de azi), raportat la Capernaum, va fi mai uşor de obţinut mîntuirea. Dar nu exclusivist-egoistă dată doar ortodocşilor. Aşteptaţi voi numa mult şi bine. O să fiţi supăraţi probabil ca fratele fiului risipitor, că Tatăl primeşte la sînul său pe fiul curvar şi desfrînat ce a cheltuit averile tatălui pe desfrînate. Aşa e Dumnezeu. Minunat. Peste minţile voastre înguste de minunat.
Vă numiţi ortodocşi, deci adevăraţii şi singurii creştini, dar vă purtaţi mai rău ca iudeii. Să vă fie ruşine.

Bucurii.

-in primul rand eu am dat citat din Sfantul Ignatie deci nu sunt cuvintele mele,parca ziceai sa nu rastalmacim cuvintele sfintilor ci sa le credem
-tu vad ca nu crezi ce zice Sfantul Ignatie Briancianinov
-nu ai raspuns deloc in ceea ce priveste inzestrarea armatei asa cum zice Parintele Staniloae in articolul lui http://carteromaneasca.wordpress.com...pararea-tarii/

Articolul apare în «Telegraful român», LXXXVI, nr. 43, 1938, p. 1.

[Parascheva16]

Doua pacate foarte mari: mandria si judecata aproapelui.

[Daniel_Ortodox]

Doamne ajută.

Fi mai explicit, frate "antiecumenism". Cred că părintele Stăniloaie scrie în telegraful romîn. Și de la părintele Dumitru Stăniloaie ai dat dat mai multe citate. Ce anume scrie în telegraful romîn și ce anume scrii tu, ca adaosuri sau explicații, teleogumena ta? Pune în ghilimele ce spune părintele.
Și de la Sfîntul Ignatie, iarăși, pune cartea din care carte ai luat, editura, anul de publicație. Nu așa, hop tronc, dragul meu, că smintești, pe cei mai mici.

Bucurii.

[antiecumenism]

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

Doamne ajută.

Fi mai explicit, frate "antiecumenism". Cred că părintele Stăniloaie scrie în telegraful romîn. Și de la părintele Dumitru Stăniloaie ai dat dat mai multe citate. Ce anume scrie în telegraful romîn și ce anume scrii tu, ca adaosuri sau explicații, teleogumena ta? Pune în ghilimele ce spune părintele.
Și de la Sfîntul Ignatie, iarăși, pune cartea din care carte ai luat, editura, anul de publicație. Nu așa, hop tronc, dragul meu, că smintești, pe cei mai mici.

Bucurii.

CEEA CE POSTEZ MAI JOS NU SUNT CUVINTELE MELE DELOC CI DOAR CE ZICE PARINTELE STANILOAE RESPECTIV SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV,NU MAI TE FA CA NU INTELEGI CI CEDEAZA O DATA LA MANDRIA SI RATACIREA IN CARE TE AFLII

Parintele Staniloae- PENTRU APĂRAREA ŢĂRII:
http://carteromaneasca.wordpress.com...pararea-tarii/

"...De aceea trebuie să ne trezim de tot din naiva iluzie a anilor de după război că viitorul va fi al unei păci perpetue. Iluzia aceasta a putut răsări şi s-a putut nutri numai dintr-o insuficientă cunoaştere a realităţii sufletului omenesc, cu adâncul păcatului şi al răului din el, din ideea atotputerniciei raţiunii asupra acestui suflet, dintr-o negare a misterului dogmei creştine despre forţa uriaşă a răului împotriva căruia nu se poate lupta decât cu ajutorul lui Dumnezeu.

Numai prin creştinism se pot împuţina războaiele în viitor, dar cine îţi dă siguranţa că şi mâine şi poimâine şi în tot timpul viitor popoarele vor accepta să lupte cu ajutorul dumnezeiesc, când nici azi nu vor să ştie de acest ajutor nici chiar cei mai vajnici pacifişti.

Sunt, în privinţa războiului viitor, două adevăruri cu putere de axiomă: 1. fără creştinism va fi sigur război, cu oricât pacifism s-ar trâmbiţa; 2. numai prin creştinism se pot amâna şi împuţina războaiele, dar întrucât nu poţi avea siguranţa că sufletul popoarelor va fi creştin mâine (chiar dacă, e azi), nu poţi avea în nici un fel siguranţa că nu va fi în viitor război. Dimpotrivă, din felul obişnuit al comportării sufletului omenesc, poţi trage concluzia că război va fi cu siguranţă.

Creştinismul propovăduieşte cu tărie pacea şi poate ca acţiunea lui să realizeze un progres mai mare decât al neprogresului în rău, dar războiul tot rămâne ca un fapt de viitor sigur, dat fiind răul adânc din firea omenească.

Vor fi războaie, pentru că vor fi păcate. Desăvârşirea deplină şi a tuturor nu se realizează pe lumea aceasta. Şi precum siguranţa că vor fi păcate nu echivalează pentru creştinism cu o împăcare cu ele sau cu o încetare a luptei contra lor, dar, în orice caz, ea impune anumite măsuri de precauţie împotriva efectelor prea stricăcioase ale lor, la fel siguranţa că vor fi războaie nu însemnează o împăcare cu ele, o justificare a lor, dar, pe lângă toată propovăduirea contra lor, creştinismul trebuie să admită luarea de măsuri de precauţie contra lor.

Din această poziţie ideologică, ştiind că vor fi războaie, aprobăm şi chiar îndemnăm statul nostru să se înarmeze pentru pararea eventualelor lovituri la care ar putea fi expus în viitorul război, care, judecând din datele actualităţii, e probabil să nu întârzie prea mult.

Nu suntem un neam cu ambiţii de cucerire. Nu le-am avut nici în trecut. Toate războaiele noastre au fost de apărare sau de recucerire a unei libertăţi pierdute.

