Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de dobrin7m

Florin, de potir te apropii cand spune duhovnicul. In rest, am mai spus si o repet: Impartasania este medicament salvator si vindecator. Nu contest nimic din cele spuse referitor la Impartasanie. Singurul meu amendament este acesta: te apropii cand spune duhovnicul. totul cu ascultare.

Da, de acord, sub ascultare. Doar la duhovnic te împărtășești de obicei, în parohia ta.

Ai discutat vreodată cu el despre chesiunea frecvenței Împărtășirii? Crezi cu că te-ar refuza dacă tu ai dori să te împărtășești mai des decît o faci? Eu unul nu cred că vreun preot nu s-ar bucura să vadă că fiii lui duhovnicești sînt interesați de o formă mai activă de creștinism ortodox, care să țintească spre Împărtășirea de fiecare dată, a fiecăruia, în toate duminicile.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Da, de acord, sub ascultare. Doar la duhovnic te împărtășești de obicei, în parohia ta.

Ai discutat vreodată cu el despre chesiunea frecvenței Împărtășirii? Crezi cu că te-ar refuza dacă tu ai dori să te împărtășești mai des decît o faci? Eu unul nu cred că vreun preot nu s-ar bucura să vadă că fiii lui duhovnicești sînt interesați de o formă mai activă de creștinism ortodox, care să țintească spre Împărtășirea de fiecare dată, a fiecăruia, în toate duminicile.

Nu stiu daca m-ar refuza. Depinde.... Eu stiu cat sunt de pacatoasa, nu as indrazni sa ma duc la duhovnic sa ii spun ca eu vreau in fiecare duminica ca asa consider eu ca este bine.

Este o arma cu doua taisuri asta, nu a te impartasi, ca aceasta este medicament datator de viata, ci modul de decizie. Pentru ca in mod sigur vei cadea in mandrie de sine si slava desarta. Constientizarea pacatelor noastre se estompeaza si ajungi la ideea , cu care eu nu pot fi de acord, ca sunt pacate ce sunt iertate fara spovada, cele mici.
Iti spun: pacatul e pacat si punct si mici sau mari tot pacatos te numesti savarsindu-le. La fel cum o singura porunca de ai calca si le tii pe toate celelalte tot calcator de porunca te numesti asa si aici, un mic pacat de ai avea tot pacatos te numesti.

Toate pacatele trebuie spovedite, mici, mari, toate. iar cei care spun , nu am ce spovedi atunci sa se roage lui Dumnezeu sa le dea vederea pacatelor ca atunci vor vedea cat de multe pacate fac zilnic si vor avea ce spovedi.

"„Noţiunea de păcat se arăta doar acolo unde raporturile dintre Dumnezeul Absolut şi omul-creatură capătă un caracter pur personal. Altminteri, rămâne numai o reprezentare intelectuală (…)”

„Părinţii spuneau că a-ţi vedea păcatul este un mare dar al Cerului, mai mare decât vederea îngerilor. Şi eu, mulţi ani am fost orb duhovniceşte.”

„În mişcările noastre justificate de raţiune, noi nu putem vedea păcatul”.

„Eu nu văd Lumina ca atare, ea doar îmi deschide ochii să înţeleg în ce întuneric trăiesc. Eu nu aş putea înţelege întunericul, dacă n-ar exista lumina opusă..”

„Cu întristare m-am convins că rari sunt oamenii care simt în inima lor durerea păcatului” Arhim. Sofronie - Mistica vederii lui Dumnezeu - cateva idei despre pacat

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de dobrin7m

Nu stiu daca m-ar refuza. Depinde.... Eu stiu cat sunt de pacatoasa, nu as indrazni sa ma duc la duhovnic sa ii spun ca eu vreau in fiecare duminica ca asa consider eu ca este bine.

Eu ți-am sugerat să discuți cu el pe tema de față, nu să-i auduci la cunoștință că te-ai hotărît brusc că de azi înainte vrei să te împărtășești automat în fiecare săptămînă. El decide ce e mai potrivit pentru tine. Dar trebuie să te intereseze subiectul ca să ridici problema asta.

Este o arma cu doua taisuri asta, nu a te impartasi, ca aceasta este medicament datator de viata, ci modul de decizie. Pentru ca in mod sigur vei cadea in mandrie de sine si slava desarta.

Care ar fi motivul acestei slave deșarte? De ce mîndrie?!

Constientizarea pacatelor noastre se estompeaza si ajungi la ideea , cu care eu nu pot fi de acord, ca sunt pacate ce sunt iertate fara spovada, cele mici.

