Deputaţii au aprobat cultivarea plantelor modificate genetic în ariile naturale

[Parascheva16]

Asediu asupra Europei. Comisia Europeană pe post de berbece, România pe post de cal troian

Monsanto nu se mulţumește doar cu S.U.A. și ţările din „lumea a treia”. O adevărată bătălie, despre care am mai scris în paginile acestei reviste, se duce pentru legalizarea produselor acestei companii pe pieţele din Europa. Recent, o instituţie guvernamentală americană ce se ocupă de comerţul exterior a criticat dur reglementările europene care „privează consumatorii din întreaga lume de accesul la produsele agricole americane” – proclamate, propagandistic, drept „sigure şi de bună calitate”, chiar dacă sunt modificate genetic… Aceste remarci nu sunt întâmplătoare: S.U.A. și Uniunea Europeană duc negocieri pentru instituirea unei zone de comerţ liber între cele două regiuni. Principalul diferend este chiar situaţia culturilor de O.M.G., încă nepermise în Europa.

S.U.A. a adus în sprijinul său una din instituţiile europene cheie din domeniu: Autoritatea Europeană pentru Securitatea Alimentelor (EFSA), care a dat numai avize pozitive pentru produsele americane modificate genetic. Mai mult de-atât, EFSA tocmai a invalidat rezultatele unui studiu realizat în Franţa, timp de mai mulţi ani, la Universitatea din Caen, asupra toxicităţii porumbului modificat genetic de Monsanto, prin testarea unor șobolani. Rezultatele au fost șocante, după cum am văzut în numărul trecut al revistei: cobaii au dezvoltat tumori cancerigene de mărimea unei mingi de ping-pong. Pe lângă sprijinul EFSA, șeful Comisiei Europene, J-M Barroso, este un cunoscut susţinător al organismelor modificate genetic. Problema eurocraţilor și a conducătorilor guvernelor din Europa este existenţa unui puternic curent de împotrivire al fermierilor europeni faţă de aceste culturi, iar în ţările unde aceștia au un rol social, economic și politic important (Franţa, Germania), guvernele încă sunt reţinute în a le trece cu vederea revendicările.

Perspectiva „invadării” Europei de către corporaţia americană este însă cât se poate de reală. Poate fi amânată, însă nu înlăturată. După cum am văzut, Monsanto poate cuceri pieţele naţionale nu doar prin cultivare directă, ci şi prin diverse alte mijloace: importuri, contrabandă…
Între timp, chiar dacă „metropola” europeană nu poate fi încă cucerită, Monsanto ocupă periferia: România. Compania americană a făcut un adevărat desant în ţara noastră. Deţine deja unităţi industriale de producţie a seminţelor de porumb și rapiţă, în Ialomiţa, și are ca obiectiv oficial însămânţarea cu porumb modificat genetic a 300.000 de hectare– adică 11% din suprafaţa agricolă totală însămânţată cu porumb pe plan naţional. Planul americanilor este bine gândit: ţara noastră are una din cele mai întinse suprafeţe cultivate de porumb, producţia agricolă în acest domeniu fiind a doua pe plan european. Așadar, strategia e clară: transformarea pământurilor româneşti în terenuri de culturi modificate genetic, pentru a deveni, din „grânarul Europei”, „grânarul de O.M.G.” al acesteia. Pentru că Monsanto nu vor fi lăsaţi să cultive aşa ceva în ţări ca Franţa, Germania sau Austria…

Pe lângă aceste planuri ambiţioase, corporaţia americană și-a cumpărat un larg sprijin lobbistic în ţară, conform telegramelor Wikileaks făcute publice anii trecuţi. Oameni politici, experţi, fermieri, jurnaliști, academicieni au fost pur și simplu plătiţi – iar unii chiar angajaţi! –pentru a promova interesele companiei americane, pentru a face propagandă organismelor modificate genetic și pentru a nega faptul că aceste produse ar avea efecte nocive asupra sănătăţii. Doi foști miniștri ai Agriculturii – Valeriu Tabără și Ștefan Fuia – au lucrat, în trecutul recent, chiar în cadrul Monsanto România. Pe lângă acestea, din păcate, există și asociaţii ale fermierilor care, atrași de un prezumtiv avantaj competitiv, acceptă legalizarea și folosirea pe scară largă a seminţelor tratate genetic.