Dar, pentru apărarea acestei libertăţi pe care ne-o garantează actualele graniţe, care nu se întind decât până unde se găsesc români, trebuie să fim gata oricând, împotriva oricărei pofte străine de a ne-o răpi. Poporul nostru s-a comportat şi se va comporta în această privinţă în cel mai perfect spirit creştin.

Nu ştim ce s-a făcut până acum la noi în această direcţie. Ştim numai că conducătorii statului nostru se expun unei grele răspunderi şi unei neiertate vinovăţii dacă nu fac totul ca viitorul război să nu aducă sacrificarea în masă a sutelor de mii de vieţi româneşti şi nu asigură apărarea demnă şi eficace a independenţei integrale a poporului român în statul român.

Conducătorul spiritual al românismului ardelean[ Conducătorul spiritual al românismului ardelean era mitropolitul Nicolae Bălan, care, într-adevăr, a avertizat autorităţile şi opinia publică asupra pericolelor ce urmăresc România], care ştie ce e robia şi are oroare de ea, a adresat în repetate rânduri în anii trecuţi serioase îndemnuri factorilor răspunzători pentru destinele de viitor ale neamului nostru să nu neglijeze înzestrarea armatei, atât de importantă pentru asigurarea acestui viitor.

O spunem acum şi prin această foaie: faceţi totul pentru o perfectă înzestrare a armatei! Cereţi ţării orice sacrificii şi vi le va consimţi cu dragă inimă! Dar toate să fie chivernisite cu maximă înţelepciune, cinste şi răspundere pentru ziua de mâine!"

.................................................. .....................................

CUVINTELE SFANTULUI IGNATIE:

Sfantul Ignatie Briancianinov-DESPRE FAPTELE BUNE ALE NEORTODOCŞILOR
http://carteromaneasca.wordpress.com...eortodocsilor/

"Lepădarea dogmelor este o hulă împotriva lui Dumnezeu ce se numeşte necredinţă; schimonosirea dogmelor este o hulă împotriva lui Dumnezeu ce se numeşte erezie.

Ca fapte bune îi sunt recunoscute creştinului numai acelea care sunt împlinire a poruncilor evanghelice, prin care se hrăneşte, trăieşte credinţa lui, prin care este sprijinită viaţa lui în Hristos: fiindcă singurul care lucrează în creştin trebuie să fie Hristos. Cel botezat nu are dreptul să facă după cum îi dau ghes simţirile inimii, care depind de înrâurirea trupului şi sângelui asupra acesteia, oricât ar părea de bune aceste simţiri: îi sunt primite doar faptele bune către a căror săvârşire inima este îmboldită de către Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu, care sunt ale firii înnoite de Hristos.

„Faptele bune” ale firii căzute

Sunt orbi cei ce pun preţ pe aşa numitele de către ei „fapte bune” ale firii căzute. Aceste fapte au lauda lor, preţul lor, în vreme şi între oameni, nu însă înaintea lui Dumnezeu, înaintea Căruia toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut (Rom. 3, 12).

Cei ce nădăjduiesc în faptele bune ale firii căzute nu L-au cunoscut pe Hristos, n-au priceput taina răscumpărării, sunt prinşi în cursele propriei filosofări mincinoase, ridicând împotriva credinţei lor care este pe jumătate moartă şi se clatină din împotrivire prostească: „Oare Dumnezeu este atât de nedrept încât să nu dea răsplata mântuirii veşnice faptelor bune săvârşite de închinătorii la idoli şi de eretici?”

Aceşti „judecători” pun nedreptatea şi neputinţa judecăţii lor pe seama judecăţii lui Dumnezeu. Dacă faptele bune săvârşite potrivit simţirilor inimii ar aduce mântuirea, venirea lui Hristos ar fi fost de prisos, n-ar mai fi fost nevoie de răscumpărarea lumii prin patimile şi moartea pe cruce a Dumnezeului-Om, nici de poruncile evanghelice. Este învederat că cei ce socot că mântuirea se poate dobândi şi numai prin faptele firii căzute nimicesc însemnătatea lui Hristos, leapădă pe Hristos.

Faptele părute bune, făcute din imboldurile firii căzute, fac să crească în om „eu”-ul sau, nimicesc credinţa în Hristos, sunt potrivnice lui Dumnezeu; faptele credinţei omoară egoismul în om, fac să crească în el credinţa, fac să crească în el Hristos. De vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus, spune Apostolul, şi vei crede întru inima ta că Dumnezeu L-a ridicat pe El din morţi, te vei mântui: căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Rom. 10, 9-10).

Dreapta credinţă, adevărata faptă bună

Credinţa adevărată şi vie aduce omului mântuirea, chiar dacă acesta o mărturiseşte doar cu gura. Ea i-a adus mântuirea tâlharului răstignit pe cruce; a adus mântuire, prin pocăinţă, multor păcătoşi în ultimele clipe, cele dinainte de moarte, ale vieţii lor.

Atât de însemnată este fiecare idee a dogmelor date de Dumnezeu, că sfinţii mărturisitori, asemenea mucenicilor, au pecetluit mărturisirea de credinţă ortodoxă cu pătimiri grozave şi râuri de sânge. Potrivit însemnătăţii credinţei în lucrarea mântuirii, şi păcatele împotriva ei au o deosebită greutate în cumpăna dreptei judecăţi a lui Dumnezeu: toate aceste păcate sunt de moarte, adică sunt împreunate cu moartea sufletului şi le urmează veşnica pierzanie, muncile veşnice în adâncurile iadului.

Cea mai rea faptă – necredinţa

Păcat de moarte este necredinţa: ea leapădă singurul mijloc de mântuire, credinţa în Hristos. Păcat de moarte este lepădarea de Hristos: ea Îl lipseşte pe cel care se leapădă de credinţa vie în Hristos, ce se arată şi se păstrează prin mărturisirea cu gura. Păcat de moarte este erezia: ea cuprinde în sine hulirea lui Dumnezeu şi îl face pe cel molipsit de ea străin de adevărata credinţă în Hristos. Păcat de moarte este deznădăjduirea: ea este lepădare a credinţei lucrătoare, vii în Hristos."

