![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
Biserica Ortodoxă îi pomenește duminica aceasta pe Sfinții Părinți care au participat la Sinodul al IV-lea Ecumenic, ținut la Calcedon, în anul 451. A fost convocat de Împăratul Marcian și a rămas în istorie drept unul dintre cele mai importante Sinoade. Decisivă a fost respingerea ereziei monofizite, Părinții stabilind atunci în canoane învățătura Ortodoxă cu privire la Persoana Mântuitorului Iisus Hristos și la cele două naturi sau firi ale Sale. „Sinodul al IV-lea de la Calcedon a condamnat erezia care a luat ființă în urma controverselor hristologice și trinitare din secolul IV. Iată în secolul V monofizitismul este o consecință a ereziilor ariene și o consecință a ereziilor condamnate deja în primele trei sinoade ecumenice. Formula pe care o cunoaștem de la Sinodul IV ecumenic acceptată de Sfinții Părinți care s-au întrunit la Calcedon este aceea că Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Firile Mântuitorului sunt neîmpărțite și nedespărțite, așa ne învață Sfinții Părinți de la Calcedon. De aceea, noi credem și mărturisim și propovăduim că Mântuitorul Iisus Hristos este și va rămâne Dumnezeu adevărat și Om adevărat”, a declarat PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. La Calcedon nu s-au luat doar hotărâri dogmatice, ci și administrative, cea mai importantă dintre ele fiind stabilirea ordinii canonice a Tronurilor Apostolice, așa numit-a Pentarhie: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
||||
|
||||
Astăzi s-au împlinit 145 de ani de la nașterea primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. A văzut lumina zilei pe 18 iulie 1868, la Toplița, în județul Harghita. A studiat la Institutul Teologic-pedagogic din Sibiu și la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta. „În 1895 obține titlul de doctor în filologie cu o lucrare dedicată vieții și operei Poetului Mihai Eminescu. De remarcat este faptul că această lucrare este prima în literatura română consacrată lui Poetului Mihai Eminescu. În această lucrarea patriarhul Miron Cristea folosește pentru a-l caracteriza o sintagmă care a făcut ulterior carieră în istoria literaturii române numindu-l Luceafărul poeziei românești”, a declarat pentru TRINITAS TV Gheorghe Vasilescu - Arhiva Sfântului Sinod. A fost hirotonit diacon celib în 1900, călugărindu-se după doi ani și luând numele Miron. „Ieromonahul Miron Cristea începe să desfășoare acum o susținută activitate în plan cultural. Este unul dintre întemeietorii Băncii Culturale Lumina care își propunea să acorde burse din dobânzi tinerilor români care doreau să urmeze studii universitare, să sprijine financiar familiile românești care doreau să învețe diferite meserii”, a spus Gheorghe Vasilescu. Miron Cristea a participat și la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918. „A adus acolo în calitate de episcop al Caransebeșului binecuvântarea Bisericii strămoșești pentru actul Unirii și tot el este cel care aduce la București vestea Unirii fraților de dincoace de munți. Tot lui îi revine misiunea de a fi și primul Întâistătător al Bisericii românești întregite, fiind ales mitropolit primat în decembrie 1919, instalat în scaun în ianuarie 1920”, a mai spus Gheorghe Vasilescu. În 1925, Biserica noastră este ridicată la rangul de patriarhat, iar Miron Cristea devine primul patriarh al României. În timpul păstoririi sale au fost edificate multe dintre clădirile Centrului eparhial. Primul patriarh al Bisericii noastre a marcat și cultura românească. La 7 iunie 1919 el devenea membru de onoare al Academiei Române. Totodată, el a acordat o atenție deosebită și politicii externe. A trecut la Domnul la 6 martie 1939, fiind îngropat în Catedrala patriarhală.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împlinește astăzi, 22 iulie 2013, 62 de ani de viață.
