Mitropolia Ardealului, Sfintirea Bisericii din Smig, judetul Sibiu

[cerneapanait]

Sfintirea bisericii din Smig a fost o bucurie pentru sat si pentru participantii la Sfanta Liturghie arhiereasca, mai putin pentru Mircea Coman. Dansul, in loc sa se straduiasca sa aiba folos sufletesc de la acele momente inaltatoare, a stat la panda, cu ochii holbati si cu urechile ciulite ca sa descopere motive de a-si varsa ura care probabil nu-I da pace.
Sa ne intelegem oameni buni : la Smig s-a sfintit pictura bisericii .Aceasta lucrare este alta decat constructia propriu-zisa si aceasta lucrare a savarsit-o in proportie de 90% tanarul preot Adrian Pusca, in fruntea smigenilor in 3 ani de preotie.In 2008 s-a terminat constructia bisericii, care probabil a primit binecuvantare arhiereasca. Iar daca n-a primit, este vina preotului paroh de atunci, care la terminarea unei lucrari atat de marete, cum este zidirea unei biserici, ar fi trebuit sa cheme ierarhul s-o binecuvanteze. Un asemenea demers, cu atat de multi invitati, este dificil de realizat. Iata tanarul preot Adrian Pusca nu s-a temut de aceasta zi dificila si a organizat totul ca la carte, spre mandria satenilor.
Mircea Coman se da mare “contribuabil”. Nu banii ( de-or fi fost, cum zice, desi dupa inima lui, n-as crede), sunt cei mai importanti, ci dragostea crestina. L-a aceasta virtute a indemnat IPS Laurentiu in predica. Si la departarea noastra de pacate, de felul homosexualitatii. A fost o predica mareata, dar pe intelesul tuturor celor de fata. Si a ajuns la inimile celor curati in intentii.Nu poti, dupa un asemenea moment care va ramane in istoria satului ca o mare sarbatoare, o mandrie a generatiilor actuale si un imbold pentru cei ce vor veni dupa ei, nu poti, zic sa arunci cu noroi in stanga si in dreapta.
In ce-l priveste pe parintele Turcas Pavel Florian, dansul a fost pe solea unde s-a savarsit Sfanta Liturghie, avand insemnele rasplatei pentru munca lui- brau rosu si cruce. S-a spus ca in timpul pastoririi lui s-a zidit biserica. Iar la masa a fost invitat sa vorbeasca si a vorbit. Asa cum am spus, acum se incununa, prin Sfanta Liturghie arhiereasca alta lucrare, la care Parintele Pavel Turcas n-a participat, fiind pensionar.
Asa ca domnule Mircea Coman, in loc sa-ti arunci laturile pe un astfel de eveniment crestin si pe un mitropolit care face cinste Bisericii Ortodoxe Romane, mai bine te-ai muta in tabloide sa scrii articole si sa te ocupi de mediul vedetelor de doi bani, unde se obisnuiesc asemenea metode.
Semneaza : Un simplu
crestin
P.S.Dovada maximei rautati ai dat-o legandu-te pana si de sotia preotului, care poarta in pantece plamada unui suflet de copil .

[DragosP]

Nu puteţi să vă spălaţi rufele în familie, fraţi creştini?

[George Ioan]

Se impune o corectie si un comentariu la cele mentionate, in mod eronat, de Dl. Panait.
Corectia: o biserica noua nu se sfinteste pe bucati. Se sfinteste la finalizarea lucrarilor, dupa realizarea picturii si impodobirea bisericii, asa cum s-a procedat la Smig. Sfintirea picturii se face la renovarea unei biserici, asa cum s-a facut la Smig, in 1991, dupa refacerea picturii la biserica veche. Ca urmare, ctitorul principal al acestei biserici sunt enoriasii, care s-au mobilizat exemplar, impreuna cu Parintele Pavel, care s-a dedicat acestei lucrari minunate.
Comentariul: Insemnele cu care a urcat Parintele Pavel pe scena sunt rasplata muncii anterioare, de 36 ani, neintrerupt. Cu toate acestea, consider ca nu este important daca mai primea sau nu un premiu sau o distinctie, de altfel, pe deplin meritate dar, daca un om (si nu orice om ci principalul ostenitor al acestei constructii) este invitat pe scena, este o datorie morala, crestineasca a ierarhului, a protopopului, a preotului paroh sa aminteasca, macar enumerand numele, meritele predecesorilor. In opinia mea, parintele Pavel a fost invitat pe scena nu sa fie rasplatit ci sa fie umilit. Si s-a reusit pe deplin. Parintele s-a umilit si s-a smerit. Aceste calitati crestinesti, precum si toate meritele sale, nu i le poate lua nimeni. Cei care-l cunosc si-l apreciaza stiu acest lucru. Un intelept spunea ca ”Poporul care-şi uită înaintaşii, valorile, îşi taie rădăcinile sufletului, e sortit pieirii”. Nu la masa, la caminul cultural, trebuia sa vorbeasca parintele Pavel (unde, dupa multe insistente, a acceptat sa vorbeasca, din prea multa smerenie si bun simt) ci acolo unde era locul potrivit -in fata sfintei biserici pe care a ctitorit-o. Daca si in aceste imprejurari crestinesti ne lipsesc modelele, atunci ne intoarcem la momentul in care Cicero din Catalina a enuntat faimosul strigat de protest: “O, tempora! O, mores!” (O, timpuri!, O, moravuri!).

Un fiu al satului

[sandu doinita]

nici azi eu nu stiu ce este adevar din ce s a scris aici