[antiecumenism]

Au mîntuire necreştinii (pagani,inchinatori la idoli) şi ereticii? Răspunsul Sf. Ignatie Briancianinov către o umanistă “tolerantă”



“Ce spectacol vrednic de plans si de plans in hohote: crestini care nu stiu in ce consta propriu-zis crestinismul! Privirea noastra intalneste acest spectacol neincetat; rareori vedem cate o exceptie, rareori putem intalni, in numeroasa gloata a celor ce se numesc crestini, unul care e crestin nu doar cu numele, ci si de fapt. Intrebarea: “De ce sa nu se mantuie paganii, mahomedanii si asa numitii eretici?” a devenit o intrebare obisnuita astazi. “Printre ei se gasesc oameni cat se poate de buni. A-i pierde pe acesti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu!… Mai mult, aceasta e contrar chiar ratiunii umane sanatoase! Doar ereticii sunt si ei crestini. Sa te socoti mantuit iar pe membrii altor credinte – pierduti, este o nebunie, este o trufie fara margini!”
Crestinilor! Voi vorbiti despre mantuire, dar habar nu aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos – singurul mijloc al mantuirii noastre! Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: mantuirea consta in restituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intregul neam omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi, cat si a raufacatorilor.
Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. “Voi pogori la fiul meu, plangand, in iad” zice sfantul patriarh Iacov despre el insusi si despre sfantul sau fiu Iosif, cel cast si minunat. Coborau in iad, dupa sfarsirea pribegiei pamantesti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La atata se limiteaza puterea faptelor bune omenesti. Acesta e pretul virtutilor firii noastre cazute! Ca sa se refaca comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul sa obtina mantuirea era necesara rascumpararea. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita nu de un inger, nu de un arhanghel, nu de vreo fiinta si mai inalta dar marginita si creata – ci a fost savarsita de Insusi nemarginitul Dumnezeu.
Pedepsele – partea neamului omenesc, au fost inlocuite cu pedeapsa luata de El; lipsa meritelor omenesti a fost inlocuita de vrednicia Lui infinita. Toate faptele bune omenesti neputincioase, pogoratoare in iad, au fost inlocuite cu o singura fapta buna, plina de putere: credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Cand iudeii L-au intrebat pe Domnul: “Ce sa facem ca sa facem lucrurile lui Dumnezeu“, Domnul le-a raspuns: “acesta este lucrul lui Dumnezeu, sa credeti in Cel pe Care L-a trimis El“, dar un singur lucru bun ne e necesar intru mantuire: credinta; credinta ca lucrare. Prin credinta, numai prin credinta, putem intra in comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocirea Tainelor pe care ni le-a daruit El. In desert dar, si cu pacat cugetati si ziceti ca oamenii buni dintre pagani si mahomedani se vor mantui, adica vor intra in comuniune cu Dumnezeu!… Nu!… Biserica a recunoscut intotdeauna ca exista un singur mijloc de mantuire: Rascumparatorul! Ea a recunoscut ca cele mai mari virtuti ale firii cazute pogoara in iad. Daca dreptii adevaratei Biserici si facatorii de minuni care credeau in Rascumparatorul ce urma sa vina pogorau in iad, cum va inchipuiti ca paganii si mahomedanii care nu au cunoscut si nu au crezut in Rascumparator vor capata mantuirea numai pentru ca ei vi se par dumneavoastra draguti si buni, cand mantuirea nu se obtine decat printr-un singur, va repet, un singur mijloc si acesta este credinta in Rascumparator!
Crestini! Cunoasteti pe Hristos! Intelegeti ca voi nu-L cunoasteti, ca va lepadati de El socotind mantuirea posibila fara El, pentru niscaiva fapte bune! Cel care socoate o mantuire posibila fara credinta in Hristos este renegat de Hristos si, poate din nestiinta, cade in pacatul greu al hulirii de Dumnezeu. “Caci cugetam” – zice Sfantul Apostol Pavel – “ca omul se adevereste prin credinta fara faptele legii. Caci adevarul lui Dumnezeu prin credinta lui Iisus Hristos in toate si asupra tuturor credinciosilor este: fara deosebire. Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu: suntem insa iertati in dar, prin harul Lui, cu izbavirea intru Hristos Iisus“. Veti replica poate: “Sfantul Apostol Iacov cere neaparat fapte bune. El invata ca credinta fara fapte e moarta“. Cercetati ce cere Sfantul Apostol Iacov si o sa vedeti ca el cere, ca si toti insuflatii de Dumnezeu scriitori ai Sfintei Scripturi, fapte de credinta, iar nu faptele bune ale firii noastre cazute. El cere credinta vie, invederata de faptele omului nou, si nu faptele bune ale firii noastre cazute!
El da drept exemplu fapta patriarhului Avraam, fapta in care s-a invederat credinta dreptului: iar fapta aceea consta in a aduce jertfa lui Dumnezeu pe fiul sau unul nascut. Sa-ti injunghii fiul spre jertfire nu e deloc o fapta buna dupa firea omeneasca: e o fapta buna ca implinire a poruncii lui Dumnezeu, ca fapta de credinta.
Adanciti-va in cercetarea Noului Testament si in general a intregii Sfintei Scripturi: veti gasi ca se cere implinirea poruncilor lui Dumnezeu, ca numai aceasta implinire este numita fapta, ca numai prin implinirea poruncilor lui Dumnezeu credinta in Dumnezeu se face vie, ca una ce e lucratoare; fara aceasta e moarta, lipsita fiind de orice miscare. Si dimpotriva, veti gasi ca pornirile bune ale inimii sunt interzise, lepadate! Dar tocmai dragalasele acestea de fapte bune va si plac la pagani si mahomedani! Pentru ele, macar de-ar fi si cu renegarea lui Hristos, dumneavoastra vreti sa le acordati mantuirea. Ciudata e judecata dumneavoastra despre ratiunea sanatoasa. De unde, cu ce drept o gasiti, o descoperiti in dumneavoastra? Daca sunteti crestini trebuie sa aveti notiuni crestine cu privire la acest obiect si nu altele, dupa capul dumneavoastra sau agatate cine stie de pe unde!
Evanghelia ne invata ca prin cadere noi ne-am agonisit o ratiune pervertita, ca ratiunea firii noastre cazute, oricat de valoroasa ar fi prin natura, oricat de ascutita ar fi prin invatatura lumeasca, isi pastreaza caracterul capatat prin caderea in pacat, continua sa ramana o ratiune pervertita. Trebuie sa o lepezi, sa te dai pe mana calauzitoare a credintei si, sub aceasta conducere, la timpul sau, dupa o insemnata nevointa intru evlavie, Dumnezeu daruieste robului Sau credincios ratiunea Adevarului sau Judecata Duhovniceasca. Aceasta ratiune poate si trebuie sa fie recunoscuta a fi ratiune sanatoasa; ea este credinta capatata din cercetarea lucrurilor, asa de stralucit descrisa de Sfantul Apostol Pavel in al patrulea capitol al epistolei sale catre evrei. Temelia judecatii duhovnicesti este Dumnezeu. Pe piatra aceasta neclintita se inalta ea, si intru aceasta nu se clatina si nu cade. Ceea ce numiti dumneavoastra ratiune sanatoasa noi, crestinii, cunoastem ca este o ratiune atat de bolnavicioasa, atat de intunecata si ratacita, incat vindecarea ei nu poate avea loc decat prin retezarea cu palosul credintei a tuturor stiintelor si cunostintelor care o compun, si prin lepadarea lor. Daca insa vom socoti ratiunea ca sanatoasa, considerand-o astfel pe baza a ceva necunoscut, sovaielnic, nedeterminat, mereu schimbator, atunci ea, ca “sanatoasa”, va renega neaparat pe Hristos. Acest lucru e dovedit experimental. Ce zice judecata dumneavoastra, ratiunea dumneavoastra sanatoasa? Ca a recunoaste pieirea unor oameni buni, care nu cred in Hristos este un fapt potrivnic ratiunii dumneavoastra sanatoase! Si nu doar atat! Ci ca o asemenea pieire a oamenilor virtuosi e potrivnica milosteniei unei Fiinte atat de atotbune ca Dumnezeu. Ati avut cumva o revelatie de sus asupra acestui obiect, asupra a ceea ce e contrar si nu e contrar milosteniei lui Dumnezeu? Nu! Insa ratiunea dumneavoastra sanatoasa va spune asta! Ah, ratiunea dumneavoastra sanatoasa! Atunci, cu ratiunea dumneavoastra sanatoasa, de unde ati scos ca puteti intelege, cu patrunderea omeneasca limitata, ce este si ce nu este contrar milosteniei lui Dumnezeu?