Cel de-al șaselea Patriarh al României, s-a născut la data de 22 iulie 1951 în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea. Școala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobrești, iar gimnaziul, în localitatea Lăpușnic (1962-1966), județul Timiș. În perioada 1966 începe cursurile liceale în orașul Buziaș, pe care le continuă în municipiul Lugoj, Liceul „Coriolan Brediceanu” (1967-1970). După absolvirea examenului de bacalaureat se înscrie ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde obține și Diploma de licență în teologie (specializarea Noul Testament). În perioada 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din București, Secția Sistematică, sub îndrumarea Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae; își continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umaniste din Strasbourg (Franța, 1976-1978) și doi ani la Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Romano-Catolică (Germania, 1978-1980). În 15 iunie 1979 își susține teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd'hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité, VII, p. 424. Teza a fost pregătită sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi, Gerard Ziegwald și André Benoit, și a primit calificativul maxim. Devine astfel doctor al Universității din Strasbourg. O formă extinsă a acestei teze a fost pregătită sub îndrumarea mentorului său, Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, și a fost susținută la 31 octombrie 1980 la Institutul Teologic Universitar din București, sub titlul Teologie și spiritualitate creștină. Raportul dintre ele și situația actuală. În urma examenului oral și a susținerii tezei, doctorandul Dan-Ilie Ciobotea a fost declarat Doctor în teologie ortodoxă, de asemenea, cu calificativul maxim. Cu acest prilej Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae afirma că: „Examenul tezei a dovedit Comisiei de examinare că are în fața sa un candidat bine pregătit, bine informat și mai ales pătruns de dorința și râvna de a trăi o viață teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învățătura Bisericii noastre. Spiritualitatea adevărată a preotului aceasta este: să trăiască în așa fel încât să poată răspunde și întrebărilor omului de azi, dar să rămână și preot adevărat. Cu o preoțime fără cultură teologică și fără trăirea demnității și misiunii sublime a preoției, se va ajunge la îndepărtarea poporului credincios de Biserică”. La 6 august 1987 intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Cleopa Ilie . În ziua de 15 august 1987, cu ocazia hramului Mănăstirii Putna a fost hirotonit ieromonah de către Patriarhul Teoctist . La 16 octombrie 1988, cu prilejul resfințirii Mănăstirii Sihăstria, Preafericitul Părinte Teoctist i-a acordat rangul de protosinghel, iar mai târziu pe cel de arhimandrit . A fost numit Consilier patriarhal pentru sectorul „Teologie contemporană și dialog ecumenic” (1 septembrie 1988–1 martie 1990); în paralel, conferențind la catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din București. În 12 februarie 1990 ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul „Lugojanul”, fiind hirotonit la 4 martie 1990 . La 7 iunie 1990 a fost ales arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei (instalat, 1 iulie 1990 – ). În această slujire a reactivat, chiar din toamna anului 1990, Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, cu mai multe secții, la care a predat Teologia Dogmatică, începând din 1992 până în 2007. În anii următori a înființat mai multe seminarii teologice liceale: Mănăstirea Agapia (1991), Botoșani (1992), Dorohoi (1993), Iași (1995), Piatra Neamț (1996) și școli teologice sanitare post-liceale la Piatra Neamț (1993) și Iași (1994); de asemenea a creat mai multe instituții cu profil cultural, între care: Academia Ortodoxă „Sf. Ioan de la Neamț” în Mănăstirea Neamț (1993), Centrul mitropolitan de cercetări