ADORMIREA SFINTEI ANA, MAMA PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU ȘI PURUREA FECIOAREI MARIA
25 iulie
Astăzi cea prin care s-a adus pe pământ Comoara mântuirii Ce a purtat Darul Cel neprețuit s-a mutat de pe pământ, așteptând plinirea făgăduinței. Astăzi văzând plinite rugăciunile ei s-a odihnit de toate ostenelile pământești și a așteptat plinirea marii taine a mântuirii. Hristos S-a pogorât la iad și împreună cu Adam a ridicat tot neamul drepților la viața cea nestricăcioasă. Iar cuvioasa Ana văzând pe Cel răsărit din Rodul pântecelui ei se bucură și saltă, iar puterile cerești cu cântări dumnezeiești o laudă ca pe născătoarea Împărătesei îngerilor. Astăzi, Sfinții Ioachim și Ana, iubirea cea binecuvântată cu Rodul rugăciunii se veselesc în mijlocul adunării Sfinților, ca niște făclii așezate în jurul Celei Ce a născut nouă Lumina Cea veșnică. Astăzi cerul și pământul se unesc văzând pe cei ce au arătat răsăritul tainelor dumnezeiești ale mântuirii neamului omenesc. Deci, pe aceștia să-i mărim și noi, grăind către dânșii: ,, Ca cei prin care ne-a venit nouă Paharul Vieții, umpleți și inimile noastre de bucurie, ca împreună cu voi să mărim pe Hristos ca pe Lucrătorul mântuirii tuturor și cu Acesta pe Maica Sa Cea în veci binecuvântată !”. Ceea ce ca un pom dumnezeiesc a dăruit lumii pe Mlădița Cea sfântă prin care lumea s-a umplut de mireasma virtuților îngerești, cu ale sale rugăciuni să arate și inimile noastre roditoare de cuvinte cerești.Cuvioasă Ana, ceea ce ca o vie sfințită prin râurile rugăciunilor de mulți ani ai adus ca rod pe Mlădița Care a purtat Rodul mântuirii oamenilor, sufletele noastre cele veștejite de păcat le curățește cu ale tale rugăciuni.