[antiecumenism]

CONTINUAREA RASPUNSULUI SFANTULUI IGNATIE CATRE FEMEIA CARE II SCRISESE O SCRISOARE IN CARE ZICEA CA SE MANTUIE SI ERETICII:
.................................................. ...............................................
"Ingaduiti-mi sa va expun gandul nostru. Evanghelia, altfel spus invatatura lui Hristos, sau Sfanta Scriptura sau Sfanta Biserica Universala ne-a descoperit tot ce poate sti omul despre mila lui Dumnezeu, ce intrece orice cugetare, ce este mai presus de orice capacitate omeneasca de patrundere, ramanand inaccesibila pentru intelegerea oamenilor. Desarta e ratacirea mintii omenesti cand cauta sa-L patrunda pe nepatrunsul Dumnezeu! Cand cauta sa explice inexplicabilul, sa-L supuna consideratiilor sale… pe cine? Pe Dumnezeu! O asemenea intreprindere e o intreprindere satanica!… Tu, care te numesti crestin si nu ai habar de invatatura lui Hristos! Daca din aceasta invatatura harismatica, cereasca, nu ai invatat ca Dumnezeu este incomprehensibil (de neinteles), du-te la scoala si trage cu urechea sa auzi ce invata copiii! Lor profesorii de matematica le explica, in teoria infinitului, ca infinitul, ca marime nedeterminata, nu se supune acelor legi carora li se supun marimile determinate – numerele, ca rezultatele operatiilor cu el pot fi total opuse operatiilor cu numerele. Iar tu vrei sa determini legile actiunii milei lui Dumnezeu si zici: asta e conform cu El – asta ii repugna! E conform sau nu e conform cu ratiunea ta! Cu notiunile si cu simturile tale! Urmeaza din aceasta ca Dumnezeu e obligat sa inteleaga si sa simta cum intelegi si simti tu? Dar tocmai asta si pretinzi tu de la Dumnezeu! Iata cea mai nesabuita si mai trufasa intreprindere! Nu invinui dar judecatile Bisericii de lipsa de bun simt si de smerenie: asta e lipsa ta! Ea, Sfanta Biserica, nu face decat sa urmeze neabatut invataturii lui Dumnezeu despre lucrarile lui Dumnezeu, cele descoperite ei de catre Dumnezeu insusi!
Copiii ei adevarati merg dupa ea cu supunere, luminandu-se cu credinta, calcand in picioare ratiunea trufita ce se rascoala asupra lui Dumnezeu! Credem ca putem sti despre Dumnezeu numai ceea ce Dumnezeu a binevoit sa ne descopere! Daca ar exista un alt drum catre cunoasterea de Dumnezeu, un drum pe care l-ar putea deschide mintea, cu propriile ei sfortari, nu ne-ar fi fost data descoperirea dumnezeiasca. Ea ne-a fost data insa pentru ca ne este strict necesara. Desarte sunt dar si mincinoase propriile autocugetari si ratacirile mintii omenesti. Dumneavoastra ziceti: “ereticii sunt aceiasi crestini ca si noi”. De unde ati scos una ca asta? Doar poate vreunul care se numeste crestin si nu stie nimic despre Hristos, datorita nemarginitei sale ignorante se va arata de acord sa se recunoasca tot atat de crestin ca si ereticii, fara sa deosebeasca sfanta credinta crestina de puii blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu. Altfel judeca cu privire la aceasta adevaratii crestini! Numeroasele soboare de sfinti au primit cununa muceniciei, au ales mai degraba cele mai crancene si indelungi chinuri, inchisoarea, exilul decat sa-si dea acordul la partasia cu ereticii in invatatura lor hulitoare de Dumnezeu.
Biserica Universala a recunoscut intotdeauna erezia ca un pacat de moarte, a recunoscut intotdeauna ca omul molipsit de boala groaznica a ereziei e mort sufleteste, strain de har si de mântuire, fiind în comuniune cu diavolul si cu pieirea lui. Erezia e mai degraba un pacat diavolesc decât omenesc; ea este fiica diavolului, nãscocirea lui, e o nelegiuire apropiata de închinarea la idoli. Parintii numesc adesea închinarea la idoli nelegiuire, iar erezia – rea credinta; în închinarea la idoli diavolul îsi ia siesi partea dumnezeiasca de la oamenii orbiti, iar prin erezie el îi face pe acesti oameni orbiti partasi ai pacatului sau de capatâi: hula de Dumnezeu. Cine va citi cu atentie “Faptele apostolilor” se va convinge usor de caracterul pe de-a-ntregul satanic al ereticilor. El va vedea îngrozitoarea lor fatarnicie, trufia nemasurata, va vedea un comportament alcatuit din minciuna neîntrerupta, va vedea cât sunt de robiti celor mai diferite si josnice patimi …. Cu deosebire se remarca la ei ura neîmpacata catre fiii adevaratei Biserici.