Acest plan merge în paralel cu presiunile care se fac pentru eliminarea agriculturii de subzistenţă și comasarea terenurilor agricole. Închipuiţi-vă cum ar arăta ţara noastră cu milioane de hectare de porumb modificat genetic, cu supravegherea poliţienească a Monsanto pentru a păzi „seminţele brevetate” și cu mici oaze de gospodării ţărănești pierdute într-un deșert imens al marilor corporaţii/ferme! Și, apoi, gândiţi-vă încă odată la seminţe…

[Parascheva16]

„Neo-iobăgia” Monsanto

În secolul al XIX-lea s-au realizat unele cercetări sociale despre starea ţărănimii de după împroprietărirea lui Cuza. S-a remarcat un fenomen bizar: în unele regiuni, obștile de răzeși practicau arendarea pământului, pe care, ulterior, îl lucrau tot ele. Cu alte cuvinte, ţăranii își arendau pământul pentru a lucra ei înșiși pe același pământ! Explicaţia acestui comportament aparent aberant, care transforma ţăranul în iobag, a fost dată abia în perioada interbelică de către unul din membrii proeminenţi ai Școlii Gustiene, H.H. Stahl: seminţele – sau, mai degrabă, lipsa acestora.

Țăranilor li se dăduse pământ, însă nu și seminţe, iar pentru procurarea acestora trebuiau bani. Pentru a face rost de bani, ţăranii îşi arendau pământurile – și, astfel, se puteau împrumuta la bancă și puteau începe lucrările pe propriile lor pământuri…

Iată, așadar, încă un mic exemplu despre rolul strategic pe care îl au aceste mici seminţe în producţia agricolă, relaţiile de proprietate și raporturile economice din societate. Bineînţeles că lipsa aprovizionării cu seminţe nu a fost o scăpare naivă a responsabililor României acelor vremi, ci o politică intenţionată, prin care ţăranii puteau fi reintroduși în raporturi de dependenţă faţă de marii proprietari (sau, mai degrabă, faţă de marile trusturi de arendași).

Dacă astfel de metode se practicau în secolul al XIX-lea, oare în vremurile noastre ce metode vom vedea puse în practică de către companii precum Monsanto, ce nu au nici un fel de scrupule?

[Parascheva16]

Ne predăm?

Rezumând, lucrurile stau foarte prost: există presiuni pentru comasare, agenţi ai Monsanto la toate nivelele, fermieri dornici de profit, sate (și pământuri) părăsite, iar singurul obstacol mai serios, legislaţia europeană, e pe cale să dispară, la presiunile americanilor și comisarilor europeni. La acest nivel, credem că omeneşte nu putem face prea multe, afară de a pune în faţa Domnului „sărăcia, şi nevoile, și neamul”, rugându-L să ne miluiască și să nu ne lase cu totul în mâinile „celor slăviţi ai pământului”.
Pentru a încerca totuşi o acţiune concretă, putem resuscita vechile și bunele obiceiuri ale strămoșilor: formarea propriilor stocuri de seminţe și evitarea celor din comerţ, produse industrial. Iar pentru cei dintre noi trăitori în orașe –încurajarea, sub orice formă, a micilor producători, începând cu simpla dar vitala achiziţie de la aceștia și de nu la supermarket-uri, căutând să întreţinem legături directe cu satul și producătorii agricoli locali, evitând să apelăm la intermediari. E important să înţelegem că este vitală păstrarea pământurilor (iar nu vinderea acestora pe-o nimica toată!), păstrarea culturilor probate și a soiurilor locale, și menţinerea modului de producţie familial, destinat nevoilor, nu obţinerii de profit.

La nivel discursiv, trebuie să arătăm că ţara noastră nu este interesantă doar pentru marile corporaţii producătoare de O.M.G., ci și pentru cei care doresc mai multă agricultură biologică. Aici putem contracara, arătând de ce este potrivită România pentru o asemenea producţie, și nu pentru experimente genetice care pustiesc totul în urma lor, ca plaga lăcustelor de odinioară.

Agricultură de subzistenţă ziceam? Nu, mai degrabă agricultură de rezistenţă!

Ioan Bucur

Articol publicat în Revista Familia Ortodoxă nr. 53 (Iunie 2013)

[Parascheva16]

Vizionati va rog ce se intampla in America si Mexic

http://www.youtube.com/watch?v=rDL5T7Foc3s