Atunci perzi vremea spunînd Psalmul 50, făcînd rugăciuni de cerere, cîntînd „Doamne miluiește!”, citind acatiste și paraclise, dacă nu crezi în iertarea Lui Dumnezeu. Am dat suficiente citate, nu le mai reiau.

Iti spun: pacatul e pacat si punct si mici sau mari tot pacatos te numesti savarsindu-le. La fel cum o singura porunca de ai calca si le tii pe toate celelalte tot calcator de porunca te numesti asa si aici, un mic pacat de ai avea tot pacatos te numesti.

Păcătoși vom fi pînă în ultima clipă. Tocmai de aceea Hristos de dă o pleiadă întreagă de metode pprin care cerem direct sau prin preot iertarea, mereu, din noi, iară și iară și tot așa pînă la Rai.

De ce uiți sau ignori faptul că Însuși Sîngele din Potir ne iartă păcatele? Nu asta ne spune clar Hristos? Nu asta cerem prin cuvintele Sfîntului Ioan Gură de Aur înainte de a ne apropia? Să fie spre iertarea păcatelor, tămăduirea sufletelor și a trupurilor și spre viața de veci! Ori noi am reținut de regulă doar partea cu osînda...

Toate pacatele trebuie spovedite, mici, mari, toate. iar cei care spun , nu am ce spovedi atunci sa se roage lui Dumnezeu sa le dea vederea pacatelor ca atunci vor vedea cat de multe pacate fac zilnic si vor avea ce spovedi.

Toate trebuie aduse la cunoștință duhovnicului, altfel nu are cum ști unde te afli. Dar nu toate păcatele sînt de moarte sau strigătoare la Cer sau împotriva Duhului Sfînt, deci nu pentru toate păcatele avem neapărată nevoie de Taina Spovedaniei. Trebuie un discernămînt și aici ca să înțelegem dacă intervenția preotului e obligatorie mai înainte de a bea din Potir, ca să nu ne împărtășim spre osîndă.

Altfel, e limpede: păcătoși fiind și niciodată vrednici și suficient de bine pregătiți, niciodată nu am avea voie să ne cuminecăm, chiar dacă ne-am spovedi cu două ore mai înainte. De la 9:30 cînd mă spovedeam pînă la 11:30 cînd mă împărtășeam, crede-mă că nu puteam păstra o sfințenie perfectă negreșind cu nimic timp de două ore. Poate cu gîndul, poate vorbind în timpul Liturghiei sau al Utreniei, poate nefiind suficient de atent, poate derajînd pe cineva de la rugăciune din neglijență sau din alte motive. Conform ideii tale, nu ar mai fi trebuit să mă împărtășesc atunci. Eu și mulți alții care nu se spovedesc cu 10 secunde înaintea momentului euharistic - lucru imposibil și de nerealizat în mod normal.

Deci ar trebui să mai meditezi la aspectele astea. Chiar preoții înșiși rostesc rugăciuni de curățire înaintea săvîrșirii Liturghiei, iar Hristos îi iartă, iată, fără să se spovedească Lui prin intermediul duhovnicului personal.

[dobrin7m]

Florin, intelegi gresit ceea ce am vrut eu sa spun.

Insasi gandul ca sunt pacate care se iarta fara spovada este gand de mandrie. Starea de smerenie ce trebuie sa o avem pentru fiecare pacat cat de mic , savarsit de noi, o simtim doar in fata duhovnicului, acolo este smerenia, in genunchi , in Biserica. Pentru fiecare pacat trebuie pocainta si smerenie.
De aceea am spus ca vei ajunge sa cazi in slava desarta. va mai trece ceva timp si vei intelege ce vreau eu sa spun acum.

apoi tu spui: "Atunci perzi vremea spunînd Psalmul 50, făcînd rugăciuni de cerere, cîntînd „Doamne miluiește!”, citind acatiste și paraclise, dacă nu crezi în iertarea Lui Dumnezeu. Am dat suficiente citate, nu le mai reiau."

Rugaciunile, psalmii, Doamne miluieste nu sunt rostite doar cu scopul de a dobandi iertare, ca niste mantre, ci este pur si simplu convorbirea noastra cu Dumnezeu, apropierea noastra de El. Uneori nici nu trebuie sa cerem nimic, ca stie Dumnezeu de ce avem nevoie, si tot El stie Bunul cand sa ne ierte si daca meritam sa fim iertati, dupa cum ni sufletul.