Erezia se conjuga cu încrâncenarea inimii, cu o groaznica întunecare si stricare a mintii, erezia se mentine cu încapatânare în sufletul molipsit de ea si cât de trudnica este vindecarea omului de aceasta infirmitate! Orice erezie contine întrînsa hula împotriva Duhului Sfânt: fie huleste o dogma a Duhului Sfânt, fie o lucrare a Duhului Sfânt, dar neaparat huleste Duhul Sfânt. Esenta oricarei erezii este hulirea de Dumnezeu. Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu propriul sau sânge marturisirea adevaratei credinte, a pronuntat hotarârea soborului local al Constantinopolului asupra ereziarhului Eutihie în urmatoarele cuvinte:
“Eutihie, pâna acum iereu, arhimandrit, fiind întru totul prins si vadit ca partas al ratacirilor lui Valentin si Apolinarie, atât prin faptele lui trecute cât si prin explicatiile date aici, fiind dar dovedit de urmarea încapatânata a hulirii de Dumnezeu a acelora, nici macar n-a luat în seama sfaturile noastre si povetele catre primirea învataturii sanatoase. Si, de aceea, plângând si suspinând pentru pieirea lui definitiva, declaram în numele Domnului nostru Iisus Hristos ca el a cazut în hulire de Dumnezeu, ca e deposedat de orice cin preotesc, de partasia cu noi si de conducerea asupra manastirii sale, dând tuturor de stire ca de acum încolo, cine va sta la sfat cu el sau îl va vizita, va cadea el însusi sub afurisenie.”
Aceasta hotarâre e un mic exemplu al parerii obstesti a Bisericii Universale asupra ereticilor; aceasta hotarâre e recunoscuta de întreaga Biserica si confirmata de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie consta în aceea ca el nu marturisea în Hristos, dupa întrupare, cele doua naturi, cum marturiseste Biserica, ci admitea numai o singura natura, natura dumnezeiasca. Veti spune: numai atât!… Amuzant prin ignoranta, si demn de plâns prin caracter si urmari, este raspunsul unei persoane investite cu puterea acestei lumi catre sfântul Alexandru, patriarhul Alexandriei, despre erezia ariana. Aceasta suspusa fata sfatuia pe patriarh sa pastreze pacea, sa nu porneasca dezbinarea, atât de potrivnica duhului crestinismului, pentru câteva cuvinte, zice el, caci el nu gaseste nimic vrednic de osânda în învatatura lui Arie – care difera întrucâtva în stilul de formulare a cuvintelor si atâta tot! Aceste diferente de formulare a cuvintelor, observa istoricul Fleury, în care chipurile nu e nimic de osândit, nu fac altceva decât ca neaga Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – nu mai mult!
Naruiesc asadar toata credinta crestina – si atâta tot! Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor masti schimbatoare tindeau catre un acelasi scop: negau Dumnezeirea Cuvântului si deformau dogma întruparii. Cele mai noi nazuiesc mai degraba sa nege lucrarile Sfântului Duh. Cu hule ei negau Dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, tot, toate aspectele în care Biserica recunostea lucrarea Sfântului Duh. Ei le numeau pe acestea reglementari omenesti – si înca mai nerusinat: superstitii, ratacire!
Desigur dumneavoastra nu vedeti în erezie nici tâlharie nici hotie! Poate nici nu o socotiti un pacat? E renegat Fiul Iui Dumnezeu, e renegat si hulit Duhul Sfânt – nu mai mult! Cel care a primit si se tine de o învataturã hulitoare de Dumnezeu, cel care huleste pe Dumnezeu cu gura, acesta nu tâlhareste, nu fura, face chiar faptele bune ale firii cazute – ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu sa-i refuze mântuirea?!… Toata cauza ultimei dumneavoastra nedumeriri, ca si a tuturor celorlalte, consta în adânca necunoastere a crestinismului ! Sa nu credeti ca o asemenea necunoastere e un defect lipsit de importanta! Nu! Urmarile lui sunt nimicitoare, mai ales astazi, când în societate umbla nenumarate carti cu titluri crestine si continut satanic. Prin ignorarea adevaratei învataturi crestine, sunteti întrutotul expus sa primiti un gând mincinos, fals, amagitor, hulitor de Dumnezeu, drept gând adevarat, sa vi-l însusiti si, odata cu el, sa va însusiti si pieirea vesnica. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mântui ! Iar nedumeririle dumneavoastra sunt tot atâtea semne de întrebare asupra posibilitatilor dumneavoastra de mântuire.
Esenta nedumeririlor acestora este lepadarea de Hristos! Nu va jucati cu mântuirea, nu va jucati! Caci altfel veti plânge vesnic. Apucati-va de lectura Noului Testament si Sfintilor Parinti ai Bisericii ortodoxe (…) studiati în scrierile Sfintilor Parinti, cum trebuie înteleasa corect Scriptura, ce vietuire, ce gânduri si ce simtaminte se cuvine sa aiba un crestin. Studiati din Scripturi si din credinta vie pe Hristos si crestinismul. Mai înainte sa bata ceasul, ceasul de spaima în care va trebui sa va prezentati la judecata în fata lui Dumnezeu, agonisiti-va îndreptatirea (achitarea) data de Dumnezeu fiilor oamenilor prin intermediul Crestinismului.”