T.A.B.O.R. (1994), Centrul cultural-pastoral „Sf. Daniil Sihastrul” de la Durău (1995), Biblioteca ecumenică „Dumitru Stăniloae” din Iași (1995), Institutul cultural-misionar „Trinitas” (editură, tipografie și radio) de la Mănăstirea Golia din Iași (1997), Centrul de conservare și restaurare a patrimoniului religios „Resurrectio” (1998), toate înzestrate cu clădiri noi, moderne, cu aparatură corespunzătoare. A îndrumat tipărirea a zeci de lucrări teologice, manuale pentru învățământul teologic universitar, cărți de îndrumare pentru credincioși, vieți de sfinți etc. A dat un nou profil revistei mitropolitane, care apare, din 1990, sub numele Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Teologie și viață, revistă de gândire și spiritualitate; a inițiat buletinul oficial Candela Moldovei. S-au înființat noi mănăstiri și mai ales schituri, pe tot cuprinsul eparhiei, încât astăzi Arhiepiscopia Iașilor are peste o sută de așezări monahale , cele mai multe cu biserici și clădiri noi. Sub îndrumarea sa s-au zidit și sfințit zeci de biserici noi, în Iași și în alte orașe, dar mai ales în parohii rurale; cele vechi au fost restaurate și pictate . De asemenea, a înființat la Iași mai multe instituții cu profil social-caritativ, între care: Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși din România (1993), Cabinetul stomatologic „Sf. Pantelimon” Iași (1993), Departamentul social-caritativ „Diaconia” (1994), Dispensarul policlinic „Sf. Apostoli Petru și Pavel” (1998), Centrul de diagnostic și tratament „Providența” (2000), Centrul de educație și informare medicală „Providența II” (2002), Fundația „Solidaritate și speranță” (2002), Institutul social-caritativ „Diaconia” (2003), cantine pentru săraci la Iași, Pașcani, Dorohoi, Hârlău etc. Este un susținător activ al unor asociații creștine ortodoxe: a studenților (ASCOR), a tineretului (LTOR), a femeilor (SNFOR), a intelectualilor (FOR) etc. Implicat în acțiuni liturgice și pastorale, îndeosebi prin aducerea unor moaște de sfinți la Iași, mai ales din Grecia; a contribuit direct la canonizarea a 18 sfinți moldoveni: Sf. Domnitor Ștefan cel Mare, Cuviosul Daniil Sihastrul, Sfinții mitropoliți Varlaam și Dosoftei, o serie de cuvioși călugări din mănăstirile Moldovei. Prăznuirea Cuvioasei Parascheva, la 14 octombrie, a devenit o adevărată sărbătoare a întregii Moldove, care adună la moaștele ei sute de mii de pelerini. Inițiator a numeroase simpozioane cu profil teologic și istoric și serbări comemorative, unor pelerinaje la Muntele Athos, Grecia, Constantinopol, Ierusalim . În calitate de mitropolit al Moldovei și Bucovinei a reprezentat Biserica noastră la zeci de întruniri ecumenice (de pildă, a condus delegația română la cea de-a VII-a Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Canberra, în Australia, 1991), ori a făcut parte din delegațiile sinodale conduse de patriarhul Teoctist care au vizitat alte Biserici creștine (de pildă, la Ierusalim, în 2000, la Vatican și în Italia, în 2002); ca membru în Comitetul executiv și central al Consiliului ecumenic, a participat la diverse sesiuni ale acestora; vicepreședinte al celei de a XI-a Adunări generale a Conferinței Bisericilor Europene (Graz, 1997), membru sau președinte de onoare a diferite organizații nonguvernamentale. La 12 septembrie 2007, ales Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 30 septembrie 2007 , această zi fiind și Sărbătoarea oficială a Preafericirii Sale.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#4
|
||||
|
||||
|
29 iulie este Ziua Imnului National al Romaniei , "Desteapta-te romane!". In aceasta zi, in anul 1848, in parcul Zavoi din Ramnicu Valcea, in fata unei numeroase asistente, dupa ce s-a citit noua Constitutie, un grup de tineri, avandu-l in frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oara imnul Revolutiei pasoptiste "Desteapta-te, romane", devenit dupa Revolutia anticomunista din 1989 imnul national al Romaniei.