Adica vreau sa spun ca noi trebuie sa credem deplin in iertarea lui Dumnezeu, nu avem nevoie de mijloace ca sa credem asta. Dumnezeu este atat de bun, desavarsit de bun, incat daca in clipa asta in inima ta, se afla adevarata pocainta, plansul si jalea pentru pacatele infaptuite si spovedite, atunci te-a si iertat. de aceea uneori exista diferenta intre iertarea propriu zisa si spovedanie sau Impartasanie. Adica nu spovedania in sine garanteaza iertarea, aceasta este simtita in inima, direct, comunicata de Dumnezeu. Omul o simte, si stie si simte ca a fost iertat de anumite pacate, ca face altele apoi, si altele, vesnic un pacatos asta suntem. Insa iertarea unui pacat fara spovedanie, nu poate fi pentru ca nu ajungi la starea de smerenie a sufletului fara spovedanie.
Un mic exemplu: un mic pacat sa zicem , infaptuit, gen clevetire, vorbarie multa in desert, stiu de el, ma rusinez eu in mine, insa ce simti in inima cand te duci, te pui in genunchi si spui acolo ca ai clevetit si ai vorbit mult in desert , nu ai sa simti acasa doar gandindu-te in inima ta, ca ma duc deseara si citesc doua acatiste, si un paraclis cu gandul ca gata sunt iertat.

Apoi tu zici ca ignor eu, ca singele din Potir ne iarta pacatele. pai cum pot eu sa ignor asta cand mie insusi Hristos mi-a spus : du-te si te impartaseste cu trupul si sangele Domnului! si asta a fost cand am simtit eu ca nu sunt iertata desi ma spovedisem. Atat m-am rugat lui Dumnezeu sa ma ierte incat mi-a spus: du-te si te impartaseste cu trupul si sangele Domnului!

auzi tu acum ce iti spun eu tie Florine? Si si atunci am intrebat duhovnicul si nu m-am dus fara voia lui.

Florin, sigur ca nu toate pacatele sunt de moarte, sau strigatoare la cer, insa toate pacatele trebuie spovedite, asa sa stii. Toate.

Am sa iti povestesc acum o mica intamplare spusa mie de un preot din practica sa. Avea o femeie foarte evlavioasa, crestina in parohie, se spovedea, nu lipsea de la Biserica, era cu adevarat evlavioasa si crestina adevarata traitoare. Si s-a imbolnavit. Si nici cum nu isi dadea in capat. adica o boala fara motiv. s-a dus la preot si acesta a intrebat-o. ai omis cumva vreun pacat cat de mic, si nu l-ai spus? si ea spus: nu parinte cum sa omit. I-a facut molifta, s-a impartasit si nimic nici o schimbare.
Si atunci a luat preotul indreptarul de spovedanie , si o zi intreaga impreuna, au parcurs tot, in amanunt, pacat cu pacat. si astfel a identificat un pacat din acesta mai mic , uitat nespovedit. efectiv uitase femeia fiind savarsit mai demult. L-a spovedit, a dezlegat-o si femeia si-a revenit.

Pot sa iti spun ca astfel acest parinte mi-a spus ca e bine chiar sa avem un carnetel in care sa notam zilnic pacatele si apoi sa ne fie mai usor la spovedanie sa nu mai uitam vreunul.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de dobrin7m

Insasi gandul ca sunt pacate care se iarta fara spovada este gand de mandrie. Starea de smerenie ce trebuie sa o avem pentru fiecare pacat cat de mic , savarsit de noi, o simtim doar in fata duhovnicului, acolo este smerenia, in genunchi , in Biserica. Pentru fiecare pacat trebuie pocainta si smerenie.
De aceea am spus ca vei ajunge sa cazi in slava desarta. va mai trece ceva timp si vei intelege ce vreau eu sa spun acum.

Dar pocăința este și trebuie să fie continuă, zilnic ne rugăm și cerem iertare, zilnic mulțumim și dăm laudă Lui Dumnezeu. Pentru toate păcatele și păcățelele, indiferent care sînt ele. Această stare a creștinului culminează cu întîlnirea cu Dumnezeu prin preot la biserică, atunci cînd noi toți împreună înălțăm rugăciunile comune către El.