[antiecumenism]

Iti recomand sa citesti

Sfantul Ignatie Briancianinov-Despre adevarata si fatarnica smerita – cugetare

si mai ales

Sfantul Ignatie Briancianinov-despre inselarea inimii (“parere”)

Sfantul Ignatie Briancianinov-despre inselarea mintii


-eu cred ca te aflii si tu intr-o forma de inselare dar nu iti dai seama,nu te-ai gandit niciodata ca ai putea fii intr-o stare de inselare?

-in cartea "despre inselare" sfantul Ignatie da multe exemple de calugari care au cazut in inselare din cauza mandriei.

uite ce scrie sfantul Ignatie:
.................................................. ........................

"Staretul: Precum duce la amagire de sine si inselare lucrarea gresita a mintii, tot asa duce la ele si lucrarea gresita a inimii. Sunt pline de trufienechibzuita dorinta si nazuinta de a vedea vederi duhovnicesti cu o minte necuratita de patimi, neinnoita si nerezidita de catre dreapta Sfantului Duh: pline sunt de aceeasi trufie si nechibzuinta, dorinta si nazuinta inimii de a se indulci de simtiri sfinte, duhovnicesti, dumnezeiesti, atunci cand ea nu este inca in stare de asemenea indulciri. Precum mintea necurata care, dorind a vedea vedenii Dumnezeiesti si neavind putinta de a le vedea, alcatuieste pentru sine vedenii din sine insasi, amagindu-se si inselandu-se cu ele – tot asa si inima, silindu-se a gusta dulceata dumnezeiasca si alte simtiri dumnezeiesti, si neaflindu-le in sine, se linguseste cu ele pe sine, se amageste, se inseala, se pierde pe sine, intrand pe taramul minciunii, in partasie cu demonii, supunandu-se inrauririi lor, lasandu-se inrobita de stapanirea lor.
O singura simtire dintre toate simtirile inimii aflate in starea cazuta poate fi intrebuintata la nevazuta slujire a lui Dumnezeu: intristarea pentru pacate, pentru pacatosenie, pentru cadere, pentru pierzania sufletului – acesta se numeste plans, pocainta, strapungere a duhului. Pentru aceasta da marturie Sfanta Scriptura. “Daca ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi” (Ps. 50, 18, 19): fiecare simtire a inimii in parte precum si toate impreuna nu Iti sunt bineplacute, pangarite fiind de pacat si schimonosite prin cadere. “Jertfa lui Dumnezeu – duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50, 18,19). Aceasta jertfa indeparteaza in chip firesc aducerea celorlalte jertfe: simtamantul de pocainta face sa amuteasca toate celelalte simtaminte."

Toata lumea stie ce nenorocire sufleteasca a cazut peste carturarii si fariseii iudei din pricina gresitei lor intocmiri sufletesti; ei s-au facut nu numai straini de Dumnezeu, ci si vrajmasi pe fata ai Lui, ucigasi de Dumnezeu. Intr-o asemenea nenorocire cad si cei ce se nevoiesc la rugaciune, dar leapada pocainta din nevointa lor, incercand sa atate in inima iubirea de Dumnezeu, sa simta desfatare si extaz; acestia dau singuri apa la moara caderii lor, se fac straini de Dumnezeu, se fac partasi cu satana, se molipsesc de ura fata de Sfantul Duh. Acest fel de amagire este inspaimantatoare; el este la fel de pierzator de suflet ca si primul, dar mai putin vadit; arareori duce la nebunie si sinucidere, dar strica, fara umbra de indoiala, si mintea si inima. Pe acesta, Parintii l-au numit, din pricina acelei stari a mintii careia ii da nastere, “parere”. (Preacuviosul Grigore Sinaitul, cuv.l08, 128, Sfantul Ioan Carpatiul, cap. 49, Filocalia, vol.4). La acest fel de inselare se refera Sfantul Apostol Pavel, atunci cand spune: “Nimeni, dar, sa nu va insele printr-o prefacuta smerenie si printr-o fatarnica inchinare la ingeri, incercand sa patrunda in cele ce n-a vazut, si ingamfandu-se zadarnic cu inchipuirea lui trupeasca”. (Col. 2, 18). Cel tinut de aceasta inselare nutreste “parere” despre sine, alcatuieste despre sine “parerea” ca ar avea numeroase virtuti si merite, chiar si ca ar fi plin din belsug de darurile Sfantului Duh.