La originea Imnului National al Romaniei se afla poemul patriotic "Un rasunet" de Andrei Muresanu, publicat in numarul iunie-iulie 1848 al suplimentului "Foaie pentru minte, inima si literatura", pe o melodie culeasa de Anton Pann. Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului, dar melodia pe care Andrei Muresanu a pus versurile sale avea o larga circulatie in epoca si nu i se cunoaste cu certitudine autorul. O versiune spune ca insusi Andrei Muresanu este autorul melodiei, iar alta sustine ca de fapt era o melodie cantata pe un text religios, ce purta numele "Din sanul maicii mele". Incepand din 1848, "Desteapta-te, romane!" a fost un cantec foarte drag romanilor, insuflandu-le curaj in momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Razboiul de independenta (1877 - 1878), Primul si Al Doilea Razboi Mondial. Mai ales in timpul crizei dupa lovitura de stat de la 23 august 1944, cand Romania s-a detasat de alianta cu Germania lui Hitler, alaturandu-se Aliatilor, acest imn a fost cantat in mod spontan de toti si emis pe toate statiile radio. In ziua revoltei de la Brasov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au inceput sa cante aceasta melodie, multi dintre ei nemaistiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fara intrerupere. Pe 22 decembrie 1989, in timpul revolutiei anticomuniste, imnul s-a auzit pe strazi, unind uriasele mase de oameni.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#5
|
||||
|
||||
Părintele profesor Constantin Mihoc va fi pomenit duminică, 4 august, în biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din localitatea Cuiejdiu, Protopopiatul Piatra Neamț. Tot mâine, părintele va fi pomenit de familie și la Biserica „Buna Vestire“ din Suceava. La slujbă sunt așteptați și Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, după cum informează Ziarul Lumina. Părintele Constantin Mihoc va fi pomenit și pe 11 august, după slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Cuiejdiu, oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Pe 4 august se împlinesc patru ani de când părintele profesor Constantin Mihoc și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Pentru viața sa exemplară, dedicată slujirii Bisericii și lui Hristos, și pentru sfârșitul său mucenicesc, toți cei care l-au cunoscut pe părintele sunt încredințați că el este un mare rugător înaintea lui Dumnezeu. „Fiindcă se apropie data de 4 august, când părintele Constantin a plecat spre cereștile locașuri, și pentru că se apropie și data sfințirii bisericii noastre, slujbă la care părintele ar fi dorit să fie prezent, m-am gândit să îi fac o slujbă de pomenire. Părintele venea cu mare dragoste aici la biserica noastră și era mult așteptat și iubit de oamenii din acest sat. El a contribuit mult la formarea credincioșilor și chiar a ajutat cu bani pentru înfrumusețarea bisericii pe care o prețuia enorm. Era un om modest și un model demn de urmat în credință și milostenie. Când credincioșii știau că el trebuie să vină aici în parohia noastră, participau în număr foarte mare la Sfânta Liturghie și ascultau cu foarte mare atenție cuvintele lui folositoare pentru suflet. Sunt convins că după patru ani de când părintele Constantin Mihoc a plecat dintre noi, colegii, prietenii și sutele de credincioși care l-au cunoscut, o parte avându-l duhovnic, nu l-au uitat… am câștigat un rugător în ceruri. Cu ocazia resfințirii bisericii îi așteptăm pe fratele părintelui, Ioan Mihoc, directorul Seminarului «Veniamin Costachi» de la Mănăstirea Neamț, pe părintele Constantin Cojocaru, dirigintele din seminar al părintelui, precum și pe colegii și prietenii regretatului nostru prieten“, a spus pr. Florin-Gheorghe Sfarghie, parohul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Cuiejdiu. Părintele lect. dr. Constantin Mihoc, de la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil“ din Berlin, s-a mutat la Domnul în seara zilei de 4 august 2009, în timpul unor lucrări de demolare a unei clădiri, în locul căreia urma să se zidească o biserică pentru Comunitatea Românilor Ortodocși din Berlin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#6
|
||||
|
||||
![]() „Să ne trăiți, părinte!“
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#7
|
||||
|
||||
|
La 18 august 2013, la nivelul Patriarhiei Române, va fi marcată Duminica românilor migranți.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prețuind mărturia creștinească și românească a fiilor și fiicelor duhovnicești care lucrează sau studiază în străinătate, în ședința sa de lucru din 25-26 februarie 2009 a luat hotărârea ca, în fiecare an, prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august) să fie celebrată ca Duminica românilor migranți, această duminică fiind înscrisă în calendarul bisericesc la rubrica Date Importante și inclusă în programele liturgice și pastoral-misionare ale fiecărei eparhii. Grija Bisericii Ortodoxe Române pentru românii din afara granițelor se reflectă și prin cele 13 eparhii (10 eparhii funcționale, la care se adaugă cele 3 eparhii reactivate în Basarabia), deservite de aproximativ 750 de clerici, după cum ne-a transmis pr. Ion Armași de la Sectorul Comunități Externe al Patriarhiei Române.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Remember - TEOFIL PARAIAN | cristiboss56 | Stiri, actualitati, anunturi | 21 | 03.03.2011 20:24:48 |
| remember? | Corinanyc | Rugaciuni | 0 | 16.08.2009 11:05:06 |
| Remember Pr. Ioanichie Balan | jenica | Generalitati | 25 | 16.01.2008 18:10:49 |
|
|