Iertarea păcatelor fără spovedanie e mărturisită de însuși cel ce a alcătuit ritualul liturgic, Sfîntul Ioan Gură de Aur. Nu pe mine mă contrazici, ci pe el și pe Sfîntul Ioan Carpatul și pe autorul ”Pelerinului rus”:

”În Filocalie, Sfântul Ioan Carpatul spune că atunci când chemăm Numele lui Iisus în rugăciune şi zicem: „Miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, la fiecare cerere răspunde glasul tainic al lui Dumnezeu: „Fiule, iartă-ţi-se păcatele tale…!” Şi tot el spune în continuare că, atunci când rostim rugăciunea, nu ne deosebim întru nimic de sfinţi, de cuvioşi şi de mucenici,căci, după cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, „rugăciunea, chiar când e rostită de noi, cei plini de păcate, ne curăţă numaidecât”.”

Ei toți și nu numai ei subliniază că rugăciunea trebuie făcută cu credința că primim ceea ce cerem, acum, așa cum Hristos ne promite:

”Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.”
și
”Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.”

Acea ”smerenie a păcatelor” de care amintești e de fapt o falsă stare de umilință pe care o au creștinii care spun singuri despre sine ”vai, ce păcătos sînt”. Smerenia nu e asta, ci atunci cînd altul spune despre tine că ești greșești și tu nu-i răspunzi încercînd iritat să-i demonstrezi contrarul, eventual să-i zici vreo două...

Tu ce zici, eu am pornit discuția de față pentru slava mea deșartă (prezentă sau viitoare) sau pentru slava Lui Dumnezeu întru mărturiile Sfinților și spre folosul Bisericii?

[dobrin7m]

Fie cum vrei tu. Si aceasta este o alegere a fiecaruia.

[dobrin7m]

"Taina Marturisirii sau a Spovedaniei, este una din cele sapte Taine si cuprinde patru parti.
Prima parte este durerea inimii pentru pacate. Sa-i para rau si sa planga pentru pacatul prin care a suparat pe Dumnezeu.
A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic.
A treia este facerea canonului, prin hotararea in fata preotului ca-l va face.
A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea pacatelor, prin punerea mainilor preotului pe capul credinciosului. Acesta, dupa canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numeste epicleza duhovniciei, adica venirea Duhului Sfant peste capul celui ce s-a marturisit curat. Ca nu se poate incheia taina Sfintei Spovedanii, decat atunci cand a pus preotul mana pe capul celui ce se marturiseste, dupa cum arhiereul pune mana pe capul diaconului sau al preotului, cand il hirotoneste si vine Duhul Sfant prin succesiune apostolica.
Deci, la fel si aici, Duhul Sfant vine prin mana preotului, sa dezlege sufletul care s-a spovedit.
Dar spovedania, fiind o spalare sau un botez duhovnicesc al sufletului, dupa Botezul cel dintai, este o taina prin care se iarta pacatele omului prin dezlegare de la duhovnic si este bine sa se faca cat mai des.
Dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur zice asa in cartea care se numeste " Putul " sau " Fantana " pe romaneste : " De este cu putinta, o, crestine, si in fiecare ceas sa te marturisesti la duhovnic ".
de ce ? Pentru ca nu este clipa si minut cand nu gresim lui Dumnezeu. Deci, daca gresim in fiecare clipa lui Dumnezeu, este prea de nevoie sa se faca deasa spovedanie, sa spalam sufletul prin marturisire curata cu cainta si canon, pentru ca se innegreste haina sufletului nostru cea curatita la Botez, prin tot felul de pacate, din ceas in ceas si din minut in minut.

Uite, acum um parinte a murit la noi, duhovnicul Natanail. A venit la mine vineri, s-a spovedit dupa indreptarul de spovedanie pe care il au duhovnicii, s-a impartasit cu Preacuratele Taine, iar peste cateva zile s-a dus la Domnul, zicand rugaciuni.
Acest suflet, desi s-a dus repede, era pregatit. A fost om intelept. Dar noi ce zicem ? " Lasa ca m-oi spovedi la anul !". Nu ! Sa nu amanam, ca nu stim cand ne cheama Hristos ! Parintele Natanail n-a stiut ca moare. Dar ingerul Domnului l-a ajutat, fiindca el avea obicei in fiecare saptamana sa vina la marturisit. Nu a avut cand sa se stranga rautatea, ca au fost dezlegate la spovedanie toate pacatele, pana si cele mai mici.
Sa nu credeti dumneavoastra ca pacatele mici nu sunt grave ! Si pe acelea trebuie sa le marturisim, ca auzi ce spune Evanghelia : Nimic necurat nu va intra intru imparatia cerurilor. Par. Cleopa