Cel ce se roaga silindu-se sa descopere in inima simtirile omului nou, neavind putinta de face aceasta, le inlocuieste cu simtiri nascocite de el, nesabuite, la care nu intarzie a adauga lucarea duhurilor cazute. Socotind adevarate si izvorate din har simtirile gresite, atat ale sale cat si cele rele de la demoni, el capata niste pareri pe potriva acelor simtiri care, necontenit insusindu-si-le inimii si intarindu-se in ea, ele hranesc si inmultesc parerile mincinoase; fireste ca dintr-o asemenea nevointa gresita iau nastere amagirea de sine si inselarea diavoleasca – “parerea”. “Parerea nu ingaduie celor parute sa ia cu adevarat fiinta” - a spus Sfantul Simeon, Noul Teolog. Cel caruia i se pare ca este despatimit nu se va curata niciodata de patimi; cel caruia i se pare ca este plin de har nu va primi niciodata har; cel caruia i se pare ca este sfant nu va ajunge niciodata la sfintenie. Sa fie limpede: cel ce socoate ca are lucrari duhovnicesti, virtuti, merite, daruri harice, care se maguleste si se desfata cu “parerea”, prin aceasta “parere” ingradeste lucrarilor duhovnicesti, virtutilor crestine si harului Dumnezeiesc intrarea in el si deschide larg poarta pentru imbolnavirea de pacat si pentru demoni.

In cei ce bolesc de aceasta inselare apare o ingamfare neobisnuita: parca ar fi beti de sine, de starea lor de amagire de sine, vazand in ea o stare harica. Ei sunt patrunsi, plini peste masura de cugetare semeata si trufie, parand, totusi, smeriti in ochii multora care judeca dupa aratare si nu pot sa pretuiasca lucrurile dupa roadele lor, precum a poruncit Mantuitorul (Mat.7,16; 12, 33), si cu atat mai putin dupa simtul duhovnicesc de care amintea Apostolul (Evr. 5, 14).

Ucenicul: Nu ti s-a intamplat, oare, sa ai de-a face cu vreunii oameni molipsiti de acest soi de inselare ?
Staretul: Cei molipsiti de inselare prin “parere” pot fi intalniti foarte adesea. Oricine nu are duh infrant, cel care isi recunoaste vreun fel oarecare de vrednicie , si de merite, oricine nu tine neabatut invatatura Bisericii Ortodoxe, ci judeca in ce priveste oarecare dogma sau predanie dupa cum il taie pe el capul sau dupa invataturile celor de alta lege, se afla in aceasta inselare. Cat este de mare inselarea cuiva se poate vedea dupa marimea ratacirii si a staruintei sale in ratacire.
Neputincios este omul ! Tot timpul se furiseaza in ; noi “parerea” intr-unul din chipurile sale si, dand fiinta “eului” nostru, alunga de la noi harul Dumnezeiesc. Precum nu este om, asa cum bine a bagat de seama Sfantul Macarie cel Mare, care se fie liber de trufie, tot asa, nu este om care sa fie cu desavarsire liber de lucrarea asupra lui a acestei patimi subtiri, numite “parere”

Mare nenorocire este a ne abate de la invatatura dogmatica si morala a Bisericii; de la invatatura Sfantului Duh, printr-o filozofare oarecare ! Aceasta este “inaltarea care se ridica impotriva intelegerii Dumnezeiesti”. Trebuie sa rasturnam aceasta intelegere si sa o supunem “ascultarii lui Hristos” (2 Cor. 10, 4, 5).

[catalin2]

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

Pardon? Să spui mereu că eşti păcătos e falsă smerenie ??? NU frate. Greşit! E rugăciunea inimii.
DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIEŞTE-MĂ PE MINE -PĂCĂTOSUL-.
Pare-se că arhimandritul Serafim Alexiev, de unde ai dat citatul, e greşit. Nu-i bai îl iartă Domnul, dar mai grav că sminteşte şi pe alţii, căci a publicat o carte cu o opinie teologică greşită, ce contrazice pe Sfinţii Părinţi. Uite aşa ia dracu minţile chiar şi celor aleşi, cum spune Scriptura.
Şi o susţine cu inovaţii, ca fratele Cătălin.

Evident ca se insala, doar te-a contrazis pe tine. Nu ti-ai dat seama ca nu ai inteles despre ce e vorba, si ca poate tu ai gresit, mandria nu te lasa sa vezi ca gresesti, toti ceilalti care te contrazic gresesc. Nu conteaza ca e sfant, parinte sau catehism, toti gresesc cand te contrazic, pentru ca tu nu poti gresi niciodata in privinta asta. Nu doar parintele spune aceste lucruri, ar fi trebuit sa le stii si tu.
E vorba de a spune in gura mare ca esti pacatos, nu de a-ti spune in gand. Rugaciunea aceea o face credinciosul in vorbirea lui cu Dumnezeu, nu ca sa il auda ceilalti ca se roaga. Stii ca asta li se reprosa si fariseilor.
Daca cineva spune tot timpul ca e pacatos si nu are smerenie o face ca sa il vada ceilalti, sa il aprecieze. Unii duhovnici mai spun din cand in cand, dar ei chiar nu au pacate si au smerenie. La noi e clar ca avem pacate si nu avem prea multa smerenie, nu trebuie sa o spunem tot timpul. Asadar despre asta scrie si in articol. Si continua ca cel ce spune ca e pacatos si mandru ca sa fie auzit cand ii arata cineva ca e chiar asa nu ii place.
Tu cu gura spui ca esti iubitor si smerit, dar in fapte arati altceva, mesajele tale sunt arogante, judeci pe ceilalti, ii condamni, chiar ii jignesti, deci nu prea razbate nici iubirea din ele.
Nu te judec, omul se poate schimba oricand, eu de exemplu la varsta ta nici nu eram credincios.

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

Să ştii! Nu voi lăsa Adevărul să fie călcat în picioare pentru nimic în lume ! De ideile tale sau a nimănui, că tu susţii că spui părerea bisericii şi eu sunt nu ştiu cum. Părerea ta NU e părerea Bisericii Creştine. Şi ce am vorbit pînă acum, NU este învăţătura mea, ci a Bisericii lui Hristos.
Nu a nebuniei în care te aflii tu şi ce e mai grav mai şi crezi că spui bine. Nu frate drag, să nu răspunzi la mesaj, că numai prostii spui.

Daniel, doar mandria vorbeste din tine, nu adevarul. Mandria face pe om sa creada ca este foarte intelept si nu mai poate vedea adevarul. Esti un mare admirator al tau si al intelepciunii tale si ai ajuns sa crezi ca tot ce talcuiesti si gandesti e adevarul, chiar daca toata invatatura contrazice ce spui.
Eu am dat citatele din invatatura si sfinti (si altii pe topic), nu tu. Tu nu ai dat nimic, doar interpetarile tale, iar cand ti-am dat citatele clare ai incercat sa le rastalmacesti. Atunci de ce ma faci eretic? Cred ca nu ai inteles, eretic e cel ce contrazice invatatura Bisericii, nu cel ce o afirma. Tu cred ca ai inteles gresit, crezand ca cel ce te contrazice pe tine e eretic.
Daniel, incearca sa te mai smeresti putin si vei vedea si adevarul. Problema nu e sa gresesti, ci sa nu indrepti greseala sau sa continui in ea.

[catalin2]

În prealabil postat de antiecumenism

-in primul rand eu am dat citat din Sfantul Ignatie deci nu sunt cuvintele mele,parca ziceai sa nu rastalmacim cuvintele sfintilor ci sa le credem.

Chiar in mesajul meu anterior spuneam ca daca as da citate din sfinti fara sa specific i-ar gasi rataciti si eretici si pe ei.
Adaug la citatele tale citate din Sfantul Serafim de Sarov despre faptele credintei: http://saraca.orthodoxphotos.com/bib...ea_duhului.htm
"Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu aduna cu Mine risipeste" (Luca 11:23).
Precum vedem intr-o alta pilda sfanta, omul care face lucruri drepte este placut Domnului. Vedem Ingerul Domnului infatisandu-se, la vremea rugaciunii, lui Cornelie.
Astfel Domnul intrebuinteaza toate mijloacele Sale dumnezeiesti pentru a-i darui unui astfel de om, in schimbul faptelor sale bune, sansa de a nu-si pierde rasplata din viata ce va sa vina. Dar pana se sfarseste aceasta viata, trebuie sa punem inceput cu o dreapta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos.
Daca un om precum Cornelie este placut in fata Domnului pentru faptele sale bune, desi acestea nu sunt facute de dragul de Hristos, si apoi crede in Fiul Sau, asemenea fapte ii vor fi socotite ca fiind facute din dragoste de Hristos. Dar in situatia contrara, omul nu are nici un drept sa se planga atunci cand binele pe care l-a facut este nefolositor. "

[Daniel_Ortodox]

Doamne ajută.

Frate "antiecumenism", atîta vreme cît nu specifici opera autorului, editura, anul publicării și paginile, NU te mai obosi să scrii nimic, că smintești și te osîndești, dragul meu. Oricine poate, spre a lui pierzare, să dea citate, imaginate ale unui autor sau mai grav, sfînt, fără să arate sursa clar și limpede, nu un blog oarecare. Aia nu e sursă. Înțelegi? Deci, autor, editură, anul publicației și pagina sau paginile.
Da, sunt în înșelare, cu toții suntem în înșelare cît facem păcate. Numai mila lui Dumnezeu cu rugăciunile Preacuratei și ale tuturor sfinților ne ridică și ne izbăvește.

Frate Cătălin, n-am spus că sunt smerit, sunt mîndru, bine spui. Chiar sunt un om rău, nimic bun nu fac. Sunt păcătos și am falsă smerenie. Pomenește-mă și pe mine. Nu am spus că ești eretic, ci că ești în marginea prăpastiei ereziei, căci ceea ce înveți, este o fabulație habotnică exclusivistă a unei mîntuiri egoiste și limpede necreștină și diavolească.
Necreștinii, oricare ar fi ei, atei, păgîni, eretici, gnostici, etc., se pot mîntui din fire făcînd ale legii, conform Sfintei Scripturi, Romani capitolul 2, tîlcuit minunat de frumos de Î.P.S. Bartolomeu Anania, în Biblia de Jubileu, traducerea sfinției sale. Mîntuirea necreștinilor dacă va fi, va fi nu doar prin viața lor curată și faptele lor bineplăcute lui Dumnezeu, ci mai ales prin harul și milostivirea lui Dumnezeu. Doar că mîntuirea lor va fi diferită de a creștinilor, va fi ca a copiilor adormiți nebotezați, vor avea pace și liniște, dar nu vor vedea Lumina din Lumină și nici o taină.
ASTA e învățătura creștină a Bisericii lui Hristos, de-a lungul veacurilor și azi, prin glasurile Sfinților Părinți. Crezi sau nu, accepți sau nu, ăsta e Adevărul.

Iar pe mine poți să mă numești cum vrei. Sunt toate ce mă numești, dar cu toate acelea, nu încetez să mărturisesc Adevărul, pentru care și mor apărîndu-L, cu toată mîndria și cu tot.
Dacă vorbesc degeaba pentru voi doi sau nu, nu știu, dar mă doare de-ar fi așa. Treziți-vă. Dumnezeu este iubire.

Să nu fiu off-topic, să ferească Dumnezeu ca un om să ucidă alt om, sub orice circumstanțe. Ca chiar și creștin de este, ortodox desigur, neimaginat de puține șanse pentru mîntuire are.

Bucurii.